Peste comuna bihoreana Rosia s-a asezat, din nou, aceeasi toamna milenara, verde-ruginie. Pesterile din catunul Runcu adapostesc in adancul lor urme de pas de om vechi de 40.000 de ani, bijuterii din aur si bronz ale unor conducatori de acum 5-6.000 de ani si cele mai frumoase cristale transparente de calcit. La suprafata, insa, cea mai cautata bratara de aur e munca, pe care oamenii o platesc cu sudoarea lor.
In zori de zi, cand ultimele umbre ale noptii se topeau pe spinarea dealurilor arcuite ca niste valuri, un car tras de boi urca agale pe drumul de piatra ce leaga cele douasprezece gospodarii rasfirate ici-colo pe dealul Runcu. O coasa musca, fara intreruperi, din iarba inalta de vreo doua palme.
"'Mneata buna, baciu Patru! Doamne ajuta!", zise omul din caruta cosasului.
"Buna sa-ti fie inima si Doamne ajuta!", raspunse batranul, intrerupand o clipa cantecul cutii pe taisul coasei.
"Da' tare devreme te-ai mai trezit".
"Pai da, ca amu se taie iarba mai bine, cat tine roua zorilor", spuse Petru. Apoi infipse iarasi taisul coasei in covorul inflorat. Fras... fras... fras... In urma batranului Petru, otava se asternea in brazde.
Liberi si fericiti
Pe terasa unei case din lemn, pictorita Angela Szabo asteapta rasaritul soarelui in fata unui ibric de cafea aburind. Vorbeste cu ochii pierduti pe pajistile umezite de roua.
"Aici, oamenii au o randuiala a lor, la fel ca si natura. Asa cum stiu ca vine noaptea dupa zi sau iese soarele dupa ploaie, tot asa stiu sa-si randuiasca munca, traiul si intreaga viata. E drept ca unii inca mai ara pamantul cu plugul din lemn, secera graul tot cu coasa, trudesc pamantul cu mainile goale, cum s-ar spune, insa, in ciuda conditiilor aspre, au o sanatate si-o pofta de viata de invidiat. Gasesti la ei o bunatate si-o caldura sufleteasca care nu pot fi date decat de viata lor curata de oameni liberi. Nu-s bogati, dar nici nu am vazut pe vreunul hapsan dupa bani. Vin sa-ti dea o mana de ajutor fara sa-i chemi. Sunt calmi, si pe langa oricine treci, iti spune o vorba buna si te saluta cu "Doamne ajuta"".
Angela a renuntat definitiv la strazile asfaltate. S-a mutat in catunul Runcu, impreuna cu sotul ei, in urma cu trei ani. Pana la varsta de 30 de ani, Angela si Dezideriu Szabo au trait in oras. Ea la Cluj, el la Timisoara. Ea profesoara de arte plastice, el absolvent al Facultatii de Mediu. Amandoi au o pasiune comuna, speologia, care i-a si unit de altfel. Pasii li s-au intersectat prima data in pesterile din catunul Runcu. "Cand am fost prima oara aici, nu m-am gandit nici o clipa ca, nu peste mult timp, am sa-mi ridic casa chiar in vecinatatea pesterii cu cei mai vechi pasi omenesti din lume".
Sotii Szabo au renuntat la lumea urbana si la conditiile de la oras, nu din vreo constrangere sociala, ci, pur si simplu, au descoperit ca viata poate fi traita si altfel. Si-au gasit alte valori. Decizia a venit ca o strafulgerare. "Am avut un moment de luciditate, cand ne-am gasit alte valori, alte scopuri in viata. Ne-am dat seama ca existenta mai ascunde si altceva. Nu-i numai munca, de dimineata pana seara, iar la sfarsitul zilei, constati ca n-ai bani nici de un ceai cu prietenii. Ne-am dat seama ca viata este un bun de mare pret. E unica si irepetabila. Ne-a dat-o Dumnezeu ca sa fim fericiti, nu s-o punem la dispozitia altora sau s-o taram dupa noi prin tot felul de conventii sociale, impuse de altii. La oras, toate activitatile au inceput sa se invarta in jurul supermarketurilor. Acolo-i locul de joaca al copiilor, acolo isi dau parintii toate intalnirile, acolo-si petrec tinerii pretiosul lor timp liber. Orasu-i bombardat cu informatii care nu fac altceva decat sa comaseze oamenii spre anumite directii, diabolic de bine controlate. Orasenii nu stiu decat ceea ce li se baga in cap. De mici sunt invatati cum sa vada realitatea. Le este intretinut efectul acela de turma. E la moda o anumita vestimentatie, un anumit tip de masina sau un nou model de mobila, trebuie sa tii ritmul, daca vrei sa fii acceptat de societate, altfel risti sa fii exclus, chiar si de cercul de prieteni. Ei nu vad ca totu-i o manipulare grosolana. Sunt prinsi ca-n zalele unui lant. Numai un pic daca ar apuca sa scoata capul din acea veriga, sa-si deschida putintel sufletul si si-ar da seama cat ii de searbada si fara rost viata pe care o duc; si ca exista si alte variante, mult mai simple si pe placul fiecaruia. La tara, spre exemplu. Pentru ca aici iti descoperi si alte simturi, pe care la oras nu stii ca le ai, din cauza presiunii timpului sub care esti tinut, si a stresului. Insa, dupa ce reusesti sa te desprinzi, sa intri in conexiune cu plantele, cu natura, apare o pace si o liniste interioara care nu pot fi cumparate cu toate bogatiile din lume. Revii la starea naturala, aceea de om liber".
