"Ar arde Pamantul fara rugaciuni!"
- Ce mai faceti, doamna draga? Cum va simtiti in vara asta caniculara si in vremurile acestea nebunesti?
- Ii multumesc bunului Dumnezeu ca sunt sanatoasa, iar in rest sunt bine, asa, cat de bine se poate azi. Dar atata timp cat suntem sanatosi si putem munci, este extraordinar. Eu, personal, nu vreau nimic mai mult. Si apoi, daca acestea sunt vremuri grele, ce sa mai zicem de cele ale parintilor nostri, sau cele ale parintilor parintilor nostri?! Abia ei au trait greu, cu razboaie, cu foamete adevarata. Noi nu trecem prin astea acum. Ba, eu chiar cred ca Dumnezeu e bland cu noi azi; la cate pacate facem, ar putea sa ne pedepseasca mult mai mult. Asadar, sa nu ne mai plangem!...
- Care credeti ca e cauza vrajbei, a raului?
- Lumea e atatata de ce vede la televizor. Auzi si vezi numai lucruri de-o rautate fara margini, intamplari pline de cruzime, pe langa care se fac mii de comentarii, de analize, de acuze, dar niciodata, absolut niciodata, nu auzi un om spunand: "Doamne, ai grija de noi, Doamne, intoarce-Ti fata catre noi!". Daca romanii ar avea mai multa credinta in Dumnezeu le-ar fi viata mai buna. De credinta, numai si numai de credinta in Dumnezeu avem nevoie, ca sa stim incotro duce drumul. Daca pe acest pamant ar trece o zi fara rugaciune, ar arde. Ar arde Pamantul fara rugaciune! Norocutul nostru ca mai sunt inca oameni care se roaga, se roaga si pentru cei care nu o fac, si atunci Dumnezeu ne mai ingaduie. Va spun cu naduf si cu speranta ca nu se poate trai fara credinta si rugaciune catre Dumnezeu. Chiar daca nu stim sa ne rugam, chiar daca ne doare gura, putem sa o facem in gand, oricum, stangaci, numai sa-I vorbim zilnic Lui Dumnezeu. El oricum ne va auzi si ne va rasplati, cel putin cu ceva mai multa liniste in inimi.
- Sunteti una dintre cele mai iubite interprete de folclor. Cantati traditional, cantati patriotic. Stiu ca aveti concerte, lumea vine in numar mare sa va vada, trebuie ca in astfel de momente ii simtiti bine de tot pe romani... E si muzica balsam pentru sufletele tulburate?
- Nu ma laud, ce am eu este darul Lui Dumnezeu si numai al Lui, dar am concerte. Nu stiu ce-nseamna "criza" si nici nu vreau sa aud acest cuvant, care este mult, mult prea des folosit. Bietii oameni, mai ales cei de la tara, care habar n-au ce e aceea "criza" - pentru ca pentru ei absolut nimic nu s-a schimbat, munca e exact aceeasi ca inainte, se sperie de acest cuvant ca de ciuma, se incarca de amaraciune si de neliniste. Este ca o soapta otravita pe care le-o sopteste cineva in ureche ca sa-i sperie cu dinadins. Le simt spaima asta, cand vin la concertele mele, si cu atat mai mult ma bucur sa vad cum melodiile mele le dau putere. Simt ca daruiesc ceva nepretuit, iar asta e rasplata suprema. In vremurile prin care trecem, muzica este un balsam. Muncim, tragem la jug, dar trebuie sa avem si momente in care sa ne bucuram, sa cantam, sa ne aducem aminte de istoria si traditiile romanesti. Nu putem trai fara un picur de bucurie. Oamenii care au creat aceste cantece, strabunii nostri, au iubit mult viata, dar au iubit-o cu randuiala. Munca a fost munca, rugaciunea, rugaciune, cantecul, cantec, sarbatoarea a fost sarbatoare. Toate la timpul lor. Stiau si respectau aceasta armonie. Eu despre asta cant, despre traditia care ne face pe noi, romanii, romani.
Parintii de deasupra padurii
- Mai este satul parte din identitatea noastra? Mai are el forta sa faca romanul roman?
- Satul e comoara noastra cea mai de pret. Nici vorba sa moara, cum se tot cobeste pe la televizor. Acum, cand vorbesc cu dumneavoastra, eu sunt in judetul Salaj, la Bucium, satul meu natal. Aici am vazut lumina zilei, aici e locul in care vin sa-mi incarc sufletul. Cum arata satul meu vara? Chiar vreti sa stiti? E soare, frumos, dupa ce aseara aerul a fost racorit si tulburat de o vijelie. Casuta noastra este cea lasata mostenire mie de taticu', am renovat-o, pastrandu-i cat am putut aspectul rustic, traditional. Locul in care e situata este cel mai frumos de pe pamant, cu adevarat in centrul universului, unde nu poate patrunde nimeni sa-ti strice sufletul: chiar in mijlocul satului, intre doua biserici - una ortodoxa, alta romano-catolica. Mai mare multumire in lumea asta nu am. Amandoua au hramul Sfintii Petru si Pavel. Pe tata il chema Petru, la fel se numeste si nepotul meu. De pe fereastra casutei mele inconjurate de flori vad dealul impadurit, iar de sus, de peste padure, ma privesc parintii mei.
