CALCULE DE TOAMNA

Toma Roman
Dupa liberali, care si-au lansat scenariul viitoarei lor guvernari, a venit randul PSD-ului sa isi faca publica oferta politica.

Observatorii obiectivi au sesizat deja ca, asa cum programul propus de PNL, in reuniunea desfasurata la Mamaia la sfarsitul lunii august, nu a adus nimic nou, nici proiectul PSD de redresare a economiei, prezentat la recentul "congres", nu a surprins. Social-democratii s-au mentinut in formula "clasica" a curentului politic, accentuand pe redistribuirea avutiei, in timp ce liberalii au sugerat ca doar stimularea initiativei private poate debloca motoarele inghetate de criza ale circuitelor economice. Ambele partide si-au respectat, asadar, blazonul doctrinar, chiar daca fiecare din ele s-a ferit de afirmarea unor solutii concrete. Si PSD-ul, si PNL-ul stiu ca, in situatia data, masurile propuse de ele nu garanteaza iesirea din recesiune, dinamizarea raportului cerere-oferta, deflatia si reducerea somajului s.a.m.d. Cele doua evenimente (reuniunea liberala si Congresul PSD) au avut, mai degraba, menirea de a confirma si consacra directiile politice pe care ele si le asuma. In cazul PSD-ului a fost vorba de consolidarea "definitiva" a gruparii dirijate de Victor Ponta, iar in cazul liberal, de verificarea increderii in stilul de exercitare a conducerii de catre Crin Antonescu. Practic, reuniunile celor doua formatiuni nu au adus, in afara declaratiilor populist-propagandistice, nimic nou fata de pozitiile lor anterioare. Pe fondul degringoladei PDL-iste, romanii asteptau solutii transante si termene definitive pentru iesirea din criza, inclusiv configurarea unor aliante strategice de guvernare. Cele doua partide au raspuns asteptarilor cu "cabinete virtuale" si programe vagi, valabile, in principiu, pentru "vremuri normale", cand electoratul este mai putin atent la detalii. S-ar putea sustine, pe buna dreptate, ca dezamagirea resimtita fata de rezultatele evenimentelor in cauza tine de slaba calitate, incompetenta si spiritul de casta ale clasei politice, pentru care doar competitia interna (si consecventa "rotatie a cadrelor") conteaza, celelalte categorii sociale, comunitatea in ansamblu, fiind importante doar in momentul alegerilor. Membrii clasei politice s-au obisnuit cu alternanta la guvernare, acceptand in mod firesc ca, dupa o perioada de "seceta", sa vina perioada manoasa in care se umplu buzunarele si se fac provizii pentru viitoarea asteptare. Reuniunile celor doua grupari politice s-au finalizat cu exact asemenea promisiuni, diferentele - evident, doctrinale - fiind accentuate doar de "floricelele" din discursurile liderilor lor. Se stie ca atat C. Antonescu, cat si V. Ponta au discursuri agresiv-metaforice, limbaj violent-colorat si eficienta oratorica. Mesajele lor n-au acoperit insa putinatatea ideilor si a solutiilor concrete de depasire a depresiunii economice profunde in care se zbate cea mai mare parte a populatiei. Discursurile celor doi lideri, V. Ponta si C. Antonescu, dezvaluie totusi ceva. Amandoi si-au plasat partidele in stand-by, sperand intr-o evolutie favorabila a evenimentelor, care sa dea impresia ca vor satisface aspiratiile membrilor si clientelei gruparilor lor. Amandoi stiu ca, in situatia actuala, nu puteau incerca alte "reglementari" pentru atenuarea si depasirea crizei decat cele asumate de PDL. Guvernul PDL, condus de Emil Boc, si-a pierdut insa luciditatea, sufocat de propaganda agresiv-aberanta a mediilor mogulizate si obsedat de spaima ca, dincolo de uzajul normal, generat de guvernare, partidul va pierde si datorita efectelor perverse ale crizei. Ezitarile, greselile si chiar prostiile guvernantilor, insotite de o grava incapacitate de comunicare, s-au acumulat, PDL-ul suferind o radicala reducere a impactului sau electoral, in ciuda interventiilor (riscante) ale "parintelui" sau, presedintele Traian Basescu. Pe aceasta reducere mizeaza V. Ponta (cu speranta secreta ca, la alegerile urmatoare, ea va aduce PSD-ului 51% din voturi), atunci cand sustine ca partidul sau va guverna singur, fara devieri programatice generate de alianta cu alte formatiuni. Aceeasi miza si-o asuma si C. Antonescu (dar fara speranta dobandirii majoritatii absolute) atunci cand afirma ca PNL-ul este de neocolit intr-o viitoare guvernare si ca partidul sau trebuie sa dea primul ministru. C. Antonescu este cu atat mai vocal, cu cat sansa subordonarii PSD-ului intr-o viitoare coalitie a disparut dupa eliminarea, de catre V. Ponta, din conducerea social democrata a lui M. Geoana, dominat ideatic si psihologic de C. Antonescu. V. Ponta a respins net pretentiile reflexe ale lui C. Antonescu. Electoratul a sesizat, totusi, ca ambele partide au refuzat sa isi asume sau sa participe la guvernare in momentul actual. Desi, intr-o situatie nationala dificila, ar fi fost firesc ca PSD-ul si PNL-ul sa-si puna "la conservare" diferentele programatice, participand la un "guvern de uniune" sau, macar, sprijinind - conditionat - guvernul in functiune. Dar nici PSD-ul, nici PNL-ul nu au vrut sa renunte la propaganda resentimentara, adancind criza economica si dubland-o cu o criza politica. Orgoliile si visceralitatea liderilor (exacerbat antiprezidentiale in cazul lui C. Antonescu) au faultat, in fapt, nu PDL-ul, ci societatea romaneasca in ansamblu. Ca "programele" propuse de PSD si PNL sunt doar promisiuni propagandistice o dovedeste cererea lor de instalare a unor guverne de tranzitie ("de serviciu" pentru PSD, "de tehnocrati" pentru PNL), dominate - desigur - de ele, care sa gestioneze economia pana la alegeri sau, eventual, pana cand sacrificiile cerute comunitatii de PDL incep sa-si produca efectele benefice. Atat PSD-ul, cat si PNL-ul asteapta cu infrigurare preluarea, pentru membrii si clientelele lor, a administratiei. "Foamea" sustinatorilor va face ca bugetele costelive ale convalescentei tarii sa fie "mulse" cu un sarg pe care hulitii PDL-isti nu l-au indraznit.
Guvernul de "tehnocrati" este, in acest context, o solutie, conditia principala a existentei lui fiind sprijinul tuturor partidelor parlamentare si echidistanta lui absoluta fata de ele. In al doisprezecelea ceas ar fi de dorit ca politicienii romani sa inteleaga faptul ca, cel putin uneori, trebuie sa se sacrifice pentru tara care i-a ales si i-a facut ceea ce sunt.