Intr-o dimineata de toamna, Andreea baga de seama ca a inceput sa uite o gramada de lucruri obisnuite: nume de oameni, titluri de carti, cuvinte ce denumesc obiecte banale. Pana atunci, profesia ei de bibliotecara ii daduse mereu motive de bucurie: nu se plictisea nici o clipa, venea in contact cu multi oameni. De la o vreme, insa, Andreea nu-si mai aminteste exact cu cine si ce-a discutat, se concentreaza cu dificultate, vrea s-o ia de la capat cu probleme rezolvate deja, zaboveste intinsa in pat dupa ce s-a trezit dimineata si nu mai stie ce activitati si-a programat pentru ziua respectiva. Uituceala asta persistenta o inspaimanta. De curand, i-a murit mama, care isi petrecuse ultimii ani de viata intr-un camin de batrani, cu dementa senila. De multa vreme nu-si mai recunostea nici fiica, nici sotul, pentru ca in final sa se cufunde cu totul in tacere si apoi in moarte. Andreea abia a trecut de 50 de ani, dar se teme ca a mostenit boala mamei sale, ca sufera si ea de Alzheimer. Consulta un neurolog, face un RMN - creierul ei e perfect sanatos. E trimisa mai departe la un psiholog, iar acesta ii dezvaluie motivul real al deficitului ei de memorie: are o depresie. Ce usurare! Si, in acelasi timp, ce descoperire socanta! Depresiva? Ea? Nu se simtise nici macar trista sau melancolica in exces. Dar depresiva?
Depresia, o boala endemica
In prezent, aproximativ 25% dintre europeni sufera de depresie, numarul femeilor fiind dublu in raport cu cel al barbatilor. In medie, o persoana din cinci a avut ori va avea de-a face cu aceasta afectiune in cursul vietii sale, iar potrivit prognozei specialistilor, cifra va fi in continua crestere. Este o certitudine faptul ca depresia a devenit o boala endemica. Insa diversele ei forme de manifestare sunt prea putin cunoscute. Deseori, simptomele se deosebesc enorm de ceea ce "asteapta" de la o depresie nu numai profanii, ci si medicii. Sa luam un exemplu: Maria, o proiectanta in varsta de 38 de ani, a devenit brusc extrem de vorbareata. Povestea la nesfarsit despre relatia ei, despre planurile de concediu, despre lucruri insignifiante, cum ar fi pranzul de ieri, de la cantina - si toate situatiile descrise de ea pareau a fi extraordinare, nemaiintalnite. Desi ei nu-i mai tacea gura, prietenii si colegii n-aveau deloc sentimentul ca ar putea sa comunice efectiv cu ea. Veselia Mariei dadea impresia ca e complet deplasata, nu antrena pe nimeni, dimpotriva, indeparta pe toata lumea, pentru ca ramanea mereu constanta, indiferent de evenimentele ce interveneau in jur. O exaltare ciudata, in sine. In acelasi timp, odata ajunsa acasa, Maria se izola, se baricada pur si simplu in locuinta ei, nu mai voia sa se vada cu nimeni. In realitate, ea nu mai avea de mult puterea de a-si organiza existenta cotidiana, de a-si face cumparaturile si de a-si pune la punct treburile gospodaresti. In cele din urma, a incercat sa-si ia viata inghitind un pumn de somnifere, si doar printr-o intamplare fericita, o vecina a descoperit-o la timp si a chemat salvarea. Diagnosticul pus ulterior, la spital: depresie grava.
