Parca spre a confirma observatia profesorului Costantin Roman, din numarul trecut al revistei noastre, FMI avertiza zilele trecute guvernul Boc cu privire la abandonarea inexplicabila a fondurilor europene, in valoare de 35 de miliarde de euro, care zac la Bruxelles. In cei trei ani care s-au scurs de la aderare, statul roman a trimis la UE o cotizatie obligatorie de peste 3,5 miliarde de euro; in schimb, a adus in tara doar ridicola suma de 38 de milioane! Desi, potrivit lui Andreas Treichl, presedintele executiv al Erste Group, care detine BCR, "Romania era una din putinele tari europene cu o mare sansa de a iesi din criza intarita", iata ca aceasta Romanie pare a fi prea grea pentru umerii celor care o conduc. Pe de o parte, din lipsa de respect a guvernantilor fata de uriasul capital financiar depozitat in seifurile UE, iar pe de alta, din lipsa de respect fata de capitalul uman calificat, fata de specialistii de care Romania inca dispune din plin. "Acest guvern", spune bancherul austriac, "rateaza sansa dupa sansa, si nu pot sa inteleg de ce. In acest cabinet sunt mai multi oameni de afaceri decat in alte guverne din Europa, sunt oameni educati, nu prosti, si totusi nu fac nimic". Domnul Treichl este, desigur, diplomat, atunci cand pare surprins de prestatia lamentabila a ministrilor din guvern. In realitate, "educatia" nu priveste interesul tarii, ci pe cel personal. La invitatia noastra, profesorul Costantin Roman, fost stagiar la Trezoreria Generala din Lille (Franta), a acceptat sa continue analiza sa pertinenta vizand cauzele crizei si sa ofere cele mai potrivite solutii pentru depasirea recesiunii.
"Cea mai mare problema economica a Romaniei este ignorarea capitalului intelectual"
- Domnule profesor, continuam sa analizam cauzele interne ale crizei actuale.
- Asa cum spuneam in urma cu o saptamana, cea mai mare problema economica a Romaniei este ignorarea capitalului intelectual, excluderea din cercurile de luare a deciziilor macroeconomice a adevaratilor specialisti, a celor mai priceputi profesionisti, apti sa ia aceste decizii. Politizarea excesiva a structurilor executive ne-a dus, iata, pe marginea prapastiei, in timp ce capitalul intelectual a fost umilit, lasat la o parte, abandonat. In fundamentarea bugetelor de venituri si cheltuieli, toate guvernele postdecembriste au cuprins cheltuielile de personal la capitolul "cheltuieli curente", adica la cheltuieli care sunt consumatiuni nete de valori, asa cum sunt mancarea, apa, benzina, curentul electric etc. Salariile romanilor au fost incluse, deci, la cheltuieli curente, nu la "cheltuieli de capital", adica la "investitii". Salariul n-a fost niciodata gandit in Romania ca o cheltuiala de investitii. Daca ar fi fost gandit asa, negociatorii romani in relatia cu FMI, UE si Banca Mondiala ar fi putut spune: "Domnilor, lasati-ne sa ne instruim, sa ne ingrijim de sanatate, sa nu mai fim ruda saraca a Europei. Iata, avem pregatite doua bugete-program paralele cu bugetul general al tarii: bugetul pentru educatie si bugetul pentru sanatate. Buun! La bugetul general ne vom incadra in deficitul dorit de dumneavoastra, adica sub 3%. Vom opera inghetari si reduceri, asa cum doriti. Dar la bugetele secundare respective, lasati-ne sa avem deficite mai mari, de 7-8%, ca sa putem investi. Cheltuielile cu salariile trebuie vazute ca investitii pe termen lung. Lasati-ne chiar sa le marim, nu sa le reducem. Altfel, cum vreti sa ne dezvoltam? Cum sa va ajungem din urma, cum sa fim cetateni egali cu voi, instruiti ca voi, sanatosi ca voi"?. Daca vede ca stii despre ce vorbesti, ca ai argumente, strainul nu e absurd, el stie sa aprecieze ideile si solutiile practice. Daca ai taiat salariile medicilor, profesorilor, invatatorilor, asistentelor etc., n-ai facut altceva decat sa-i umilesti si mai mult. I-ai facut sa nu mai fie nici fideli, nici staruitori in cresterea calitatii educatiei si sanatatii publice. I-ai obligat sa-si ia si alte slujbe la negru, i-ai trimis in mrejele improvizatiilor, in cautarea timpului pierdut. Ei nu vor mai avea nici gandul, nici dispozitia, nici vointa de a face performanta la catedra sau in sala de operatii. Un profesor flamand si prost imbracat nu va fi niciodata un profesor foarte bun la scoala. Un medic, daca n-are bani sa-si cumpere carti si instrumentar de ultima ora, si daca ramane in tara, nu mai face performanta, se plafoneaza. La fel, un cercetator, un inventator.
