Nu ma numar printre "prozelitii" lui Adrian Paunescu, literar si politic vorbind, totusi, oricat de controversat ar fi trecutul sau, disparitia unui personaj cu o asemenea anvergura publica nu poate lasa indiferent pe nimeni.
Poetul cu vocatie de tribun, care electriza multimile adunate pe stadioane, cu vocea sa tunatoare, si care isi lasa pletele sa fluture in vantul primejdioaselor inaltimi ale celebritatii de pe vremea comunismului, a trait toata viata pe muchie de cutit. Este acelasi "cutit" care acum, cand debuteaza posteritatea sa culturala, va trebui sa taie in carnea vie a poeziei sale, despartind balastul de partea valoroasa a operei, pe care o mosteneste literatura romana. Moartea poetului cu ambitii mesianice si orgolii pe masura a readus in discutie pretul moral al compromisului politic, de care s-au lasat sedusi unii scriitori ai "Epocii de Aur", fie de dragul banilor, fie de dragul unei glorii efemere. Paunescu a platit fiecare poem curajos pe care l-a scris, prin kilometri de linguseli versificate. Criticul Florin Manolescu are o caracterizare memorabila pentru aceste personaje: "Clasici de-o clipa"... Sigur ca un asemenea stigmat nu i se potriveste intru totul bardului, energicul tribun de la Barca, care a condus vreme de 12 ani Cenaclul Flacara, transformat, cand ajunsese la apogeu, intr-un veritabil fenomen social. O selectie drastica a cartilor sale ar putea naste, daca nu o opera capitala, macar o antologie de versuri, cu sanse mari de a fermeca generatiile viitoare!
L-am cunoscut personal pe Adrian Paunescu si am avut ocazia sa stau de vorba cu el, mai ales dupa Revolutie, caci pe vremea comunismului era mai greu de "atins". Mi-a fost chiar si redactor-sef, pentru o foarte scurta perioada, pe la inceputul anilor '90, in redactia saptamanalului "Zig-Zag Magazin", dupa demisia lui Ion Cristoiu, pe care l-a inlocuit fara succes. In particular, tribunul epocii comuniste, care dansase pe marginea prapastiei, se transformase intr-o persoana vulnerabila, extrem de sentimentala, cu stari emotionale pe care le disimula greu. Nu-si regreta trecutul literar si politic, dar obstinatia cu care repeta asta arata clar ca se simte, macar pe jumatate, culpabil. (Poate isi mai amintea, cateodata, ca in urma cu doua decenii, cativa revolutionari au vrut sa-l linseze, acuzandu-l ca fusese poetul de curte al lui Ceausescu.)
Exista doua remarci importante ce trebuie subliniate in cazul acestui personaj paradoxal. Mai intai, este de domeniul notorietatii dezamagirea pe care nu si-a ascuns-o atunci cand, dupa disparitia lui Stefan Augustin Doinas, mediile literare romanesti l-au considerat drept cel mai mare poet roman ramas in viata pe ieseanul Cezar Ivanescu, iar nu pe el, Adrian Paunescu, cel ce visase sa fie iubit de toti! Ramane tulburatoare, si alegerea poetului cu vocatie de tribun, de a trai mereu public, in vazul lumii, prin comparatie cu majoritatea celorlalti scriitori contemporani. Legendarul poet Mircea Ivanescu, de pilda, astazi octogenar, retras intr-o margine de Sibiu, traieste izolat de peste doua decenii, aproape orb, refuzand orice aparitie si orice publicitate culturala... Ce diferenta coplesitoare intre destinul public, galopant, al lui Adrian Paunescu, un extrovertit pur sange, si soarta discreta, pe care a ales-o solitarul Mircea Ivanescu, un poet si un traducator urias, despre care tinerii de azi nici macar nu au auzit! Asta arata inca o data ca valoarea literara si gloria nu sunt intotdeauna simetrice.
Romanii au o vorba: "Despre morti numai de bine"... Am asternut aceste randuri cu o oarecare melancolie, caci disparitia tulburatoare a lui Adrian Paunescu mi-a amintit si de anonima mea tinerete modesta, cand ii citeam cartile de poezie, fara sa frecventez Cenaclul Flacara. E putin mai trist in lume dupa plecarea unui poet, oricat de controversat ar fi fost el...
Dumnezeu sa te ierte, tribunule! Tarana sa-ti fie usoara si sufletul liber ca pasarile cerului! In Biblie scrie: "Mult ti se va ierta, caci mult ai iubit", o sentinta care cred ca-ti alina sufletul, pe lumea cealalta.