"Am fost fericit, si eu, si familia mea"
"La Sapanta am asistat la un spectacol fantastic. Amestecul de muzica veche irlandeza si romaneasca a fost pentru mine, ca ambasador al Irlandei in Romania, o formula castigatoare, pe care vreau sa o incurajez si sa o promovez in continuare. Iar pentru comunitatea din Maramures, este un alt avantaj in cele intamplate aici. Micile comunitati traditionale au nevoie de festivaluri, pentru ca acestea atrag turisti in regiune, ceea ce ajuta oamenii de acolo sa-si dezvolte micile afaceri personale, derivate din practicarea vechilor mestesuguri, ori propriile pensiuni rurale. Ceea ce se traduce prin atragerea banilor si chiar a unor investitii in regiune. Si, mai ales, prin incurajarea unui mod de viata in comunitate, ramas in tiparele traditiei, prin incurajarea tinerilor de a nu parasi mediul rural, ori chiar tara, pentru ca am vazut cat de multi dintre ei sunt plecati sa lucreze in strainatate. In plus, in ceea ce ne priveste, formula aceasta este castigatoare si din punctul de vedere al relatiilor interculturale a doua tari aparent diferite si departate pe harta, dar intersectate in istorie si cu multe afinitati spirituale comune. Cred ca muzica traditionala romaneasca si cea irlandeza au ceva in comun, amandoua vin din culturi rurale, amandoua tarile au o dimensiune religioasa, crestina, foarte puternica. Noi, in Irlanda, in anii '90, am reinventat muzica veche irlandeza, si de atunci am avut mare succes cu spectacolele noastre de dans si muzica de inspiratie traditionala, si ne-au facut sa fim, o data in plus, foarte mandri de ceea ce suntem. Cu diferenta ca in Romania muzica aceasta este inca vie, performata de muzicanti din vatra satului, si nu doar ramasa pe banda, in arhive. Cred ca acest gen de spectacole pot readuce muzica aceasta in atentia publicului de la orase, in mediul urban, care tinde sa fie la fel, peste tot in lume. Am vazut aici ca si romanii sunt mandri de muzica lor, si sunt convins ca ea poate fi pusa in competitie peste tot in lume. Mie personal aceste doua zile de muzica irlandeza si romaneasca mi-au imbogatit imens sufletul, am fost fericit aici, si eu, si familia mea. Experienta vizitarii Maramuresului a fost extraordinara, frumusetea locurilor, prietenia, gentiletea si delicatetea spirituala a oamenilor de rand ne-au impresionat profund."
David Brophy, dirijorul orchestrei simfonice irlandeze
"M-am simtit purtat ca pe aripi de inger"
"In ceea ce priveste prima seara de concert, cea din 15 august, sarbatoarea Sfintei Maria, in care noi am interpretat suita de melodii inspirate de epitafurile de pe crucile din Cimitirul vesel din Sapanta, in chiar locul acela, mi s-a parut nemaipomenita. Felul in care muzica aceasta a unit cele doua lumi, cea de aici si cea de dincolo, la modul cel mai simplu, pomenindu-i pe morti si cantandu-le povestile de viata, a creat o atmosfera impresionanta. Si sacra, dar si lumeasca, si vazuta, si doar simtita, si luminata, si in umbra, intr-o pace si o intelegere a firii, ca la inceputurile lumii. Fara tristete, ci cu bucurie, o bucurie retinuta, inflorita in suflet. Uimitor! Cand m-am urcat pe podiumul de dirijor, am simtit ca dirijez o comunicare intre aceste doua lumi, intr-un loc foarte spiritualizat, foarte special. Am frematat si am tropotit chiar in ritmul muzicii, in timp ce dirijam, pentru ca asa simteam. Credeti-ma, nu era pentru show, ci chiar m-am simtit purtat ca pe aripi de inger. Ar trebui sa fie mai multe concerte in cimitire, sa cantam pentru cele doua lumi. Sa celebram viata si moartea la un loc, moartea ca o intamplare a vietii, si viata de dupa moarte. Cimitirele nu sunt niste locuri morbide, inspaimantatoare. Tarancile din Sapanta, care au iesit din biserica cantand o minunata priceasna dedicata Fecioarei Maria si s-au risipit sa puna lumanari la mormintele celor dragi, cu cruci albastre pe care sunt desenate flori colorate, luna si soare, stele si motive geometrice, stiu toate astea si inteleg ca e foarte puternic aici cultul mortilor, indeplinit nu cu teama, ci cu bucurie si cu un sentiment al datoriei fata de cei plecati dincolo.
