Nu stiu cum s-a intamplat! Dar in momentul in care am realizat ca ma atrage ca un magnet, m-am inhibat, m-am fastacit, simteam ca nu mai pot respira, iar bataile inimii o luasera razna. Am simtit ca m-a lovit ca un trasnet! Am stiut ca era un moment maret. Asa ceva nu simti decat atunci cand intalnesti un suflet cu a carui frecventa rezonezi. Nu neaparat sufletul pereche. E vorba de un sentiment ciudat de vibratii asemanatoare, care te fac sa crezi ca cel din fata ta e omul pe care il astepti de-o viata.
Frecventam o biserica in care el este cantaret in strana si, de la bun inceput, timbrul vocii lui m-a fascinat. Asteptam cu nerabdare sa vina duminica dimineata, sa merg la Sfanta Liturghie, ca sa aud cum Il slaveste pe Dumnezeu si cu cata dragoste canta. Il urmaream cu privirea si, la un moment dat, am simtit ca imi raspunde. In timpul saptamanii, obisnuiam sa mai trec pe la biserica, si cand era acolo, imi facea placere sa intru in vorba cu el. L-am simtit timid si inhibat. Intr-una din zile, m-a intrebat: "De ce nu veniti sa cantati in cor?". El dirija micul cor de credinciosi al bisericii. Dar imediat s-a corectat si mi-a zis: "Adica va invit sa cantati in cor, duminica dimineata, de la ora 10". I-am raspuns ca invitatia lui pentru mine este o provocare, deoarece nu stau prea bine cu vocea, insa a insistat si mi-a zis hotarat: "Va astept. Am vazut ca veniti in fiecare duminica la Liturghie, iar in cor avem nevoie de oameni seriosi". A crescut inima in mine cand l-am auzit. In duminica urmatoare, l-am asteptat la capatul scarilor, ca sa urcam impreuna la balcon. In timpul cantarilor, l-am sorbit din ochi. Este un barbat inalt, cu fata rotunda si zambareata, ca de copil, tuns scurt, catre zero, cu inceput de chelie, cu burtica usor la vedere, dar, in ansamblu, un barbat bine. Am cantat cu voce tremuranda, plina de emotie. In timpul predicii a venit la mine si s-a prezentat oficial, cu maximum de stapanire de sine: Claudiu, Claudiu cel vestit, si a zambit larg. Astepta sa ii raspund, insa eu nu mai aveam voce. Cu greu m-am prezentat: "Elena, imi pare bine". Asta se intampla catre sfarsitul lunii noiembrie 2009. M-a invitat la o cafea, intr-o seara, dupa ce am iesit amandoi de la serviciu. Am discutat despre noi, cine suntem, ce facem, si asa am aflat ca si el era divortat, ca si mine, ca are o fetita de 8 ani, pe care n-a mai vazut-o demult, fiindca mama ei il impiedica sa o vada, ca este singur si neimplicat in vreo relatie si ca este in cautarea unei femei cu care sa fie compatibil si cu care sa-si impartaseasca problemele vietii. Mi s-a parut super, mai ales ca si eu eram intr-o situatie destul de asemanatoare. Cel mai frumos si fericit moment a fost de Sfantul Nicolae. I-am trimis un mesaj, prin care ii transmiteam drept cadou imbratisari de Mos Nicolae. Catre seara, m-a sunat sa ies afara la poarta. Mi-a adus un superb buchet de trandafiri albi, spunandu-mi ca acum am ocazia sa-l imbratisez, asa cum ii scrisesem. Efectiv, am sarit de gatul lui, l-am strans in brate si l-am sarutat. Ma strangea in brate, iar eu la fel, il strangeam in brate si nu voiam sa il mai las sa plece. Asa ne-am imprietenit. Ieseam seara la plimbare, ma ducea intr-un bar placut sau la o pizza, ne bucuram de aer, de frigul aspru al iernii, ma ducea acasa. Il prezentasem fiului meu, Mihai, tot Berbec, ca si el, si mi s-a parut ca s-au agreat de la bun inceput. Seara vizionam filme la mine, pentru ca este un pasionat al filmelor bune, si ma bucuram de momentele petrecute impreuna. Ma simteam extraordinar de bine in prezenta lui! Si el imi raspundea prin felul cum ma privea, cum imi saruta mana. Insa am sesizat o rezerva, o usoara retinere in privinta inceperii unei relatii, o retinuta teama de a nu se indragosti, ca si cum nu ar fi vrut sa ramana dezamagit si sa sufere daca nu ar fi mers. Aceasta retinere o aveam si eu, de fapt, dar nimic nu mai conta in acele momente de beatitudine.
