Norii s-au risipit si soarele apune, rosu, in spatele dealurilor, printre aburii ce se inalta de pe ulita, dupa ploaia scurta. O femeie se tine cu amandoua mainile de ulucile unui gard, incercand sa priveasca peste ele si strigand intr-un fel cantat: "Leenuutaa, Lenuta!". "Auuud, aud!", se aude din fundul curtii. "Ia iesi o tara pan' la poarta, ca am ceva sa-ti spui!". "Acus-acus, ca ma nimerisi la mulsul oilor!". Tata Lenuta vine la poarta, stergandu-si mainile din mers pe un peschir, cu o privire jucausa si curioasa, de parca vecina ar urma sa-i spuna o mare taina. Nu mai inteleg ce spun, vorbele lor cantate se amesteca, urca si coboara ca tonalitatile unui cantec vesel, apoi se sting, pe masura ce ne departam, pe ulita. Trecem podul peste apele repezi ale Gilortului, ale carui maluri sunt strajuite de salcii batrane si hatisuri de ierburi mari, mirosind crud in aerul spalat de ploaie, si ne apropiem de o casa mica, de lemn, pusa putin mai sus de soseaua ce vine de la Horezu spre Targu Jiu. Suntem in Balcestii Gorjului, la Casa Memoriala "Maria Lataretu". Un bust de marmura, cu chip zambitor, ne da de stire ca aici e locul din care a zburat catre glorie cea mai mare interpreta a cantecului popular romanesc. Am trecut de mai multe ori prin fata acestei case si m-am intrebat ce povesti ascunde. Ce mai stiu oamenii de aici despre Maria Lataretu, cum o pastreaza in inimile lor pe aceasta adevarata regina a folclorului nostru, impinsa in uitare, de la un timp? Si, intr-o zi de vara torida, ne-am hotarat sa-i pornim pe urme, in satul unde s-a nascut, a crescut si-a invatat sa cante: Balcesti, Gorj. Am vizitat casa memoriala, am vorbit cu cativa din prietenii sai din copilarie, am mers la bisericuta mica din deal, unde a fost botezata micuta Marita, nascuta in 7 noiembrie 1911, si apoi pe malul Gilortului, pe a carui lunca inflorisera sanzienele, parfumand aerul inserarii. Cu fata la muntii Parangului, dincolo de dealurile acoperite de paduri, ce abureau usor in lumina asfintitului, am inteles de unde-si trag esenta haulitele si doinele Mariei Lataretu, care-ti inmoaie balamalele inimii cand le asculti. La Bucuresti, i-am aflat apoi de-a fir a par povestea vietii, depanata de nora ei, Ioana Lataretu, si de Johnny Raducanu, neintrecutul nostru muzician si... povestitor, care a mers in turnee cu Maria Lataretu, pe cand era deja regina intronata a cantecului popular romanesc. Asadar, inaintea marelui praznic al Sfintei Fecioare Maria, va oferim in paginile de fata un exercitiu de memorie, cu care eram datori: Maria Lataretu. Portretul din amintiri al unei mari artiste a scenei care a reusit, prin glasul si patima ei, sa eternizeze splendoarea cantecului popular romanesc, turnandu-l intr-o efigie de aur pur.
IOANA LATARETU, nora Mariei Lataretu
"Ii ascult cantecele si plang"
"Venind ca nora in familia Lataretu, la 19 ani, am gasit atata caldura, ca m-am atasat imediat de socrii mei. Erau amandoi monumente de bunatate. Am suferit foarte mult cand s-au dus, mai ales ca a plecat dupa ei si sotul meu, Ion Lataretu. Traiesc tot timpul cu gandul la ei, mi-e dor de vremurile cand eram cu totii in jurul mesei si ne era bine. Ascult cantecele Mariei Lataretu si plang. Cand pun urechea pe aparat, am impresia, uneori, ca-i aud si respiratia dintre versuri. Am senzatia ca e cu mine, in casa, si ea, si sotul meu, am pregnant sentimentul prezentei lor, si asta imi face bine, ma linisteste si nu ma mai simt singura. Maria Lataretu vegheaza casa si pe mine si din tabloul cel mare, pe care-l am in sufragerie, si pe care l-a pictat, la un an de la moartea ei, o prietena a familiei.
