Taramul lui Horea si Iancu
"Acest izvor l-a poreclit poporul de "izvor al minunilor", pentru ca nu curge incontinuu, ci izbucneste periodic din pamant. Izbucnirii ii premerge un zgomot subteran, dupa care apa tasneste peste alvia izvorului si se revarsa clocotind peste trei cascade. Dupa putine minute, apa ramasa in alvie se retrage iarasi in pamant, cu acelasi zgomot cu care izbucnise. Nu numai din satele dimprejur, ci si din departari mari vin bolnavi sa se scalde in apa acestui izvor, asa incat de primavara pana in toamna, padurea ce-l imprejmuieste furnica de bolnavi, cari aici isi cauta alinarea durerilor trupesti. Numarul vizitatorilor se ridica la o suta de mii pe an", scrie intaiul episcop al Oradiei, Roman Ciorogariu, la 27 octombrie 1924, intr-o scrisoare adresata ministrului Agriculturii din acea perioada, prin care cerea improprietarirea cu "600 de jughere din padurea seculara din jurul izvorului Izbuc", in vederea ctitoririi primei manastiri ortodoxe din Ardeal.
"In intreg cuprinsul metropoliei noastre, avem o singura manastire, "Hodos-Bodrog", situata in Banatul Timisan, iar aici, la noi, in vecinatatea locurilor sfinte, pe unde au trait si au umblat pe vremuri Horea si Avram Iancu, n-avem nici un schit sau manastire, incat urmasii acestor eroi, cand vin sa-si caute leac la izvorul minunilor de la Izbuc, isi fac metaniile si isi rostesc rugaciunile la o simpla cruce din lemn necioplita, din preajma izvorului", spune mai departe Roman Ciorogariu, unul dintre cei mai intelepti si patrioti episcopi pe care i-a avut ortodoxia romaneasca.
O crima nedezlegata
"Ingerii care, in mod nevazut, vor fi de fata pururi la rugaciunile din biserica, vor tulbura izvorul precum apa Vitezdei, pentru a primi puterea tamaduitoare. Izvorul acesta fi-va de acum un colt de raiu pamantesc, un loc de refugiu al sufletelor zdrobite, un loc de inaltare pe scara lui Iacov la cer.
Spala, Doamne, in apa tamaduitoare a acestui izvor minunat, slabiciunile trupesti si pacatele celor ce se vor marturisi aici.
Fa, Doamne, ca toti cei ce vor alege acest locas sfant, sa duca de aici, la casele lor indepartate: pace sufleteasca in mijlocul furtunii vietii, credinta, iubire, nadejde in Tine, ca foc de pe vatra sfanta, samanta cuvantului dumnezeiesc ce lumineaza si hraneste viata lor, cu cunostinta adevarului". Aceste cuvinte au fost rostite de Prea Sfintitul Arhiereu Andrei Crisanul, in 15 august anul una mie noua sute treizeci si doi, in ziua de praznuire a Adormirii Maicii Domnului, odata cu sfintirea lacasului de cult.
Pana la ridicarea bisericii si a chiliilor au trecut inca zece ani. Constructia a stagnat in perioada celui de-al doilea razboi mondial. In 1947, pe vatra manastirii a avut loc prima varsare de sange. Doi calugari au fost impuscati miseleste, de o mana criminala, asasinul ramanand pe veci necunoscut. Apoi viata monahala si-a reluat cursul, iar pe masura ce cladirile erau extinse, manastirea devenea din ce in ce mai neincapatoare.
