* Prieten drag al revistei "Formula AS", suntem bucurosi sa le comunicam cititorilor nostri, noua confirmare a exceptionalitatii lui DINU FLAMAND: acordarea celei mai importante distinctii care rasplateste talentul poetic in Romania *
Dinu Flamand este laureatul Premiului National de Poezie "Mihai Eminescu" pentru anul 2011. Ajunsa la a 20-a sa editie, ceremonia de decernare a premiului, laolalta cu titlul de cetatean de onoare al orasului Botosani, au avut loc sambata, 15 ianuarie, la 161 de ani de la nasterea poetului. Tot atunci s-a statuat ca, incepand din acest an, ziua nasterii poetului Mihai Eminescu sa devina si Ziua Nationala a Culturii Romane. Pana acum, ceremonia de decernare se desfasura la biserica "Uspenia", unde a fost botezat Mihai Eminescu, dar incepand cu anul acesta, datorita numarului mare de participanti, evenimentul a fost mutat de acolo in sala teatrului botosanean. Alaturi de Dinu Flamand, la premiu au mai fost nominalizati poetii Ovidiu Genaru, Ion Mircea, Nicolae Prelipceanu si Vasile Vlad. Premiul se acorda pentru "Opera Omnia", intreaga opera, iar lui Dinu Flamand i-a aparut, anul trecut, o minunata antologie a patruzeci de ani de poezie, 1970-2010, la Editura Academiei Romane, intitulata "Biopoeme - 101 poeme". Rac sensibil si visator, Dinu Flamand este nascut pe 24 iunie 1947, in Susenii Bargaului, din judetul Bistrita-Nasaud, si s-a stabilit in Franta, cu putin timp inaintea evenimentelor din 1989. Poet, eseist si traducator remarcabil (are o mare dragoste pentru literatura portugheza), este o voce cunoscuta si iubita la Radio France International, ca jurnalist si analist politic de exceptie pentru emisiunile in limba romana. Va propunem o scurta discutie cu Dinu Flamand, cand emotiile primirii premiului s-au risipit si au fost inlocuite de emotiile permanent locuitoare ale sufletului unui poet.
Adunarea generala a poeziei romanesti
- Ce semnificatii are pentru dvs., Dinu Flamand, poet francez de origine romana, acest premiu national, asezat sub patronajul lui Eminescu?
- M-a miscat aceasta calatorie, acest pelerinaj in locul nasterii lui Eminescu. La Botosani, mi s-a parut totul extraordinar, incepand cu atmosfera creata de zapada asternuta peste casele vechi, peste cupolele bisericilor, peste cranguri si parcuri, si terminand cu faptul ca organizatorii "Zilelor Eminescu" au sunat un fel de adunare generala a poeziei romanesti active. M-a induiosat sa-mi vad toti confratii acolo, credinciosi pe mai departe idealurilor poetice, cu toate oprelistile vietii dure a zilelor noastre, adunati spre a-l omagia pe cel care a fost un spirit atotcuprinzator al fiintei neamului nostru. Si, bineinteles, am fost onorat ca mi s-a acordat acest premiu national, pentru ca, iata, marele nostru Eminescu, una din referintele literaturii europene, confera numele sau unui premiu prestigios, asa cum se intampla si in alte literaturi. (Cum este Premiul "Camoes" pentru portughezi, sau cum este marele premiu national al Spaniei, care are, evident, numele lui Cervantes). Romania intra, astfel, in galeria natiilor care-si serbeaza marii poeti, acordand un premiu national reprezentantilor fiecarei generatii, ceea ce e, dincolo de semnul de pretuire, o foarte frumoasa transmitere de stafeta.
Eminescu, o obsesie vie
- Ii datorati ceva lui Eminescu, din "fibra" dvs. poetica?
- Eminescu este o obsesie a mea vie, de multi, multi ani de zile. Departarea de tara pe mine m-a apropiat de Eminescu. Cand traiesti in strainatate, iei cu tine cartile fundamentale si textele esentiale in minte, asa ca treptat-treptat, am constatat ca am mai mult Eminescu, Bacovia si Ion Barbu in memoria mea, decat as fi crezut vreodata. Pentru ca mi se intampla, deseori, sa-mi recitesc cutia de rezonanta a sufletului, sa reparcurg pasaje din Eminescu si din alti poeti pe care-i stiu pe de rost, de pe cand eram mult mai tanar. Este important pentru mine, ca roman, sa calatoresc prin lume, cu textele marilor nostri poeti in minte, pentru ca in felul acesta nu fac numai sa duc o biblioteca vie cu mine, ci ma si confrunt cu ei, si-i pun, oarecum, in conjunctiile vietii mele, ajungand la vorbele lor. Spunem mereu despre Eminescu ca este poet national. Asta ne da obligativitatea de a-l cunoaste, de a-l implica permanent in viata noastra cotidiana, de a-l face sa fie alaturi de noi. Asta inseamna sa ne integram in acest univers extraordinar al poeziei eminesciene, care ne reprezinta. Ia uitati-va, ce splendoare de poem, "Peste varfuri" ("trece luna..."). Ma gandeam intr-o zi ca imaginea aceasta evoca chiar "peisajul" limbii romane: luna, cuvant latin, care se ridica majestuoasa peste "varfuri" - venit din slava, ori poate din dacicul cuvant "varcuri", cu asperitati consonantice. Asa e si limba noastra, un relief stravechi, cu prapastii si piscuri consonantice, peste care trece limba latina, cu dulceata vocalelor sale, a melosului sau. Pentru ca limba romana e o limba latina, in marea ei densitate. Nu cred ca Eminescu si-a propus in aceasta poezie sa creioneze peisajul limbii romane, dar cand esti atat de inspirat si cand ai o asemenea sete de universalitate, cum avea el, ajungi sa realizezi, intr-un singur vers - "peste varfuri trece luna" - o imagine de o densitate istorica, indirecta si mult mai expresiva decat o suta de pagini de istorie.