Maria Lataretu a avut o copilarie tare saraca. S-a nascut in Balcestii Gorjului, intr-o familie cu 16 copii. Si n-a apucat sa faca decat cateva clase, ca a trebuit sa munceasca cu ziua, la camp, ori sa mearga cu vacile la pasune, ca sa mai castige un banut. Era tot timpul desculta, iar iarna fara palton. Imi povestea: "Casa in care am deschis ochii pe lume era mica, saraca, cu doar doua incaperi. Dar raiul meu era gradina casei: avea un gard de jur-imprejur, cu stobori impletiti cu nuiele, iar in ea sadise mama o multime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine si o tufa de liliac. In ea cantau toate pasarile din lume, asa de frumos, ca am vrut sa cant si eu ca ele!". Da, Maria Lataretu a cantat, intai, imitand pasarile. Apoi, a invatat primele cantece de la mama sa, si ea dintr-o familie de lautari. La sase ani, a dat prima reprezentatie, urcata pe o lespede de piatra din fata gardului, desculta si-n camasa, cu mainile in solduri. Pe langa gardul gradinii s-au strans o multime de oameni care veneau de la culesul porumbului, iar un vecin, Ionita a lu' Guta, le-a zis celorlalti: "Sa stiti voi ca Marita lu' nenea Ion Borcan o sa ajunga o mare cantareata!".Si asa a fost! Primii bani din cantat i-a castigat la zece ani, din care l-a rugat pe tatal sau sa-i ia un paltonas. De ghete nu i-a mai ramas, pentru ca din aceiasi bani s-a acoperit si casa parinteasca cu sindrila. A plecat de acasa, din Balcesti, la 14 ani, spunandu-i mamei ca nu mai poate sta in saracie, si ca poate talentul ei o sa-i aduca o viata mai buna. Si s-a dus la fratele ei mai mare, Ionita, care canta intr-un taraf, in Targu Jiu. Acesta, pentru ca Maria era frumoasa si talentata, a maritat-o repede cu cel pe care l-a socotit cel mai bun dintre pretendentii ei. Intre timp, i se dusese vestea in toate satele, ca era o voce pe care toti carciumarii ar fi vrut sa o aiba, ca sa uite clientii sa mai plece de la mesele lor. Nu implinise inca 17 ani. Desi nu a avut timp sa-l cunoasca mai bine, Maria, cand s-a maritat, si-a luat barbat pe toata viata. Barbatul ei, Tica Lataretu, a dus-o acasa, in satul lui, Lelesti. Alta casa sarmana, plina de copii, pe care Tica muncea ca s-o intretina cu vioara lui, cantand cu taraful pe la nuntile gorjenesti. Acolo, Maria s-a imprietenit cu Chiva, sora lui Tica, mai mica cu patru ani decat ea. Povestea soacra Mariei, Catalina Lataretu, ca Maria i-a facut Chivei papusi din carpe cu par din matase de porumb, asa cum isi facea si acasa, si minge din lana indesata, iar, in clipele de ragaz, le-a surprins jucandu-se impreuna pe un tol, in iarba din curtea casei. I-a spus atunci Mariei: "Lasa papusile, Marie, ca acum esti muiere maritata!". Ea nu prea avusese copilarie, sarmana, de la cinci-sase ani a fost trimisa la munca, cu ziua, pe camp, iar daca statea acasa, nu-i stateau mainile: cosea, broda, croia haine, tinea casa si o primenea: de toate stia sa faca.
