Nu era mare lucru, dar acest fapt l-a facut diferit in ochii satenilor, care apelau des la serviciile lui, dar il si invidiau ca poate fi de folos tuturor. Insa el se prefacea ca nu observa micile lor rautati si, cu umor, comunicativ, lasand de multe ori treaba lui ca s-o faca pe a altora, ii ajuta in continuare. S-a casatorit cu mama, injgheband un trai dintr-o leafa, reparand si carpind casa batraneasca, la care tinea ca la ochii din cap. Cand am vazut lumina zilei, de fapt, cand am inceput sa pricep si eu ce este lumea si viata, familia noastra era una dintre cele mai respectate din sat. Devenise model. Toti cei care se iubeau, se intelegeau, erau asemanati, daca cineva incerca sa-i descrie, cu parintii mei. Nu existau in jurul meu familii certate, dezbinate, divortate, si tin minte ca am fost socata, intr-o seara, cand vecinul nostru s-a imbatat si a golit casa de toti ai lui, imprastiindu-i prin gradina. Am surprins privirea mamei, care incerca sa salveze aparentele. De fapt, voia sa ma convinga pe mine ca nu era ceva grav si ca asa mai patesc unii oameni, cand altii o iau razna...
V-am scris cele de mai sus ca sa vedeti ca porneam in viata cu cele mai sanatoase principii si invataturi. Cand l-am cunoscut pe viitorul meu barbat, mi-am dat seama ca el e omul caruia ii voi darui tot ce voi putea intr-o viata de om. Nu i-am aratat insa nici un moment ca il adoram, nici azi nu stiu daca din mandrie sau asa, fara motiv. Eram studenta, el la fel, si pentru ca studentia e un fel de "el dorado" al vietii, ne bucuram de ea, parca acumuland fericire si facandu-ne rezerve pentru mai tarziu. Nu ne-am grabit sa ne sufocam reciproc, dar nici nu ne-am intrecut in cuceriri, ca niste gladiatori inainte de lupta din care nu se stie daca vor scapa. Desi nu aveam certitudinea ca voi fi a lui pentru totdeauna, il cultivam in secret si ma comportam discret, ca o logodnica. La inceput, era foarte mandru de aceasta siguranta, dar dupa ceva timp, cand ramaneam singuri, simteam ca nu-i intru-totul cu mine, ca, macar cu gandul, haladuieste printre amintiri sau sperante in care eu nu ma aflam. Cu toate acestea, ne-am casatorit, si peste putin timp a venit pe lume un baietel, care avea sa aduca sens in familia noastra. Dan, asa-l cheama pe tatal copilului meu, nu incapea in piele de bucurie si de mandrie. Mi-a adus un buchet imens de flori si doi ursuleti, legati intre ei cu un snur, care repetau mecanic "I love you", ori de cate ori incercai sa-l indepartezi pe unul de altul.
Mi-am luat concediu de maternitate, cu toate ca aveam un serviciu mult mai bine platit decat al sotului meu. N-a suportat ideea sa stea el acasa, desi, cand se afla la inceputul carierei si nu era bine primit de colegi, ramasese acasa cateva luni... Toate eforturile noastre pareau ca se aduna intr-un singur scop - ingrijirea si cresterea copilului. Nu ma mai ocupam de mine, nu mi-am mai vopsit parul, nu-mi mai faceam manichiura, mancam dezordonat si, in scurta vreme, din cea mai atractiva femeie din facultate, aleasa de doua ori "Miss" si curtata fatis, am ajuns o gospodina, in cel mai bun sens al cuvantului, care umplea bucataria de mirosuri imbietoare. Dupa jumatate de an de stat acasa, am vazut ca Dan este din ce in ce mai sumbru si mai abatut. Sigur ca n-am sarit ca-n telenovele la gatul lui, sa-mi dezvaluie motivele. Avea un talent, acum imi dau seama, de a trece pe neobservate dintr-o stare in alta, luandu-i pe toti dupa el si veselindu-i, antrenandu-i la distractie, tocmai pentru a putea ascunde ceea ce simtea el, de fapt. Era maestru in mistificari.
Mi-am dat seama ca ceva nu este in regula si am schimbat macazul, cum se spune. Am reinceput sa ma ingrijesc mai mult, sa fiu mai atenta cu mine insami, sa ma aranjez, sa redevin femeia cocheta pe care el a cunoscut-o. Dar, in curand, am simtit ca eforturile mele sunt in van, ca ceva ireparabil s-a produs intre noi si aproape ca nici nu m-am mai mirat cand am aflat ca barbatul meu ma inseala, ca traieste, de ceva vreme, cu o colega de serviciu, careia el putea sa-i fie tata. Nu m-a deranjat decalajul de varsta, nu am astfel de idiosincrazii, dar m-a durut tradarea lui. Suferinta m-a coplesit, m-a desfiintat pentru o vreme si am cautat sprijin la parintii mei. Nu eram pregatita pentru asemenea experiente si n-am stiut singura ce hotarare sa iau. Un lucru mi-era clar insa. Nu mai concepeam sa traiesc langa un asemenea barbat, nici nu ma puteam gandi ca m-ar mai putea atinge, darmite sa impart cu el o viata intreaga.
Intr-o dimineata, am facut un ceai bun cu miros de iasomie si am stat de vorba cu el. I-am spus ca stiam de tradarile lui, ca-l dispretuiam pentru asta si ca nu mai are sens sa traim impreuna. Viata traita in minciuna mi se pare nedemna si jalnica. Aveam de crescut un copil, si pentru a putea sta drept in fata lui, aveam eu, ca mama, ca femeie, nevoia de a sti ca duc o viata curata. Multe femei aflate in situatia mea ar fi gandit ca, poate, trebuia sa ma sacrific, sa raman langa sotul meu, de dragul copilului. Eu am gandit altfel. Tocmai pentru ca acest copil sa creasca demn, sa aiba clare niste valori morale, sa traiasca liber si curat, departe de minciuna si fals, departe de scandaluri si certuri, de reprosuri, sa traiasca in armonie, tocmai de aceea am ales divortul. La despartire, i-am lasat barbatului meu ursuletii vorbitori, pentru ca tanguirile lor dragastoase mie nu-mi mai spuneau nimic.
MARINELA