In a doua seara, am cantat pe pajistea din marginea satului Sapanta muzica veche irlandeza, iar apoi am ascultat noi muzica traditionala romaneasca, cantata de muzicanti fabulosi, oameni simpli, care vin din lumea satului, dar care m-au facut sa ma simt viu, m-au facut sa simt ca viata mea e mai bogata, doar pentru ca i-am ascultat. Sunt vii, sunt adevarati, nu le curge apa, ci sange prin vene, si canta o muzica unica, irepetabila. Si muzicienii cu scoala pot pune pe partituri muzica aceasta si o pot interpreta apoi, dar simti ca nu face parte din realitate, ca e doar o fantezie. Bela Bartok, acum mult timp in urma, a gandit ca si noi, acum, ca muzica aceasta trebuie ajutata sa supravietuiasca. Pentru asta, a strabatut satele Transilvaniei, inregistrand-o si salvand-o pe banda. Ceea ce se intampla aici, in Romania, este si mai bine, pentru ca este realitate, nu inregistrare pe banda. Si asta face acest eveniment foarte important. Pentru un muzician, aceasta e o intalnire cruciala. Am vorbit cu muzicienii pe care ii dirijez, toti au fost pur si simplu incremeniti cand i-au auzit pe romani. Ca toate muzicile vechi traditionale, si cea romaneasca are propria savoare, gust si culoare. Cea mai mare diferenta ar fi ca muzica romaneasca are un ritm si textele au o metrica foarte interesante. In ceea ce priveste forma melodiei si tonalitatea de inceput, ea aduce cu cea irlandeza veche. Dar structurile ritmice sunt diferite, in sensul ca legaturile de frazare sunt uniforme, aproape liniare, la muzica irlandeza, pe cand la cea romaneasca se schimba de multe ori in cadrul aceleiasi melodii, neasteptat si uimitor, facand-o vesela, sprintara, libera, improvizatorica. Am mai auzit muzica populara romaneasca la un instrumentist de muzica clasica din Dublin, de origine romana, care canta muzica traditionala, atunci cand i se facea dor de-acasa. Aici a fost, de-a dreptul, o baie de muzica romaneasca. Sunt foarte incitat si emotionat de intalnirea dintre muzicieni si muzicantii lautari. Felul in care canta, expresia lor ii fac fascinanti, pur si simplu. Ii admir si ii iubesc din toata inima mea. Parasesc Romania cu gandul ca aceasta muzica este extrem de importanta pentru umanitate. Cat de mult te imbogateste ca fiinta umana! Le-as spune tinerilor de la orase: "Lasa preocuparile tale ce tin de lumea urbana si asculta muzica asta. Apoi incepe sa o fredonezi. Vei intelege cine esti si de unde vine pana la tine lungul tau sir de stramosi. As vrea ca si copiii si nepotii mei sa poata asculta o asemenea muzica live, vie. Dar la noi nu se mai poate. Voi inca aveti sansa asta. N-o pierdeti. Cantati-va muzica si acum, si peste o suta de ani, jucati-va jocurile, framantati pamantul cu picioarele, si o sa va simtiti vii, oameni adevarati, conectati cu tot universul, cu tot ceea ce este pozitiv. Nu vreau sa pierd sentimentul acesta, de aceea voi reveni, cu siguranta, in Romania!"
Shaun Davey, compozitor irlandez, autorul suitei muzicale "Voices from de Merry Cemetery of Sapanta" ("Voci din Cimitirul Vesel de la Sapanta")
"A fost, cu adevarat, o minune!"