Solutia Isarescu este cea mai buna din toate
- S-au luat deja primele salarii taiate cu 25%. Oamenii sunt disperati, nu vad sfarsitul acestei curbe de sacrifiu. De aceea, vor o solutie concreta anti-criza, domnule profesor!
- Propun solutia Isarescu! Pe moment, este cea mai buna din toate. Sa ne amintim: era in 1999. Anul unui varf de sarcina la plata datoriei externe. Anul unei inflatii mari, al unei caderi economice de speriat. Romania risca sa intre in faliment si incapacitate de plata. Ajuns, in mod salvator, la Palatul Victoria, guvernatorul BNR a inteles ca, de fapt, ca sa faca rost de bani, trebuiau pornite motoarele economiei. A apasat exact pe butoanele potrivite. A redus cota de impozit pe profit de la 38%, la 25%. Dar nu s-a oprit aici. El avea nevoie nu de lei, ci de valuta. Si a zis: cota de impozit pe profitul rezultat din export se reduce de la 25%, la 5%! In acelasi pachet de bonusuri, a introdus insa doua restrictii: 1. banii sa fie depusi intr-un cont deschis la o banca din tara, nu din strainatate; 2. diferenta dintre 25 si 5 la suta sa nu fie cheltuita, ci sa fie depusa intr-un fond de dezvoltare, de investitii. Acest lucru a facut ca exporturile Romaniei sa creasca, intr-un an si jumatate, cu 40%! Si astazi avem nevoie de cineva care sa reporneasca motoarele. Daca nu vor sa ia exemplul lui Isarescu, sa ia macar modelul japonez. Care ce spune: daca reinvestesti profitul, nu te impozitez anul asta. Te oblig sa pui totul intr-un fond de dezvoltare, sa-ti faci un plan de investitii si sa lucrezi pe baza lui. Daca anul viitor sau peste cinci ani, cat dureaza programul agreat cu guvernul, te gasesc cu banii necheltuiti pe investitiile programate, atunci nu mai scapi: te impozitez din urma.
- Unele voci din guvern ar renunta la cota unica, dar primul ministru tine mortis la ea. Dumneavoastra, profesore Roman, ce le recomandati?
- Le recomand Legea contributiilor directe din 1924, a lui Vintila Bratianu. Este o lege a impunerii globale pe familie, cea mai moderna din Europa acelor vremuri, dar care este folosita si azi de unele tari din UE (Norvegia, Suedia). Conform acestei legi, sunt puse fata-n fata nevoile unei familii, cu castigurile ei. Folosind niste grile (familia cu un copil, cu doi copii, cu trei etc.), s-ar putea stabili un impozit diferentiat, incurajand familiile cu mai multi copii, incurajand natalitatea (problema cea mai grava a natiei noastre). Nu poti impune la fel o familie fara copii si o familie cu copii. Spre exemplu, familia fara copii sa plateasca 20%; familia cu un copil, 18%; familia cu doi copii, 16% si asa mai departe. Iata o echitate fiscala, iata o solutie anti-criza. Nemaivorbind de impozitarea suplimentara, imediata, a veniturilor mari, pe care as recomanda-o cu prioritate.
- Am mai vorbit de lupta cu evaziunea fiscala. Va rog sa ne dati un exemplu din istoria fiscalitatii romanesti interbelice, care s-ar putea aplica imediat.
- In 1929, a aparut Legea reprimarii evaziunii fiscale, care zice: "Contribuabilii care nu au carnet de contribuabil din raza domiciliului de unde realizeaza venituri vor fi amendati cu o amenda egala cu dublul impozitului datorat". Va sa zica, in 1929, fiecare contribuabil avea carnet de contribuabil, mai puternic decat buletinul de identitate. Astazi? Avem numai carnet de votant... Si ne aflam in era computerelor! Ne mai miram de ce avem o evaziune de miliarde de euro? Introduceti, domnilor, din 2011, carnetul de contribuabil si impunerea globala pe familie, si veti vedea rezultatul! Si mai introduceti contabilitatea costurilor: costul educatiei unui student, costul educatiei unui elev, costul pastrarii sanatatii unui pensionar, al unui adult, tanar, copil. Daca am introduce contabilitatea costurilor sau centrele de cost, chiar de la 1 ianuarie 2011, in programarea, bugetizarea si contabilizarea banului public, am vedea cate surprize intalnim, unde gasim banii ascunsi.