Un cimitir de copii
Curand dupa ce s-a maritat, a ramas grea, si a nascut primul baiat: Gica. Spunea Maria Lataretu ca era atat de frumos, ca erau topiti dupa el. A murit la doi ani si jumatate, pentru ca a racit si nu erau pe vremea aceea medicamente la sat. Apoi, l-au avut pe barbatul meu, Ion. Apoi, o fetita, Mariuca, ce ii mostenea vocea si talentul, dar care a murit la sase ani, muscata rau de un caine. S-a intamplat acolo, la Lelesti, unde Maria si Tica isi lasau copiii in grija soacrei, cat ei cantau la Targu Jiu si, mai apoi, la Bucuresti (vorbim de anii '30, pana in razboi). Au urmat doua fetite gemene, moarte si ele la un an si jumatate, tot din lipsa de medicamente. Iar ultimul, un baietel, mort la trei zile dupa ce venise pe lume, a fost nascut la o nunta, unde Maria se dusese sa cante. S-a impiedicat de un ciot, a cazut si a avut o nastere prematura. Pe urma, a pierdut doua case: una, la Bucuresti, pe care i-a facut-o una cu pamantul bombardamentul americanilor, si una la Targu Jiu, pe care si-a construit-o cu mare truda si sacrificii, vanzandu-si pretioasele costume populare lucrate cu mana ei, dar in care n-a locuit nici un ceas, pentru ca au venit comunistii si i-au nationalizat-o. A avut multe necazuri, iar daca ar fi fost nefericita si in dragoste, nu stiu ce s-ar fi ales de viata ei. A avut noroc, insa, de barbat bun. Tica Lataretu a fost un neintrecut viorist, sef de orchestra la restaurantul Universitatii, unde este Teatrul National acum. Il iubea toata lumea, si publicul, si artistii. De cate ori ma intalneam cu Nicu Constantin, el imi zicea: "Unde-i nenea Tica, sa mai beau un sprit cu el?". Doamne, cat era de culant si de galant! Acum, cred ca s-au gasit cu totii in rai. Iar intre el si Maria Lataretu era o iubire nemarginita, pastrata neatinsa, chiar daca s-au casatorit foarte tineri. Chiar daca el a stat sapte ani in lagar, fara sa-i poata trimite nici macar o veste, o scrisoare. Chiar daca au ingropat impreuna cinci copii din sase. Au fost 45 de ani impreuna, intr-o iubire de invidiat. El era atat de atent cu ea, atat de bun, atat de grijuliu si, mai ales, extrem de politicos. Mergea cu ea in turnee, fie ca o acompania sau doar ca sa-i poarte de grija, sa-i faca ceaiul, sa aiba Maria lui tot ce-i trebuia.
Tica
Maria Lataretu se considera datoare marelui folclorist Constantin Brailoiu, pentru ca i-a slefuit stilul. A invatat-o de toate: cum sa se prezinte in scena, cum sa-si poarte costumul popular. Imi spunea: "Mama, m-a invatat si cum sa tin furculita si cutitul in mana! Cum sa stau la masa, cum sa ma imbrac, cum sa ma port". Ea nu topaia, nu facea gesturi exagerate pe scena, publicul si scena erau altarul vietii sale. Pe scena, ca si in biserica, n-a intrat niciodata cu capul descoperit. S-a facut remarcata intre solistii de muzica populara prin tinuta pe care o avea pe scena. Si prin felul neclintit in care interpreta muzica populara, asa cum o invatase de mica in sat. In scrierile sale, Brailoiu noteaza: "Cu Marita (asa ii spunea Mariei Lataretu), a trebuit sa fiu un dascal intransigent, pentru ca era plina de talent, dar si de personalitate!". Era Scorpion, avea multa vointa, cand apuca un drum, nu se dadea nici in stanga, nici in dreapta! Cand Brailoiu a emigrat in Elvetia, ea a pierdut un mare prieten. N-au mai tinut legatura direct, dar afla vesti despre el prin Harry Brauner, etnomuzicolog si colaborator al lui Brailoiu, cu care Maria a intretinut foarte bune relatii. Cu el si cu sotia lui, plasticiana Lena Constante, mai ales dupa ce Brauner a iesit din puscaria politica. La fel de mult i-a iubit si i-a cultivat si pe Tiberiu Alexandru, si pe Emilia Comisel, doi mari etnomuzicologi ai nostri. A fost numita, pe rand: "Privighetoarea Gorjului", "Craiasa cantecului romanesc", "Regina cantecului romanesc". Era extrem de iubita de romanii din Timoc si Voievodina, care o adorau si spuneau ca la ei nu exista sarbatoare, petrecere de nunta ori botez, fara muzica de pe discurile Mariei Lataretu. Dar Tica, sotul ei, nu a aratat niciodata invidie fata de celebritatea ei, nu a umilit-o niciodata, nu i-a reprosat niciodata nimic, nu a ridicat niciodata tonul in discutiile lor. O