Las' ca fi-o
Usor nu este! Sotii Szabo recunosc ca nu se pot integra inca in ritmul vietii rurale a localnicilor, dar nici sa se intoarca in stresul dat de stilul de trai urban nu vor, sub nici o forma.
"Fereasca Dumnezeu! Pentru nimic in lume nu m-as muta inapoi la oras! La inceput si mie mi-a fost greu. Voiam sa fac totul in graba, asa cum fusesem deprinsa, n-aveam rabdare pentru nimic, si daca nu terminam ceva repede, repede, credeam ca lucrul acela-i deja ratat. Cand le auzeam pe femeile de aici strigandu-mi: "Ce atata graba, doamna, lasa ca fi-o", in loc sa ma calmez, ma enervam si mai tare. Este o zicala veche asta, pe aici, insa, cu timpul, mi-am dat seama cata invatatura si ce mare incarcatura pozitiva purtau vorbele lor. Psihologic vorbind, cand exprimi "las' ca fi-o", vezi lucrul deja terminat. Asta vine in momentul cand nu mai esti conditionat de factorul timp, doar atunci poti sa privesti lucrurile in intreaga lor desfasurare. Aici, toate lucrurile se fac la momentul lor, asa cum randuieste sfanta natura, nu dupa cum decide primarul sau seful de birou sau responsabilul de la scara de bloc. Aici identitatea ti-o formezi dupa modul cum comunici cu natura si nu dupa cum te imbraci si dupa ce masina si cati bani ai".
Sotii Szabo si-au amenajat in catunul Runcu o gospodarie in toata regula. Gradina cu solar pentru legume si apa trasa-n casa. Au conditii de oras, incalzire pe centrala proprie, masina de spalat, frigider, aragaz, iar pentru iarna, si-au pregatit o stiva de lemne numai bune de crapat. Autoturismul cumparat la mana a doua si-l parcheaza, cand e vremea rea, sub un mar paduret, la vreo 200 de metri de casa. Nu-l inchid niciodata, nici nu-i nevoie. Furtul e o infractiune inca necunoscuta in catunul Runcu.
In locuinta lor, banii si televizorul sunt lucruri de prisos. "La televizor nu ne uitam, iar banii-s doar niste hartii de care te folosesti uneori, nu-s un scop in sine", spune Dezideriu. Cheltuieli au doar cu factura la curent si pretul cartelei pentru telefonul mobil. In solarul din gradina au avut in aceasta toamna atatea rosii si ardei, incat au dat la toti vecinii, acestia, la randul lor, i-au rasplatit cu oua, faina si lapte.
Casa din lemn a familiei Szabo arata ca o galerie de arta. Lucrarile inspirate din arta speologica contemporana impodobesc peretii casei, asemanator oarecum cu picturile rupestre din "locuintele" subterane invecinate.
Pictorita Angela Szabo a castigat cu tablourile sale cateva concursuri importante. Anul acesta, lucrarea "Explorari prin timp" a luat premiul intai la categoria Pictura, in cadrul Festivalului National de Arta Speologica de la Timisoara. Lucrarea "Capricornul" a fost selectata pentru Trienala de pictura de la Oradea si va intra in catalogul acestui eveniment. "Din pacate, in aceste vremuri, oamenii n-au bani pentru arta, abia daca le ajung pentru mancare. Pentru mine, pictura e o manifestare a sufletului. Pun pe panza ceea ce vine de undeva, din interiorul meu. Se spune ca frumusetea nu-i in afara, ci este in ochii celui care priveste".
