* Intre 1952-1956, satul bihorean Stei a fost transformat de rusi in oras cu peste 25.000 de locuitori. Motivul: zacamintele de uraniu din Muntii Apuseni. Vreme de 5 ani, rusii au furat uraniu cat pentru trei secole. In prezent, Steiul are sub 9.000 de locuitori, iar in faimoasa mina mai lucreaza 25 de persoane. Neplatiti de noua luni, ortacii-s pe picior de duca. Daca se supara si pleaca acasa, muntele poate sari in aer *
Pleaca nemtii, vin rusii
Rezervele de uraniu din Muntii Apuseni au fost descoperite de un geolog roman, care lucra la exploatarile aurifere din Brad. Il chema Muntean, si in perioada 1939-1941, a extins cercetarile pe versantul de nord-vest al podisului Biharia, zona care da spre localitatea Baita. Probele culese au fost amplasate pe harta, cu indicarea locului de provenienta, si au fost trimise la laboratorul de mineralogie din Cluj pentru analize. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, laboratorul a trecut sub administratia nemtilor, care au intrat, in felul acesta, in posesia informatiei. Intentionand sa exploateze zacamantul, nemtii au construit un drum de acces pana la localitatea Vartop. Evenimentele de pe front au obligat insa armata germana sa se retraga si sa abandoneze lucrarile. Dupa infrangerea Germaniei fasciste, informatiile despre rezervele de uraniu romanesc au intrat in posesia rusilor, care au impus statului roman infiintarea societatii romano-sovietice "Kwartit".
Asa se explica aparitia rusilor in 1952, in zona Baitei, unde si-au deschis rapid un front de lucru. Avand date precise asupra cantitatii de zacamant existent in Muntii Apuseni, s-au apucat, la fel de grabiti, sa ridice un oras in satul Stei, langa calea ferata ce asigura legatura cu Bucurestiul, aproape de mina de uraniu din Baita. In patru ani, 1952-1956, rusii au reusit sa ridice in urbea de pe Crisul Negru zeci de blocuri si baraci de locuit, un palat administrativ, cinci cinematografe, trei ringuri de dans, doua scoli, una in limba romana, una in rusa, dispensare, o baza sportiva, restaurant si magazine.
Cultivatori de castraveti
Sute de ofiteri rusi, impreuna cu o garnitura de tren plina ochi cu soldati sovietici, au debarcat la Stei la inceputul toamnei anului 1952, dupa vreo trei ani de inspectare a zonei, de catre mai multe echipe de geologi din URSS. La vremea aceea, cei circa cinci sute de locuitori din Stei traiau din agricultura si cultivau zarzavaturi. Steienii erau cunoscuti in toata depresiunea Beiusului ca fiind cei mai buni cultivatori de varza si castraveti. "Iaca, ma, c-o' venit si scartavetii!", le strigau cumparatorii din Beius, Vascau, Baita sau Arieseni, prin targurile unde isi vindeau marfa. Porecla "scartaveti" au purtat-o decenii de-a randul. Fara pasiuni politice, localnicii se ghidau in viata dupa principiul "fie ce-o fi, numai sa ne lase lumea-n pace".
A mutit higheghea Draii
Inainte cu vreo doua saptamani de a ajunge rusii la Stei, intr-o zi de duminica, pe cand oamenii se pregateau sa mearga la biserica, anuntul facut de tobosarul satului a scos toata suflarea in ulita. Cu o voce grava, plina de importanta, barbatul isi instiinta consatenii ca trebuie sa grabeasca adunatul recoltelor de pe camp, pentru ca peste gradinile si ogoarele lor se va construi un "maaree oras". Vestea a cazut ca un trasnet peste bietii tarani. Seara, la magazinul din sat, care tinea si loc de camin cultural, cel mai renumit lautar din zona, highighisul Draia (in zona Crisurilor, lautarilor li se spune "higheghe"), n-a mai avut cui sa cante. A incercat doua-trei danturi, au jucat pruncul popii cu fetele lui Balan, ca erau bogatasele satului, apoi tinerii s-au imprastiat care-ncotro. Seri de-a randul, oamenii s-au adunat ciorchine pe la portile caselor, ca sa intoarca problema pe toate fetele. Unora nu le prea venea sa creada, iar altii au jurat ca nu le vor da rusilor nici o bucata din pamantul stramosilor lor.