adora! O vedea tot ca pe copila timida care a venit sa cante cu taraful lui, la doar 16 ani, impreuna cu fratele ei, Ionita Borcan, viorist si el, dar mort de tanar. De aceea nu exista ca Tica sa vina vreodata acasa fara sa nu aduca ceva, cat de mic, pentru noi, si apoi si pentru fiul nostru, nepotelul lor, Mihaita. Erau amandoi plamaditi dintr-un aluat special, altul decat cel din care e facuta lumea de azi. Dragostea dintre Maria Lataretu si sotul ei, Tica (Mihail) Lataretu, a fost asa de profunda, incat dupa ce a murit, ea nu i-a mai putut supravietui mult timp. Cand am ingropat-o pe ea, ne pregateam, de fapt, de parastasul lui de un an. Mereu imi spunea: "Mama, eu nu mai pot. Ma duc dupa Tica al meu!". O surprindeam, de multe ori, plangandu-l si, desi incercam sa-i abat gandul, imi spunea: "O sa mor si eu! Uite costumul cu care sa ma imbraci, si uite cum sa-mi asezi marama pe cap!". Pentru ca era o femeie foarte credincioasa, care tinea cu strasnicie posturile si se ruga mult, ajunsese sa aiba vise premonitorii. Odata, a visat-o pe Sfanta Parascheva care i-a spus sa-i aduca o marama de-a ei. Inainte de a pleca intr-un turneu la Iasi, mi-a spus sa-i impachetez cu grija cea mai scumpa marama, sa i-o duca Sfintei, ca asa visase. Cand a intrat pe usa bisericii mitropolitane, a aflat ca, in urma cu o saptamana, marama Cuvioasei Parascheva luase foc de la o lumanare si arsese, asa ca marama mamei a fost primita cu mare bucurie! Cand mergea in Gorjul ei natal, nu se putea sa nu treaca pe la manastirea Lainici, sa lase acatiste si danii generoase.
Cantarea cantarilor
De cate ori mergea la Targu Jiu, se repezea si pana la Balcesti, sa-si vada prietenii din copilarie si vecinii, ca rude nu mai avea, iar casa parinteasca nu mai exista. Nicolita Popescu din Balcesti, Marioara Petrescu din Targu Jiu, sora preotului Diaconescu erau cele mai bune prietene ale ei si mergea cu mare drag sa mai stea "de taina" cu ele. Si, mai ales, sa vada lunca Gilortului, unde au prins fiinta primele ei cantece, unde canta de rasuna valea si unde i-a ramas sufletul, pe apele lui. Maria Lataretu isi dorea cu ardoare sa-si faca acolo o casuta, in satul ei natal, si sa se retraga in ea la batranete, dar n-a mai apucat. De aceea, dupa ce s-a stins ea, sotul meu a considerat o datorie sfanta sa vada facuta casa memoriala a mamei sale. A murit, din nefericire, in 2001. M-a ajutat Dumnezeu si i-am implinit eu visul: Casa Memoriala "Maria Lataretu" a fost deschisa oficial in septembrie 2006. Am dus acolo, dupa ce le-am pastrat cu sfintenie, in apartamentul nostru de bloc, timp de 34 de ani, costumele ei si lucrurile dragi, dorind sa fac din casa memoriala un loc in care lumea sa vina si s-o omagieze, pentru biruinta la care a ridicat cantecul romanesc. Din pacate, casa pe care am facut-o cu atata truda, alaturi de o mana de prieteni si admiratori - Mariana Medregan, invatatoare, sufletul acestui proiect, si preotul Nicolae Diaconescu, prieten din copilarie al artistei -, este acum in pericol. Ploua in ea, terenul fuge la vale, nu este racordata la curent electric, deci, nu exista nici o protectie pentru toate acele lucruri pretioase pe care le-am dus acolo. Oficialitatile locale nu se implica in protejarea si promovarea acestui loc, desi Maria Lataretu le-a dus faima peste tot in lume. Sper din suflet ca Muzeul Judetean Gorj, in administrarea caruia a trecut de curand casa memoriala, sa faca mai mult. "Balcestenii mei, gorjenii mei, tare mi-e dor sa ma duc la ei!", spunea ea mereu. Maria Lataretu a fost cu doua luni inainte de moarte acolo. I-a dus preotului Diaconescu un rand de haine preotesti, si un rand de cununii, pentru pomenirea barbatului ei, mort cu cateva luni in urma. Chiar in ziua aceea se casatoreau doi tineri, care au purtat noile cununii, iar preotul le-a facut slujba imbracat cu noile vesminte. Si au rugat-o sa le cante la mireasa. Iar cand s-a aflat acest lucru, o mare de oameni au venit de peste tot, umpland ograda familiei Apostoiu, in care avea loc petrecerea. Toata ulita! Pe ea au urcat-o pe o masa, ca sa o vada toata lumea, si a cantat pret de vreo doua ore. Nu se mai dezlipeau oamenii de langa ea. Le venise acasa regina!
