Batai de inima, respiratii si pasi
Cei care au evidentiat faptul ca pietrele se comporta ca niste organisme vii au fost geologii francezi Arnold Rheshar si Pierre Escollet. Dupa studierea mai multor tipuri de roci, colectionate din diverse parti ale lumii, au ajuns la aceasta uimitoare constatare: anume, ca pietrele sunt vii! Foarte multi colegi geologi nu au fost de acord cu studiile lor, considerandu-le empirice. Dar Rheshar si Escollet nu s-au abatut de la convingerea lor. Pietrele au o structura schimbatoare de-a lungul timpului, ceea ce este rezultatul unei "uzuri" interne, de natura energetica, si care nu este legata de calitatea solului si eroziunea apelor. Cei doi geologi francezi considera ca pietrele obisnuite respira o data la trei zile, iar altele, in functie de natura lor, au nevoie de pana la doua saptamani ca sa respire o data. "Respiratia" a fost corelata cu schimbarea nuantei de culoare a pietrelor, indicand acelasi tip de "activitate", anume oxigenarea. "Bataile de inima" care se produc o data la trei zile, conform celor doi geologi, sunt puse in evidenta de reteaua de vinisoare, uneori aproape invizibile, din cauza ca sunt de aceeasi culoare cu structura pietrei. Aceste vinisoare se "invioreaza" o data la trei zile, ca si cand ar fi pompata prin ele un tip de substanta energetica necunoscuta inca. In plus, faptul ca pietrele se misca, isi fac loc pentru a ajunge intr-un habitat care le prieste a fost demonstrat de cei doi francezi cu imagini care au evidentiat ca, fara nici un fel de interventie externa, o piatra s-a mutat cu 2,5 centimetri, in doua saptamani. "Intregul proces prin care pietrele isi fac drum spre suprafata pamantului demonstreaza ca acestea au un ciclu de viata bine definit", este de parere Pierre Escollet. "Pietrele nu stau in interiorul pamantului, in intuneric, mai mult decat este necesar pentru "germinare". Odata iesite la lumina, isi cauta habitatul in care sa traiasca si sa respire aer curat".
Cum sa cresti o piatra
Filosofiile si religiile din antichitate admiteau ca pietrele au o energie anume, care interfereaza cu energia umana. Samanii le foloseau ca pietre de descantec, divinatorii, pentru proprietatile lor terapeutice si pentru a insoti sufletele in calatoria spre celalalt taram. Calugarii budisti se trezeau la patru dimineata, ora cand plamanii functioneaza optim. Exercitiile de respiratie se faceau intotdeauna in mijlocul naturii, langa formatiuni stancoase, iar margelele din diverse tipuri de pietre erau nelipsite, prinse in siraguri care se infasurau pe incheieturile mainilor sau se purtau la gat. Pietrele de ametist ajutau la calmarea respiratiei, facand-o mai profunda. Agatele ajutau la integrarea ritmului uman in cel al naturii, iar fluoritele reparau orice dezordine energetica. Cristalele de stanca erau indispensabile pentru perceperea corecta a ritmurilor naturii si pentru a ajuta organismul uman sa rezoneze cu acestea. In artele martiale de origine asiatica se recomanda adesea, pentru protectie energetica, cresterea unei pietre. Acest lucru presupune ca omul sa gaseasca o piatra de dimensiuni rezonabile cu care sa rezoneze, si care sa poata fi tinuta in buzunar. De cand o culege de pe jos, pentru ca piatra in cauza ii "spune" ceva, pana o determina sa-i asigure protectie, trebuie sa-i vorbeasca, s-o mangaie usor in palma, sa stabileasca un contact subtil. Apoi, este suficient sa-i spuna in gand sa ridice un zid intre el si o persoana care are ganduri negative la adresa lui, si pietricica se "multiplica" si se transforma in scut impotriva energiilor negative. Luptatorii de arte martiale sunt capabili si de alte performante la nivel spiritual, legat de aceste "pietre de suflet", dar totul pleaca de la convingerea ca pietrele sunt vii!