Impuscat pentru o gaina
Tuturor le erau inca proaspete in minte ororile traite in perioada celui de-al doilea razboi mondial, cand din cauza luptelor care s-au purtat in sat au fost nevoiti sa se refugieze prin paduri. "Eu aveam pe atunci vreo opt ani, dar tin minte si acum zilele si noptile grele, petrecute in padurile din satul Hidisel, unde se refugiasera si alte familii; cele care aveau vite bune de jug au fugit prin partile Halmagiului. Satul era plin de soldati rusi, care luau tot ce intalneau, vite, mancare, bautura, cotrobaind peste tot si nedandu-se in laturi de la nimic. Spre exemplu, l-au impuscat pe Nichita Petris a Hijului, pentru ca n-a vrut sa le dea o gaina", povesteste profesorul Ioan Simedre, cel care, in calitate de director, a condus mai bine de doua decenii destinele vechii scoli din Stei. In cumplitul razboi, profesorul Simedre, acum in varsta de 74 de ani, si-a pierdut tatal, fiind crescut impreuna cu cei doi frati ai sai doar de bunicul patern.
Rusi, cata frunza si iarba
Vestea tobosarului din Stei a devenit certitudine intr-o zi insorita de toamna, cand un tren lung, de nu i se vedea capatul, s-a oprit in gara de langa gradina Teichi. Toti taranii de pe camp au lasat lucrul si au privit curiosi ciudata fieratanie. "Au venit rusii, cata frunza si iarba. Si au inceput sa coboare din tren si-au coborat si tot au coborat... pana ne-am saturat noi sa stam si sa ne tot uitam dupa ei. Au descarcat apoi scanduri si materiale de constructie, pe care le-au carat la capatul gradinilor cu varza, in Belgeasca, cum ii spuneam noi, cam pe unde se afla acum unitatea de pompieri, si si-au ridicat acolo un fel de orasel din baraci. In acelasi timp, in sat au intrat o gramada de masini de armata, cu specialisti sovietici, care venisera cu avionul pana la Oradea, si imediat s-au apucat de lucru. Chiar de-a doua zi, au bagat buldozerele in haturile noastre si au inceput lucrarile, din mai multe parti deodata. Bietii sateni s-au trezit cu toate zarzavaturile si culturile pline de scanduri si caramizi", isi aminteste profesorul Simedre.
Chefuri la Stei, bomba atomica la Moscova
Prima grija a elitei sovietice care venise la Stei a fost sa-si construiasca un local select, chiar in centrul viitorului oras. Restaurantul "Ardealul", ridicat inaintea blocurilor de locuit, a fost pazit in toti cei zece ani cat a durat dominatia sovietica de soldati inarmati. In timp ce inauntru high-life-ul rusesc chefuia pana-n zori, sute de mii de tone de minereu de uraniu de la Baita au luat drumul Moscovei. Mai tarziu, sovieticii au recunoscut fatis ca au construit bomba atomica cu uraniul romanesc. Rusii erau al dracului de rezistenti la bautura, spun localnicii. Pentru aceeasi elita au fost construite blocurile cu doua nivele, de pe strada Lenin, azi Unirea, interzisa circulatiei, pentru a nu deranja. A urmat apoi o baza sportiva si magazine exclusiviste, la care aveau acces doar cetatenii rusi. Pentru cei mai multi locuitori, au fost construite blocuri de tip KD (cu peretii din panouri) si locuinte de tip BW (casute verzi de inspiratie nemteasca), pe fostele strazi Fruntasilor (azi N. Iorga), Tineretului, Sportului, Eminescu etc. Tot in acea perioada, 1952-1956, s-au construit blocurile vechi (cu doua etaje), din cartierul Petrileni. In intregul sau, orasul Stei a fost proiectat chiar la Moscova, de un arhitect rus. De aceea, strazile au o forma unica in Romania, sunt paralele si deosebit de lungi.