Paie si termopan
Chiar in varful dealului Runcu, oradeanul Viorel Lascu, presedintele Federatiei Romane de Speologie, detine sase case pe care le-a reconstituit in stilul traditional al zonei. La unele a pastrat acoperisul din paie si lemnul din care au fost construite, pe altele le-a ridicat din temelii. Fostul grajd al caprelor, sura si depozitul de alimente le-a transformat in casute ca din poveste. Le-a pus geamuri termopan, parchet, gresie, faianta. A captat apa de la un izvor si si-a dotat locuintele cu baie si calorifere cu incalzire proprie. "Alimentez cu apa tot catunul", spune el. Anul acesta a avut peste 300 de turisti, dintre care aproape jumatate din strainatate.
Lascu a ajuns la Rosia in urma cu 20 de ani, atras, si el, de renumitele pesteri ale comunei. I-a placut atat de mult zona incat a cumparat intai o sura, apoi casa si terenul de deasupra pesterilor Ciur Izvor si Ciur Ponor. "Din cele peste 400 de pesteri cate au fost gasite pana acum, 30 le-am descoperit eu. Peste multe au dat minerii, in timpul exploatatiilor de bauxita. Cele mai renumite sunt Ciur Izbuc, in care se vad inca circa 300 de urme de pasi de om, ce dateaza de 30-40.000 de ani, Ciur Ponor, cu cel mai mare rau subteran parcurs de om, Pestera cu Morminti, unde au fost descoperite scheletele unor conducatori din urma cu 5-6.000 de ani, bijuterii din aur si bronz, Pestera Farcu, cu cele mai frumoase cristale transparente din calcit".
Seful Federatiei Romane de Speologie sustine ca o buna parte din pesterile de la Rosia au fost folosite pentru ritualuri religioase. Peretii cavernelor sunt decorati cu picturi rupestre, reprezentand ursi, bizoni, cai si lei, iar in pestera Farcu, spre exemplu, au fost gasite urme de foc si stalagmite, sub forma de falus, plantate in jur ca intr-un ceremonial ritualic.
"Din descoperirile facute pana acum, reiese ca aceasta zona are o locuire milenara. Aici a fost un culoar de circulatie care a mers pana in zona baltica. O ramura s-a deplasat spre est-sud-estul Frantei", declara speologul.
Sibila Rosiana
Marele carturar roman Nicolae Densusianu sustine si argumenteaza in "Dacia preistorica" faptul ca marea profetesa antica Sibila Eritrea s-ar fi nascut la Rosia, in Depresiunea Beiusului. De la aceasta zona, "rosie, datorita cantitatilor mari de bauxita", i s-ar trage si numele de Sibila Rosiana. Tot aici, renumita profetesa si-ar fi intocmit puternicele sale oracole, scrise pe noua suluri de coaja de frasin, cu care a plecat, mai apoi, in batrana cetate de la Roma. Profetesa Sibila de la Rosia a ajuns renumita, temuta si respectata in intreaga lume, mai ales dupa celebrele intalniri ( 510 i.e.n.) cu cel de-al saselea si ultimul rege al Romei, Tarquinius Superbus, caruia i-a prezis marirea si decaderea imperiului roman, dar si dupa profetiile privind viitorul Greciei rostite la templul din Delphi, talmacite si rastalmacite de toata elita de poeti si filozofi eleni.
Comuna Rosia isi intinde cele 7.252 de hectare pe dealurile premontane ale masivului Padurea Craiului, in luncile paraielor Albioara si Soimus si ale vailor Pietrei Albe si Pietrei Negre, pe care sunt asezate cele doua sate componente, Rosia si Lazuri de Rosia, cu catunele lor - Curatura, Runcuri, Teis, Farcu, Tarina si Cutii.
Comuna Rosia are 2.644 de locuitori, din suprafata pe care localitatea o detine revenind fiecaruia aproape 3 hectare de teren si cate o pestera la 66 de suflete.
Situata la 80 de km de Oradea, 75 de km de Cluj si 30 km din Beius, pe DJ 764, comuna Rosia este pastratoarea unor bogatii subpamantene unicat in Europa, dar si a unei salbatice frumuseti montane. Rosia este localitatea cu cea mai mare densitate floristica din tara. Ocupatiile de suprafata ale locuitorilor zonei sunt cultivarea terenurilor agricole si cresterea animalelor.