Pentru profesorul Alexandru Diaconescu, conferentiar la catedra de istorie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, anul 2010 a insemnat un mare vis implinit. Un vis tiparit intr-o carte de exceptie: "FORURILE SARMIZEGETUSEI". Un volum in care rigoarea stiintifica face pereche regala cu fantezia, intocmind un scenariu imaginar despre metropola intemeiata de imparatul Traian la poalele Muntilor Retezat, dupa infrangerea dacilor de catre romani. O visare nascuta din ruinele pe care le-a cercetat ani de-a randul ca arheolog, si pe care le-a inviat in cuvinte si in desene magnifice: coloane uriase, de peste 8 metri, portaluri monumentale, statui pictate in nuante stralucitoare, imparati inveliti in foita de aur si inscriptii superbe, gravate in marmura, glorificand memoria unor eroi intrati de mult in eternitate. O cetate magnifica, inviata prin desene si prin culori, o capodopera a artei romane, nascuta din orgoliul imparatului Traian de a zidi o mica Roma pe locul celei mai importante dintre cuceririle sale: Dacia!
Orasul cu sapte nume
Colonia Dacica Sarmizegetusa. Acesta este numele cunoscut al orasului fondat de Traian in Tara Hategului. Astfel apare pe cele mai multe dintre inscriptii. In paralel, mai circula un nume care-l include, conform uzantelor epocii romane, si pe cel al fondatorului, dar si o adaugire de secol III: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa Metropolis. Orasul roman a preluat cu un orgoliu nemarginit, menit sa arate clar cine este invingatorul, denumirea daca a capitalei lui Decebal, aflata la peste 60 de kilometri, in Muntii Sureanu.
Metropola romana a fost fondata prin anii 108-110 dupa Hristos si a fost pozitionata strategic, pe drumurile care veneau de la Dunare, dinspre Drobeta, unde se gasea marele pod al lui Apollodor din Damasc, spre Tibiscum. Ruinele de azi de la Sarmizegetusa gazduiau capitala civila a provinciei, sediul cultului imperial si al consiliului provincial. Tot aici isi avea resedinta guvernatorul financiar. In doua-trei generatii, acest oras de maximum 5.000 de locuitori a devenit o metropola in adevaratul sens al cuvantului, in jurul careia era grupata o populatie de 20-30.000 de oameni. Numai amfiteatrul, ale carui ruine se afla chiar peste drum de Muzeul de istorie din Sarmizegetusa, avea o inaltime de circa 10 metri si era proiectat astfel incat sa incapa in el peste 6.000 de persoane!
Vanatorii de istorie
Sarmizegetusa romana a fost cercetata arheologic infim fata de importanta ei uriasa pentru trecutul istoric al Romaniei. Sub 10% din intinderea ei, dupa aprecierea tanarului istoric Gica Baestean, sef de sectie in cadrul Muzeului Arheologic Sarmizegetusa si ghidul obisnuit al turistilor care vor sa descopere maretia fostei colonii romane. O bucata a teritoriului ocupat odinioara de colonia Dacica Sarmizegetusa se gaseste acum sub casele satenilor. O alta parte din memoria vechiului oras roman e, la randu-i, ingropata sub gradinile, livezile de meri si nuci, si pasunile oamenilor. In lipsa unei politici nationale coerente de recuperare si valorificare a istoriei antice, sub cazmalele si spaclurile arheologilor a incaput o zona foarte limitata. "Au fost sapate, cu precadere, edificiile publice: cele doua piete, aflate in zona centrala, resedinta guvernatorului financiar, mai multe temple si sanctuare, amfiteatrul si cateva edificii private", explica Alexandru Diaconescu.
Din nefericire, nici pe aria cercetata deja de specialisti informatia istorica nu este completa. A fost distrusa, in buna parte, sau recuperata de vanatorii de comori si de antichitati. Localnicii au luat istoria la ei acasa, facandu-si case si garduri din piatra vechii metropole. E o minune faptul ca monumente si fragmente consistente din cladirile vechiului oras au fost salvate, fiind folosite la constructia bisericii din Densus, ori au ajuns la Viena, in timpul stapanirii austriece. Primele monumente au fost duse la castelul de la Hunedoara de catre Iancu de Hunedoara si Mathia Corvinul, adevaratii descoperitori ai Sarmizegetusei.