Rusii au furat in 10 ani cat pentru trei secole
In 1952, cand au inceput rusii sa exploateze uraniul in Muntii Apuseni si sa construiasca orasul Stei, "Departamentul Uraniului" functiona sub conducere romano-sovietica, cu titulatura "Sovrom-Kwartit". Zacamantul de uraniu de la Baita se afla aproape de suprafata. Pentru extractia si transportul minereului in fosta URSS, rusii au folosit toate mijloacele posibile - tren, avioane, masini, au angajat peste 20.000 de mineri si au folosit aproximativ 10.000 de soldati. Minereul de la Baita se transporta cu masini de mare tonaj la Stei, unde era prelucrat in trei mori, intr-o faza primara, apoi se ambala in cisterne speciale si se expedia cu vagoanele, prin Halmeu, in URSS. Zilnic, plecau cate doua-trei garnituri de tren. Rocile care aveau un continut foarte mare de uraniu erau transportate spre Uniunea Sovietica cu avionul, de pe aeroportul special amenajat pe dealul de langa Spitalul de Neuropsihiatrie, din partea estica a orasului Stei. Potrivit datelor statistice, in cei 10 ani de exploatare sovietica, rusii au dus de la mina din Baita peste 300.000 de tone de minereu de uraniu de cea mai buna calitate. Aceleasi date mai arata ca la cat uraniu au dus rusii de la Baita, reactorul de la Cernavoda ar putea functiona inca 300 de ani, iar necesarul de energie electrica al tarii ar putea fi asigurat pe 30 de ani. In 1960, rusii au parasit Steiul si bazinul minier.
Au unit Ariesul cu Crisul Negru
Dupa plecarea sovieticilor, o mare parte din uraniu a fost stocat la Feldioara. De-a lungul unei jumatati de secol de exploatare, in Muntii Apuseni au fost forate peste 400 km de galerii miniere. Acestea sunt situate orizontal, din 50 in 50 de metri, de la cota +700 pana la cota 1100. Daca aceste galerii ar fi puse cap la cap, s-ar putea ajunge, prin subteran, de la Baita pana in Bucuresti. Geologii spun ca, prin anii 80, din cauza unor lucrari miniere, raului Aries i-a fost schimbat cursul si a ajuns in Crisul Negru. Minerii isi amintesc si acum cum au ajuns cu lucrarile pana pe versantul estic al muntelui, exact la izvoarele Ariesului, iar apele au inceput sa curga prin galeria miniera, in Crisul Negru, al carui izvor este situat pe versantul vestic al aceluiasi munte. Au muncit doua saptamani la zidirea galeriei si au reusit cu greu sa-i redea raului Aries cursul geografic firesc, inspre Alba Iulia.