Maria Lataretu a murit pe scena, in timp ce canta. S-a dus la Dumnezeu, umpland cerul cu vocea ei minunata. Era in plin spectacol, pe scena caminului cultural din Romanesti, Botosani. Calendarul arata 23 septembrie 1972. A fost adusa la Bucuresti si depusa la Centrul Creatiei Populare, din Piata Lahovary, unde mii de oameni s-au perindat ca sa-si ia ramas bun de la ea. Funeraliile au fost organizate de Teatrul de Revista "Constantin Tanase". Este ingropata la cimitirul "Sf. Vineri", alaturi de sotul si fiul ei. In fiecare duminica le aprind o lumanare la capatai. Consider ca este de datoria mea sa le cinstesc memoria si sa vorbesc despre ei, cat timp voi mai putea. Iar aceasta datorie le-o las mostenire fiului meu, Mihai, si copiilor lui, nepotii mei."
Johnny Raducanu
"Cand canta ea, simteai pentru ce traiesti tu! N-a fost si n-o sa mai fie alta ca ea!"
Abia iesit din spital, cu urmele perfuziilor pe brate, Johnny Raducanu a tinut foarte mult sa ne intalnim ca sa inregistrez amintirile sale despre Maria Lataretu: "Cine stie cat am sa mai pot povesti tot ceea ce stiu despre o lume care a trecut! Si n-ar fi pacat ca toate amintirile astea sa le iau cu mine?!...". In fata unui bol cu orez (tine regim, din cauza unor afectiuni renale), Johnny Raducanu a vorbit, a plans si a suspinat mult, vorbind despre "coana mare Latareata": "Cand canta ea, simteai pentru ce traiesti tu! N-a fost si n-o sa mai fie alta ca ea!"
"Am cunoscut-o mai bine pe Maria Lataretu prin anii '50, intr-un turneu, pe care "crema" artistilor il facea prin tara, cu un tren pus special la dispozitie de Caile Ferate. Ea era o "taranca-aristocrata", adica se purta ca o regina. Ca si Zaharia Stancu: taran-taran, dar parca era un lord! Avea un zambet cuceritor, un zambet firesc, neprofesional, venit din sufletul ei mare si bun. Era timida, modesta si foarte politicoasa. Ea era vedeta sectiunii de muzica populara, iar la muzica usoara si jazz eram si eu, alaturi de "Trio Grigoriu", iar dirijorul Theodor Cosma era conducatorul turneului. Orchestra naistului Fanica Luca o acompania pe Maria Lataretu si pe celelalte interprete de muzica populara. Mergeam in spectacole "open", in teatre de vara, in orasele de provincie. Ce m-a impresionat cel mai tare la coana mare Latareata era credinta ei. Intalnirea cu ea a fost o clipa a adevarului de la Dumnezeu, care mi s-a aratat ca intr-o revelatie. Sa vedeti cum: la primul spectacol, dupa ce am iesit din scena, inainte de a incepe partea de folclor, am vazut in spatele scenei o femeie ingenunchiata, cu capul plecat, soptind ceva, cu mainile impreunate a rugaciune, iar pe un scaun in fata ei, o icoana si o lumanare aprinsa intr-un paharel, in chip de candela. Am trecut pe langa ea fara sa o deranjez, pentru ca nu se deranjeaza un om care face asa ceva. Era Maria Lataretu. Inainte de a intra in scena - intotdeauna, dar intotdeauna! - ea isi aprindea candela, ingenunchia si isi facea rugaciunile. Mai pe urma, mi-a spus: "Maica, asa vorbesc eu cu Dumnezeu! Si-l rog sa ma ajute sa pot sa le cant oamenilor!". Uite, imi dau lacrimile cand imi amintesc... Atunci am inteles, Corina, atunci am inteles!!... Ca sa atingi unde a atins ea cantecul, trebuie sa fii undeva deasupra, mult deasupra spiritului obisnuit. Maria Lataretu era in folclorul romanesc Ella Fitzgerald a Romaniei! Stii, m-a impresionat teribil marturisirea ei directa, sincera, si am realizat, in clipa