- Aniversezi, in curand, cinci ani de stiri la televiziunea nationala. Desi "stiristii" sunt talpa tarii pe micul ecran, n-au celebritatea pe care o merita si nu se stie mai nimic despre ei. Prima intrebare este, prin urmare, obligatorie: cine esti? De unde ai aparut pe micul ecran?
- Sunt un bucurestean get-beget, in varsta de 44 de ani. Iubesc Bucurestiul, sufar pentru pacatele lui, dar imi este la fel de indispensabil ca aerul. Personal, ma consider un om echilibrat, vesel si optimist. Nascut in Zodia Balantei, sunt tot timpul in cautarea echilibrului, simt mereu nevoia sa asez lucrurile in ordine. Nevoia de ordine vine, cred, si dintr-o valenta justitiara a mea, care nu e "profitabila" de fiecare data, din punct de vedere al consumului nervos, al uzurii, dar pe mine ma ajuta sa fiu in echilibru cu mine, cu lumea, cu mediul. Cam acesta sunt, asa, cat ma pot caracteriza eu pe mine...
- Esti de profesie inginer. Cum te-a furat lumea presei?
- Totul a inceput demult, in copilarie, cu vacantele pe care le petreceam in Teleorman, la bunicul din partea tatei. Bunicul era preot, din acela cu facultate si cu preocupari profunde, in ceea ce privea societatea. Era la curent cu absolut totul, de la literatura la ziarele vremii. Intre noi doi se dadea o "batalie", cine punea primul mana pe ziare, chiar si pe "Scanteia" aceea nenorocita de-atunci. O citeam pe toata. Reuseam sa descifrez mesajele de printre randuri si eram innebunit dupa telegramele externe. Stiam fiecare semnatura din pagina de ziar. La un moment dat, recunosteam din primele cuvinte cine scrisese articolul. Cu toate astea, nu m-am gandit niciodata ca ziaristica era o chemare, de altfel, cine sa-si bata capul la vremea aceea cu un pusti indragostit de ziare? Cine sa ma indrume spre meseria de jurnalist?! Oricum, in perioada aceea jurnalismul nu se considera a fi o meserie, asa ca, precum sute si sute de alti tineri ai vremii, am ajuns inginer, meseria fetis a comunismului. Si totusi, desi la o prima vedere ai zice ca aceste doua domenii nu au nici o veriga comuna, sa stii ca formarea tehnica da o anumita rigoare si o anumita logica. Pasiunea pentru ziaristica nu m-a parasit nici in facultate. Tocmai avusesera loc evenimentele din '89, la care am participat cu insufletirea ca schimb lumea (am fost la Intercontinental si ma mandresc cu asta), tara fierbea, ziarele noi apareau unul cate unul, iar eu, la prima ora a diminetii, intram la cursurile de inginerie, cu toata presa vremii sub brat. Am terminat facultatea, eram de noua luni inginer la Institutul de Cercetare si Proiectare Mecanica Fina. Se intampla in 1991. Eram bucuros ca luasem concursul la acel mare institut, parintii se mandreau cu fiul lor, dar eu simteam ca ajunsesem acolo pentru ca aceea era directia in epoca, nu pentru ca imi placea. Desi imi era bine, desi aveam ceva realizari, nu ma atragea deloc ce faceam si incepusem sa fiu ingrozit de ce urma sa se intample cu mine in viitor. Asa ca am hotarat sa plec, sa-mi urmez pasiunea si calea, in ciuda protestelor parintilor. Era ceva de neconceput pentru ei sa lasi cariera de inginer pentru cea de jurnalist. Dar in viata trebuie sa-ti asumi niste riscuri. Am plecat de la un salariu bun la altul mai mic, la "Libertatea" ("Libertatea" de la inceputul anilor '90, care nu are nici o legatura cu ziarul de azi), de la un contract nelimitat, la o angajare de proba. Dar trebuia sa fac acest pas, altfel ma pastea o mare nefericire. Ma mandresc cu acest lucru. Schimbarea profesiei a fost una dintre marile realizari ale vietii mele. Ce vremuri erau acelea pentru ziaristica romaneasca! Ce ardere, ce entuziasm... Presa a fost primul domeniu care a dat cu adevarat piept cu economia de piata, cu ideea de concurenta. Nici un alt domeniu nu era pregatit pentru asta, iar noi am fost pionierii.
- Si pasul spre televiziune cum l-ai facut?
