De undeva, din departare, razbate chemarea grabita a unor clopote de biserica, reamintindu-ne ca fara Dumnezeu si fara miracol Craciunul nu ar fi decat o simpla sarbatoare civila, un simplu spectacol de sunet si lumini pe strazile sufocate de masini ale orasului.
In asteptarea zilei de Craciun, fiecare crestin isi primeneste casa si sufletul. Ii face loc lui Dumnezeu si-L asteapta. Ingenuncheat la scaunul de spovedanie, isi spune soptit pacatele si primeste lumina iertarii. Alaturi, imbracata in hitonul ei cernit de Imparateasa a celor saraci si napastuiti, Maicuta Domnului vegheaza din dreapta Altarului. Rar e intristata si mustratoare. Refugiata intr-un suras abia desenat pe buze, intreaga ei bunatate se revarsa necontenit asupra noastra. Atat de mult se roaga pentru noi, incat pentru sine nu mai are nici o lacrima. Ea doar iubeste si sufera pentru altii.
De Craciun, chipul ei serafic capata straluciri aparte. Oamenii se apropie sfios de icoana ei si se reculeg tacut, la lumina tremurata a candelei, pret de cateva minute. E de-ajuns. La Maica Domnului nu trebuie sa vii cu rugaminti si vorbe multe, cu gesturi si inchinari teatrale. Iti stie prea bine necazul si durerea, de cum ai pasit in biserica si ti-ai ridicat gandul la ea. Tu trebuie doar sa crezi si sa nu-ti pierzi nici o clipa nadejdea. Trebuie sa-i ceri ajutorul.
Chip de culoarea graului copt si ochi de nuanta olivelor
Din toate icoanele (de sfinti, arhangheli, apostoli si martiri), cea mai bogata in reprezentari este Preasfanta Fecioara. E prezenta peste tot, in cele mai importante momente din viata Mantuitorului: de Bunavestire, la ieslea din Bethleem, in Duminica Floriilor cea purtatoare de stalpari, la piciorul Sfintei Cruci in ziua Patimilor, la Inaltare sau la marile praznice de peste an. Chipul ei alungit si fara patima, cu ochi negri si usor aplecati spre podea, umple intreaga biserica. Nu e nici frumoasa si nici nu are o statura anume. E dincolo de canoanele noastre lumesti. E doar o transfigurare a maternitatii neprihanite, asa cum o infatiseaza Erminia bizantina a lui Dionisie din Furna: "Chipul de culoarea graului copt, parul galbui, ochi vioi si curati, avand in ei vederi de nuanta olivelor, sprancene lungi si putin negre, nas potrivit, cu narile mijlocii si maini lungarete cu degete asemenea, alaturandu-se fiintei sale simple si fara vreo impodobire omeneasca".
In van iti alegi cuvintele sa o descrii, caci nu dulceata feciorelnica a trasaturilor si nici linia grabit rotunjita a barbiei conteaza. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu e tainic pecetluita si infiorata ca un suspin. Privindu-i icoana, nu stii ce trebuie mai intai sa faci. Iti vine sa o mangai cu privirea sau sa-i saruti mainile alungite si usoare ca niste aripi de inger; sa te pleci la picioarele ei si, cuprins de emotia apropierii, sa o alinti cu toate numele pamantului: Miluitoarea, Povatuitoarea, Degrab-ascultatoarea, Imparateasa Cerurilor, Platytera, Theotokos, Izvorul datator de viata, Dulcele sarut, Cu lapte hranitoarea, Bucuria tuturor, Trandafirul nevestejit, Luceafarul diminetii, Painea vietii, Holda nearata, Lacasul luminii, Crinul neatins, Nastrapa de aur, Pantonausa cea vindecatoare de boli fara leac, Hranitoarea, Lacasul luminii, Panton Vasilissa sau Imparateasa tuturor, Doamna Ingerilor sau Acoperamantul lumii.
