Ciudat este si felul in care sapaturile arheologice efectuate de-a lungul timpului in zona limitrofa a Sfinxului, precum si documente foarte serioase au fost trecute cu vederea. Printre cele mai importante descoperiri se numara existenta a trei tunele-put sapate in Sfinx, pe care egiptologii francezi le readuc in discutie. Din pacate, doar teoretic, pentru ca autoritatile egiptene interzic, deocamdata, accesul la Sfinx.
Culoarul secret
Cel mai misterios dintre cele trei tunele-put se afla pe flancul nordic al Sfinxului, la nivelul solului, si a fost deschis in 1926 de catre arheologul Emile Baraize care, in mod ciudat, i-a blocat intrarea mai apoi, cimentand-o. A existat chiar o usa, pe care a zidit-o cu pietre luate din vecinatatea monumentului. Absolut inexplicabil, Baraize nu a lasat nici macar o simpla nota despre ceea ce a descoperit in timpul explorarii tunelului. Se stie doar ca el este foarte vechi si ca a fost la un moment dat restaurat de catre un faraon. De ce nu se redeschide pentru a continua cercetarile ramane un mister.
Un al doilea put, situat in spatele capului monumentului, are 6 metri si a fost sapat in secolul al XIX-lea, intr-o incercare esuata de a patrunde in interiorul Sfinxului. Mai ramane ultimul tunel, descoperit de catre britanicul Henry Vise, in 1881, dar care fusese deja mentionat de catre alti exploratori din trecut. Astfel, Guido Pancirolli (1523-1599) l-a descris in mod detaliat, in cartea sa "Istoria lucrurilor memorabile ce s-au pierdut". Inca de pe vremea aceea, se facusera descoperiri legate de interiorul Sfinxului ce au fost pur si simplu trecute cu vederea. Foarte stramt (permite doar trecerea unei singure persoane), acest tunel isi are intrarea la nivelul solului, in spatele Sfinxului, si mai apoi coboara vertical, pe o distanta de 6 metri. O scara de fier iti permite sa iti mentii echilibrul. Mai apoi, tunelul urca 8 metri, pana in locul unde Baraize a turnat ciment in 1926, chiar la nivelul coapselor Sfinxului, unde se si termina. Dar este foarte posibil ca el sa continue pana in interiorul capului. In orice caz, se poate vedea ca a fost sapat astfel incat sa permita accesul unei persoane ce sta intinsa pe jos. Probabil ca aceasta misterioasa cavitate avea un uz terapeutic.
Prorocii ascunsi
Dar mai exista inca doua incaperi necercetate in Sfinx. Prima dintre ele este, de fapt, o gaura conica de 2 metri adancime, aflata chiar in varful capului (si cimentata), pe care Jean-Marie Joseph Coutelle, un ofiter in armata franceza, o observase inca din timpul expeditiei lui Napoleon, din 1798. Intre picioarele Sfinxului, se mai afla inca o cavitate, a carei intrare este acoperita de o placa de metal. Ea duce la o camera mica, subterana, despre care nu se stiu prea multe lucruri. Multi cercetatori cred ca ea era folosita de catre preoti pentru a vorbi cu multimea, fara a fi vazuti, facand astfel prorociri in locul Sfinxului. Astfel de practici ale oracolelor erau foarte raspandite in perioada lui Ptolemeu, cand se incerca resuscitarea credintei populatiei. Printre altele, la Fayum (oaza fertila a faraonilor aflata la 100 de kilometri sud de Cairo) se gasesc numeroase altare ce au camere secrete, tocmai in acest scop. Un calator german din anul 1579, Johannes Heffrich, spune ca acea camera secreta era de fapt un tunel prin care un preot urca tocmai in capul Sfinxului, pentru a vorbi multimii.
Marele vraci al Egiptului: IMHOTEP
Dar inainte de a examina aceasta cavitate, pentru a-i intelege mai bine functia, trebuie sa ne intoarcem la originea terapiilor si a medicinei in Egipt si sa ne concentram putin asupra unui personaj foarte important: Imhotep, cel ce a construit piramida faraonului Djoser la Saqqara, in anul 2600 inainte de Hristos. Imhotep, al carui nume inseamna "cel ce a venit in pace", era prim-ministru si mare arhitect al regatului. Mare preot, mag si sef al tuturor preotilor din Egiptul de nord, el era totodata si un doctor extraordinar, avand o scoala de medicina si un templu. Acesta se gasea in templul subteran Serapeum, la nord de Saqqara, unde recent au fost descoperite multe instrumente de chirurgie.