"Pietrele de conjuratie" ale lui Paracelsus
Nu sunt simple povesti! Vestitul medic alchimist Paracelsus sustinea in secolul XV ca bilele de cristal, pe care le numea "pietre de conjuratie", ajuta la observarea corecta a tot ce te inconjoara si te face sa intelegi natura oricarui fenomen. El este cel care a revolutionat stiinta medicala a vremii sale, indemnand la extragerea medicamentelor pe cale alchimica, considerand bolile ca rezultat al unor factori externi, si nu doar o disfunctie umorala, cum era la moda. Paracelsus a scris si un tratat despre cum sa invoci cristalele ca sa se poata vedea in ele acel univers de cunostinte, "cum numai in batranele pietre gasesti"! "Pietrele stiu totul, de cand s-a format Pamantul si cerurile", scria Paracelsus. "Nu exista secret care sa le fi ramas necunoscut. In ele se inmagazineaza intreaga istorie si intelepciune a Universului, iar memoria lor e nesfarsita". Numai ca ele nu-si deschid inepuizabila sursa de cunoastere decat persoanelor curate la suflet, care le "simt"!
Inima vie a trovantilor
Trovantii chiar au fost denumiti de oamenii din popor "pietre vii", datorita unor proprietati vizibile, care aproape ii situeaza intr-un alt "regn". Conform geologilor "clasici", trovantii sunt niste conglomerate, formate in terenurile nisipoase si in cele ce prezinta stratificatii de gresie bogate in carbonat de calciu. Acestia "cresc" prin depunere constanta cam 4-5 centimetri in 1.200 de ani. Cu formele lor ciudate, nodulare, sferoidale, elipsoidale, cilindrice sau dendritice, putand cantari de la cateva grame, la cateva tone, nu au putut fi niciodata explicate indeajuns de geologi. Cuvantul "concretiune" vine din latina, combinand "con" (impreuna) si "crescere" (crestere). Aceasta inseamna, in viziunea geologilor, adaugare sedimentara, strat dupa strat, si nu presupune un fenomen de natura vitala. Insa geologii admit ca exista un "sambure" de materie organica de la care porneste cresterea sedimentara, imbracandu-l si adesea copiindu-i forma. Este de notorietate faptul ca aceste concretiuni grezoase contin o bogatie de informatii despre organismele vii continute in miez. Aceasta predilectie pentru a "imita" organismele vii este considerata o "curiozitate geologica". Multa vreme, "pietrele vii" au fost considerate fosile de plante sau de animale si sunt foarte cautate de paleontologi pentru colectiile de fosile continute in miezul lor.
Stane de piatra
Concretiuni grezoase sunt intalnite pe toate continentele. In Egipt, Formatiunea Qasr El Sagha din Oaza Faiyum prezinta cei mai mari trovanti din lume, cu inaltimi de pana la 9 metri, cu o vechime de 45 de milioane de ani. Aici a fost gasit cel mai mare depozit de fosile, dintre care sarpele Gigantophis, datand din Eocen, masoara 9 metri in lungime! Faiyum era locul preferat de faraoni pentru vanatoare, unde vitejia si tehnicile de lupta le erau puse la incercare de tot felul de animale ce multa vreme au fost considerate "laudarosenii regesti". Insa trovantii de la Qasr El Sagha au demonstrat ca aceste animale chiar au existat! Vreme de peste 150 de ani, paleontologi din toata lumea au strans un material tulburator: Paleomastodontul - cel mai vechi elefant cunoscut, balena gigantica Zeuglodon Osiris (de pe vremea Marii Tethys), testoasele uriase Testudo Ammon, Podocnemis si Stereogenys, fosile de pasari preistorice etc. Este foarte posibil ca specii ce derivau dintr-o fauna colosala sa fi existat pe vremea marilor faraoni. Trovanti se gasesc si in Mexic, Argentina, Peru, Australia, China, Rusia, Kazahstan. In SUA, cei mai renumiti sunt cei din Colorado, Wyoming, California, Arkansas, Montana. In Europa, sunt gasiti in Spania, Franta, Anglia, Cehia si Romania. Unele dintre cele mai neobisnuite "comori" cimentate in miezurile unor concretiuni grezoase au fost gasite pe coastele engleze. Acestea contineau bombe, grenade si alte munitii din al Doilea Razboi Mondial! Deci, "imitarea" pietrei nu se margineste la organismele vii. Se pare ca orice forma poate "inspira" nisipul bogat in carbonat de calciu! Nimeni nu a ajuns la miezul trovantilor uriasi, de trei metri in diametru, din Rezervatia naturala Theodore Roosevelt, North Dakota. Dar se poate presupune ca acestia ascund animale preistorice pietrificate. Si iata cum transformarea in stane de piatra nu mai este doar o actiune de basm.