Nu poate fi o intamplare ca cele mai multe icoane facatoare de minuni apartin Maicii Domnului. In ortodoxie, ele poarta mai multe nume pentru o singura reprezentare - aceeasi figura in mai multe ipostasuri. Axionita este Preacurata. Glycofilousa este Dulcele sarut. Dezmierdatoarea o reprezinta cu obrazul lipit de Fiul cel fara de inceput. Zoodokos este Izvorul vietii cel nedesertat, Odighitria este Povatuitoarea, Oranta se talmaceste Rugatoarea, iar Eleousa, Cea Milostiva. Pusa in inaltul boltii centrale sau zugravita deasupra altarului, tinand Pruncul in dreapta (ca la greci) sau in stanga, langa inima (cum e la noi), prinsa intr-un cearcan de lumina sau pe lemnul unei icoane, i se mai zice cand Panaghia, cand Tanguirea - asa cum o numesc monahiile de la Agapia.
Rostit cantat sau in soapta, cu suferinta sau extaz mistic, numele Maicutei Domnului pare anume cladit din alinturi si mangaieri, din sonoritati tandre si pline de traire, ca niste incantatii starnite de chiar locul zamislirii ei iconare: Careotissa, Prodromita, Siriaca, Duioasa Cipriota, Blanda Lidiana de la Neamt. Odata asezat pe buze, numele dulce si curat ca mierea zaboveste indelung, starnind zeci de emotii si suave adieri de Paraclis: asupritilor folositoare, flamanzilor datatoare de hrana, strainilor mangaiere, celor invaluiti adapostire, bolnavilor cercetare, celor neputinciosi acoperire, toiag si sprijinire batranetilor, munte umbrit, sfesnic de aur, potir al dumnezeirii, usa cerului si rugul cel nears, strugurele cel de taina si bucuria bucuriei tuturor.
Maica Domnului cu trei ochi si trei maini
Minunile si intamplarile peste fire ii insotesc icoana. Fiecare din infatisarile ei are o poveste si un talc anume. La manastirea Balaci, o poti vedea pe Maica Domnului Paramitia (Mangaietoarea) - o copie a icoanei facatoare de minuni adusa din Athos, care Il infatiseaza pe pruncul Iisus punand mana la gura Maicii, pentru a-i sopti la ureche: "Ajunge! Nu te mai ruga pentru ei. Fara necazuri si ispitiri nimeni nu se va mantui niciodata". La Manastirea Giurgeni, Maica Domnului are trei ochi, iar la Manastirea Neamt, o alta icoana te lasa fara grai - "Maica Domnului cu trei maini". Legenda, intarita de o marturie de la manastirea athonita Hilandaru, vorbeste despre un pictor bisericesc, caruia turcii i-au taiat mana, pentru a nu termina niciodata icoana abia inceputa. Plangand amarnic si rugandu-se intreaga noapte, omul a adormit, in sfarsit. Impresionata de suferinta, dar si de ravna calugarului zugrav, Maica Domnului a coborat din icoana si i-a asezat mana la loc. Cand s-a sculat, monahul avea sa vada minunea: nu numai ca era intreg si vindecat, dar in josul icoanei aparuse desenata o a treia mana, dar de alta culoare, asa cum se poate vedea si astazi, in paraclisul manastirii nemtene.
Zugravita in icoane de lemn sau pe sticla, pe panza sau chiar pe simple pietre de rau, Maica Domnului se arata invaluita in singura ei bogatie pamanteana (mila si ajutorul pentru cel aflat la vreme de durere), in timp ce icoanele ei cele mari nu obosesc sa fie izvor nesecat de semne si minuni, cum s-a intamplat la manastirea Rarau, unde icoana Maicii Domnului a inceput sa dispara misterios din fata altarului, pentru a se aseza, de fiecare data, la iesirea din biserica, ca semn dat intregii obsti de calugari sa mute grabnic in alta parte odoarele sfinte si putina avere agonisita, prevestind astfel ca manastirea va fi impresurata si incendiata de generalul Bukow, ceea ce s-a si intamplat, chiar a doua zi.
