Gradina de legume rodeste ca-n vis si, dupa o zi de munca, ma relaxez pe terasa. Discut cu sotul meu despre ziua de 27 iulie, urmatoarea zi, cand vom sarbatori 24 ani de casnicie. Fiind bugetara, nu ne permitem luxuri, dar o masa mai festiva acasa, cu un tort facut de mine si un gratar facut de el, aveam in plan.
In toiul noptii, m-am trezit speriata de tunetele si fulgerele care brazdau cerul. A urmat o ploaie cu rupere de nori, care a durat 4-5 ore. Gradina plutea in apa, livada se inviorase, iar dimineata, la cafea, cerul se limpezise, de nici nu puteam banui ce va urma. Pe la ora 8, baiatul cel mic, care lucra in vacante pe santier cu sotul meu, m-a sunat: "Mama, s-a rupt digul! Vine apa!". Pentru inceput, nu am inteles, dar cand am iesit si am auzit vuietul apei, nu stiam ce sa salvez. Am luat un brat de carti si am fugit la etaj, urmand sa-mi adun gandurile si sa-mi fac un plan. Intre timp, au sosit sotul meu si baiatul de la munca, si au inceput sa care tot ce era jos - acte, aparatura electronica - sus la etaj. Apa ajunsese la pragul usii. Barbatul meu a batut niste placi de lemn, ca sa bareze intrarea in casa. Eu tot caram ce puteam la etaj si plangeam. Priveam pe geam si totul era acoperit de ape. Am inceput sa aruncam cu galetile apa care intra pe hol, dar puterea ei aproape rupea usa de la intrare. Am adus o scara de lemn si am barat usa. S-a indoit, s-au rupt placajele batute si apa a invadat parterul in cinci secunde. La baie tasnea din toaleta o fantana arteziana. Am infundat toaleta, dar s-a spart teava, si apa tot venea de peste tot - cada, toaleta, chiuveta - eram neputinciosi. Plangeam si nu mai puteam face nimic. Intr-o ora apa avea aproape un metru in casa. Era murdara, mirosea oribil si pluteau de toate pe ea. M-am speriat si am urcat la etaj. Priveam pe geam si vedeam livada scufundata, florile inecate, iar gardul si via nu se mai vedeau deloc. A inceput o lunga asteptare cu lacrimi, sperand sa se retraga apele. Au trecut 48 de ore pana cand a fost spart un dig. Seara treceau pompierii cu barcile pe ulita noastra si ne implorau sa parasim casa. Dar noi stiam ca va rezista, si la o lumanare plapanda, noaptea, cand stateam de veghe, sotul meu mi-a urat "La multi ani", de ziua nuntii noastre. Uitasem complet. Am plans, nestiind de ce venise aceasta mare suferinta peste noi.
Dupa retragerea apelor, am inceput lupta cu malul ramas in urma: mal pe mobila, canapele, dusumele, lucruri, si mult mal asternut in suflet. Am curatat si am descoperit totul distrus: mobila (fiind din pal, se macina), canapelele (oricat le spalam, tot miroseau). Am aruncat tot, apoi am scos dusumeaua si ne-am speriat de cat mal se acumulase dedesubt. Si sobele aveau probleme. Apoi am scos malul din curte, din beci, iar acum, ne chinuim si cu gradina. Mi s-a imprimat mirosul de mal in piele, in haine, incat nu mai simt ca sunt eu. Noaptea am cosmaruri ca vine iar apa si ma inec, nu ma mai pot salva.
Nu mi-a mai ramas nimic din munca de 24 de ani. In gradina nu mai am nici o floare, pomilor din livada (care nu s-au uscat), le cad frunzele, si in loc de ciripit de pasarele, oracaie broastele in fundul gradinii.
Ca sa ma incurajeze, vazand ca plang intruna, sotul meu m-a dus pe o strada unde apa a urcat la 2 metri in case, iar acum ele cad una cate una. Dar in loc sa ma linistesc, am plans si mai mult de mila celor care nu mai au un acoperis deasupra capului.
La tot acest necaz, nici acum nu s-a acoperit digul unde a fost spart, podul rupt apare "refacut" in actele primariei Bacau, dar e tot la fel, iar dezinteresul oficialitatilor locale este total. De ce? Pentru ca in comuna Margineni primarul este PSD-ist, iar in Bacau este din PDL. Cand au venit ajutoare alimentare, noi scoteam malul din case, iar cei de pe deal, care nu aveau casa inundata, erau primii la masini. Si pentru ca aveam o casa mai aspectuoasa, mi s-a spus - o umilinta ingrozitoare - ca nu sunt ajutoare pentru cei "avuti". Dar eu aveam doar peretii... si malul din suflet!
O cititoare fidela a revistei dumneavoastra!