"Capitanul uriasilor" din Noua Zeelanda
Pe coasta Otago a Noii Zeelande se gaseste o formatiune de trovanti asemanatoare unor uriase carapace de broaste testoase, care ajung pana la trei metri in diametru, fiind protejate intr-o rezervatie stiintifica. Legendele populatiei indigene maori vorbesc de timpuri legendare, cand pe tarmuri au esuat uriasi, in canoele lor gigantice, Arai-te-uru. Un promontoriu din apropierea "testoaselor", Moeraki Boulders, ar fi insusi capitanul uriasilor, care si-a aflat nemurirea in vesnicia "pietrelor vii". Mai "prozaici", geologii sustin ca formatiunile neo-zeelandeze sunt concretiuni de tip septarian, adica formate din suprafete ce prezinta crapaturi, linii frante! Procesul de formare a acestora ramane un mister din punct de vedere geologic. Se presupune ca s-au format in jurul unor solutii apoase, curgatoare. Marginile crapaturilor contin siderite si pirite, dand un aspect de vinisoare stralucitoare, colorate de regula in rosu si galben auriu. Aceste "vene" dau si mai mult impresia unor organisme vii, bine "irigate" energetic. Triburile maori le divinizeaza si spun ca "pietrele uriasilor" se transforma, in timp, in fapturile vii care au fost odata, si pleaca, ramanand pe tarmuri doar ceea ce a fost mancarea uriasilor (dovleci, alune, oase de pesti giganti, carapacele broastelor testoase etc). De cand exista rezervatia stiintifica, nu s-a observat o asemenea "migratie", dar fotografii din trecut arata ca erau mult mai multe "pietre vii". Cine ar fi putut muta uriasele stane, cantarind cateva tone? Ar fi fost necesara o munca imensa, care n-ar fi scapat neobservata de catre maori.
Jurassic Park in Wessex
Cele mai renumite formatiuni de tip septarian, desi mult mai mici decat cele din Noua Zeelanda, se numesc "Kimmeridge Clay" si se gasesc pe coasta engleza Wessex. Acolo se regaseste un adevarat "parc" de fosile marine, testoase, crocodili, sauropozi, plesiosauri, ihtiozauri si numeroase specii nevertebrate, pietrificate in concretiuni de tip septarian. Peste tot unde se gasesc aceste formatiuni misterioase, oamenii le-au atribuit tot felul de puteri magice. De cele mai multe ori, sunt socotite calauze spre eternitate, cele mici fiind asezate la capataiele mortilor. Acest obicei se gaseste si la romani, in special in Ardeal, "pietre vii" fiind descoperite chiar si in mormintele din neolitic. Peste tot in lume, trovantii si alte tipuri de formatiuni grezoase sunt incluse pe lista obiectivelor turistice si sunt protejate in rezervatii stiintifice. Peste tot, numai in Romania, nu!
"Pruncii" trovantilor din Costesti
In Romania, trovantii pot fi vazuti in judetul Valcea, pe Dealul Feleacului, langa Cluj, in Muntii Buzaului, langa Sibiu, in Casolt si in Hunedoara. Si lista nu se incheie aici, dar in lipsa unor cercetari in domeniu, numai accidental pot fi semnalati. In Valcea, exista totusi un Muzeu al Trovantilor in aer liber, in comuna Costesti, de unde cei interesati se pot aproviziona in voie. Misticul artist Constantin Brancusi, nascut la Hobita, la mica distanta de Costesti, s-a inspirat din formele stilizate ale trovantilor in opera sa (Muza Dormind, Pasarea Maiastra, Coloana Infinitului, Sarutul). Dar nu numai el! Poetul Ion Gheorghe si regretatul arheolog Dinu V. Rosetti considerau ca o parte din concretiunile grezoase sunt, de fapt, artefacte lucrate de om in pasta litica, inspirate dupa cele ce "cresc" in natura. Tot de la acestea, omul, incepand cu cel primitiv, si-ar fi creat o intreaga mitologie, un fond inepuizabil de basme cu Feti Frumosi, Ilene Cosanzene, zmei, balauri, mume ale padurilor. Localnicii ii numesc "balatruci", un cuvant stravechi al arienilor, care s-ar traduce prin "rasucirile lui Baal", candva un zeu solar. Poetul Ion Gheorghe a luptat cu "morile de vant" ca aceste minuni de "pietre vii" sa fie incluse in patrimoniul national.