Marele egiptolog James Henry Breasted spune despre el: "In stiinta preotiei, in magie , in formularea proverbelor intelepte, in medicina, in arhitectura, remarcabila figura a lui Imhotep a lasat in urma o asemenea reputatie, incat numele sau nu a fost uitat".
Mai tarziu, grecii instalati in Egipt l-au asimilat pe Imhotep cu Esculap (sau Asclepios), zeul medicinei, si au numit scoala sa de medicina "Asclepeion". De altfel, este foarte posibil ca la origine, Asclepios si Imhotep sa fie una si aceeasi persoana, dupa cum afirma multi cercetatori. Dar ce stim despre Asclepios? Istoria spune ca era fiul divin al lui Apolo si al unei nimfe, Arsinoe - Koronis. Asadar, avem de a face cu un semi-zeu. El a fost crescut intr-o grota, de catre centaurul Chiron (ultimul centaur al antichitatii), care l-a invatat medicina, ba poate si mai mult, pentru ca Asclepios nu numai ca vindeca, dar se pare ca putea sa resusciteze si mortii. Zeus, ingrijorat de zelul sau de a imortaliza pamantenii si de a schimba astfel rostul lucrurilor, l-a transformat in constelatia Ophiculus (purtatorul sarpelui). Iar invatamintele egiptene vechi spuneau ca, la moartea lor, zeii se transformau intr-o constelatie sau intr-o stea.
Incubatia viselor
Dar reputatia lui Asclepios consta in arta sa de-a vindeca. Terapia practicata de el, numita "incubatie", consta in a dormi una sau mai multe nopti in incinta unui templu sacru, pentru a avea un vis plin de semnificatii. Fie ca Asclepios insusi le aparea preotilor in vis, revelandu-le leacurile pe care urmau sa le foloseasca pentru a vindeca, fie ca el li se arata in vis bolnavilor, care se vindecau.
Asclepios era reprezentat de simbolul unui sarpe incolacit in jurul unui toiag, simbol al medicinei (nu trebuie confundat cu Mercur, care avea drept simbol doi serpi, ce semnificau comertul si comunicarea). In raport cu aceasta functie de oracol medical, sarpele, prin ondulatiile corpului sau, reprezenta sursa de apa subterana care vindeca.
Trebuie mentionat ca Hipocrate, parintele medicinei moderne, este considerat, si el, drept un urmas "de sange" al lui Asclepios din partea familiei tatalui. Dar chiar daca lui i se datoreaza cuvinte cheie precum "endemic", "epidemic", "convalescenta", "paroxism", conceptia sa medicala era foarte diferita de cea din prezent, tratamentul sau fiind mai degraba legat de starile sufletesti, o meditatie asupra vietii si mortii. Sa nu uitam ca Hipocrate a mers in Egipt pentru a studia medicina cu marii preoti, si acolo a invatat aspectul initiatic al medicinei faraonice. De fapt, medicina pe care o practica era o copie a medicinei lui Asclepios prezenta in toate templele grecesti. La fel ca in vechiul Egipt, aceste locuri de vindecare aveau un sanatoriu, grote, precum si o sursa de apa subterana. Sanctuarul lui Asclepios poate fi vazut si azi, in partea de sud a Acropolei, sub Partenon, cu grota sa transformata in prezent in capela ortodoxa. Se stie ca si in Saqqara, Imhotep avea un templu consacrat medicinei, cu grote si cu o sursa de apa subterana.
Grecii erau fascinati de stiinta egipteana. Homer, in "Odiseea", scria: "Egiptul este tara celor mai buni doctori din lume". Medicina nu era considerata doar o acumulare a stiintei si a observatiilor concrete, ci si o intoarcere catre sine, destinata transformarii fiintei intr-o adevarata sursa de vindecare.
