Cand, la inceputul anului 1990, m-am dus prima data in Transilvania, lasand in urma luminile stralucitoare ale Europei occidentale si ajustandu-mi ochii la tonurile mai sobre ale Europei de Est, nu mi-a venit sa cred ca un asemenea loc mai poate exista cu adevarat. In miezul iernii, am traversat nordul muntilor Carpati si am coborat prin paduri pline de ceturi si drumuri acoperite de zapada, in Evul Mediu - sau ceva uluitor de asemanator. Drumurile erau pline de sanii trase de cai sau boi, iar vacile si gastele umblau pe unde voiau ele. Satenii purtau cojoace de miel si caciuli de blana pe cap si aveau opinci cu obiele - incaltaminte cu adevarat din alte epoci, asa cum purtau taranii infatisati in miniaturile manuscriselor medievale. Ma aflam la doar cateva ore de Viena, dar odata trecuta granita Romaniei, am calatorit in timp. M-am stabilit acolo si, vreme de zece ani, am avut norocul de a duce o existenta rurala, asa cum nu intalnisem decat in paginile romanelor lui Hardy sau Tolstoi.
Am fost uimit de puritatea vizuala a noului meu loc de viata. Era o tara inca virgina din punct de vedere comercial, nepangarita de spoielile stridente ale lumii capitaliste. Nu erau nici reclame, nici neoane, nici plastic, nici statii de benzina vulgare (doar cateva simple pompe), foarte putine masini - toate de aceeasi marca, care pufaiau si se hurducau pe drumuri desfundate, marcate de ocazionale indicatoare ruginite. Erau, in schimb, in proportie de 50 la 1 (prin comparatie cu masinile), carute trase de cai, cu manji tropaind alaturi. In sate, casele erau fie din lemn, cu cerdacuri sculptate si ornamentate, fie din caramida sau din piatra, varuite in albastru, verde sau ocru pal. Imprejur erau uriase paduri fosnind, pasuni atat de pline de flori, incat pareau sa faca parte din vreo gradina nesfarsita si, aproape nelipsiti, in zare, straluceau semet muntii Carpati.
Era o tara descrisa memorabil de Patrick Leigh Fermor in una dintre cele mai bune carti de calatorie ale secolului al douazecilea, "Between the Woods and the Water", si de Gregor Von Rezzori, a carui frumoasa autobiografie, "The Snows of Yesteryear", se desfasoara in Moldova si Transilvania si capteaza intr-o proza de vis aceasta lume mirifica. Peisajul inca mai pare feeric, se intinde kilometri si kilometri in toate directiile, fara sa fie parcelat de garduri, exact asa cum era in Anglia in secolul al optsprezecelea, inainte de land enclosures (privatizarea abuziva a terenurilor comunale). Nu mai exista asa ceva nicaieri in Europa.
Drumetiile mele timpurii prin aceste tinuturi stravechi nu s-au dovedit intotdeauna usoare. Nu prea existau restaurante, magazine, hoteluri sau hanuri. Umbland printre dealuri, orientandu-ma de multe ori dupa turlele bisericilor din sate, a trebuit sa ma bizui pe amabilitatea satenilor. Uneori a trebuit sa impart camera cu miei adormiti sau am descoperit o closca si puii ei sub patul meu. Mi s-a intamplat sa dorm prin suri cu fan si cina imi era mulsa direct de la ugerul unei capre care se ratacise intr-o bucatarie de vara afumata.
Acum, totusi, viata e ceva mai comoda. Exista hoteluri confortabile in orasul medieval Sighisoara si pensiuni excelente in frumoasele sate sasesti Viscri, Malancrav si Cund (la capatul unui spectaculos drum care se incolaceste la nord de orasul Dumbraveni) sau in zona populata de etnici unguri, Zabola sau in Miclosoara. Aceste sate ofera mancare produsa local si, uneori, de exemplu in Cund si Zabola, ea este de cea mai buna calitate.
Salvatorul trecutului
Calatorii englezi ar putea fi surprinsi sa afle ca unele din aceste hanuri sunt detinute de Alteta Sa Regala Printul de Wales. Printul Charles a vizitat pentru prima data Transilvania in 1998, a vazut frumusetea salbatica a locurilor si a cazut sub puterea aceleiasi vraji care i-a captivat pe Leigh Fermor si pe altii inaintea lui. A realizat ca acest peisaj european virgin, cu paduri, pasuni si sate istorice, pana atunci aproape neatins de mainile brutale ale lumii moderne, e de o importanta internationala si trebuie cumva pastrat. De atunci, din 1998 si pana acum, Printul Charles a facut multe pentru a atrage atentia asupra asalturilor la care e supus ceea ce ecologistul dr. Andrew Jones numeste "ultimul peisaj cu adevarat medieval din Europa".
Prin fundatii precum "The Mihai Eminescu Trust", "The International Network for Traditional Building", "Architecture and Urbanism" (Intbau) si "The Transylvania Trust", Printul Charles a ajutat la salvarea a sute de case de pe cuprinsul Romaniei si la antrenarea multor sateni in folosirea tehnicilor de constructie traditionale. Se spera ca prin pastrarea satelor si a peisajului din jurul lor si prin incurajarea mestesugurilor traditionale si a micilor fermieri economia satelor poate sa-si revina si sa infloreasca.