Sosise vacanta de iarna. Fiul meu a plecat la Deva, acasa, la mama. Era prima data cand ramaneam singuri, in intimitate. A fost o seara frumoasa, intensa si reusita, in care ne-am iubit cu mare dorinta amandoi, bucurosi ca ne potriveam, ca atractia initiala fusese adevarata. Cel putin asta mi-a marturisit si asta am simtit si eu. In urmatoarea seara, duminica, m-a prezentat oficial familiei, la modul ca am fost impreuna la majoratul nepoatei lui. Se vedea pe fata lui ca era mandru de femeia pe care o avea langa el. Am incheiat seara ca multe alte seri, cu vizionari de filme, cu episoade de iubire maxima, ca intre doi disperati, cu saruturi si cu imbratisari care acum imi lipsesc foarte mult. A venit si Craciunul. Ai mei au venit pentru doua zile la Timisoara, sa petrecem Sarbatorile impreuna. In seara de Ajun, Claudiu cel vestit a venit sa ne colinde si am servit cina impreuna, iar in ziua de Craciun am fost la Liturghie. Am petrecut Revelionul in doi, cu sampanie, cu mancare buna, cu tiramisu si cu iubire la maximum. Imi spunea "Sufletas" si imi placea tare mult sa aud asta, simteam ca apartin cuiva, ca sufletele noastre rezoneaza. Il intrebam foarte des de ce ma iubeste si imi spunea: "Uite asa!". Ma mangaia, cum fostul meu sot nu o facuse niciodata in 14 ani de mariaj.
Nu stiu ce nu a mers. Ruptura a fost brusca. Nu m-a mai sunat, iar cand eu il sunam, mi se parea ca il deranjez si ca este distant fata de mine. De Sfanta Elena, mi-a trimis un mesaj si atat. Duminica, de Rusalii, si luni, de ziua Sfintei Treimi, am fost la biserica si nici macar nu m-a salutat. L-am sunat si nu mi-a raspuns la telefon. I-am scris pe messenger un mesaj, iar a doua zi dimineata l-am anuntat prin sms ca are pe mess cateva randuri scrise de mine si ca sper sa aiba timp sa le citeasca. Dupa masa, am primit un raspuns tot pe mess: "Adio, None. Aceasta relatie ce era intre noi nu merge! Iti doresc numai bine". Am insistat cu telefonul de mai multe ori, insa nu mi-a raspuns. I-am mai trimis un sms prin care ii spuneam ca felul in care evita o discutie denota lasitate. Si astfel s-a incheiat relatia noastra, fara nici o explicatie, fara sa-mi acorde posibilitatea unei discutii ca sa inteleg ce s-a petrecut. Nu am corespuns fizic, sexual, comportamental? Asumarea unei relatii maritale era prea grea pentru el, sau, pur si simplu, nu am fost cea pe care o astepta?
Sunt dezamagita profund. Nu ma simt prin nimic vinovata, iar felul brutal in care a renuntat la mine mi se pare jignitor si nedrept, oricare ar fi fost cauza despartirii. Parerea mea este ca intre noi se infiripase ceva frumos si pur, dar care nu a rezistat din cauza problemelor care ne apasa. Problemele mele cu procesul de partaj, cu procesul de majorare a pensiei alimentare pentru copil, cu sanatatea fiului meu, cu viata de zi cu zi m-au afundat usor, usor, si s-ar putea ca din aceasta cauza sa se fi distantat de mine. Sau poate ca nu i-a placut ca sunt tenace si perseverenta, desi sunt un rac sensibil si retractil. De multe ori imi spunea ca sunt un om puternic, si unor barbati nu le plac femeile puternice, cu personalitate. Si apoi, el este o persoana mai mereu in cautare de altceva. Sa nu fi fost eu ceea ce cauta de fapt sau poate a intervenit in viata lui o alta femeie? Chiar nu stiu! De ce nu mi-a acordat o intrevedere? Este atat de las? In sinceritatea mea, chiar si acum mai sper ca intr-o buna zi imi va spune deschis ce n-a fost bine intre noi, din punctul lui de vedere, pentru ca eu am considerat si consider ca daca intre doi oameni, un barbat si o femeie, exista buna intelegere, daca unul il accepta pe celalalt, atat cu defectele, cat si calitatile lui, nu se poate ca relatia sa nu mearga. Dar probabil ca el n-a mai vrut, pur si simplu. Si nu poti sa te opui unui asemenea om, sa il tii langa tine, atata timp cat el nu vrea.
Dar, cu toate astea, dupa clipele minunate traite impreuna, sa nu ramana nici macar prietenie, o relatie amiabila? Felul egoist in care a plecat mi se pare de neinteles.
Sper din suflet ca bunul Dumnezeu sa ne ajute pe amandoi sa ne vedem de drum, sa ne gasim sufletul pereche, iar intr-o zi, sa ne puna fata in fata, pentru a afla adevarul.
ELENA - Timisoara
(Va rog sa-mi pastrati titlul scrisorii. Nadajduiesc ca cel caruia ii este adresata sa ia cunostinta de ea.)