- Am sa raspund sucit la aceasta intrebare. O sa-ti spun ca un alt lucru de care sunt foarte mandru este ca, la un moment dat, am avut puterea sa spun "nu" televiziunii. Mi s-a propus sa vin la TVR International, cand eu abia luasem avant in presa scrisa. Imi placea foarte mult munca de la ziar si simteam ca nu eram suficient de pregatit in aceasta meserie pentru a face pasul in televiziune. Intuiam ca odata facut saltul, odata ce incepi sa completezi cuvantul scris cu imagine si sunet, e foarte greu sa te mai intorci la ziaristica, iar eu mai aveam lucruri de spus si de invatat. Dar la un an, invitatia a revenit, si atunci mi-am spus ca e un semn. Am acceptat, mi-am propus sa fac "testul pietei", test in care cred eu cel mai mult in aceasta meserie. Oamenii tind sa aiba o parere buna despre ei insisi, iar atunci trebuie sa intervina ceva care sa faca selectia, iar in meseria de om de presa, acest lucru este "piata". Piata inseamna concurenta, confruntarea cu publicul, obtinerea succesului de calitate in fata lui. Am luat-o din nou pas cu pas, facand enorm de mult teren, participand la tot felul de cursuri. Reactia pozitiva a publicului a inceput sa apara si am ramas in televiziune. De patru ani, sunt prezentatorul stirilor de week-end de la TVR1, timp in care am condus multe talk-show-uri politice, transmisiuni in direct, editii speciale.
Jurnalism, nu narcisism
- Traim timpuri in care o mare parte a presei e in deriva totala. Deontologia e data uitarii, adevarul e strambat si slutit, senzationalul si vulgaritatea fac legea. In opinia ta, ce calitate anume trebuie sa dovedeasca un om de presa pentru a fi bun in meseria lui?
- Eu pun deasupra a toate dragostea pentru cuvant. Din pacate, azi s-a pierdut mult din interesul pentru cuvant al colegilor nostri din presa, si de aici vine si deriva de care bine spuneai. Exista o preocupare foarte laudabila pentru informatie, dar a disparut cea pentru textul ingrijit, elaborat, profund. A disparut interesul pentru reportaj, chiar si din televiziune. Subiectele se trateaza la suprafata, textul nu conteaza si, un lucru foarte trist, pe care l-am observat si in televiziune, nimeni nu mai vrea sa faca materiale de autor. Adica, sa-si puna amprenta personala pe un material, dorinta aceea de a te semna, de a fi tu cel care ai creat. Vina nu este numai a ziaristului. Eu cred ca, de fapt, nu exista o preocupare "de sus", in trusturile de presa, la acest capitol. Cred ca ar fi jurnalisti inca dornici de asa ceva. Voi, "Formula AS", sunteti dovada vie ca mai exista reporteri adevarati, iar succesul vostru constant, tirajul dovedesc fara dubiu ca si publicul primeste in continuare, cu mare dragoste, textul frumos. Citesc toate reportajele din "Formula AS" si gasesc cate unul care aparent nu are nici un subiect, dar voi reusiti sa faceti din el un text pe care, pur si simplu, nu-l poti lasa din mana, incitant si scris fara cusur. As vrea sa mai vad si in alte reviste acest lucru si imi doresc sa le revina si celor din televiziune pofta si gustul pentru reportaj. Dar e destul de greu, in conditiile in care exista oameni in televiziune care nu vor decat sa apara pe sticla si nimic altceva. Mie acest lucru mi se pare o impostura, impostura fiind o mare problema in Romania zilelor noastre. Ei cred ca prezentarea TV este o simpla chestiune de citire de pe prompter. Dragi colegi, asta nu inseamna jurnalism, asta se numeste narcisism! S-a implementat sistemul producatorului din spate, care sopteste in casca incontinuu, si papusa din fata, care doar citeste. O relatie ventriloc - marioneta, iar marioneta e in culmea fericirii, ca e pe sticla.
- Cum te pregatesti tu pentru prezentarea unui jurnal de stiri?
