Sunt bine trecuta de patruzeci de ani, nascuta la campie si casatorita in sudul Moldovei. Am simtit multi ani gustul singuratatii in doi, iar acum il simt pe cel al singuratatii in adevaratul sens al cuvantului. In aceste vremuri ciudate, cu criza pe de o parte si cu un boom tehnologic nemaiintalnit pe de alta parte, oamenii nu stiu sa mai scoata din ei ce au bun, nu pot parca sa mai ofere dragostea pe care au incuiat-o cu multe lacate. Tot ce ii intereseaza sunt banii, eventual numarul de camere de la casa sau marca de masina. Nu mai spun de nesfarsitele razboaie cu "fostele", cu "fostii" sau cu copiii lor, care nu mai inteleg nici ei de ce parintilor le este asa de greu sa ramana prieteni, dupa o despartire. In plus, pentru cei cam de varsta mea, daca s-ar putea ca femeia sa fie cu 10-15 ani mai tanara si cu dimensiunile bine cunoscute desi relatiile bazate pe astfel de dorinte au demonstrat, de multe ori, ca nu sunt de durata
Nu stiu de ce oamenii nu vad ca, desi ai televizor in fiecare camera, tot esti ca si singur, pe cand daca ai avea langa tine un suflet cald, bland, care sa-si bea berea si sa te priveasca cum gatesti sau care sa-ti faca o frectie si sa te inveleasca in noptile mai geroase te-ar face mult mai fericit. Avem masini, dar pretul benzinei te face sa-ti rezolvi cu ea doar urgentele. Dar oare daca ai merge in doi, pe jos, pana la piata, sau la o plimbare, in serile de mai, cand infloreste teiul, sau toamna, cand se astern frunze de toate culorile, nu ar fi clipe cat se poate de minunate? Trebuie doar sa simti ca mai ai dragoste de oferit si sa ai curaj sa o oferi.
Nu mai sunt bani necesari pentru excursii si concedii scumpe, dar sa mergi intr-un pelerinaj la manastiri, cu bani mai putini, sau sa mergi in concedii la parinti, unde sa fii util si sa le inseninezi zilele pe care le mai au, este ceva atat de dezgustator? Trebuie doar sa incerci sa fii pe aceeasi lungime de unda cu cineva, si cand este vorba de treburi casnice, de dragoste, de credinta Daca reusiti, viata asta nu ni se va mai parea atat de grea.
Am trait pana la aceasta varsta la bloc, dar de ce nu s-ar putea si la cativa kilometri de oras (sa pot ajunge usor la serviciu), intr-o curte cu toate felurile de flori? Si de ce nu, cu o soba in care sa trosneasca lemne in noptile de iarna si sa miroasa, eventual, a bostan copt? Asta nu inseamna ca dimineata nu te poti farda si parfuma sau seara nu poti tine treaza dorinta sotului tau. Dar pentru cei din jur si chiar din familie, cu aceste idei ale mele, par a avea prea putine pretentii de la viata si de aceea se uita la mine ciudat.
Am urat comunismul, am fost enorm de bucuroasa de schimbare, dar ceea ce numesc unii valori, in ultima vreme, si pentru care aleg un anume mod de viata, te fac sa refuzi socialul si societatea, sa-ti doresti doar un univers al tau, pe care sa-l faci cat mai cald si sa-l imparti cu cineva drag. Trebuie doar ca acea jumatate sa existe, sa gandeasca la fel si s-o gasesti undeva. Dar unde?
VOCHITA
Urare pentru Noul An
Dupa ce acum aproape patru ani l-am pierdut pe sotul meu, care era sprijinul meu moral si spiritual, am simtit ca sunt intr-un spatiu intunecos, de unde nu mai vedeam nici o posibilitate de a iesi la lumina. Simteam ca viata mea nu mai avea sens. Mi-am facut un bilant al anilor frumosi petrecuti impreuna si am inceput sa-i multumesc Bunului Dumnezeu pentru viata frumoasa pe care am trait-o. Incet, incet, am descoperit ca sunt puternica si pot sa merg mai departe. Mi-am ocupat timpul frumos, cu desenat, pictat, citit si mi-am dat seama ca viata ne-a fost daruita si trebuie s-o traim frumos. Imi ingrijesc casa, locul in care ma simt cel mai bine si in siguranta, am o gramada de oameni binevoitori langa mine, si cineva din familie care imi e intotdeauna aproape si pe care ma pot sprijini oricand. Am o pisicuta atasata de mine si-mi comunica, asa cum stie ea, tot ce are nevoie. E un sufletel care ma iubeste neconditionat, si ma asteapta la usa, cand intru in casa. Cu cei din jur, cunoscuti sau nu, incerc sa ma port frumos si simt ca sunt apreciata si iubita. Ma gandesc ce bine ar fi daca pe strada, alaturi de necunoscuti, am fi mai toleranti si mai politicosi. Ne-ar fi mult mai bine. Poti bucura pe cineva si daca ii faci loc sa treaca si-i acorzi un zambet.
Sa ne intoarcem cu gandul la bunicii nostri, sa ne amintim ce sfaturi intelepte ne dadeau si sa le urmam si acum, ca in nici un caz nu sunt demodate. Sa mai inchidem televizorul la emisiuni indecente, sa ne intoarcem la stil si eleganta.
In final, as vrea ca noi, toti romanii, sa fim mai patrioti, sa ne iubim tara, sa avem mai multa incredere in fortele noastre, ca numai asa vom reusi sa ne redresam.
Doresc pentru toata lumea un an mai bun!
JANETA ILIESCU