Statele de plata, semnate la carciuma
Atrasi de mirajul castigului, la Stei au ajuns peste 17.000 de oameni din toate colturile tarii. Multi dintre nou-veniti au ramas acolo definitiv. Cu toate ca muncitorii erau foarte bine platiti pentru vremurile acelea, cu exceptia catorva localnici din satele din imprejurimi, au fost extrem de putini aceia care au reusit sa-si incropeasca cate o gospodarie mai rasarita. "Aproape toti cei care au lucrat la mina sau pe la constructiile de aici isi lasau salariile la birturi. Cum ieseau din sut sau plecau de pe santier, intrau direct in crasma si ajungeau acasa doar tinandu-se de garduri", spune unul dintre cei mai vechi carciumari din oras. Gherasim Bodea si Iosiv Lazar, de 73, respectiv, 76 de ani, din satul Baita, situat chiar langa mina, sunt cei mai varstnici supravietuitori ai exploatatiei miniere. "Ehee, prin ce robie grea am trecut. Am lucrat direct in mina de uraniu, de la 18 ani. Atunci eram tanar si-n putere si n-am stiut la ce ma expun, da' acum simt durere-n toate oasele", spuse batranul Lazar. "Da' lasa, mai, prietene, ca ne-am si distrat", il intrerupe Gherasim, incercand sa-si acopere cu palma gura stirba. "Asa-i, aveam bani multi pe vremea rusilor, da' n-am prea apucat noi sa ne bucuram de ei. Ti-aduci aminte, cand ieseam din sut, ne lua somnul de la uraniu de nu ne mai puteam trezi pana a doua zi, cand meream inapoi la mina", spune Lazar. Cei doi "supravietuitori" s-au angajat la mina de uraniu la putin timp dupa ce sovieticii isi deschisesera front de lucru la Baita, aproape de gospodariile lor.
Mina mortii
Dupa 1960, mina de la Baita a intrat intr-un regim de exploatare strict-secreta. Potrivit unui fost ofiter SRI, in zonele de productie, radiatiile in atmosfera erau de circa 15-20 de ori mai mari decat limita admisa, iar in apa care se consuma de cei din zona, de 13 ori peste limita admisa. Batranii care au supravietuit uraniului povestesc ca perimetrul zonei de exploatare era inchis cu sarma ghimpata, existand posturi de observatie pentru militarii din trupele MAI. La terminarea schimburilor, tot personalul era supus controlului, cu aparatura geofizica. Totusi, multi dintre ortacii de la Baita au fost iradiati cu uraniu. Din aceasta cauza, zecile de decese inregistrate anual erau tinute la mare secret. In scurt timp, Baita capatase denumirea de "mina mortii".
Depozit National pentru Deseuri Radioactive
In urma cu zece ani, la inceputul anului 2000, activitatea de extractie a uraniului a incetat. Treizeci de ortaci au fost platiti vreo patru ani, ca sa se ocupe de asa-zisele lucrari de conservare a zonei. Nici unul nu vrea sa vorbeasca concret despre ce au facut acolo. Printr-o decizie a Guvernului din 2001, deseurile radioactive din toata tara au fost adunate, transportate si depozitate, in mare secret, tocmai in galeriile parasite de la mina de uraniu. Exploatatia miniera din Baita Plai a fost transformata in Depozit National pentru Deseuri Radioactive (DNDR). Potrivit Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), la Baita a functionat singurul depozit "definitiv" de deseuri radioactive din Romania. Aici au fost depuse deseuri radioactive de joasa si medie activitate, de viata scurta, produse in activitati de aplicatii industriale, medicale si de cercetare. Specialistii CNCAN spun ca acestea au fost tratate si conditionate in prealabil la Statia de Tratare Deseuri Radioactive de la Magurele sau Pitesti. In schimb, deseurile de viata lunga, produse in aceste aplicatii, se stocheaza intermediar, in principal la Magurele. Tot la Magurele sunt stocate intermediar deseuri radioactive istorice, produse in activitati din trecut, care asteapta reconditionarea si transferarea la DNDR Baita. La fel se intampla si cu deseurile radioactive produse din operarea Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavoda.
Transporturi nocturne
"Cam de doua ori pe luna, camioanele incarcate cu deseuri radioactive au fost transportate noaptea, la ore mici, pe aici, prin localitate, si duse acolo-n munte, la mina. Din cauza secretului pastrat in jurul acestor transporturi nocturne, localnicii se tem ca deseurile sunt aduse si din afara granitelor tarii", sustine Nicolae Bura, preotul satului Baita. "Nu stiu, n-am vazut", raspund la prima abordare fostii sefi ai minei de uraniu. Vorbesc si azi cu teama despre tainele din galeriile de uraniu. Nu vor sa le apara numele nicaieri. Din una in alta, am aflat pana la urma cum ca, in ultimii zece ani, au fost aduse la Baita aproximativ 30 de vagoane cu butoaie de deseuri, a cate 200 de kilograme. In fiecare butoi se afla inglobat in beton cate un calup de deseuri. Apusenii au fost alesi ca depozit radioactiv pentru ca sunt feriti de fenomene seismice. Potrivit raspunsului primit de la Agentia de Mediu Bihor, gradul de radiatii din zona, atat din sol, cat si din apa, se inscrie in limitele normale. Autoritatile locale n-au fost consultate de nimeni atunci cand s-a luat decizia infiintarii Depozitului National pentru Deseuri Radioactive de la Baita.
