Locul unde cocosii canta in trei limbi
"Adevarata gazda a festivalului nu sunt eu, ci Dunarea. Ce poate fi mai frumos de atat?", a spus Mircea Dinescu la deschiderea primei editii a unui nou festival romanesc de film, desfasurat in Portul Cultural Cetate. Asadar, dupa ce de sapte ani, la varsarea fluviului in Dunare, la Sfantu Gheorghe, se tine "Anonimul", incepand cu septembrie 2010, Dunarea gazduieste, in celalalt capat al tarii, un alt festival de cinema. Ce are el special fata de celelalte evenimente de gen din tara? Se desfasoara intr-un cadru natural superb, intre o tanara padure si malul Dunarii, este dedicat in egala masura celei de-a saptea arte si artei culinare, filmele prezentate nu intra in concurs, si reprezinta o anumita zona geografica. Cum prima editie a fost dedicata Balcanilor, cineasti din sapte tari au venit in micul sat de langa Calafat, pentru a-si prezenta pe parcursul unei saptamani filmele, scurt sau lungmetraje, documentare, in vreme ce miresmele specialitatilor culinare sarbesti, grecesti, albaneze sau romanesti au intregit atmosfera. "Nu ne cunoastem vecinii", a mai spus amfitrionul festivalului, poetul Mircea Dinescu. "Asta, desi mai usor ajungem in capitala Macedoniei, decat la Satu Mare. Prea adesea, mireasma Balcanilor s-a asociat cu cea a prafului de pusca, asa ca ne-am gandit ca oarece poduri culturale arcuite peste Dunare ne-ar mai imblanzi memoria. Se spune ca in Portul Cetate cocosii canta in trei limbi: romaneste, bulgareste si sarbeste. Redescoperirea Balcanilor prin film, prin vin si prin mireasma bucatelor traditionale ne va ajuta sa ne redescoperim pe noi insine".
Casa sufletului
Dedicate, in majoritate, unor orase sau locuri indragite din tinerete, filmele cineastilor din Balcani dau frau liber nostalgiilor sentimentale. Scenariul filmului grecului Tassos Boulmetis, "Miresmele Constantinopolului", este un omagiu adus Istanbulului copilariei sale; in vreme ce un turc, Ismet Arasan, aduce in prim-plan trista poveste a insulei Ada Kaleh. Lucreaza de... 20 de ani la filmul documentar prezentat la Cetate. "Care a fost motivatia mea atata timp? Simplu: dragostea. De mic copil ascultam in familie povesti legate de Ada Kaleh, iar apoi, cand am crescut, am inceput sa ma documentez. Am avut si multe vise legate de Ada Kaleh, chiar inainte de a incepe filmarile, am visat ca sunt pe insula, ca ma uit intr-o cutie cu fotografii vechi, afara incepe sa ninga, iar un batran apare printre fulgi si imi spune: "Bine, poti sa te apuci de treaba!". Atunci am stiut ca a sosit momentul". "Povestiri din Ada Kaleh" prezinta numeroase fotografii, documente, istorisiri inedite despre viata de zi cu zi, iar marele merit al regizorului turc este ca a reusit sa gaseasca si sa obtina marturii pretioase ale fostilor locuitori ai insulei scufundate, ce acum traiesc la Istanbul, Bucuresti, Orsova, Constanta, Ostrov. Oriunde s-ar afla, fiecare spune, sub o forma sau alta, acelasi lucru: "In doua secunde, as lasa totul in urma si m-as intoarce!". Povestile lor, teribil de emotionante, explica de ce a fost atat de iubita insula din mijlocul Dunarii. "Eram acolo evrei, bosniaci, germani, unguri, turci, romani, dar nici nu ne gandeam sa facem diferenta intre noi: eram o mare familie". "Dumnezeul nostru, al celor de pe insula, ne spunea sa ne iubim unii pe altii, si asa faceam. Nu am auzit o data o cearta, nu am auzit pe cineva sa ridice tonul macar." "Toti oamenii au o patrie pe care si-o pot vizita cateodata. Noi nu mai avem!"
Un alt fost paradis dunarean ce ii inspira pe cineastii straini e Sulina. Bulgarul Kostadin Bonev, regizor de filme documentare, porneste de la previziunea sumbra, de la sfarsitul romanului "Europolis", in care Jean Bart (pseudonimul ales de scriitorul Eugeniu Botez) scrie ca in scurt timp tot acel aer cosmopolit, infloritor al Sulinei, portul in care se vorbeau 27 de limbi si in care isi avea sediul Comisia Europeana a Dunarii, va fi dat uitarii si orasul va decadea. "Uneori, ideile bune pentru un film iti vin la o discutie lunga cu prietenii, la un pahar cu vin", marturiseste realizatorul filmului "Europolis, orasul Deltei". "Cand unul dintre colaboratorii mei mi-a povestit despre cimitirul din Sulina, am sarit in sus si l-am intrebat cum de nu mi-a spus mai devreme despre el. Am ajuns acolo intr-un ianuarie bland, cu o echipa mica, vrand sa fac un film despre prezent. Cu cat ma documentam si filmam mai mult, imi dadeam seama ca nu se poate, ca de fapt este vorba despre trecutul, prezentul si viitorul nostru de europeni".