Puterea vindecatoare a apei
In afara tratamentelor complexe, pe baza de plante, a chirurgiei si a tratarii fracturilor prin masaje, doctorii egipteni practicau si terapia cu apa (preluata mai tarziu cu succes de Sebastian Kneipp). Ei isi imbaiau pacientii si le dadeau sa bea apa provenita dintr-un izvor subteran, pentru ca in viziunea lor aceasta purta puterea vindecatoare a spiritelor Pamantului. Pe de alta parte, ei nu tratau decat oamenii care credeau in magia apei si aveau determinarea de a se supune acelor tratamente. Pacientii trebuiau sa tina regim si sa faca diferite ablatiuni in incinta sacra a "abatonului", adica in cavernele si subteranele templului, unde nimeni altcineva nu avea voie sa intre.
Interpretarea viselor
Mai apoi, medicii ii adormeau pe bolnavi in niste dormitoare comune, aflate in abaton, pentru ca acestia sa poata visa. Existau niste adevarate ritualuri de incubare a viselor, in care dialogul mistic cu "Pamantul-Mama" trebuia sa trimita vise care indicau motivul maladiei si cum trebuie tratata. A doua zi, visele erau povestite preotilor, care mai apoi prescriau un tratament.
Se mai spunea ca prima imagine care aparea in mintea celui adormit devenea un spirit protector si nu il mai parasea. Invatamintele trase din studiul viselor erau foarte sofisticate. Nu se practica o generalizare a interpretarii lor. Se considera ca pentru fiecare persoana interpretarea unui vis ducea la o alta viziune a bolii. Se considera ca fiecare om avea limbajul sau oniric, iar visele sale erau studiate cu mare atentie. Aceasta stiinta este numita in prezent "incubatia iatromantica". Diferenta intre un vis clasic si unul iatromantic este ca acesta din urma este trimis cu un scop precis, de catre un zeu-vindecator, intr-un loc sacru, perceput tocmai in acest scop, el trebuind sa contina elemente indicative pentru diagnostic sau pentru tratament.
Iata un exemplu pastrat din trecut in memoria colectiva: un om bolnav de stomac a mers la templul lui Asclepios, pentru a avea un vis inspirat de catre un zeu. El a visat ca acesta ii intindea mana dreapta, pe care el incepea sa o manance. A doua zi, preotii au interpretat visul sau si au tras concluzia ca trebuia sa manance cinci curmale, pentru ca acestea erau numite, pe atunci, "degetele divine". Omul s-a vindecat in scurt timp.
Importanta terapeutica a viselor a facut ca o intreaga casta de doctori-preoti (numiti "wab") sa traiasca in "casele vindecarii" din temple, pentru a-si indeplini dubla functie, sacerdotala si medicala. Pentru ei, boala nu era in nici un fel vazuta drept o pedeapsa divina, ci mai degraba o ruptura a armoniei intre om si cosmos. Pentru pacient, era vorba de a restaura legatura cu natura. Armonia reprezenta o valoare capitala a gandirii egiptene, ea impunandu-se asupra fortelor negative, a minciunii, a nedreptatii si a haosului in care lumea era nascuta. Ea era garantia echilibrului global al lumii, iar stiinta sa era propovaduita in temple.
Isis
O alta zeita foarte puternic implicata in restabilirea sanatatii pacientilor era Isis. Filosoful Diodor din Sicilia scria: "Acum, cand a atins imortalitatea, Isis vindeca corpul oamenilor. Celor care doresc ajutorul sau, ea li se infatisaza in vis. Ii linisteste pe toti aceia care o cheama in ajutor". Or, chiar alaturi de Sfinx, in partea de nord-vest, se gasea un mic templu dedicat lui Isis. Pe de alta parte, exista numeroase texte arabe si egiptene care numesc Sfinxul "Idolul lui Isis". De aceea, foarte multi cercetatori sunt convinsi ca acea cavitate din spatele Sfinxului, interzisa astazi accesului, era conceputa pentru ca un pacient sa isi poata petrece noaptea acolo, asteptand un vis vindecator. In comparatie cu templul lui Asclepios din Grecia, care putea primi doisprezece vizitatori odata, Sfinxul nu putea servi decat 365 de "alesi" intr-un an. Pe vremea aceea, la Sfinx se urca pe o scara uriasa, iar intre labele sale se aduceau ofrande. Faptul de a putea dormi chiar in interiorul corpului sau trebuia sa fi fost o inlesnire de exceptie.