- Nu vreau sa fac din mine vreun exemplu, iti raspund strict la intrebare, iti dezvalui doar experienta mea personala. Eu cred ca pregatirea trebuie sa fie permanenta, pentru mine nu exista zi in care sa nu ma pun la curent cu tot ce se intampla in tara si in lume. Una din placerile mele, la care nu voi renunta niciodata, ramane aceea de a-mi cumpara ziare. Stiu ca toate se pot citi pe Internet, dar eu, daca nu intorc paginile acelea mari, daca nu le simt mirosul de hartie tiparita, parca nu am citit presa in ziua respectiva. Poate or fi si reminiscente de la inceputul carierei mele, cand lucram des in tipografie, inconjurat de "aroma" aceea de plumb... Revenind, documentarea trebuie sa fie continua. Orice stire are legatura cu o alta anterioara, iar daca nu cunosti aceste lucruri, nu poti face asocieri, nu poti prezenta stirea aceea in ansamblul ei, nu o poti face atractiva si interesanta. Din cincisprezece ani de cariera in televiziune, cam zece am facut teren. Acolo este toata baza, acolo se invata aceasta meserie, fara munca pe teren este imposibil sa fii un bun om de televiziune, un bun om de presa, in general. Acum ma aflu in etapa prezentarii pe micul ecran, iar munca mea se datoreaza unei intregi echipe. Textul pe care il spun trece de la reporter la editorii de text si imagine. De multe ori, lantul de pana la mine functioneaza ireprosabil, altadata - mai ales din cauza volumului enorm de munca - mai sunt necesare imbunatatiri, iar eu, fiind un fel de cap limpede, pot vedea asta mai bine. Si devin, in final, purtatorul de cuvant al unei lungi si laborioase munci de echipa.
- In ce ma priveste, apreciez foarte mult increderea pe care o transmiti odata cu stirile.
- Oh, asta e extraordinar, pentru ca este lucrul pe care doresc sa-l transmit cel mai mult. Publicul trebuie sa creada in ce spui. Daca nu se intampla asa, decredibilizezi un sistem intreg, nu doar pe tine. Este munca unei redactii intregi, care are de suferit. Da, scopul meu este ca lumea sa creada in ce spun, sa transmit incredere.
TVR, speranta unui nou inceput
- Mihai, lucrezi la Televiziunea nationala, un loc cu o responsabilitate enorma: aici ar trebui sa gasim informatia obiectiva, de valoare, de aici ar trebui sa se dea tonul calitatii in domeniul televiziunii. Crezi ca reusiti acest lucru?
- Pozitia Televiziunii nationale intre posturile particulare de pe piata romaneasca este una destul de ingrata. Stiu ca se asteapta de la noi obiectivism, stiri adevarate, consistenta, decenta, si pe buna dreptate. Daca-i intrebi pe oameni, exact aceste lucruri spun ca vor, dar daca te uiti pe audiente, tot la posturile cu stiri despre crime se uita. Ma rog, evident ca nu toti oamenii Romaniei procedeaza asa, iar TVR are o mare responsabilitate in fata lor. Eu am urmatoarea convingere: in ce priveste televiziunea nationala, trebuie sa existe o preocupare in a recupera atributul formator, educativ, al presei. Inainte de revolutie, s-a facut asta in mod abuziv si manipulator, iar dupa 1990, s-a creat o foame dupa informatia exclusiva. Acest lucru s-a accentuat, s-a exagerat. Eu continuu sa cred ca presa are un rol informator, principal, si unul formator, subsidiar. Acesta din urma trebuie administrat cu pipeta, sugerat, discret. Uitati-va la filmele americane, oricat de bune sau de proaste ar fi, oricat de blande sau de violente, mesajul educativ exista undeva, in adanc, mesaje familiste, sau justitiare sau patriotice. Este o arta pe care noi nu o stapanim, iar cand o incercam, ne lipseste delicatetea. Iata ca iar ajung sa va dau de exemplu pe voi, "Formula AS". Voi prezentati, cateodata, povesti de viata dramatice, dureroase, dar sunt mereu invelite intr-o aura pozitiva, afectiva. Aceleasi subiecte tratate de altii se adreseaza direct viscerelor. Nu e bine, nu te poti adresa numai stomacului, si deloc mintii si sufletului. Revenind la televiziunea nationala, e loc de mai bine in TVR. Acum sunt sansele unui nou inceput in Televiziunea Romana, iar eu, la fiecare nou inceput, sper sa se relanseze pasiunea pentru meserie. Si la noi, la stiri, lucrurile au inceput sa se schimbe prin revenirea Rodicai Culcer la conducerea departamentului, pentru ca ea face parte din generatia jurnalistilor profesionisti. Noi, cei de la TVR, mai avem un avantaj: avem cadrul propice de a face lucrurile mai bine decat televiziunile private. Avem statute, drepturi, legi, reguli deontologice care ii apara pe jurnalisti. Spre deosebire de cei din sectorul privat, noi putem invoca o libertate de constiinta. Adica, ai dreptul sa refuzi sa dai o stire pe care o consideri o mizerie, si sunt oameni in televiziune care au facut-o, liber, cu succes si fara repercusiuni asupra lor. Trebuie sa vrei asta, pentru ca stiu colegi din presa care iau in deradere aceste reguli, nimic nu li se pare de refuzat; orice stire, oricat de dura, de rastalmacita, de manipulatorie ar fi, e buna, atata timp cat aduce audienta.