In cautare de prieteni
"Chiar daca, la fel ca noi, cineastii din Balcani castiga multe premii internationale, filmele acestea ajung foarte rar in cinematografele din tarile vecine", spune Constantin Fugasin, directorul festivalului. "Ne dorim sa cream un cadru pentru a ne cunoaste vecinii cineasti, a schimba filme, a realiza colaborari. In 20 de ani, Romania nu are nici o coproductie cu vecinii sai. Asta, desi ne leaga atatea lucruri, traditii, istorie, subiecte comune. La fel cum in arta culinara e greu sa descoperi paternitatea unei retete, la fel si in film, temele se intrepatrund". Unul dintre scopurile declarate ale festivalului a fost atins, caci in insoritele zile ale inceputului de toamna, pe malul Dunarii, s-au legat prietenii urmate de interminabile discutii intre cineasti de diverse natii. Regizorul macedonean Antonio Mitriceski, ce a venit la Cetate cu un film a carui muzica este semnata de Gheorghe Zamfir, i-a propus actritei Ioana Craciunescu un rol in noul sau proiect. Prezenta la festival in calitate de invitat special, alaturi de alte personalitati ale lumii romanesti - Andrei Plesu, Ivan Patzaichin, George Mihaita, tanara actrita Maria Dinulescu, Ioana Craciunescu a fost si protagonista in doua pelicule. "Salve regina", un video-film realizat de Vivi Dragan Vasile, dupa spectacolul de teatru omonin, si "Undeva la Palilula", debutul cinematografic al unui regizor urias de teatru, Silviu Purcarete. Producatorul Tudor Giurgiu le-a oferit celor prezenti la festival, in premiera absoluta, un fragment de 20 de minute din acest asteptat film, ce va fi lansat in vara anului urmator. "Am participat la multe festivaluri", ne povesteste Ioana Craciunescu. "De multe ori, programul foarte incarcat nu-ti permitea sa rasufli intre un film si altul. Aici suntem cu totii adunati intr-un singur loc, un loc a carui frumusete mi-e greu sa o descriu. Marginea Dunarii este mai arida, mai saracacioasa, mai prafuita, dar aici e tulburatoare, cu padurea, cu denivelarile ei. Am avut si suficient timp intre filme sa ne gandim la ce am vazut, sa discutam, sa luam legatura directa cu realizatorul, sa intram in "bucataria" creatorului, nu doar in bucataria lui Dinescu. Pe partea culinara, am apreciat inventiile ce s-au alaturat retetelor traditionale balcanice. Radu Anton Roman facea o intreaga apologie a bucatariei traditionale romanesti si regret ca acum nu se mai pune pret pe mirodenii, ca taranul nu mai culege din gradina bogatia de ierburi care dau un gust atat de bun mancarii. Aici le-am simtit din nou, a fost un festin, din pacate iesit din comun, pentru ca se intampla tot mai des sa cheltuim sume uriase in restaurante, fara sa gustam varietatea si calitatea produselor. O paine framantata-n cuptor, un somn afumat...".
Muzica din Balcani
Chiar daca a lipsit din titulatura festivalului, muzica si-a facut din plin simtita prezenta. In prima si totodata cea mai racoroasa noapte, spectatorii s-au incalzit pe ritmurile celor de la Nightlosers, iar deliciul ultimei seri a festivalului s-a numit Mambo Siria, fanfara ce a debutat in lumea buna chiar acolo, la conacul lui Dinescu, in urma cu aproape 10 ani. Foarte bine venite au fost acordurile medievale de cobza, fluiere, percutie ale trupei Feerics Biokolective, un proiect ce dureaza de 20 de ani. In ce ma priveste, dintre filmele romanesti prezente la festival, am apreciat scurtmetrajele. "La drumul mare" si "Pe macara", in regia lui Gabriel Sarbu, cu excelentul balans intre doua personaje ce par total diferite, si "Povesti comuniste, vesele si triste", doua istorii din lumea satului, plus povestea doctorului Grigore Schileru, a carui viata tumultuoasa l-a inspirat pe Ion Baiesu in doua scenarii: "Mere rosii" si "Balanta". Diana Deleanu, cea care declara intr-un interviu acordat revistei noastre in urma cu doi ani ca prioritatea sa este meseria si performanta, isi onoreaza angajamentul in "Povesti comuniste...". Merita din plin amintit cel mai scurt, mai aplaudat si simpatizat film al festivalului, teribila joaca a moldoveanului Igor Cobileanski, "Cand se stinge lumina".
Fotografiile autorului