Acelasi diagnostic l-a primit si Denisa, desi povestea ei este cu totul alta. In varsta de 36 de ani, s-a dus intr-o zi la doctor, pentru ca se simtea extenuata si vlaguita. De asemenea, avea probleme cu stomacul. Medicul de familie i-a cerut cateva analize de sange, apoi a indrumat-o la gastroenterolog, pentru o endoscopie si, deoarece examenele medicale, din ce in ce mai amanuntite, nu conduceau la nici o concluzie, Denisei ii cresteau banuiala si teama ca e grav bolnava, ca sufera de o infectie misterioasa, pe care ar putea s-o transmita si altora - de aceea, rar indraznea sa mai iasa in lume. Pana la urma, si-a format convingerea ca aceasta boala necunoscuta o va ucide. Numai la insistentele unei verisoare si impreuna cu ea, s-a induplecat sa mearga la un psihiatru. Diagnosticul era clar: depresie majora.
Confuzii grave
Trei cazuri, trei depresii, trei simptomatologii complet diferite. Depresiile ascunse incep sa-i ingrijoreze pe medici. Cum diferentiezi o simpla tristete de o depresie grava, care duce la suicid?
Unii pacienti nu lasa sa se observe aproape nimic in ceea ce priveste starea lor psihica, afirma specialistii. La ei, accentul principal cade pe deficientele de memorie, pe uitatul frecvent. Teama de a suferi de Alzheimer e foarte raspandita printre depresivii varstnici si membrii lor de familie. Suprapunerea simptomelor induce in eroare: tocmai la varsta a treia (varstnicii sunt mai frecvent afectati de depresie decat oamenii tineri) se intampla adesea ca boala sa nu fie corect diagnosticata si tratata, desi exista deosebiri clare intre depresie si dementa senila. Deficitul de memorie al depresivilor nu-si face aparitia brusc, ca la Alzheimer, ci evolueaza lent, are un punct de pornire. De asemenea, cei mai multi dintre oamenii suferinzi de depresie obisnuiesc sa se planga deschis de problemele lor, fiindca sunt constienti de ele. Iar din momentul instituirii tratamentului, golurile de memorie incep sa dispara, ceea ce nu se constata la varstnicii bolnavi de Alzheimer.
Dar cum se explica faptul ca depresia are manifestari fizice - dureri de stomac, ameteli, tahicardie, greata, dureri de cap? In depresie, toate senzatiile fizice iau o turnura negativa, de exemplu niste dureri de spate sau zgomote in urechi, cu care in mod obisnuit ne acomodam, capata dimensiunea unor suferinte de nesuportat. La persoanele depresive se accentueaza, deseori, si contractia musculara, iar aceasta poate provoca spasme pe tubul digestiv sau apar frecvent dureri, mai ales de spate. Depresivul nu numai ca percepe mai acut aceste tensiuni musculare, el le si interpreteaza altfel, anume, ca pe expresia unei boli grave, care ii ameninta viitorul, ceea ce ii accentueaza lipsa de speranta. Efectiv, dintre pacientii care apeleaza la un medic generalist, treizeci pana la cincizeci la suta prezinta suferinte fizice fara nici un fel de cauze organice. Din pacate, sunt multi medici care, in astfel de cazuri, nu se gandesc la o depresie. In consecinta, aceste depresii "somatizate" sau "camuflate" sunt foarte des trecute cu vederea, pierzandu-se un timp pretios. Caci, fireste, o depresie nediagnosticata ani de zile va fi cu atat mai greu de tratat ulterior. Pe langa aceasta, creste riscul ca suferinzii sa mearga atat de departe pe spirala gandirii lor negative, incat situatia lor sa li se para fara iesire, motiv pentru care pot chiar incerca sa-si puna capat vietii.