- Mai mergeti desculta prin iarba?
- In fiecare dimineata, cand ma trezesc, primul lucru pe care-l fac si care-mi lumineaza toata ziua este sa merg desculta prin iarba. E o senzatie dumnezeiasca sa simti pamantul sub talpi. Te umpli de putere si optimism.
- Sunteti la munca sau in vacanta?
- Eu niciodata, in viata mea, nu am zis "plec in vacanta". Ca am fost aici, la Bucium, ca am fost in lumea larga, eu mereu am muncit. Dar am muncit cu atata dragoste, ca nu am nevoie de vreo vacanta. Acum sunt tot la munca. Tata mi-a lasat, pe langa casa, pamant intins, livezi, padure. Dar mai mult decat atat, mi-a lasat dragostea pentru pamant. Vreau sa va spun ca mai exista in Romania un "Ion al Glanetasului", vorba lui Rebreanu: in persoana mea. E patetic ce spun, dar eu cand ajung, dupa o despartire mai lunga, acasa, ma asez in genunchi, sarut pamantul si-I multumesc bunului Dumnezeu. Ala e locul meu de pe lume. Raiul meu. Acum s-au copt prunele si merele varatice, gradina de zarzavaturi scoate rod dupa rod. De acolo mancam noi, familia, asa cum au facut si parintii mei. Ce bucurie sa ai totul proaspat, natural, sa ne adunam in jurul mesei, sa mancam slanina de casa cu ceapa rosie din gradina!
- Va insoteste si familia la lucrul pamantului?
- Desi fiica si sotul meu sunt foarte ocupati (fiica mea e avocata la Cluj), nu se dau in laturi nici ei de la munca. Sanziana mea e casatorita chiar cu un baiat din sat, cuscrii mei ne sunt foarte apropiati, muncim impreuna. Tatal ginerelui meu e preot, dar munca pamantului a ramas sfanta si pentru el. Asadar, in jurul slanei aceleia imparatesti se aduna o familie mare, vesela, muncitoare, o familie de romani adevarati.
"Ridic mainile catre cer si cant"
- Mai sunt tineri in satul dumneavoastra?
- Nu prea. Lumea e destul de imbatranita. In Bucium aproape ca nu exista familie in care un tanar sa nu fie plecat in strainatate. Merg la mai bine. Dar nu uita sa se intoarca inapoi. Trimit bani parintilor, pentru ca muncesc pentru o casa noua, pe care si-o ridica tot in sat. Muncesc cu gandul ca aici e casa lor, si mai devreme sau mai tarziu se intorc. Romanii au mai trecut prin vremuri din astea. Pe la 1900, flacaii nostri plecau in America, unde se muncea pe bani foarte putini, la cele mai grele poveri. Bunicul meu a ajutat la ridicarea podurilor din Manhattan, de exemplu. Eu am plans cand am trecut prima data peste unul dintre ele, as fi strigat in gura mare, plina de mandrie, ca strabunul meu a construit minunea aceea. Atunci, la fel ca si acum, romanii plecati la munca in lume au strans o bruma de bani, au revenit in tara, au cladit case, au cumparat pamant, l-au lasat copiilor si au murit in razboaie, tot pentru acel sfant pamant. Bunicul meu s-a numarat printre ei. Deci, revenind la ce spuneati mai devreme, cum sa nu cant eu cantece patriotice?! Sunt cantece pe care le-am invatat de la familia mea, iar eu ridic mainile spre cer cand le cant si va rog din suflet sa ma credeti ca intr-adevar le simt (vorba i se gatuie de lacrimi), asa cum le-au simtit si ei.
- Ne dati incredere cu vorbele pe care le spuneti, si cititorii nostri va vor fi recunoscatori. Va multumim.
- Oh, ba eu va multumesc. Sa ma pot adresa cititorilor dumneavoastra este o bucurie fara margini pentru mine. Iubesc revista "Formula AS", ea este unul dintre lucrurile acelea bune care nu vor disparea, pentru ca e facuta din iubire si credinta. E atat de variata; in ea isi gaseste alinare si tanarul, si batranul, si bolnavul, si sanatosul. Intelegeti de ce au nevoie oamenii si exact aceea le oferiti. Rar lucru azi, sa imparti gand bun, credinta, speranta, cultura... Dumnezeu sa va ajute!