Al doilea brat al balantei
- Vorbesti cu foarte mult drag si pasiune de meseria ta, iar oamenii pasionati de munca lor de obicei sacrifica mult in viata. Tu, insa, te mandresti si cu o familie foarte frumoasa. Cum le impaci pe amandoua?
- Stii cum? Poate nu e bine sa spun, dar o voi face. Le impac punandu-mi frane. Cand am simtit ca ma indepartez de una sau de alta, mi-am pus frane. Am ajuns sa ma cunosc bine, stiu ca echilibrul pentru mine inseamna sa ma bucur de amandoua aceste aspecte ale vietii mele. Atunci, am preferat sa refuz cate o oportunitate foarte avantajoasa, foarte buna pentru cariera mea, dar foarte acaparatoare de timp, ca sa nu-mi sacrific familia. Nu regret. Nu regret, pentru ca eu consider ca am avut un mare noroc sa-mi descopar jumatatea, sa avem doua fete de care sunt mandru de nu mai pot. Sa renunt ar fi insemnat sa dau cu piciorul acestui noroc. Cariera mi-am facut-o singur, momentele acelea de mandrie de care-ti vorbeam sunt o consecinta a faptelor mele, familia, insa, este un dar de la Dumnezeu, pe care nu merita sa-l pun in pericol. Tin minte si acum cat de nelinistit eram, pana sa-mi gasesc jumatatea, pe Elena. Simteam ca este undeva si ca trebuie sa o gasesc, eram o balanta cu un singur brat. Si am aflat-o, pana la urma, iar ea e tot Balanta. M-a echilibrat atat de bine, incat acum stiu sigur ca pentru mine ar fi mult mai traumatizant sa fiu cel mai bun jurnalist din lume, dar sa fiu singur. Eu cred ca oamenii cei mai fericiti sunt aceia care au o viata ca un puzzle, cu toate piesele, toate ingredientele in ea. Iar eu sunt un om foarte activ, am prieteni buni, fac sport des, lectura este o activitate pe care nu o ocolesc in nici o zi, sunt mare amator de beletristica. Sunt si un om de lume. Toate acestea formeaza universul vietii mele. Mai cred in bine, in a face bine. As putea sa aplic o judecata matematica acestui aspect, pe langa cea biblica: daca faci bine, calculul probabilistic spune ca e mult mai probabil sa ti se intoarca binele. Maximizarea sanselor intr-un scop nobil.
- Am intrat in 2011. Ce crezi ca trebuie schimbat in mod profund in Romania, dincolo de criza, de problemele economice evidente?
- Sunt multe, dar daca ar fi sa aleg, pe mine ma deranjeaza foarte mult lipsa de civilitate. Nu s-a inteles in Romania ca libertatea nu este totala intr-o societate. Esti liber sa faci absolut ce vrei, atata timp cat prin faptele tale nu afectezi libertatea altuia. Iar ascultand muzica la maximum, scuipand pe strada si aruncand gunoaie invadezi libertatea celor din jur. Un alt lucru care nu se spune niciodata este ca civilitatea se aplica si de sus in jos. Comportamentul celor care ne conduc trebuie sa fie un exemplu pentru omul de rand. Uite, unele tari arabe, care au reusit sa se dezvolte extraordinar in ultimele decenii, au inteles acest lucru. Intai s-au educat conducatorii, au mers prin lume, au studiat, au revenit ca un exemplu pentru oameni. Eu continuu sa cred ca modelul pentru Romania este in vest, ca bruma aceasta de civilizatie pe care am dobandit-o este o consecinta a faptului ca am circulat mai mult si am invatat cate ceva, dar si a unor norme impuse de Europa, la care suntem obligati sa ne supunem. Unele dintre ele ne fac bine. Inca nu am iesit din tranzitie, suntem undeva in zona gri dintre alb si negru. Inaintam mult mai alene decat ne asteptam, dar o facem, si Romania se va schimba la un moment dat.