Pana in anul 1917, enciclopediile rusesti atesta dincolo de Nistru circa doua milioane de romani-moldoveni. In 1924, "Kominternul", care-si avea sediul la Moscova, propune crearea in stanga Nistrului a unei republici autonome moldovenesti. Scopul initiatorilor acestui proiect a fost initial "alipirea Basarabiei" la republicuta care lua nastere in jurul targusorului Balta, apoi si "a intregii Romanii sovietice".
Unul dintre cei mai vehementi propagatori ai acestui plan diabolic de distrugere a Romaniei se numea Pavel Tkacenko, secretar al comitetului central al Partidului Comunist Roman. Acesta, la 4 februarie 1924, se afla la Moscova si semna un memoriu adresat comitetului central al partidului comunist (bolsevic) din Rusia, in care - printre altele - se spunea: "Pe malul stang al Nistrului, in fostele gubernii Herson si Kamenet-Podolsck, traiesc in mase compacte nu mai putin de 500-800 mii de moldoveni, iar - conform afirmatiilor romanilor - pana la doua milioane de moldoveni, care isi au modul lor specific national de trai si care vorbesc in dialect romanesc - limba moldoveneasca...".
Crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti in stanga Nistrului urma sa serveasca drept motiv pentru "recuperarea Basarabiei" si, se spune in sus-numitul memoriu, pentru a servi "URSS drept bresa strategica fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care URSS le va putea folosi drept cap de pod in scopuri militare si politice" (revista "Cugetul", 1996, nr.5-6, p. 55-58). Initial, afirma Al. Badulescu, un cominternist roman, semnatar al aceluiasi memoriu, "tovarasii de frunte rusi au fost, intr-adevar, pentru denumirea "Republica Sovietica Romana", cu capitala la Balta".
Dar Pavel Tkacenko (1901-1926), care, ca si ceilalti diversionisti "revolutionari de profesie", avea si un nume real - Iakov Iakovlevici Antipov -, a fost categoric impotriva. La sedintele "Kominternului" de la Moscova, acesta se prezenta cu un nume ceva mai aproape de functiunea sa de secretar al comitetului central al partidului comunist din Romania - Ursu, si credea ca "taranul moldovean trebuie atatat la lupta contra romanilor". Tkacenko-Antipov-Ursu impartasea teoria marxista a luptei de clasa, care urma sa se rasfranga in "chestiunea limbii" si sa ia forma "luptei intre doua nationalitati: moldoveneasca si romana", locul moldovenilor, chiar si in cazul in care si Romania devine sovietica, fiind, dupa parerea sa, "in afara Romaniei Sovietice". Tkacenko, care ne vorbea aproximativ limba, este unul dintre autorii ideii ca "limba moldoveneasca" e o limba "diferita" de limba romana, ca moldovenii ar fi un alt popor decat romanii, iar taranimea, spre deosebire de celelalte clase, este in Basarabia "o natiune aparte".
Dupa 28 iunie 1940, tezele aberante ale fostului secretar al comitetului central al partidului comunist roman nascut la Tighina, Pavel Tkacenko, au fost inserate in toate manualele scolare. Ele devenisera "programe stiintifice" pentru Academie, Institutul de Limba si Literatura, cel de Istorie, catedre, redactii s.a. Generatii intregi au fost intoxicate cu conceptul luptei de clasa care urma sa se rasfranga si-n "batalia dintre cele doua limbi: romana si moldoveneasca". Victorioasa trebuia sa devina obligatoriu limba cea proletara, care aproape ca renuntase la cuvinte, imbogatindu-si in schimb "zestrea" cu injuraturi preluate mai ales din limba rusa.
Dupa razboi, pe cladirea Academiei de Stiinte a RSSM a fost instalata o placa metalica masiva, in cinstea lui P. Tkacenko (Antipov), care era numit: "conducatorul ilegalistilor comunisti, pentru eliberarea Basarabiei de sub jugul ocupantilor romani si unirea cu patria-mama, Uniunea Sovietica". Placa comemorativa, care vorbea de "eliberarea" romanilor de sub "jugul" romanilor, era ca o sfidare a bunului-simt, a adevarului stiintific, o umilinta la adresa populatiei bastinase, un afront adus tuturor celor care mai pastrau in sufletele lor constiinta de neam.