- Considerati, asadar, cu obiectivitatea pe care v-o da distanta in spatiu fata de literatura romana, ca traducator din mai multe limbi europene, ca poet, eseist si jurnalist de limba franceza, ca inca avem datorii neplatite fata de Eminescu?
- Nici o secunda nu trebuie sa credem ca daca el a fost deja citit si descifrat in manuscrise de Perpessicius si de generatia sa, apoi de generatiile mai nefericite din anii proletcultismului, s-a terminat cu opera lui, poate sa se aseze praful pe ea. Pe Eminescu trebuie sa ni-l insusim si sa ni-l deslusim, generatie dupa generatie, si chiar in aceeasi generatie, de mai multe ori. Lectura vie a unui poet e ca un fel de crestere obligatorie, somatica, nu numai spirituala, a celor care folosesc limba romana pentru a se exprima. Deci, ii indemn pe cei mai tineri sa reciteasca Eminescu si sa nu plece deloc urechea la vocile mediocre care spun ca el este depasit. Nici vorba!
Cu sufletul pe palma
- Ce ati vrut sa transmiteti publicului poeziei romanesti, adunat la Botosani, prin discursul dvs. de multumire pentru primirea premiului?
- Am insistat asupra unei notiuni care pare a fi la indemana oricui, si totusi, atat de ignorata in ultima vreme, si anume: emotia! Emotia ca valoare expresiva umana, dar si artistica. Pentru ca nu este simplu sa-ti asumi emotiile si sa vrei sa le cultivi, intr-o epoca in care toata lumea lauda mai cu seama pragmatismul. Vedem ca exista numeroase societati care isi cladesc pedagogia pe controlul emotiilor prin ratiune, prin pragmatism, invatand individul ca e o impudoare sa-ti recunosti sensibilitatea, strivind personalitatea fragila a omului "emotional". Nu, noi, oamenii, suntem departe de a fi puternici prin ratiunea noastra, trebuie sa lasam emotiile sa traiasca in noi, sa nu ni le inabusim, sa nu ni le "castram". De multe ori, ele ne dirijeaza mai bine in viata decat o fac sistemele rationale, fara ca acest lucru sa devina o opozitie obligatorie. Omul e armonios cand are o inteligenta emotiva, ori cand are o emotie inteligenta. Poezia te indeamna sa vii cu sufletul tau pe palma si sa incerci alte tipuri de emotie. E un dialog intre emotii, pe care nu-l reinventeaza poezia, ea doar il "traduce", il reactualizeaza. Poezia este un creuzet de emotii, in felul ei specific. In felul meu de a-mi reprezenta lucrurile, emotia este un catalizator de viata si un amplificator de momente de viata, ea este ca un flux de lumina ce ne invadeaza din interior si pe care nu-l stim talmaci, si pe care poezia incearca sa-l talmaceasca. Unul din rolurile poeziei este de a amplifica si de a talmaci emotiile noastre confuze si care nu au nume, de obicei. Ele nu pot fi definite printr-o formula, nu pot fi categorisite intr-un catalog, sub o eticheta, ci emotia se potenteaza printr-o alta emotie, si in felul acesta viata noastra este mai frumoasa.
- Ce proiecte aveti pentru anul 2011?
- As vrea sa vin mai des in Romania. Poate voi parasi, chiar, lumea presei franceze, pentru a ma implica mai mult in cea romaneasca. Nu sunt inca deplin hotarat, dar ma tenteaza teribil o asemenea schimbare, un nou inceput. De asemenea, vreau sa dau gata anul acesta o noua carte de poezie, sa continui sa fac eseistica si sa-mi termin traducerile. Am predat deja la editura 600 de pagini traduse in limba romana, cu poezia lui Fernando Pessoa. Dupa antologia mea editata anul trecut, "Biopoeme", iata, am fost si eu cuprins, alaturi de ceilalti laureati, in colectia aceasta a poetilor premiati cu Premiul National "Eminescu", la editura "Paralela 45": sunt, deci, 20 de carti, cu cei 20 de poeti ai acestei serii, iar aceasta este, deja, o mica biblioteca de poezie.