Au trecut aproape 10 ani de la primul interviu pe care l-am facut cu Eugen, chitarist si fondator al trupei Kumm, intr-o cafenea sic, dintr-o cladire veche a centrului Clujului. Pe atunci, Kumm canta un "rock mai greu digerabil", intr-un oras studentesc ce fremata de talente si de ambitii muzicale. Kumm se numara printre victoriosii acelei perioade. Au lansat 5 albume, au trecut prin numeroase schimbari de componenta, si-au mutat sediul de la Cluj la Bucuresti si au devenit una dintre cele mai apreciate trupe rock din Romania, cu deschidere larga: concerte pe scene mai mari sau mai mici, in Italia, Germania, Bulgaria, Cehia, Turcia.
- Ati avut o vara agitata, plina de concerte, de festivaluri de anvergura...
- Da, am cantat la "Peninsula", la "Stufstock", la "Ciuc Summer Fest"... Practic, am alergat de la un concert la altul, cu prietenii dupa noi. M-a intrebat, de curand, un coleg de breasla, din alta trupa, cum se face ca pe unde mergem suntem mereu impreuna cu vreo 20 de oameni, care nu canta cu noi. Sunt prietenii trupei, oameni faini si simpatici si ne simtim tare bine cu ei. Unii au inceput ca fani ai muzicii noastre si, pana la urma, lucrurile s-au indreptat spre o prietenie trainica si sincera. Nu ne dam staruri rock intangibile. Daca vrea cineva sa vorbeasca cu noi, e binevenit. Sunt oameni ce vin cu noi dintr-un concert in altul, daca vezi unul azi la Cluj si maine la Budapesta, ii zambesti, nu? Iar a opta oara, poate schimbi si un numar de telefon. De curand ne-am imprietenit si cu o gasca de actori tineri, ce au jucat intr-un videoclip al nostru. E grozav sa vezi cum se leaga prietenii intre oameni ce se ocupa de lucruri diferite, dar au un sambure comun: muzica.
- Vremea concertelor in aer liber a trecut si va intoarceti din nou in cluburi. Cum se simte muzica pe o scena de club, fata de cea inconjurata de mii de oameni?
- Ne intoarcem in cluburi si avem toate week-endurile ocupate cu astfel de concerte, pana la sfarsitul anului. Senzatiile sunt foarte diferite. Noi ne simtim foarte bine pe scene mari, avem o mai mare libertate de miscare, mai aproape de ceea ce face un star rock in concert. In festivalurile mari, cantam si pentru un public care nu ne cunoaste, dar care, peste un timp, cand va vedea afisul cu noi, va spune poate: "Ii stiu pe astia, de la cutare festival, hai sa-i ascultam si in club". In club poti sa pui mana pe spectator, ai un contact direct cu publicul. Aici, 80% dintre cei ce vin ne cunosc, stiu la ce sa se astepte, iar asta ne permite sa avem o mai mare libertate muzicala, sa jonglam cu piesele. Asadar, in concertele mari, atragem public nou, iar in club intretinem flacara.
- Calatoriti foarte mult. Puteti lua pulsul tarii din dubita cu care mergeti de la un concert la altul?
- Geografic, Romania este enorm de frumoasa, iar de asta ne bucuram la fiecare plecare. Insa nu e ca atunci cand iti iei rucsacul in spate si pornesti la drum. Practic, plecam in gasca si ne ducem microclimatul peste tot cu noi. Fiecare oras mai mare are acum un club, ajungem acolo, luam legatura cu sunetistul, cu patronul, cantam si plecam mai departe. La noi nu prea sunt concerte in zona rurala, singurul sat care are asa ceva este Vama Veche, unde cantam mult, dar acela nu mai e un sat. In Germania, am cantat la un club situat fix in varf, in Muntii Padurea Neagra, un loc celebru, tinut de doi hipioti, in care au cantat nume mari de-a lungul timpului. Ni s-a intamplat de curand, in septembrie, ceva asemanator si la noi, festivalul de la Padina. A fost ingrozitor de frig, dar foarte, foarte frumos. Multi au ales chiar sa ajunga la scena trecand muntii pe jos.