Cum poate fi identificata depresia
Asadar, cum pot recunoaste bolnavii, si in primul rand medicii, o depresie ascunsa? Este esential ca medicul sa puna intrebarile potrivite. Caci foarte putini pacienti relateaza direct despre suferintele lor psihice, iar atunci cand le mentioneaza, le considera doar o urmare a durerilor fizice, a problemelor digestive sau a tulburarilor de somn. Multi bolnavi spun, de pilda: "Nu pot dormi si de aceea am o stare proasta". Ei nu sesizeaza ca relatia este exact inversa: starea proasta declanseaza insomnia. Medicul e cel ce trebuie sa sesizeze inversiunea prin intrebari precise. "Sunteti dezamagit de ceva?". "Aveti sentimente de vinovatie?". Informatii decisive se obtin si cu banala intrebare: "Exista ceva care va bucura?". Un om care sufera, ca sa zicem asa, "doar" de dureri de spate, se poate bucura in continuare de mancarea lui favorita sau de vizita unei bune prietene. Depresivii sunt de regula incapabili sa numeasca o astfel de imprejurare cu efecte pozitive.
Dar, atentie! Exista pericolul de a ni se parea ca recunoastem primele semne ale unei afectiuni psihice in orice nervozitate a mamei, orice stare de spirit mai ciudata a prietenei noastre, orice senzatie de apasare in stomac. Eroare. Doar modificarea intregii personalitati a cuiva poate fi cu adevarat un semnal de alarma pentru cei apropiati. Dincolo de fatetele ei diverse, in esenta, depresia este totusi clar definita, chiar daca nu toate simptomele caracteristice sunt mereu prezente sau nu sunt la fel de pregnant reliefate. Asa de pilda, in urma cu cativa ani, specialistii au contestat vehement o pretinsa noua forma de depresie, ce fusese denumita "sindromul Sissi", dupa diminutivul fostei imparatese austriece Elisabeth. Se spunea ca acest sindrom s-ar fi manifestat la tot mai multe femei - si anume, printr-un exces de incredere in sine, prea mult autocontrol, prea mult sport, prin tendinta catre perfectiune exterioara, obtinuta prin diete, imbracaminte si machiaj. Dar cu toate contestatiile, tipul femeii invingatoare, perfecte, independente ascunde in adancuri neimpliniri si refulari grave, ce tin in mod clar de depresie.
Dar, desi depresia a fost recunoscuta ca boala cu evolutie progresiva, din totalul lor, numai treizeci, pana la cincizeci la suta din cazuri sunt identificate ca atare, si abia zece la suta dintre pacienti beneficiaza de o terapie satisfacatoare ca durata si continut. Fara nici un dubiu, ne confruntam cu serioase carente in asistenta acordata depresivilor - de exemplu, pentru o programare la terapeut se asteapta cateodata si luni intregi.
O problema suplimentara: la inceput, multora li se pare greu sa accepte diagnosticul. Aceasta atitudine se observa mai ales in formele ascunse ale bolii. Majoritatea pacientilor ar prefera un ulcer in locul depresiei. Caci depresia continua sa fie privita ca un stigmat si considerata drept o suferinta provocata de bolnavul insusi, un fel de indolenta, de lipsa de disciplina. Desi boala poate realmente afecta pe oricine. Iar cine are o depresie severa n-o poate depasi de unul singur.
Cum recunoastem o depresie
Caracteristicile bolii sunt grupate in doua categorii.
* Din prima categorie fac parte starile depresive, lipsa de interes si de bucurie, ca si aparitia frecventa a senzatiei de oboseala.
* Din a doua categorie fac parte diminuarea capacitatii de concentrare si a atentiei, a stimei si increderii in sine, sentimentele de vinovatie si complexele de inferioritate, viziunile negative si pesimiste asupra viitorului, gandurile de sinucidere sau actiunile suicidare, tulburarile de somn si pierderea apetitului.
Diagnosticul - Se diagnosticheaza o depresie usoara atunci cand exista minimum doua simptome din ambele categorii. Cei ce sufera de cel putin doua simptome din prima categorie si trei dintr-a doua au o depresie medie. Intr-o depresie grava, pacientii prezinta toate simptomele din prima categorie si minimum patru dintr-a doua. In depresiile de o gravitate deosebita, se adauga si obsesiile, cum ar fi obsesia culpabilitatii sau a saraciei.