Ca parte a acestei abordari, Printul Charles a cumparat in Transilvania cateva proprietati abandonate si le-a transformat in hanuri confortabile. Cladirile sunt restaurate folosind materiale traditionale, cu var, caramizi si tigla produse manual si local. Una dintre aceste proprietati, pe care Printul Charles a cumparat-o acum cativa ani, se afla in satul Viscri. Ultima achizitie e in indepartatul sat Zalnpatak, dintr-o regiune etnic maghiara a Transilvaniei, si se deschide pentru oaspeti luna viitoare. Recent am vizitat-o.
Un colt de rai
Conducand din ce in ce mai departe de civilizatie, drumul a devenit mai ingust, mai desfundat si mai impadurit, si am inceput sa ma intreb daca nu cumva am luat-o pe calea gresita. Dar apoi, la scurta vreme, am ajuns intr-un sat micut, pe langa care curgea un parau umbrit de plopi inalti. Casa Printului, cu cerdacul ei simplu de lemn si cu dependinte tot din lemn, varuite in albastru, nu e deloc impozanta, dar serenitatea privelistii pe care ti-o oferea cerdacul in acea seara de vara linistita era desavarsita. Era ceea ce poate fi descris, fara exagerare, drept un colt de rai.
Cu ajutorul hanurilor sale, Printul Charles spera sa-i convinga pe calatorii cu bun gust sa vina sa admire vechea arhitectura a satului, sa se plimbe sau sa calareasca dintr-un sat in altul prin peisajul abia atins de mana omeneasca si care iti ia rasuflarea, peisaj cuprinzand pasuni, dealuri impadurite si paraie, sa vada urme de lupi si de ursi si de celelalte animale salbatice care supravietuiesc aici in abundenta, dar care in alte parti ale Europei sunt fie disparute, fie pe cale de extinctie, si sa inteleaga de ce Romania e o tara atat de speciala.
Final trist
Dar, in ciuda influentei Printului Charles asupra conservarii anumitor zone din Romania, cea mai mare parte a peisajului istoric al Transilvaniei e devastat de o avalansa de proiecte imobiliare scapate de sub control, care se inrautatesc pe an ce trece si care au atins un punct critic. Multi au crezut ca arhitectura rurala a Romaniei a fost "salvata", cand dictatorul comunist Nicolae Ceausescu a fost executat in 1989, si ca planurile sale demente de a darama cu buldozerele satele si de a-i muta pe locuitorii lor la bloc au fost stopate pentru totdeauna. Dar, in realitate, abia dupa moartea lui Ceausescu a inceput adevarata distrugere a satelor.
Acum, in Romania moderna, a libertatii absolute de constructie, arhitectura istorica e rasa intr-un ritm inspaimantator si trista ironie e ca distrugerea e mult inrautatita de fondurile venite de la UE, sub forma de subventii pentru agricultura. Cei care primesc aceste subventii (sume vaste, dupa criteriile locale) isi demoleaza vechile lor case taranesti si folosesc banii pentru a le inlocui cu hidoase si nepotrivite cladiri moderne, pictate in portocaliu aprins, galben strepezit sau mov intens, cu ferestre termopan. E un kitsch care infecteaza intreaga tara. Chiar acum, scriind acest articol intr-un frumos sat care a scapat pana acum ravagiilor lumii moderne, pot sa aud in apropiere demolarea unui hambar urias, din stejar, acoperit cu tigla, pentru a face loc vilei de vis a cuiva. Se pare ca o casa din secolul al optsprezecelea din apropiere va avea aceeasi soarta. E exact ce s-a intamplat in sudul Irlandei, in anii 1960, cand siruri de mandre case georgiene au fost demolate pentru a face loc cladirilor rezultate din speculatiile imobiliare moderne. E aproape de necrezut ca guvernul roman poate sa ingaduie ca sate precum cele din aria saseasca a Transilvaniei, sau din Muntenia, langa Campulung-Muscel, care sunt la fel de pitoresti ca oraselele de pe dealurile Toscanei, sau ca satele englezesti din Cotswold, sa fie distruse in acest fel. Industria turistica a tarii va avea de suferit ca urmare a acestui lucru.
Lumea moderna si banii UE duc la bun sfarsit opera de distrugere arhitecturala a lui Ceausescu. Si pentru ca doar fermierii mai bogati sunt eligibili pentru subventii UE, subventiile ajuta la eliminarea fermierilor mici, autarhici, ale caror metode naturale de ingrijire a pamantului pastreaza biodiversitatea regiunii si peisajul ei istoric. Botanistii va vor spune ca odata ce aceste pasuni cu flori si plante salbatice medievale unicat, care mai exista acum doar in Romania, vor fi disparut, nu vor mai putea fi recreate niciodata.
Asadar, mesajul e acesta: Romania e o tara fascinanta, dar daca vreti sa mai vedeti sau sa mai simtiti ceva din aceasta fascinatie, mergeti in Romania cat de repede puteti. Daca guvernul Romaniei si UE nu isi pun capetele la contributie pentru a gasi repede o solutie si pentru a proteja ce a mai ramas din frumusetea tot mai fragila a tarii, in cativa ani nu va mai ramane nimic de vazut: fascinatia va disparea si vraja va fi rupta.
WILLIAM BLACKER
(William Blacker este un scriitor britanic, autor al cartii "Along the Enchanted Way"; text publicat in editia din 28-29 august 2010 a ziarului "Financial Times" (http://www.ft.com/cms/s/ 2/6cabf0fa-b169-11df-b899-00144feabdc0.html)
Traducere de MIRCEA PLATON
Subtitlurile au fost puse in redactia "Formula AS"