aceea, ca un artist adevarat are aceasta comunicare cu Dumnezeu, stie ca numai de la El vine impulsul acela sublim, daruirea aceea neomeneasca pe scena, puterea de a rezista, fizic, la o asemenea descatusare de energie. Pentru ca este, pe scena, atunci cand canti oamenilor, ceva ca... fulgerul si traznetul. Cand canta ea, simteai pentru ce traiesti tu! Era asa de frumoasa!... Si rusinoasa, rau de tot! N-ai fi putut sa gandesti ori sa spui ceva rau despre ea! Avea o lumina pe chip si un zambet de ingerita! Si ma iubea, pentru ca-i iubea grozav pe baietii talentati, care promiteau o frumoasa cariera. La un moment dat, nea Fanica Luca m-a luat sa cant si la folclor, cu bass-ul, si asa am acompaniat-o si pe coana Maria Latareata.
"E timpul sa lamurim lucrurile: Maria Lataretu a fost adevarata stea a cantecului popular!"
Tin minte ca, odata, la Teatrul Savoy, teatrul lui Constantin Tanase, Ion Vasilescu urma sa isi prezinte niste compozitii in premiera, intr-un spectacol de zile mari, care avea si divertisment, si folclor. Pentru asta, a angajat o sectie ritmica, adica pe mine la pian si inca un tobosar. Ne-a platit foarte bine, 400 de lei de spectacol, asta era o suma imensa pentru anii '50. Si, inainte de unul din spectacole, imi amintesc ca ma fataiam si eu prin cabinele fetelor de la muzica usoara, deh, stam la suete. Usile cabinelor erau deschise, se vedeau costumierele cum calcau costume si ajutau artistii sa se imbrace, sa se machieze, sa-si puna perucile, ce sa spun, era frenezia aceea din culise, dinainte de a intra in scena. Maria Tanase avea cabina usa-n usa cu a Mariei Lataretu. Prima arata ca o regina, era frumoasa, imbracata elegant, avea pe frunte o diadema ca o brosa, asa de pretioasa, ca putea sa cumpere cu ea o strada intreaga. Era maritata cu un mare mosier si avea toate serele de flori din jurul Bucurestiului, ca si toate florariile de la Piata Natiunilor. Toate erau ale ei! Dar in seara aia, coana Maria Tanase era tare suparata, nu stiu de ce, si am auzit cum i-a strigat Mariei Lataretu: "Marito, manca-ti-as, canta-mi, fa, si mie ceva, ca sunt suparata rau, arza-i-ar focu' pe barbati! Canta-mi, fa, si mie, manca-ti-as!". Si a-nceput Latareata sa cante, iar Maria Tanase a amutit. Ea, care vorbea atat de vulgar, ca daca intrai in gura ei nu te mai spala nici Dunarea, a ramas traznita. Si toata lumea a tacut brusc, din zumzetul acela, si a ascultat-o ca vrajita. Au intarziat intrarile in scena, prezentatorii nu stiau ce sa mai improvizeze, ca nu mai venea nimeni din culise. Maria Lataretu canta de te durea sufletul! Canta cu bucurie si cu raspundere mare, pentru ca, zicea ea, cand ajungi pe scena, ca artist, "trebuie sa faci oamenii sa fie fericiti, ca au dureri pe suflet si au nevoie sa fie mangaiati". Cand zicea ea: "Maiculita, mama!", simteai cum ti se zbate inima in cusca pieptului. Cantecul ei era ca un descantec vindecator, rostit cu patos si cu convingere! Canta ca un rapsod popular, pentru ca asta era, ea nu avea scoala. Avea niste versuri in asa fel facute, ca te zdrobeau de emotie cand le ascultai: ca ciocarlia, careia ii strica plugul cuibul si-i omoara puii, iar ea vrea sa se inalte in tarii, si de acolo sa se arunce la pamant, sa moara de durere. Era cantecul ei, de fapt, ca-si ingropase cinci copii din sase. Spuneam ca nu avea scoala, ea canta cum auzise in satul ei din Gorj si de la lautarii batrani de-acolo. Avea un talent urias, de