In cadrul sapaturilor arheologice de la Sarmizegetusa nu s-a gasit nici macar un "aureus", moneda romana de aur! "Nu stiu ce se gaseste in casele oamenilor, dar noi nu am descoperit nici macar o moneda din aur", spune Gica Baestean, in timp ce imi prezinta, in Muzeul de la Sarmizegetusa, un set de monede care au circulat in Colonia Dacica. Tot datorita zonei limitate de sapaturi, concentrata pe cladirile publice, despre viata particulara a locuitorilor coloniei se stiu foarte, foarte putine lucruri. "Am inceput sa sapam in gradina unui om si am gasit o "insula", un cvartal de locuinte, cuprins intre patru strazi. Un prim loc in care putem afla mai multe despre viata de zi cu zi a oamenilor intr-un mare oras al Daciei romane", spune cu insufletire Gica Baestean. Abia asteapta sa vada ce va iesi la iveala!
O calatorie imaginara
Cartea lui Alexandru Diaconescu sta la loc de cinste in micutul birou de la Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa. Gica Baestean a studiat la Cluj, sub indrumarea profesorului Diaconescu, ale carui desene l-au inspirat, de altfel, in organizarea muzeului. Ma pofteste intr-o calatorie imaginara printre ruinele somptuosului oras revelat de cartea lui Alexandru Diaconescu. Un cer enorm se deschide, intr-un albastru ireal, in locul pe care coloanele uriase si acoperisurile caramizii taiau, candva, semet vazduhul, in reproducerile semnate de profesorul clujean. Facem doi pasi prin fostul amfiteatru care gazduia marile si, adesea, sangeroasele spectacole publice ale antichitatii, apoi intram in for. Curtile taranesti din jurul ariei de sapaturi arheologice sunt valurite. "Peste tot unde sunt ridicaturi de pamant e semn ca am putea descoperi ziduri ale cladirilor vechii cetati", spune calauza mea prin istorie. La Sarmizegetusa, trecutul geme, gata sa plesneasca sub brazda de pamant!
Intram in curtea forului, calcand pe fundatii de piatra vechi de 2.000 de ani. Lespezi de marmura se mai vad, din loc in loc, sub forma unor insulite. Pe vremuri, aici totul era alb, imbracat in marmura. "Nici zidurile aflate pe vremuri de jur-imprejur nu aratau asa, erau acoperite cu un placaj, cum avem azi gresia sau faianta". Obisnuit sa lucreze cu grupuri de elevi, Gica Baestean a devenit, cu anii, o enciclopedie de asocieri intre realitatea din zilele noastre, cunoscuta celor mici, dar si novicilor, deopotriva, si realitatea epocii romane. Recunoaste asta jumatate amuzat, jumatate dezamagit, pentru ca are adesea de-a face cu elevi carora nici cele mai banale repere culturale nu le mai spun nimic.
Gramezi de piatra apar peste tot in mijlocul curtii. "Sunt fragmente ale unor statui. Acestea erau imbracate in marmura, iar sus erau statuile din bronz invelite in foita de aur ale imparatilor care au jucat un rol in viata orasului sau a provinciei", explica. Din gratioasele statui ecvestre care stralucesc in desenele lui Sandu Diaconescu n-a mai ramas decat un maldar de bolovani. "Tot ce gasim noi sunt bucatile unui imens puzzle, pe care incercam sa-l completam, nu doar cu ceea ce gasim in pamantul Sarmizegetusei, ci si prin analogii cu orase similare din fostul imperiu, pentru ca, stim asta, romanii lucrau dupa acelasi model, peste tot".
Mergem mai departe. "In spatele curtii erau trepte de marmura, care azi nu mai exista, iar prin doua coridoare laterale se facea trecerea spre cladirile din spate, basilica si curia, care erau institutii-cheie in sistemul juridic si administrativ roman". In dreapta curiei sunt tabernele, magazinele din piata alimentara, de unde romanii se aprovizionau cu diverse produse. "In spate, am inceput intr-o gradina noi lucrari arheologice. Ar trebui sa dam de cel de-al doilea for, cel religios. Aici ar trebui sa fie Capitoliul, cu templul dedicat zeului sau zeitei care proteja orasul".
Drumul lui Traian
La intoarcere, zabovesc doua minute pe "Drumul lui Traian" - vechiul drum roman care mergea spre Apulum, Potaissa si Napoca. Venind dinspre o tarla cu porumb ce creste mai mult ca sigur peste o comoara antica, o caruta plina de stiuleti trece, rosnind agale cu rotile pavajul antic. Drumul e inca folosit de taranii din Sarmizegetusa, dupa 2.000 de ani... O alta caruta vine din sens opus. Pret de cateva secunde, in trapul cailor e ceva din marsaluirea cazona a unei vechi legiuni romane.