Sare muntele in aer
Singura activitate ramasa in zona a fost cea de extractie a minereului de molibden. Exploatarea zacamantului a trecut in sistem privat. Prima si singura mina privatizata din tara. Patronii care s-au perindat au inglodat mina-n datorii, si-au luat castigurile si au plecat. Ultima data, mina de molibden a fost exploatata de firma "Mineral Mining", insa finantatorul suedez al firmei n-a mai platit salariile minerilor luni de zile. De mai multe ori, ortacii s-au blocat in subteran in semn de protest, iar in luna iunie, pentru a stopa actiunile de nemultumire ale minerilor, patronul suedez i-a facut pe fiecare actionari ai Mineral Mining. Dupa ce au ajuns "patroni", ortacii au fost concediati, pentru a beneficia de ajutorul de somaj. Din cei 6.000 de mineri cati lucrau inainte de 1989 la Baita, mai semneaza statele de plata doar 25 de persoane. "La mina nu mai lucreaza nici un miner, ci doar pompagii, masinisti, electricieni, care asigura securitatea minei. Daca, de exemplu, pompagiii nu mai trag apa, golurile din subteran se inunda, galeriile pot exploda. Este suficient ca pompele de apa sa nu functioneze 24 de ore si... se produce dezastrul", explica Alexandru Istoc, liderul sindical.
De-o varsta cu Steiul
Intamplator sau nu, soarta Steiului se afla acum in mainile generatiei nascute odata cu orasul facut de rusi. Ex-ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, unul dintre cei care au vazut lumina zilei exact in acele vremuri si locuri, in satul Petrileni, a reusit sa repare o parte din stricaciunile rusilor. Prin decizia Prefecturii Bihor nr. 210 din 5 iunie 1991, semnata de Blaga in calitate de prefect, cultivatorii de "scartaveti" expropriati au fost despagubiti sau si-au primit terenurile inapoi. Ales pentru a patra oara in fruntea administratiei locale, primarul Ioan Lucaciu incearca, si el, sa dea urbei o fata cat de cat europeana. De aceeasi varsta cu orasul, oamenii de afaceri Ioan si Viorel Micula, cei mai mari producatori de sucuri din Romania, nascuti in satul Cucuceni, situat la periferia Steiului, au cumparat toate obiectivele construite de rusi, fabrici, depozite, magazine, localuri. In restaurantul Ardealul, spre exemplu, acolo unde, cu o jumatate de secol in urma, ofiterii rusi jucau destinul zonei la ruleta halbelor de vodca, gemenii Micula isi serbeaza, an de an, ziua de nastere. "Aici ne simtim noi bine", marturiseste Ioan Micula. In prezent, trei sferturi din populatia activa a orasului Stei lucreaza la firmele fratilor Micula, cealalta parte aspira sa prinda si ea un loc de munca. Din aceeasi generatie, liderul ortacilor de la Baita, Alexandru Istoc, se chinuie de unul singur sa intretina, inca vie, flacara unui lampas minier, gata sa se stinga.
____________________
Printr-un decret guvernamental, in ianuarie 1956, satul Stei devine oras de subordonare raionala. Doi ani mai tarziu, in 1958, guvernul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej ii da numele de Doctor Petru Groza. In anul 1996 revine la vechea denumire de Stei.