la Dumnezeu, si fusese doar slefuita de Constantin Brailoiu, care o descoperise cantand, in timp ce-si matura curtea casei din Targu Jiu, tanara nevasta. Auzise Brailoiu ca, acompaniata de taraful barbatului ei, Tica Lataretu, faceau ravagii prin carciumile din Targu Jiu si la nuntile gorjenesti. Si s-a dus la ea acasa, impreuna cu etnomuzicologul Harry Brauner si cu profesorul Mihai Pop, etnolog. Dar impotriva lui Harry Brauner eu am un cui, trebuie sa spun asta, pentru ca l-a promovat pe Gheorghe Zamfir, care e un bocciu. Un part de-al lui nea Fanica Luca, marele naist cu care a cantat Latareata, face cat toata muzica lui Zamfir. Nea Fane si cu coana mare Latareata cand cantau... oh... erau doua genii!... Se uitau ochi in ochi si cantau!...
Apoi, Latareata a cantat mult timp sub bagheta lui Ionel Budisteanu, care conducea orchestra Filarmonicii de Stat, "Barbu Lautaru". Ea era solista ansamblului. E timpul sa clarificam lucrurile: Maria Lataretu a fost adevarata stea a cantecului popular! Maria Tanase era doar cantareata de varieteu, adica divertisment pentru publicul de teatru de revista, de conditie medie. Asta facea ea cel mai bine. Si spionajul! A carat, in timpul razboiului, multe valize diplomatice prin Europa si pe la Istanbul. Ea habar n-avea sa cante folclor, iar cand incerca, o facea prost. Maria Lataretu, in schimb, era stapana-stapanelor muzicii populare. N-a fost si n-o sa mai fie alta ca ea! Saraca de ea, nimeni nu mai stie acum de Latareata, numai noi, astia care am cunoscut-o, o mai pomenim asa, in amintirile noastre. De-asta imi plac mie americanii, ca stiu sa-si respecte valorile, artistii si sportivii! Pai, acolo ar fi fost "Hall of Maria Lataretu", evocata mereu prin tot felul de actiuni, simpozioane, premii si spectacole. Or, la noi, nici casa memoriala nu sunt in stare sa o intretina oficialitatile, ploua in ea! Bine faceti ca scrieti voi, in revista "Formula AS" de ea, ca n-a cantat nimeni cantecul romanesc mai bine! Pentru felul minunat si nemaiintalnit in care a cantat ea, trebuia promovata si transformata intr-o artista mondiala. Pentru ca atingea orice om de pe lumea asta in suflet, chiar daca canta in limba romana! Ti se intampla, pur si simplu, sa te nauceasca, sa ramai amutit. Asa cum am ramas eu, nestiind limba engleza, cand l-am ascultat prima data pe marele actor britanic Sir Lawrence Olivier recitand Shakespeare, pe un disc pe care mi l-a pus Catinca Ralea, traducatoare de exceptie si om de litere, odata, in tineretea mea. Din felul in care recita, in care modula si accentua cuvintele, mi-am dat seama despre ce era vorba, iar Catinca mi-a confirmat. Asa transmitea si Maria Lataretu: dincolo de cuvinte! Era o forta a naturii! Ca sa-nteleaga toata lumea: uite, la campionatul asta mondial de fotbal, a fost, in general, un joc nespectaculos, dar am vazut un jucator brazilian genial, care in inghesuiala aia de oameni care se miscau, a dat o pasa pe care numai un geniu putea sa o dea. El a vazut, ca secventele dintr-un film, fotograma cu fotograma, cu cinci minute inaintea celorlalti, si a trimis mingea pe culoarul cel mai nimerit, cu viteza care trebuia, in punctul in care trebuia ca sa urmeze un gol. Astia sunt vizionarii, inainte-mergatorii, nu numai in arta, ci in orice domeniu. Asa era si Maria Lataretu, geniala, printre ceilalti din "lotul" interpretilor nostri de muzica populara! Asta inseamna inzestrare de la Dumnezeu!
