Privind inapoi, putem constata ca - in douazeci de ani de la prabusirea totalitarismului comunist - obiceiurile celor care s-au instalat la conducerea tarii (ca "emanati" ai revoltei populare) nu s-au schimbat. Dupa 1989, in locul "feudalismului rosu", s-a insinuat un sistem aparent democratic de competitie si promovare sociala, bazat pe egalitatea in fata Legii si pe libertatea individuala. In realitate, doar aparenta a functionat, "mostenitorii comunismului" - activistii PCR si securistii impinsi in prim-planul scenei politice de "evenimentele" revolutionare ale sfarsitului de secol si mileniu - ocupand toate pozitiile de varf ale ierarhiei sociale, asumandu-si toate rolurile semnificative pentru societate. Modalitatile de impunere a "sistemului ticalosit" au fost surprinse, descrise si analizate de nenumarate ori. Dupa jefuirea averilor tarii (cu acoperire, mai mult sau mai putin legala), clasa "conducatoare", oligarhizata, a intrat in competitie interna, fiecare grup avand o clientela, fiecare "familie" avand "rude" ce trebuie satisfacute, desigur, pe seama statului, a contributiilor tuturor cetatenilor. Competitia interna nu a exclus regasirea unitatii de clasa (casta) atunci cand privilegiile i-au fost amenintate. Nu e de mirare ca, atacand "sistemul ticalosit", presedintele Traian Basescu a trezit o unanima si transpartinica adversitate.
La discutiile asupra Legii Bugetului, interesele diverselor grupuri de putere s-au vazut mai clar ca oricand. Anul 2011 este un an preelectoral si conflictele legate de distribuirea fondurilor statului s-au accentuat la maxim. Nu s-a tinut cont de efectele crizei economice, nu s-au luat in considerare consecintele postelectorale ale risipei irationale. Dar, ca si in cazul Legii salarizarii unitare sau al Legii Pensiilor, Bugetul va fi adoptat, pentru ca exista o presiune internationala extraordinara, in special din partea FMI si a UE. Majoritatea schimbarilor si "reusitelor" Romaniei postcomuniste s-au facut in urma presiunilor externe, generate de noile conjuncturi geopolitice ale vremii. Clasa (casta) care s-a instapanit pe tara ar fi incercat sa le blocheze, prin "mecanismele" democratiei aparente, daca nu ar fi provocat prin aceasta mari daune de imagine ansamblului social, Romaniei ca stat. Si asa, in Europa - dar si in restul lumii - ne-a mers buhul de corupti, hoti, incompetenti, mincinosi. Cele trei legi in cauza vor fi - prin urmare - adoptate, chiar daca nu satisfac interesele unui grup sau altuia, ale unei clientele sau alteia. In timp, ca in cazul mai tuturor legilor intrate in vigoare, cei interesati vor gasi modalitati de ocolire a prevederilor, de "reparare" a daunelor provocate ierarhiei impuse de ei.
Daca in privinta celor trei legi nu poate fi exclusa adoptarea si promulgarea, in privinta altora, in cazul carora presiunea internationala nu se manifesta, unitatea de clasa superpusa apare imediat. Legea educatiei, de exemplu, este - practic - amanata (sau respinsa) de ansamblul politicienilor, in ciuda incercarilor guvernului de asumare a responsabilitatii, de fortare a depasirii blocajului in care respectivul sistem a intrat. Dupa 1989, in invatamant, ca in totalitatea sistemelor institutionale ale societatii, si-au impus dominatia o serie de clanuri (politice sau "familiale"), s-au impartit - intr-o maniera feudala - domenii, s-au introdus - formal - criterii de restructurare si promovare. Majoritatea absoluta a institutiilor de invatamant particulare, ce trebuiau sa provoace competitia calitativa cu cele de stat, s-au dovedit a fi simple fabrici de diplome, intreprinderi familiale de specula, sustinute - in genere - de cadre ce lucreaza si la stat. Nepotismul si coruptia s-au generalizat, "produsele" sistemului continuandu-i existenta, exacerbandu-i rateurile. S-a ajuns la situatii hilare ca, in invatamantul superior, decizia sa se "mosteneasca" de la tata la fiu, de la sot la sotie, de la un grup de parteneri (de obicei fosti "tovarasi") la acelasi, dar cu configuratie schimbata. Nu e de mirare ca cei mai talentati tineri cauta institutii de invatamant straine, in care competenta, deschiderea interdisciplinara, capacitatea de adaptare la curricule flexibile sunt apreciate. Drama tarii este insa aceea ca majoritatea generatiilor tinere nu au material posibilitatea optiunii, devenind, obligatoriu, victime ale unui sistem ce le lasa infirme intelectual si moral.
In aparenta (aceeasi "traditionala" aparenta romaneasca) toti politicienii sunt de acord cu reformarea invatamantului. In fapt, cei mai multi cauta sa o impiedice, sustinand mentinerea privilegiilor grupurilor conducatoare, politizarea functiilor inalte, cumulul de venituri etc. In cazul Legii educatiei, pretextul amenzii si amanarii este prevederea ca minoritatile etnice, in special cea maghiara, sa invete geografia si istoria in limba materna. UDMR-ul primeste astfel apa la moara iredentismului. Inaintasii politicienilor nostri (in special PNR-ul, condus in Transilvania de Iuliu Maniu) acceptasera - in 1918 - acest drept pentru minoritati. Politicienii antebelici erau insa ceva mai destepti si mult mai patrioti decat cei actuali.