- Poate ca nu este cel mai bun moment pentru a sustine o stare de spirit optimista. Criza economica a fost mai grea decat ni se promisese, multi oameni o duc greu, iar guvernul s-a dovedit depasit de situatie si lipsit de viziune. Sistemul sanitar este practic in colaps, coruptia si clientelismul au inflorit, iar justitia s-a dovedit o frana in calea reformelor si a progresului. Luptele politice au fost isterice si sterile, conducand la concluzia inevitabila ca nu avem multe de asteptat de la actuala clasa politica si nici de la gardienii statului de drept. Faptul ca imaginea noastra pe plan international este tot mai proasta nu este decat o consecinta logica a tuturor celor enumerate mai sus.
Este nedemn, totusi, sa cedezi in fata dificultatilor. Crearea unei Romanii democratice si prospere a fost de la inceput o sarcina grea, iar startul nostru a fost gresit in 1990. De aceea nu platim acum doar pentru criza economiei mondiale, ci pentru toate deficientele acumulate in ultimii 20 de ani. Criza actuala ar trebui de fapt sa duca la maturizarea electoratului, care a tratat pana acum alegerile cu prea mare usurinta, s-a lasat manipulat si nu a studiat atent ofertele candidatilor. Pana la urma, faptul ca toata clasa politica iese sifonata din aceasta experienta este un lucru pozitiv, caci partidele vor fi obligate sa se deschida si sa se improspateze - nu cu transfugi oportunisti din alte partide, nici cu specimene gen Honorius Prigoana sau Teo Trandafir, ci cu oameni politici capabili sa ofere solutii. Perioadele de criza, oricat ar fi de grele, reprezinta si oportunitati. Ar trebui sa recunoastem insa ca, pe ultima suta de metri a verii, s-a intamplat si un lucru bun, aproape de necrezut: legea ANI a fost salvata printr-un efort extraordinar al actualei coalitii si al presedintelui Basescu. Rusinea cu care ne acoperisera Senatul si Curtea Constitutionala in primavara a fost spalata cel putin partial, mai ales ca si opozitia a fost constructiva: liberalii au votat pentru noul proiect al legii ANI, iar parlamentarii PSD au fost prezenti in sala pentru a asigura cvorumul de sedinta, chiar daca s-au abtinut de la vot. Avand in vedere istoria recenta a acestei legi, nu este putin lucru. Mai mult, este un semn ca in viata noastra publica incep sa se contureze niste standarde care pun frana tentatiilor unora dintre politicieni, de a ignora principiile statului de drept, ale democratiei si ale civilizatiei europene, doar pentru a-si asigura lor insile un statut privilegiat. Totodata, sa ne amintim ca, desi am fost loviti din nou de inundatii, autoritatile s-au miscat mai rapid decat altadata si au fost mai eficiente in ajutorarea populatiei. A fost o vara grea, iar toamna se anunta si ea agitata, dar avem destule motive sa ne gandim la un nou inceput, nu la o apocalipsa.
2. In ultima vreme, PDL-ul este criticat chiar din interior, in majoritate de tineri. Cata libertate de opinie ingaduie un partid? Exista o bariera care sa distanteze critica constructiva de anarhie?
- In mod normal, PDL ar fi trebuit sa demonstreze unitate si solidaritate cu echipa sa guvernamentala, care era confruntata cu o criza fara precedent. Ciocnirile ar fi trebuit sa aiba loc in forurile interne al partidului, nu in public. UDMR este un bun exemplu de disciplina in acest sens. Pe de o parte, izbucnirile critice ale unor pdl-isti - nu toti foarte tineri - s-au datorat lipsei de receptivitate a conducerii partidului fata de propunerile reformistilor din echipa Monica Macovei-Cristian Preda si absentei unui climat sanatos de dezbateri interne. Pe de alta parte, criticile pot fi explicate si prin dorinta contestatarilor de a face presiuni in vederea obtinerii unei pozitii de conducere la apropiatele alegeri din partid. Ceea ce da insa cel mai mult de gandit este faptul ca parlamentarii PDL au cautat sa se desolidarizeze de echipa guvernamentala si sa lase toata povara crizei pe umerii ministrilor, in speranta ca numai acestia vor plati pentru dificultatile generate de criza. Acest lucru a fost evident in iunie, cand premierul Boc le-a cerut alesilor PDL sa aleaga prin vot, intre impozitarea temporara a pensiilor sub 1000 RON si marirea TVA, care afecta pe absolut toata lumea, inclusiv pe pensionari. Alesii au ales marirea TVA, dupa care au inceput din nou sa critice guvernul si sa se lamenteze ca economia nu-si revine. Nu am auzit nici macar o singura solutie alternativa formulata de contestatari, nici o idee curajoasa, nici o dovada ca sustin reformarea administratiei umflate pe criterii clientelare sau reducerea cheltuielilor publice. Astfel incat la intrebarea "este PDL un partid reformist?", este greu sa raspunzi afirmativ.
Desigur, ministrii nu s-au dovedit neaparat competenti, iar domnii Seitan si Vladescu ne-ar face un serviciu daca ne-ar parasi, dar nici Attila Cseke nu ne face un bine ca ramane la conducerea ministerului sanatatii. Incapacitatea noastra administrativa s-a cronicizat, lucru demonstrat cu varf si indesat de nivelul penibil al absorbtiei fondurilor europene. Dar a critica fara sa propui o solutie, fara sa promovezi un model de actiune alternativ, este echivalent cu trecerea in tabara politica adversa. De altfel, nu este intamplator ca televiziunile mogulesti promoveaza cu voluptate criticile PDL-istilor contestatari.
Ce sa faca asadar PDL? Sa-i excluda pe scandalagii si sa fie acuzat de lipsa de democratie, sau sa-i ignore, in speranta ca lumea nu-i va baga in seama? Nu dam noi lectii partidelor, dar stim ca, atunci cand dai dovada de slabiciune, pierzi; ca esti slab, daca nu esti in stare sa-ti rezolvi problemele interne; ca aroganta nu este o dovada de forta, ci de suficienta; si ca un partid democratic este obligat sa ofere membrilor sai un cadru pentru dezbateri relevante si sa tina seama de ideile lor. Toate trei conditiile sunt necesare, dar nu si suficiente, pentru ca partidul sa nu se faca de ras in fata natiunii.