"Am vazut un documentar BBC despre Cimitirul vesel din Sapanta si atat de tare m-au impresionat povestile de viata scrise cu atata umor si intelepciune pe cruci, incat m-am dus la Ambasada Romaniei din Irlanda si am rugat sa-mi fie traduse versurile acestor poezii populare, ca sa inteleg intreaga lor semnificatie. De asemenea, un vechi prieten de-al meu, presedintele Fundatiei culturale romano-irlandeze, ma invita de multi, multi ani in Romania, spunandu-mi ca asta o sa ma inspire, ca si compozitor. Mi-a aratat ca sunt puternice legaturi istorice, culturale si mai ales de spiritualitate intre zona de nord a Romaniei si Irlanda, prin mostenirea comuna, celtica. Impulsionat, am compus aceasta suita, fara sa vad Sapanta aievea. Abia acum doi ani am ajuns la Bucuresti, iar anul trecut, in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, am prezentat pentru prima data compozitia mea, in interpretarea corului barbatesc al Facultatii de Teologie din Sibiu si a unei orchestre formate din muzicieni ai Filarmonicii de Stat din Sibiu, cu invitati instrumentisti din Irlanda, orchestra dirijata de David Brophy. Abia acum, cu prilejul oferit de Peter Hurley, irlandezul nostru indragostit de Romania si de o romanca anume, si stabilit aici, tocmai din aceste motive, am ajuns chiar la Sapanta, iar suita mea a fost cantata chiar in locul care a inspirat-o (un interviu cu Peter Hurley va fi publicat intr-un numar viitor - n.r.). Ceea ce m-a impresionat aici, in Romania, a fost ca in biserici, oamenii canta pentru ca simt nevoia sa faca asta, nu pentru ca trebuie sa cante, asa cum se intampla in alte parti. Ati vazut ce inceput frumos au facut concertului nostru acele femei care au iesit cu lumanari in maini din biserica, impreuna, cantand acel minunat imn dedicat Fecioarei Maria, mergand pana la scena montata langa cimitir si creand o atmosfera de sfintenie si de bucurie sufleteasca inaltatoare, care s-a prelungit toata seara. Am inteles cu totii ca suntem partasi la o intamplare neobisnuita, peste firea omeneasca, intr-un spatiu sacru, intre doua lumi, a celor vii si a celor adormiti, la un ceas sfant, in seara dinaintea sarbatorii numite "Adormirea Maicii Domnului", la care cea mai importanta reprezentanta a lumii pamantene, Fecioara Maria, cea care a facut legatura intre Pamant si Cer, purtandu-l pe Fiul lui Dumnezeu, se ridica si ea, la Cer, cum spun cartile sfinte. A fost, cu adevarat, o minune! Spuneam ca romanii canta pentru ca simt aceasta nevoie. E o nevoie primordiala, ca si rasul sau plansul. Tot asa mi s-a parut si a doua seara a festivalului, in care lautarii romani, intr-un spectacol compus de Grigore Lese, un mare muzician pe care am fost bucuros sa-l cunosc acum, ne-au dat masura vitalitatii si geniului lor popular. O lectie de viata traita in rostul si masura lucrurilor, asa cum rar mai intalnesti in lumea moderna! Ei bine, da, avem nevoie de traditie, pentru ca ea se conjuga cu familia, cu comunitatea, cu valorile pe care le pierdem astazi printre degete, pierzand astfel chiar suportul pentru viata noastra. A fost, aici, la Sapanta, o lectie despre a impartasi bucuria, muzica, dansul, cu ceilalti membri ai comunitatii, de a trai impreuna, de a canta si de a inchina un pahar cu cei pe care ii stii, ori cu cei pe care abia i-ai cunoscut, oaspeti primiti cu drag si cu bratele deschise in comunitate, cu o caldura pe care n-am mai simtit-o de mult. Multumesc, Maramures! Multumesc, Peter Hurley, dragul meu compatriot, ca ai inteles aceste lucruri profunde si ai facut posibila aceasta minunata intalnire romano-irlandeza!"
Foto: Iulian Ignat