Despre traducatorii de beletristica si ingrata lor munca (in sensul ca e subevaluata si ignorata de majoritatea cititorilor) am mai scris si o sa mai scriu, fiindca e nedrept sa nu li se recunoasca meritele in functie de dificultatea textelor originale. Translarea implica eruditie, inteligenta exegetica, rabdare si, mai ales, talent literar - calitati nu prea des intrunite in persoana unor "simpli" cunoscatori de limbi straine. De aceea apar si numeroase traduceri proaste (in cele mai multe edituri, redactorii nu mai fac confruntarea cu originalul, iar tinerii fara pregatire specializata lucreaza dupa cat sunt platiti, adica putin). Nu intamplator, la noi, unele din cele mai bune traduceri sunt facute de poeti, prozatori sau universitari specializati pe cate o arie literara, pasionati de profesie si dornici de a impartasi cu semenii bucuriile lor de lectura. Traducatorul, cand nu o face doar din ratiuni alimentare, e prin natura lui un altruist, constient de responsabilitatea fata de autorul admirat.
Luminita Voina-Raut, traducatoare de literatura din tarile hispanofone, e in primul rand o cititoare pasionata, indragostita pe viata de anumiti autori - Julio Cortazar, Luis Bunuel, Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Bryce Echenique, Juan Marse, intre altii - la a caror cunoastere in Romania a contribuit. Fiindca se implica total in munca rabdurie de a echivala in romaneste opere ale scriitorilor iubiti, atinge un soi de jubilatie a re-crearii, dupa cum se confeseaza: "Se intampla un lucru ciudat: ori de cate ori traduci, simti nevoia, in timp ce urmaresti ideea, sensul exact al frazei care trebuie cu sfintenie respectat in limba tinta, sa urmaresti si un altfel de ritm, de asta data unul interior, care vibreaza odata cu vorbele asternute pe hartie, generand o stare de gratie indefinibila". Mai mult, scriitorii tradusi incep sa faca parte din viata ei, tot asa cum si ea ajunge sa le traiasca vietile, filtrate prin propria fiinta. Familiarizarea cu ei din timpul migaloasei transpuneri o indreptateste sa caute la sursa urmele celor disparuti sau sa se adreseze direct celor in viata. Aparent timida, fragila, aeriana, Luminita Raut se dovedeste de o formidabila tenacitate in a-si implini scopuri legate de scriitorii adorati. In cartea pe care v-o recomand, povesteste, intre altele, detectivistica si incercarile repetate de a o intalni la Paris pe vaduva lui Julio Cortazar, Aurora Bernardez. Dorinta arzatoare de a afla de la ea amanunte despre omul capabil de asemenea minunatii literare nu se lasa descurajata timp de 12 ani si, in iarna 2004, doamna Cortazar accepta sa o primeasca in izolarea ei. Cum din principiu nu da interviuri, vizitatoarea ne povesteste cum a decurs convorbirea si ce a avut privilegiul sa afle despre Julio, inclusiv ultimele lui ganduri, scrise pe patul de spital, in urma cu 26 de ani. Tot o carte o pune pe urmele altui urias creator, cineastul Luis Bunuel (1900-1983). Aflata in Spania, Luminita cauta oameni care l-au cunoscut, viziteaza locurile lui natale din Aragon, ii revede toate filmele si abia apoi ii traduce in romaneste superba carte de memorii, "Ultimul meu suspin", cu o profunda intelegere data de "documentarea" ce a implicat-o afectiv. In cazul lui Llosa, si-a luat curajul de a i se adresa personal si au purtat corespondenta inainte de a se intalni in 2005, la Festivalul de literatura de la Neptun. Atunci au stat pe indelete de vorba despre procesul de creatie al marilor lui romane, dar si despre alte subiecte foarte interesante: preferinte literare, Premiul Nobel, politica, familie. Luminita a intrat si in gratiile sotiei lui, Patricia, care se ocupa de tot ce are legatura cu celebrul sot - ca prim cititor, secretara, manager si filtru pentru neaveniti. A aflat cum e viata lor impartita intre patru domicilii - la Lima, Paris, Londra si Madrid - si cu ce se ocupa cei trei copii ai cuplului Llosa, acum la casele lor: Alvaro - scriitor si jurnalist, Morgana - fotograf cu expozitii apreciate si Gonzalo, cel mai nonconformist in adolescenta, care lucreaza acum in zone fierbinti ale globului. Asa cum apare din povestirile traducatoarei sale, Llosa e o persoana deschisa, luminoasa, care iubeste viata si e multumit de ceea ce a facut si face cu a sa. Amestec de literatura confesiva, reportaj, naratiune si exegeza, "Traducerile din poveste" e de fapt o carte de dragoste pentru literatura.