- Esti in mijlocul actiunii, ai un contact direct cu tinerii. Vor ei altceva decat li se ofera in spectacole si la televizor? Crezi ca se poate vorbi de o viata culturala paralela, o varianta la intoxicarea de nonvaloare si de mitocanie pe care incearca sa o impuna majoritatea canalelor mass-media?
- Da, exista o astfel de viata paralela, dar nu de asemenea amploare incat sa fie considerata o miscare. Simt o schimbare in bine, ce vine de la publicul foarte tanar. Datorita internetului, acesta nu mai este dependent de ceea ce-ti pune pe tava radioul si televiziunea. Daca ajungi sa le asculti doar pe ele, ai pierdut o foarte mare parte, poate cea mai frumoasa, din muzica lumii. Sunt oameni tineri ce vor sa caute, sa descopere, cunosc enorm de multa muzica, filme, isi pot permite sa intoarca spatele prostiilor cu care te imbie televizorul si radioul, la care se invart in nestire aceleasi 20 de piese. Punkistul din Craiova are lucruri comune de discutat cu studentul la arte din Cluj si cu specialistul in computere din Iasi, iar asta se intampla, in mare parte, datorita internetului.
- "Kumm nu este un proiect, ci o formatie sudata", asa declarai mai demult. In ce fel v-au afectat, atat muzical, cat si sentimental, numeroasele schimbari de componenta?
- La inceput, eram cu totii studenti, si cand am terminat scoala, unii au zis: "A fost foarte fain, dar acum incepe viata reala, la revedere!". Suna bine treaba asta cu "sex, drugs and rock-n-roll", toti vor sa fie staruri rock in liceu sau in facultate, dar mai tarziu, oamenii isi doresc altceva. Mai apoi, despartirile s-au produs cand nu ne-am mai inteles, nici muzical, nici uman, pentru ca daca doar una din ele scartaia, o mai reparam noi cumva, dar cu amandoua, nu mai mergea. In acest moment, avem un tobosar nou, John Ciurea, si repetam intens la piesele vechi, sa sune cat mai bine in concert, plus lucrul la proiectele noilor cantece.
- La ora actuala, cantecele in limba romana au o priza mult mai mare la public, dar Kumm canta mai departe in engleza. Cat de mult conteaza pentru voi ceea ce-si doreste publicul?
- Pe discul de anul trecut am inclus, pentru prima oara dupa 7 ani, o piesa in limba romana, iar acum ea se canta peste tot. Am auzit-o de multe ori reinterpretata de trupe de cafenele sau de cluburi. Am un mare respect pentru cei ce reusesc sa scrie in romana, insa eu nu prea stiu sa fac asta. Rockul are un anumit dinamism, un puls care simt ca se muleaza mai greu pe fonetica latina, imi este mai la indemana sa transmit ceva in engleza. Ne-am gandit sa mai scriem din cand in cand cate o piesa in romana, dar nu ne impunem acest lucru. Actul acesta de a scrie un cantec (nu zic actul creatiei, pentru ca suna prea pompos) este o treaba foarte intima, nu merge fortat. De aceea, chiar daca publicul este poate cel mai important factor in activitatea noastra, nu acceptam un public dictator, care sa ne impuna ce si cum sa scriem si sa cantam. Ar fi o pacaleala ca eu sa-ti spun acum numai ceea ce vrei tu sa auzi.
- Ca muzician, ca om de scena, in ce moment simti ca te afli?
- Primii ani din cariera abia daca aveam unde canta, iar acum, in ultimii trei ani, am concertat mai mult decat in primii zece. Si nu-i vorba doar de cantitate, ci si de faptul ca un concert bun iti tine sus fruntea, dispozitia, zile intregi dupa aceea. Satisfatia e mare si atunci cand iti iese o piesa noua, si atunci cand se face transferul intre tine si spectatori. Anul trecut a iesit un nou album Kumm, plus primul meu album solo, traiesc cei mai fructuosi ani din viata mea, si imi doresc sa continue asa. Nu am spaima artistilor legata de "izvorul care seaca", am exemplul unor muzicieni care fac o treaba extraordinara de zeci de ani. Rockul nu mai este o pasiune adolescentina, ci un fenomen cultural.