Cum sa traim 100 de ani * Din invataturile medicinei traditionale chineze

Redactia
Alimentatie

Mancati supe, pentru a slabi

Obezitatea a devenit epidemica in toata lumea industrializata, antrenand o crestere alarmanta a problemelor cardiovasculare, ducand la embolii cerebrale, la cancer si diabet. O simpla schimbare de regim poate inlatura riscul unei morti premature: mancati supa, cel putin o data pe zi. O supa consistenta, putin sarata, rehidrateaza, satura si elimina toxinele. In plus, persoanele care consuma mai multe farfurii de supa pe zi, in loc de mancare solida, slabesc mult mai usor. Preparati-va singuri supele, cu cat mai multe legume locale, proaspete si netratate. Supele la plic (instant) sunt pline de sare si produse chimice.

Grasimi bune, grasimi rele

Nu toate grasimile sunt rele. Exista trei tipuri de grasimi: monosaturate, polisaturate si saturate. Grasimile monosaturate - uleiul de masline, de susan, de colza (rapita), de migdale, de in si de peste - sunt bune. Ele contin acizi grasi esentiali, importanti pentru dezvoltarea creierului, sanatatea arterelor, pentru sistemul imunitar, piele, fertilitate si pentru intregul organism, in general. Grasimile polisaturate - margarina, uleiurile hidrogenate, uleiul de floarea-soarelui si porumb au si acizi grasi esentiali. Dar acesti acizi sunt foarte rafinati industrial, contin cantitati mari de lipide, ce provin de la hidrogenarea uleiurilor vegetale (procedeu menit sa le faca mai fluide), ceea ce duce la boli cardiovasculare si cancer. Grasimile saturate sunt cele mai nocive. Printre ele se numara untul, uleiul de arahide si de cocos. Aceste grasimi ridica nivelul colesterolului si al trigliceridelor, sporind riscul atacului cardiac si al emboliilor cerebrale. Evitati-le!

Mestecati bine

Daca vreti sa traiti mult, fiti amabili cu sistemul dvs. digestiv. De cate ori luati o imbucatura de mancare in gura, mestecati-o de cel putin 30 de ori inainte de a o inghiti. In felul acesta va fi pe jumatate digerata de catre ptialina, o enzima prezenta in saliva, care scuteste stomacul de un efort suplimentar, facilitand absorbtia vitaminelor si a nutrientilor importanti. Stomacul nu are dinti! Pentru a descompune bolul alimentar, el nu dispune decat de suc si acid gastric. Mancatul rapid sporeste, de asemenea, productia de acid, antrenand arsuri de stomac sau reflux gastric. In plus, mestecand pe indelete, va veti simti mai repede satui, ceea ce va va ajuta sa va pastrati silueta.

Nu va omorati alimentele

Gatitul la temperaturi inalte distruge majoritatea nutrientilor importanti. Fierberea in exces a legumelor, de exemplu, elimina jumatate din vitamine. De asemenea, frigerea alimentelor le face grele, produce in plus grasimi dintre cele mai rele, care pot infunda arterele si cresc riscul cancerului. Consumul regulat de carne fripta pe gratar sau fiarta duce, de asemenea, la cancer. Incercati sa nu va omorati alimentele, gatindu-le prea mult. Fierbeti legumele repede, in aburi, inabusiti-le usor, cu mai multa apa decat ulei, sau preparati-le la cuptor, pentru a le prezerva nutrientii.

Apele gazoase: otrava pentru oase

Apele gazoase contin acid fosforic, care deregleaza metabolismul calciului si diminueaza masa osoasa. Asta inseamna ca bauturile acidulate si apa gazoasa cresc riscul de osteoporoza. Chiar si apele gazoase naturale, de izvor, contin valori ridicate de acid fosforic. Daca vreti sa traiti ani indelungati si sa ramaneti in forma, aveti nevoie de oase solide. Preferati mai degraba ceaiurile din plante, sucul de fructe si legume sau apa plata sau de izvor.