Cu trovantii din Costesti, chiar pare a se intampla o minune. Acestia prezinta niste particularitati foarte interesante: cei foarte mici sunt sfaramiciosi si au niste excrescente ce sugereaza radacini! In urma ploilor, suprafata celor mari se "basica" si apoi "puiaza". Adica, se formeaza niste pui de trovanti care imita perfect "parintii" pe care cresc. Impresia generala este ca "pietrele vii" se inmultesc, continand in structura lor ceva asemanator semintelor. Fenomenul nu este explicabil, daca trovantii continua sa fie considerati "simple" pietre. O noua ipoteza nu a intarziat: trovantii ar putea fi o misterioasa forma de trecere de la regnul mineral la cel vegetal. Iar ipoteza ca s-ar fi format in Miocenul Superior nu explica deloc de ce pe trupul batranelor pietroaie apar "prunci". Daca acestia sunt desprinsi si sectionati, se observa inele colorate specifice trunchiurilor de copaci.
"Afinele" de pe Luna si Marte
Concretiuni grezoase au fost observate si in solurile lunar si martian. Pe Marte, ele au fost fotografiate "in situ", de robotul martian Opportunity, in zona Meridiani Planum. Numite "Afinele", datorita formei si culorii, nu se stie ce anume contin in miez si ce anume a determinat "cresterea prin imitare". "Doar forma nu ne permite sa facem supozitii", a declarat dr. Hap McSween, de la Universitatea din Tennessee, care face parte din echipa de oameni de stiinta care analizeaza informatiile trimise de Opportunity.
Sferule de 100 micrometri, pana la 250 de micrometri au fost colectate si de pe Luna, in cadrul Misiunii Apollo 12, din Bazinul Procellarum, si in cadrul Misiunii Apollo 14, in Marea Imbrium. Si aceste "afine" erau dispuse ca in "tufele" terestre, dar unii oameni de stiinta considera ca sunt improscate in urma unei eruptii vulcanice sau a impactului cu un meteorit. Ceea ce nu explica de ce sunt atat de putine, daca procesul de formare a fost de o asemenea anvergura! Insa Steve Squyres, cercetator care analizeaza probele colectate de robotii martieni, considera ca atat "afinele" de pe Marte, cat si cele de pe Luna, sunt concretiuni formate din minerale sapate de apa in rocile martiene si lunare. "Ciudat de adevarat!", spunea el intr-o conferinta de presa. "Dar sferulele au fost gasite si adanc ingropate in solul martian. Ele au "crescut" in locurile respective din ceva sedimentar." Acel "ceva" a existat si in Navajo, Utah. "Afinele" Moqui Marbles de aici au aceeasi compozitie ca si cele de pe Marte. Ceea ce demonstreaza inca o data ca Paracelsus avea dreptate cand spunea ca "in pietre se inmagazineaza intreaga istorie si intelepciune a Universului". Iar "pietrele vii", care cresc in jurul organismelor vii, copiindu-le forma, poate ca ajung intr-un tarziu sa "sara" dintr-un regn in altul si sa repopuleze Pamantul si alte planete, cu formele dintru inceputuri, pastrate ca niste tipare inestimabile, in inima trovantilor.
(Forma "pietrelor vii" a inspirat si designerii de accesorii pentru locuinte. Frantuzoaica Stephanie Marin este recunoscuta la nivel international pentru "trovantii" ei de casa si gradina, confectionati din fibre polisiliconice hipoalergenice. Pernele si sofalele ei "cresc" in jurul unui miez de spuma Bultex. Specialistii le recomanda pentru incredibilul efect reconfortant.)