- Teoretic, ar separa apele intre optiunile politice de centru-dreapta si cele de stanga, ceea ce ar conferi mai multa coerenta guvernarii. Totodata, s-ar putea crea o majoritate solida, fara sa mai fie nevoie de UNPR. UDMR insa va ramane si atunci agatata de guvernare, datorita bunelor relatii cu PNL.
Problema cea mare este insa ca aceasta alianta ar fi la fel de viabila ca si o casnicie refacuta dupa un divort cu scandal. Ostilitatile au mers atat de departe intre cele doua partide si s-au spus cuvinte atat de grele, incat reconcilierea nu ar fi privita de alegatori ca o convertire sincera la un nou mod de a face politica, ci doar ca un mariaj de convenienta, menit sa asigure custodia comuna a averii familiei - a se citi accesul la resursele bugetare. Cum toate partidele politice sunt compromise, nici aliantele lor nu pot fi percepute a fi constructii durabile. In plus, experienta romaneasca arata ca aliantele si coalitiile au esuat la proba de rezistenta. De altfel, refacerea Aliantei D.A. nici nu este un proiect de actualitate, ci doar un exercitiu retoric din partea PDL, care nici nu crede in el. Liberalii sunt prea suspiciosi fata de presedintele Basescu, pe care il acuza ca vrea sa le decimeze partidul si citeaza in sprijinul acestor acuzatii incurajarea fisurarii PNL din interior, care a dus in final la desprinderea PLD, partid inghitit ulterior de fostul PD. Chiar daca aceste temeri nu sunt total neintemeiate, nu ele constituie principalul obstacol in calea refacerii Aliantei D.A., ci strategia mogulilor, care vad in Crin Antonescu o contrapondere la Traian Basescu, adica adevaratul lider al opozitiei si posibilul candidat al acesteia la prezidentialele din 2014. De altfel, Sorin Ovidiu Vantu si-a declarat inca din 2009 sprijinul pentru liderul PNL, iar Dinu Patriciu l-a impus in fruntea partidului, in ciuda opozitiei unor personalitati ca Adrian Cioroianu si Calin Popescu Tariceanu. Interesant este ca nici mogulii nu mai cred in Victor Ponta, iar Mircea Geoana a cazut in dizgratie, imaginea sa de perdant etern fiind greu de remediat. Se pare ca domnul Antonescu prefera sa fie vedeta mogulilor, fie pentru ca spera ca acestia vor reusi sa-l faca presedinte, fie pentru ca nu isi poate permite sa miste in front. PNL ramane astfel ostatecul planurilor domnilor Vantu, Patriciu si Voiculescu, care nici nu vor sa auda de o alianta cu PDL. Ion Iliescu a afirmat de altfel ca PSD trebuie sa mentina o alianta cu PNL pentru a impiedica refacerea unitatii dreptei. Recentele schimburi de replici dintre domnii Ponta si Antonescu nu trebuie sa ne impresioneze: ele sunt doar teatru ieftin, menit sa-l legitimizeze pe Crin Antonescu in ochii electoratului de centru-dreapta, care nu priveste cu ochi buni apropierea de PSD.
In concluzie, atata vreme cat opozitia ramane confiscata de moguli, Alianta D.A. nu se poate reface. Poate ca este mai bine asa, pentru ca nu de reluarea unor proiecte esuate avem nevoie acum, ci de proiecte noi.
2. Din noua lege a invatamantului, presa si politicienii s-au oprit numai asupra prevederilor privind minoritatile. Curtea Constitutionala a cerut reanalizarea legii in Parlament tocmai pentru aceste norme. In afara de ele, mai exista ceva demn de interes pentru viitorul invatamantului romanesc?
- Prevederile privind invatamantul in limba minoritatilor au fost intotdeauna un paravan menit sa mascheze opozitia mafiei transpartinice din educatie, fata de o reforma profunda. Tipetele sindicalistilor din educatie au contribuit si ele la ingrosarea perdelei de fum care ascunde esenta acestei legi cuprinzatoare si curajoase.
Putinele glasuri rationale care au indraznit sa analizeze obiectiv aceasta lege au scos la iveala faptul ca ea prevede, printre altele, o reducere a numarului de ore in invatamantul preuniversitar - ceea ce deranjeaza sindicatele din motive lesne de inteles - si o reforma curiculara. Marile schimbari care afecteaza interesele clasei politice se vor petrece insa in domeniul universitar. Universitatile vor fi reclasificate dupa criterii profesionale mai stricte; nu toate vor putea organiza masterate si/sau doctorate, ceea ce reduce clientela, iar criteriile de promovare vor fi legate de publicarea unor studii in reviste recunoscute in clasamentele academice internationale. Putini sunt profesorii universitari din Romania care se pot lauda ca lucrarile le-au fost acceptate in asemenea publicatii. Mai mult, o armata intreaga de politicieni au devenit peste noapte profesori la "fabricile de diplome" din sistemul privat, fara sa aiba practic o opera stiintifica. Totodata, sunt cuprinse masuri menite sa reduca nepotismul si coruptia, instituirea unor monopoluri de familie asupra universitatilor, asa cum se intamplase la un moment dat la Oradea. O schimbare esentiala se anunta si la capitolul finantarii universitatilor, astfel incat fondurile nu vor fi reduse daca numarul de studenti admisi in primul an se reduce ulterior in urma examenelor anuale. Scapate de teama pierderii banilor, universitatile vor fi libere sa aplice criterii profesionale stricte la evaluarea si trierea studentilor. Toate aceste schimbari le propusese, de altfel, si Mircea Miclea, in prima varianta a legii educatiei din 2006. Succesorul sau, Mihail Hardau, a avut grija sa le elimine, pentru a le face pe plac baronilor din educatie. Astazi, domnul Hardau este presedintele comisiei de invatamant din Senat, unde a blocat legea timp de sase luni, fiind mult mai apropiat de interesele opozitiei decat de pozitia oficiala a propriului partid. Nu din cauza UDMR a aplaudat atunci cand Curtea Constitutionala a retrimis legea in Parlament, ci pentru ca putea sa continue opera de sabotare a legii lui Daniel Funeriu.
Ca intotdeauna la noi, reformele radicale intampina o rezistenta direct proportionala cu importanta lor si mor in fasa daca nu sunt impuse cu forta. Nu este firesc, dar este perfect explicabil, dupa doua decenii de intarziere.