In noaptea de 15 aprilie 1975, placa obscena a disparut de la locul ei, de pe sediul Academiei de Stiinte, fiind distrusa. Securitatea s-a alertat. S-au facut investigatii, anchete, au demarat cercetari. Cel care a atentat la memoria cominternistului notoriu s-a dovedit a fi un tanar de 20 de ani, Alecu Renita (dragul nostru coleg de la Chisinau, n. red.), student la Facultatea de Jurnalistica a Universitatii de Stat din Moldova. A fost arestat chiar in sala de studiu, fiind exmatriculat din facultate, "pentru activitate antisovietica si nationalista", mai inainte de a fi scos din cladirea universitatii.
Dupa ce fiul lui Dumitru Renita, director al scolii din satul Abaclia, raionul Cimislia, a afirmat, in cadrul anchetelor din subsolurile securitatii chisinauiene, ca "URSS nu a eliberat, ci a ocupat Basarabia", ca "Moldova e pamant romanesc" si "moldovenii sunt romani", doi ofiteri securisti l-au sfatuit pe junele rebel sa se declare nebun si va fi gratiat. Dar el a refuzat, preferand sa fie judecat. Dosarul lui a fost examinat de catre judecatoria sectorului Centru, care, in urma unui proces-farsa, l-a condamnat pe Alecu Renita, in baza art. 218, al. II, la 3 (trei) ani privatiune de libertate, pentru profanarea placii comemorative a unuia dintre "parintii statului nostru, Pavel Tkacenko".
Trei ani de zile (1975-1978), acest tanar curajos a stat inchis in subteranele carierelor de piatra de la Branesti. Cu fruntea sus a taiat piatra, a incarcat stancile sfaramate in camioane, a suferit, a indurat umilinte, dar a refuzat categoric sa scrie orice cerere de gratiere. Ar fi fost imediat gratiat daca se dezicea de afirmatiile lui din timpul anchetei. Regimul l-a umilit, l-a scuipat in suflet, s-a rafuit cu el, dar nu l-a ingenuncheat. Iesit din penitenciar, Alecu Renita a reluat, prin alte metode, lupta pentru adevar si cauza nationala.
Incepand cu 1986, am lucrat impreuna la saptamanalul "Literatura si Arta". La 15 iunie 1989, am facut cu el si cu alti cativa colegi, in clandestinitate, primul numar cu grafie latina al saptamanalului, cu aproape trei luni de zile inainte de legiferarea acestui alfabet, la 31 august 1989. In 1990, a devenit deputat in primul Parlament al Republicii Moldova, care a votat ruperea de imperiul sovietic. Discursurile sale pline de curaj imi rasuna si acum in urechi. Tot atunci a pus fundamentul Miscarii Ecologiste din Republica Moldova, al carei presedinte este pana in prezent, a fondat revista "Natura", pe care de multe ori o compar cu o icoana... In ultimii douazeci de ani, a facut numeroase interpelari la SIS, cu rugamintea sa-si poata vedea dosarul. Dar i s-a raspuns mereu ca acesta nu exista. E posibil sa-l fi distrus chiar cei care l-au instrumentat. Ca sa li se piarda urmele.
"Pana la urma, e un noroc sa lupti pentru natiunea ta si sa suferi pentru ea", zice Alecu Renita. Si tot el adauga: "Suferintele prin care am trecut le tin minte si le consider ca pe un dar si o contributie in numele rezistentei romanesti din Basarabia ocupata de sovietici".
L-am stiut mereu la toate manifestarile nationale, amestecat printre cei multi. Era unul dintre ei. Se voia unul dintre ei. Se mai dorea un anonim. Ca si atunci, in 1975, cand in numele acelor multimi desteptate, a protestat contra minciunii oficiale, contra unui regim de ocupatie. Nu s-a batut niciodata cu pumnul in piept pentru fapta sa de eroism. N-a rupt camasa de pe el ca sa arate cat a suferit pentru Neam si Tara. Nu a cerut recompense morale sau materiale.
Si totusi...
Alecu Renita are nevoie de o reabilitare oficiala, dar nu din partea tortionarilor sai, ci din partea sefilor statului pe care i-a ajutat sa ajunga unde au ajuns, cu sacrificiul sau din tinerete si cu eforturile sale de-a lungul intregii vieti, cele care au facut sa palpaie candela demnitatii Basarabiei romanesti.
Acad. NICOLAE DABIJA