"De ce sa inchidem scolile mici, sa dezradacinam copiii din locul natal?"
- Ministerul Educatiei taie salariile profesorilor, inchide scolile mici si cumpara sute de microbuze pentru transportul elevilor in centrele comunelor. Ce calcul de criza intervine in acest caz?
- Este o risipa impardonabila! Au cumparat aceste microbuze, dar sunt transformate in taxiuri de unii primari, de inspectori, de alti stabi comunali, care se duc la nunti, la botezuri, la chefuri, in aceste masini ale elevilor. In locul ministrului, as stopa imediat aceasta aberatie consumatoare de multe milioane de euro. In loc sa reduca personalul nedidactic, au angajat sute de soferi, cu salarii mai mari decat ale profesorilor. De ce sa inchidem scolile mici din satele indepartate, sa punem copiii pe drumuri, sa-i dezradacinam din locul natal, sa-i rupem de parinti, de traditiile locale si sa lasam dascalii pe drumuri? Irosim timpul de joaca al copilului, doua-trei ore le petrece pe drum. Scoala ramasa in sat ajunge o ruina. Sub pretextul economiei, statul cheltuieste acum mult mai mult pe transportul elevilor. Pana nu este prea tarziu, as reveni, ca solutie de criza, la mentinerea unitatilor de invatamant mici, acolo unde sunt inca. Si, in locul experientei americane, cu autobuzele, as aplica imediat, cu costuri infinit mai mici, experienta australiana, care presupune lectii prin radio sau prin internet. Ar ajunge astfel internetul, prin cablu sau telefonie mobila, in cele mai indepartate colturi ale tarii, s-ar realiza o dubla lovitura educativa. Profesorii pot preda lectia la scoala din centru, dar o urmaresc si cei cativa elevi din creierii muntilor, din satucurile indepartate, eventual supravegheati de un invatator pensionar din partea locului.
"Sa transformam ministerele in centre de cost"
- Se vorbeste nu numai de remanierea guvernului, dar si de o reducere a numarului de ministere. Care este solutia dvs., domnule profesor?
- Transformarea ministerelor in centre de cost! Asa cum filialele din Romania ale marilor companii straine sunt doar centre de cost pentru firmele mama, tot asa ministerele pot deveni centre de cost pentru stat, pentru guvern. Ce sunt centrele de cost? Sunt firme din Romania privatizate cu mari companii straine, pentru care unitatile cumparate la noi nu sunt decat o veriga in circuitul afacerilor. Sa luam ca exemplu Combinatul siderurgic din Galati. Vine compania mama si-i acorda un buget administratorului roman. Ii spune: astia-s banii, cu astia defilezi. Faci doar cheltuieli: otel ieftin, platesti salarii modeste, energie, consumabile, asiguri intretinerea. Concediezi sau angajezi, este problema ta. Dar daca depasesti cheltuielile, esti concediat. Contabilitatea mare a bugetului general al companiei galatene nu se tine in Romania, ci in India sau la Londra. Otelul se vinde la pret mondial, iar de profit, de rezultate comerciale, de contracte etc. se ocupa firma indiana, nu Centrul de Cost Galati. La fel si ministerele. Sa le transformam in centre de cost. Nu mai facem un buget general de venituri si cheltuieli, ci i se acorda administratiei fiecarui minister un buget de atat. Nu ma mai intereseaza cat personal are, ma intereseaza ca toate functiile si cheltuielile prevazute prin lege sa fie indeplinite. Ministrul este seful generic, dar treburile sa fie conduse de un consiliu de administratie format din profesionisti. Ministrul va avea rol politic, fara drept de semnatura, fiindca ministrul semneaza astazi, ca primarul, multe lucruri pe care nu le intelege. Treburile vor fi guvernate de un secretar de stat profesionist, potrivit legii guvernantei corporatiste, care spune ca in consiliul de administratie al fiecarui minister trebuie sa fie un auditor care sa raspunda pentru intreaga gestiune. Daca avem profesionisti in acest consiliu de administratie, ministrul poate sa fie si un popandau, ca nu mai conteaza!
Profesorului Roman ii puteti scrie la e-mail: roman_costantin@yahoo.com