La oamenii rai apa se retrage
"Veneau aici bolnavi din toate judetele din jurul Bihorului, din Cluj, Satu-Mare, Arad, Hunedoara si multi dintre ei s-au intors dupa aceea spunand ca s-au facut bine si s-au tamaduit. Am vazut oameni schilozi adusi cu targa sau caruta, copii purtati de parinti in spate ori altii abia umbland sprijiniti in baston. Atunci drumul era rau, oamenii veneau 15 km pe jos, de la gara din Vascau. Doamne, multe minuni s-or facut la acest izvor. Si n-a secat decat o singura data, atunci s-a oprit de tot. Era pe vremea ungurilor, cand eram sub ocupatie austro-ungara. Atunci n-a mai curs timp de sapte ani. S-au aciuat pe langa el niste calugari catolici si-au pus taxa la intrare. Na, asta pare sa nu fi fost pe placul lui Dumnezeu. Izvorul s-a razbunat pe ei. Se mai intampla si acum, daca-i in preajma lui un om rau la suflet, apa se retrage si nu mai iese din pamant zile bune, poate chiar si luni intregi", povesteste Ilie Novac, un batran de 75 de ani din Calugari, primul sat de langa manastire.
Credinciosi din toate colturile tarii si, in ultimii ani, foarte multi din strainatate, vin la manastire sa se roage si sa se ude la izvorul minune, ca in lacul Vitezdei din Ierusalim, spun calugarii. Pe 15 august, de Sfanta Marie, peste 20.000 de pelerini au trecut prin tinda manastirii, cautandu-si alinare in apele tamaduitoare ale izvorului de la Izbuc. Zilnic, aproape 100 de persoane raman peste noapte sub adapostul manastirii.
Viata-ntre pravila si constructii
Aflati sub ascultarea staretului Mihail Tarau, exarhul manastirilor Bihorului, cei cinci preoti de la Izbuc, un schimonah si patru calugari, isi impart ziua intre pravila de rugaciune si constructii. Staretul a decis sa ispraveasca lucrarile la corpul de cladire destinat pelerinilor ca, de la anul, sa inceapa ridicarea unei noi biserici, pe locul celei sfintite de arhiereul Andrei Crisanul, in urma cu 78 de ani.
Ziua, manastirea toata-i ca un furnicar. Credinciosi din toate partile vin si dau o mana de ajutor, se ofera voluntari.
La marginea unei poieni, langa o plita incinsa, trei maicute impreuna cu cateva femei din Arad si Oradea pregateau zarzavaturile pentru muraturi. De cealalta parte, calugarii, preotii si tamplarii ciopleau grinzile pe acoperisul noii cladiri. O silueta zvelta, in vesminte monahale, se desprinse din multime si incepu sa-mi vorbeasca cu ingaduinta, raspunzand la orice intrebare, cu acelasi zambet binevoitor. Parintele Serafim, Ionut, cum ii spuneau prietenii, cel mai tanar preot din manastire, abia implinise 26 de ani, cand s-a hotarat sa imbrace rasa calugareasca. "Mi-am dat seama care-i viata pe care vreau s-o traiesc, cand am ajuns prima data aici, la Izbuc", raspunse tanarul, intrebat daca nu regreta ca a "renuntat la lume" prea devreme. "Asta s-a intamplat in urma cu sase ani. Eram la seminarul teologic din Beius, si in vacanta de vara, le-am spus parintilor ca plec pentru trei zile la Manastirea Izbuc. Trei zile s-au facut trei saptamani si, dupa o luna, mi-am sunat familia si le-am spus ca nu ma mai intorc acasa", povesteste parintele.
Chemarea si lacrimile mamei
Ionut nu a intrat in manastire din pricina unor lipsuri materiale, handicapuri fizice ori a vreunei dezamagiri sentimentale. "Sa stiti ca am facut de toate. Am umblat pe la discoteci, am dansat..., am avut si prietene, iar acasa aveam tot ce-mi trebuie. Mai am doar o sora, iar nadejdea parintilor mei eram eu. Tata, care era mai mult plecat, ca lucreaza la Caile Ferate, a cumparat un tractor, tocmai in ideea ca, fiind acum destul de matur, ma voi ocupa eu, in continuare, de muncile campului. Ei, ... nici nu va pot spune ce a fost in sufletul bietilor mei parinti, cand le-am spus ca ma calugaresc. Mi-amintesc si acum de lacrimile mamei". Adevarul este ca hotararea lui avea, totusi, o radacina. De mic i-au placut rugaciunile si si-a petrecut ore intregi in biserica din sat, inchinandu-se cu credinta si ascultand Sfanta Scriptura rostita de preotii din altar.