"Si pasarile cerului taceau cand canta"
Dincolo de scena, era o femeie simpla de tot. Isi cosea singura costumele. Ce camasi cu margele stia sa coasa, iar lui nea Fanica Luca, naistul, i-a brodat un ilic cu fir de aur. Ea buna ca painea calda, orice i-ai fi spus, ea nu ducea vorba, nu se certa cu nimeni, doar dadea asa din cap si zambea. Si orice necaz ai fi avut, iti spunea sa fii bun si iertator, ca Dumnezeu o sa aiba grija de tine. Se ducea si la piata cu cosnita, gatea minunat, in turnee ne facea tot felul de bunatati. N-am sa uit niciodata ce oua cu jumari ne facea in trenul acela de turneu, in care locuiam si mergeam peste tot prin tara. Imi e dor de trenul acela!... Pe vremea aceea, nu aveam hoteluri, ci trenul acesta la dispozitie, aveam bucatarie si bucatar, si un om care ne aproviziona in fiecare oras.
"Fratii mei", ne spunea colegilor ei de scena. Printre noi, era si Aurelian Andreescu, tanar, proaspat absolvent al Scolii de Arhitectura. Intarzia la repetitii, avea doar 18 ani, si ea ii purta de grija ca o mama: "De ce te-ai culcat tarziu, copile? Trebuie sa ai grija de tine, ca sa poti canta bine, ca uite ce baiat talentat esti!". Maria Lataretu venea intotdeauna inaintea tuturor la repetitii, chiar si inaintea muzicantilor, era extrem de punctuala si avea o disciplina a muncii de invidiat. Iar turneele noastre erau formidabile, era o atmosfera minunata intre artisti, pentru ca toti aveau in comun dorinta de a face arta, de a cuceri publicul. O iubea lumea grozav! Iti spun, dupa ce batea matanii largi si iesea pe scena, si pasarile cerului taceau cand canta ea! Scotea sunetele intr-un anumit fel, care nu se invata nicaieri! Era ca o pasare maiastra! Toata lumea incremenea cand dadea drumul trilurilor. Asa era! Si cred ca nu exista cantareata de folclor care sa nu inghete cand aude de Maria Lataretu. Si multi dintre cei de varsta mijlocie ii sunt datori, chiar daca nu recunosc asta, pentru ca i-a sfatuit si i-a indrumat la vremea lansarii lor.
Maria Lataretu a murit pe scena! E visul oricarui artist! As vrea si eu sa mor la fel! Sa mor decent si sa nu incurc pe nimeni cu o suferinta prelungita, pe vreun pat de spital. De ce-mi spui sa nu ma gandesc la asta? Ma gandesc, cum sa nu ma gandesc, pentru ca nu stiu cata vreme mai am, doar Cel de Sus, Marele Dirijor, stie! Nu ma mai cauta nimeni, daca nu mai pot canta acum, din cauza problemelor mele de sanatate! Sunt intr-o miscare mare de sah cu viata mea in momentul acesta. Daca mor, nici de mine n-o sa mai stie nimeni. Traim intr-o societate egoista, pragmatica, fiecare e preocupat doar de propria-i persoana. Cui ii mai pasa de un artist batran si singur? Nu stiu cum o sa fie pana la capat... Ma rog si eu: Doamne, nu ma lasa!".