Coruptia endemica si incapacitatea de a guverna in interesul tarii au caracterizat cvasitotalitatea guvernelor de dupa 1989, cu exceptia, poate, a scurtei guvernari Isarescu, de acum zece ani. Indemnul de la 1848 al marelui prieten francez al romanilor, St. Marc Girardin ("Romani, invatati sa guvernati!"), a fost uitat demult. Pe de o parte, politicienii, pe de alta, unii jurnalisti, care se intrec parca in a dovedi ca, in lumea capitalismului neispravit, si caracterele sunt la fel, iar totul e de vanzare. La aceste triste lucruri ma gandeam zilele trecute, citind un dictionar neobisnuit, incitant si plin de lumina romaneasca: "Oficiali de stat romani din Transilvania, 1368-1918", tiparit la Editura "Argonaut" din Cluj-Napoca, in 2003 (se afla in pregatire editia a doua). Autorul este Vasile Lechintan, un cunoscut istoric de la Arhivele Nationale din Cluj.
Ce doreste profesorul Lechintan sa le reaminteasca celor de azi? Ca, de-a lungul timpului, romanii transilvaneni, cu toata asuprirea si pe langa nedreptatile la care au fost supusi, au reusit sa dea istoriei nu numai serbi legati de glie, ci si oameni de stat, carturari, inalti functionari, judecatori, comiti, nobili, comisari si ofiteri. Preluand cuvintele cronicarului, autorul ar dori sa spuna: "Nasc si la... Transilvania oameni". Pe langa serbia cumplita, legalizata la 1514 de un anume Werbotzi, a existat o lume romaneasca libera, ca si una a nobilitatii, care s-au luptat sa ajunga in fruntea statului si intre sfetnicii marilor regi si imparati. Dictionarul este chiar istoria acestei lumi, destul de importanta numeric in "tarile" romanesti ale Fagarasului, Hategului, Maramuresului, Cetatii de Piatra (Chioarului), Nasaudului, Severinului, Lapusului. "Daca lumea romaneasca a serbiei", spune Lechintan, "a creat in istorie o durata a muncii si a jertfei, pastrandu-si limba si constiinta de neam, lumea libera romaneasca a creat o coloana vertebrala a vredniciei in oficii administrative si militare". Oferind cateva exemple, iata-l pe primul nobil roman din familia Erdeu de Uglea, cu diploma de la regele Albert (1440), care, "fiind stegariu si pierzandu-si mana, a mai tinut steagul subtioara, pana s-a castigat batalia". Cine, apoi, i-a salvat viata lui Matei Corvin, in batalia de la Baia, impotriva lui Stefan cel Mare? Un roman, desigur: nobilul Coroi de Oncesti. Tot un roman, Petru Dobra din Zlatna, a fost director al cauzelor fiscale, speriindu-i pe unguri si pe sasi cu interesul si loialitatea sa pentru imparat ("...tremurau de frica lui"). Cine a fost uns episcop la Viena, primind onorurile de la Maria Tereza in 1772? Un ierarh roman greco-catolic: Grigore Maior. Considerat una dintre marile autoritati in Drept ale Ungariei, la sfarsitul secolului al XIX-lea, un deputat roman, dr. Iosif Gall, a stralucit la Curtea de Casatie din Budapesta. Si tot un roman a reprezentat Imperiul Austro-Ungar, ca ambasador de exceptie, in Suedia si in SUA, pana in 1913. A fost diplomatul dr. Constantin Teodor Dumba. Insemnarile pot continua pe pagini intregi de ziar, dictionarul cuprinzand peste 3600 de nume romanesti ilustre, care, in conditii aproape intotdeauna potrivnice, au razbatut in demnitati publice, acaparate de regula de cei care de multe ori aveau doar meritul de a apartine celor "Trei Natiuni Recepte" (ungurii, sasii, secuii).
Accesul romanilor in oficii de stat se poate periodiza dupa marile rupturi ale istoriei transilvane: perioada de la 1514, cand s-a statuat ca lege serbia, perioada dominatiei habsburgice din 1690 si pana la Revolutia de la 1848, perioada de dupa Revolutie, pana la 1867, si perioada dualismului austro-ungar, pana la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. In prima perioada, dar si pe timpul principilor maghiari din secolele XVI-XVII, au fost innobilati multi romani care s-au distins in razboaiele contra turcilor, indeosebi cei din zonele mari compacte romanesti, cunoscute cu numele de "tari". In perioada habsburgica, a devenit libera preotimea greco-catolica si s-au creat regimentele romanesti de granita. In timpul dualismului (1867-1918), statul ungar ii demite pe romani din functiile inalte din comitate, iar pe multi ii trimite in inchisori. Cu toate acestea, multi dintre ei intra, pana la 1918, in corpul ofiteresc imperial, ajungand pana la gradul de general in armata austriaca. Dictionarul se constituie nu numai intr-un veritabil manual al vredniciei si profesionalismului romanesc, ci si intr-un manual al patriotismului si demnitatii, prin insirarea unor personalitati de exceptie, din veacurile de demult ale Transilvaniei. In fata exemplului istoric al acestor inaintasi, pentru care demnitatea de roman a insemnat insasi viata lor, palida lume politica de azi, lipsita de idealuri si simt patriotic, nici nu poate fi luata ca termen de comparatie.