Achizitionarea de noi terenuri de la sateni, pentru extinderea sapaturilor arheologice, e practic blocata in acest moment. Daca dupa Revolutie li se platea oamenilor pamantul, in functie de calitatea solului si de localizare, Ministerul Culturii a dat apoi posibilitatea de negociere directa cu taranii. S-au cumparat, astfel, vreo 15 hectare, din 1998 pana in 2004. Apoi s-a pus capat programului de achizitie de terenuri. "De atunci, nu s-a mai cumparat nimic. Nu ne simtim deloc incurajati sa dezvoltam cercetarile", spune Gica Baestean. Sta in poarta cetatii cu mainile larg deschise, a neputinta. A facut tot ce s-a putut. A pus la punct anul acesta, cu bani putini si munca multa, micutul muzeu, compensand, prin arheologia experimentala, prin creativitate, lipsurile descoperirilor de pe terenul aflat peste drum. Dezinteresul si pauperitatea autoritatilor romane blocheaza cercetarea istorica, dar nu poate bloca si imaginatia
Ziua cea mai lunga
"Dimineata zilei de 18 septembrie a anului 108 trebuie sa fi fost una calda si senina, ceea ce era de bun augur pentru cei adunati pe platoul de la poalele Retezatului", spune profesorul Alexandru Diaconescu. Umbre vagi razbat prin crepuscul, in desenul care ilustreaza momentul de gratie al infiintarii Coloniei Dacica Sarmizegetusa. "Era cea de a 55-a aniversare a imparatului Traian, si veteranii legiunilor care au luat parte la razboiul dacic fusesera, in fine, lasati la vatra". Profesorul Sandu Diaconescu are barba si ochi sfredelitori, neasemuit de vii, de explorator desprins, parca, din ilustratiile volumelor lui Jules Verne. Un orator desavarsit, ale carui dizertatii sunt sorbite de studenti la cursurile de Istorie Antica Universala, Istoria Artei Antice sau Arheologie.
"Odata pacea instaurata, noul guvernator, Decimus Terentius Scaurianus, putea purcede, in toamna anului 108, la fondarea Coloniei Dacica, primul oras al provinciei", isi reia profesorul discursul. Cei 2.000 de veterani, harsiti in zeci de ani de lupte grele, asteptau aliniati inca dinainte de rasaritul soarelui, momentul sacru al infiintarii cetatii. Stateau indaratul drapelelor legiunilor din care facusera parte si bateau sacadat cu sandalele pamantul reavan al Sarmizegetusei. Erau nerabdatori: o data in viata aveai privilegiul de a fi martor la nasterea unui mare oras si a unei mari provincii! Povestita de profesorul Diaconescu, istoria antica e atat de fascinanta, ca l-ar smulge si pe cel mai incapatanat pusti de langa jocurile de pe computer.
Intemeierea coloniei trebuia sa aiba loc sub auspiciile lui Traian. In lipsa lui, guvernatorul avea sa prezideze ceremoniile. "In centrul viitorului oras era implantat un jalon, "meta", a carui umbra urma sa indice orientarea intregii asezari. Ritualul intemeierii a inceput cu o rugaciune si, totodata, cu o promisiune adresata tuturor zeilor. Urma apoi ceremonia de inaugurare: alinierea la axele cardinale ale universului, urmata de luarea auspiciilor, unde se efectua interpretarea semnelor trimise de zei, mai cu seama a zborului pasarilor. Abia apoi aveau loc sacrificiile, care marcau ceremonia de "dedicatio", adica de trecere in posesiunea zeilor a spatiului de-acum sacru al noului oras", povesteste conferentiarul universitar.
Rugaciunea solemna e rostita in latina arhaica, dupa cum o cerea ritualul, de un colegiu de preoti batrani. Vocile lor guturale razbat pana departe, in zare, in linistea solemna, mormantala, a diminetii neimplinite. Deodata, la orizont, prin pacla adunata deasupra masivului Sureanu, miji rosie prima geana de soare. Din 2.000 de piepturi de barbati izbucni un strigat de victorie. Pe pamant, "meta" lasa o umbra prelunga. Acesta avea sa fie traiectul viitorului drum principal pe directia Est-Vest a orasului. Alte strazi vor fi trasate paralel cu ea, altele perpendicular. In final, orasul va arata ca o tabla de sah.
"Odata soarele rasarit, augurul, un preot important in astfel de ceremonii, se intoarse cu fata spre el, pentru a stabili orientarea celor patru mari sectoare ale cerului, care urmau sa se regaseasca apoi si pe pamant. Cu toiagul sau, el trasa pe pamant un dreptunghi, numit "templum", spatiul sacru din centrul orasului, de unde urmau sa fie urmarite semnele trimise de zei, conform stiintei esoterice a misteriosilor etrusci", povesteste Alexandru Diaconescu. E seara, intunericul s-a lasat de-a binelea peste Cluj, dar biroul profesorului respira aerul proaspat al diminetii sacre in care, la implinirea a 55 de ani, imparatul Traian isi facuse siesi si posteritatii sale cel mai frumos cadou: un oras care sa-i poarte numele, acolo, departe, in patria bravilor daci.