In vara anului 2004, a imbracat haina monahala, pur si simplu pentru ca a dorit sa traiasca tot restul vietii in comuniune cu Dumnezeu. Intre timp, a absolvit Facultatea de Teologie si a fost hirotonisit.
"Viata calugareasca este total diferita de viata obisnuita, din familie. Un calugar nu-si face planuri materiale, nu-i macinat de ambitii si de orgolii lumesti, el trebuie sa-si gaseasca mai mult timp pentru a sta in fata lui Dumnezeu. Cu o carte pe masa, cu o lumanare aprinsa, cu o candela si cu inima deschisa pentru Dumnezeu, cu gandul la Dumnezeu", zice cu emotie in glas tanarul parinte.
Ispita si sfanta cruce
In spatele nostru, toaca porni ca o rapaiala de ploaie. Era semnul ca incepea slujba de vecernie. Apoi se pornira si clopotele, si dangatul lor adusera cerul inspre pamant. "Aici este tinda raiului. Aici este casa lui Dumnezeu. Aici este poarta cerului si locul implinirilor. Ca sa ajungi in cerul cel mai presus de lume, trebuie mai intai sa treci pe aici, pe la Manastirea Izbuc. Si eu am trecut ... si am decis sa raman pentru totdeauna", mai spuse parintele Serafim, grabind pasul spre sfanta biserica.
Lacul Vitezda este situat in partea de nord a Templului Sfant din Ierusalim. Se spune ca in acest loc vine Ingerul Domnului o data pe an si tulbura apa. "Cine intra primul in apa, dupa ce a fost tulburata, se face sanatos de orice boala este tinut".
______________________
Manastirea Izbuc este situata la o distanta de circa 200 de km de Vama Bors, pe DN 76, Oradea-Deva. In dreptul localitatii Carpinet, un drum asfaltat de 15 km duce direct la poarta manastirii. Potrivit documentelor istorice, pana la Unirea cea Mare din 1918, la intregirea Tarii Romanesti, Ardealul, implicit si judetul Bihor, a fost vaduvit de asezamintele duhovnicesti de rit ortodox. Timp de trei secole, in vreme ce capii Bisericilor Europei Occidentale isi intareau pozitiile, construind catedrale si infrumusetand manastiri, neamul romanesc a tinut piept invaziei turcesti. Dar asezarile romanesti dispareau si reapareau cu aceeasi ireductibila, misterioasa incapatanare a vegetatiei. Trei decenii, intre 1660-1692, Oradea si intreg Bihorul s-au aflat sub ocupatie turceasca. Anul urmator, dupa pasalacul turcesc, intreg tinutul a trecut sub stapanire habsburgica. "Principii straini care au subjugat poporul roman din Principatul Transilvan nu vedeau cu ochi buni infiintarea manastirilor ortodoxe. Imparatii habsburgi de la Viena au dispus, in 1760, distrugerea, cu tunurile, a aproape tuturor manastirilor ortodoxe din Transilvania. Papa i-a cerut episcopului catolic din Oradea sa aduca sub ascultarea Romei toata populatia din aceasta parte a tarii", se arata in documentele Eparhiei ortodoxe.
"Istoria neamului romanesc e alcatuita din atata sange si atata nenoroc, din cauza Occidentului, in primul rand, a neputintei occidentalilor de a se uni impotriva unui dusman comun", scrie Mircea Eliade. "Timp de secole, am luptat singuri, si Apusul ne-a scos din istoria universala".
"Istoria e alcatuita din evenimente implinite si trebuie s-o acceptam ca atare, caci numai ceea ce s-a intamplat si se intampla exista in mod concret, istoric. A nu accepta istoria inseamna a evada din concret, a trai in abstract, deci, in cele din urma, a nu trai deloc".
Mircea Eliade - "Arta de a muri".