Asa e Maica Domnului. Si cand tace, are a ne spune ceva. Si cand nu o vedem, se afla in preajma noastra. Nu ne lasa niciodata ca noi sa alergam catre ea, ci ea ne iese grabnic in cale. Nu noi ii cautam chipul usor alungit si intunecat de pacatele noastre. Ea ne invaluie cu privirea ei de mama blanda si ocrotitoare. Stand smerit la umbra Fiului ei, Preasfanta Fecioara se roaga pentru noi. Nu e nici abur si nici inchipuire parelnica a dorintelor noastre. Maica Domnului e cat se poate de vie si de concreta in ajutorul ei. Nu intamplator, iconarii au zugravit-o in toate culorile vietii. Nu intamplator, obrazul Preasfintei Fecioare a sangerat aievea acolo unde un monah de la manastirea Trifesti a infipt un carlig de fier, pentru a-si pescui icoana purtata de ape, iar la Neamt, si-a schimbat infatisarea sub privirea uluita a obstii, dupa cum o spune cronica vremii: "Indata a inceput a se lumina, mai intai la obrazul din dreapta, apoi toata fata i s-a rumenit si s-a facut mai luminoasa decat era inainte, spre spaima si cutremurul celor prezenti".
Icoanele Maicii Domnului au lucrarea si vointa lor proprie. Daca icoana de la Sihastria Voronei te priveste direct in ochi, indiferent in ce colt al bisericii ai fi, la manastirea Dalhauti, Maica iese din negreala lemnului incendiat candva si se arata doar celor cu adevarat ravnitori si curati la inima. La Ghighiu, Maicuta se intuneca si nu se lasa fotografiata de oricine, in timp ce la manastirea Varzaresti, lacrimeaza uneori, anuntand astfel mari necazuri si incercari, asa cum s-a intamplat cu o saptamana inainte de marele cutremur din 4 martie 1977.
Poti sa-I spui cum vrei: Vindecatoarea, Sora geamana, Paramytia, Zburatoarea, Indemnatoarea, Vimatorissa, Madona Dudu, Izvoratoarea de mir sau Elaiovritissa, Maica Domnului dintr-un lemn, Esphagmena, Sporirea mintii sau Tanguitoarea, Antifonetria sau Taria celor singuri. Maicuta Domnului e aceeasi. Neschimbata vreodata si niciodata aceeasi, mai intunecata la chip sau mai luminoasa, trista sau usor surazatoare, salvata din incendii sau gasita in scorbura de copac (Gradina Icoanei), venita pe ape sau nefacuta de mana omului (Prodromita), o gasesti printre sfinti, pe Catapeteasma, in tampla bisericii sau la Altar.
Din locul ei gatit printre icoane, se bucura de bucuria noastra. E o zi cu totul speciala. O zi adanca si plina de clocot mistic. Intreg universul se grabeste sa-si intampine Stapanul, clopotele prind a bate, in timp ce Maica Domnului acopera cu Acoperamantul ei intreg cerul. Nu trebuie sa o cautam cu privirea printre palpairi de candele si nori alburii de tamaie. E langa noi, alaturi, cu rodul dumnezeirii in brate, asa cum o infatiseaza icoana kieveana a catedralei Sf. Sofia, inconjurata de 7 ingeri, 7 prooroci, 7 stalpi cu 7 inscrisuri din Biblie si, alaturi, cei 7 arhangheli, fiecare tinand in maini semnele slujirilor: Mihail cu sabia de foc, Uriil cu fulgerul, Rafail cu alabastrul de mir, Gavriil cu floarea de crin, Selafiil cu mataniile, Iegudil cu cereasca ei coroana, Varaiil cu un minunat buchet de flori in brate.
In noaptea mistica si instelata de Craciun, Preacurata Maica sta si vegheaza. Ea este limanul si pavaza noastra. La ea gasim alinare si intelegere, odihna si ajutor. E mama si femeie, ogor al Nemuririi si purtatoare a rugaciunilor noastre catre cer. Fara ea, am fi pustii, orfani, ratacitori si fara sprijin.
In murmur de colinde si arome proaspete de brad, ne pregatim pentru vestea cea minunata a Nasterii din Bethleem. E noaptea lucrurilor frumoase, noaptea intalnirii cu Dumnezeu. Din mica iconita pe care o tinem la piept sau de dincolo de vesmintele ferecate in argint din biserica, Maica Domnului isi desface bratele de la un hotar la altul al pamantului si ne cuprinde pe toti, indemnandu-ne sa ne bucuram si sa ne veselim. E sarbatoarea luminii si a Nasterii lui Hristos.