La pas, prin Forul lui Traian
Colonia Dacica Sarmizegetusa are in ea ceva teatral. Decorurile se schimba dupa cativa pasi. Mereu ceva nou, mereu ceva surprinzator. Intram, ghidati de imaginatia debordanta a profesorului, pe sub un fronton cu patru coloane, decorat cu statui. "Un adevarat arc de triumf dedicat victoriei lui Traian", imi sopteste Sandu Diaconescu. Doua fantani gemene de marmura, cu statui in nise si coloane superbe, orneaza fatada. Maiestria sculpturii uluieste. "Mesteri renumiti au lucrat la desavarsirea Coloniei Dacica", imi confirma profesorul. Sub cupola arcului care da in for se deschide curtea. In centru e monumentul dedicat de oras fondatorului sau, imparatul Traian. Arde in soarele dupa-amiezii ca un foc viu, jucandu-si, parca, scanteierile in capriciile vanticelului de toamna. Intregul for e, de fapt, un monument inchinat victoriei lui Traian, fiecare detaliu aminteste de el, de oamenii lui, de dusmanii lui, de luptele lui. Si, neaparat, de victoriile lui. De jur-imprejurul monumentului, admirand parca faptele marete ale marelui cuceritor, sunt statuile principalilor imparati care au domnit, si ei, peste provincie. Stau incordati pe cai - nici un gest nu razbate sub masca de bronz - ca niste mimi ai gloriei de-o clipa.
O zi din viata Sarmizegetusei
Desi vara a trecut de-acum, porticele din jurul curtii forului forfotesc de lume. E mai ceva ca-n bazarurile de azi: negustori de tot felul isi aseaza marfurile, care pe jos, care pe tejghele mai mult sau mai putin improvizate. Stofe si matasuri, parfumuri si farduri, sticlarie fina, ceramica sau vesela de arama si bronz, sandale si curele, unelte si arme, "multe sunt aduse de la mari distante", imi explica profesorul, facandu-si loc prin multimea galagioasa. Venerabile matroane, insotite de sclavele lor, dar si multi cumparatori de ocazie se perinda prin fata marfurilor.
E plin de "pierde-vara", adunati de cu buna dimineata, de cum s-au deschis portile forului. Sunt asa-numitii plebei, persoane aflate in anturajul celor bogati, a caror imagine o promoveaza si ale caror interese le apara cu orice prilej. "Joaca tintar, dame, zaruri... Mai trag cu urechea ici, mai intervin in vreo discutie dincolo, asteptand afisarea stirilor pe panourile din curtea forului. Dar momentul cel mai solemn e cel al vreunei judecati in basilica. Avocatii si partile dau spectacole pe cinste!", spune profesorul.
Luam un pranz frugal, in rand cu lumea. O bucata de paine, ceva branza, o ceapa mare, un strop de ulei. Brusc, porticele se golesc. "Toata lumea se trage spre baile publice. Alte cateva ore de sporovaiala, apoi vine cina, principala masa a zilei la romani, momentul in care se dezbat toate chestiunile importante ale cetatii", spune profesorul. Iesim din forul de la Sarmizegetusa si revenim in biroul de la Cluj. In nari simt inca mirosul de fructe de mare ce razbatea dinspre piata de peste. Sarmizegetusa mostenise obiceiurile alimentare mediteraneene ale Romei.
De la vis la realitate
Cand am ajuns la Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa, un olandez curios cerceta de zor cartea profesorului Diaconescu. Multe dintre desenele din carte pot deveni realitate. Sunt coloane care pot fi restaurate, o fantana publica reconstruita in muzeu poate fi dusa si pozitionata in teren, unde ii e locul, cu mici interventii, desigur. Fatada basilicii e si ea gata pentru a fi ridicata in picioare, dupa toate regulile stiintifice. Ansamblul arheologic de la Sarmizegetusa ar deveni, astfel, mult mai atragator pentru turisti si ar putea fi integrat unui circuit in care sa fie vizitata biserica monument UNESCO de la Densus, bisericile magnifice din Strei si din Strei Sangeorz, dinozaurii pitici din Tara Hategului, unici in lume, Cetatea Colt de la Rau de Mori, care apare in "Castelul din Carpati" al lui Jules Verne, cetatile dacice, pestera Cioclovina si rezervatia naturala din Muntii Retezat. "E incredibil faptul ca orasul Hateg nu traieste din turism. La noi, la Sarmizegetusa, daca vin doua autocare cu turisti, nu avem unde ii caza peste noapte...", spune Gica Baestean, apoi deschide el insusi cartea lui Alexandru Diaconescu, profesorul sau din facultate, si incepe sa viseze cu ochii deschisi...