Atlantii din apa oceanelor
Istoria delfinilor incepe cu mult inaintea celei umane. Studiul fosilelor a demonstrat ca, in urma cu aproximativ 50 de milioane de ani, un mamifer cu blana putina si un corp prelung a alunecat intr-o laguna tropicala din Marea Tethys, care se intindea din Spania zilelor noastre, pana in Orientul Mijlociu. In timp, acea creatura s-a adaptat la viata marina, pierzandu-si parul si alungindu-si corpul. Narile ei s-au deplasat catre crestetul capului, iar membrele au devenit aripioare inotatoare. Asa arata delfinul in zilele noastre.
Exista insa o teorie despre stramosul delfinului cu mult mai tulburatoare. Se spune ca acesta ar fi fost locuitorul legendarului taram numit Atlantida. Dupa ce insula a disparut in urma unei catastrofe naturale, locuitorii ei nu au avut alta optiune decat sa se adapteze la viata acvatica, oamenii transformandu-se in delfini. Adeptii acestei teorii explica astfel si legatura stransa dintre oameni si delfini.
Indiferent ce alegem sa credem, delfinii reprezinta, in continuare, pentru oamenii de stiinta, o fiinta misterioasa, necunoscuta. Oricine i-a vazut a ramas fascinat de incredibila lor energie, de bucuria vietii pe care o degaja si de inteligenta lor remarcabila. Gingasia si atitudinea parca plina de optimism a acestor fiinte joviale ii fac pe copii sa rada, iar pe adulti - sa redevina copii. Intr-un mod cu totul misterios, delfinii ating cumva profunzimea sufletului omenesc.
Delfinul din oglinda
Dar cat de inteligente sunt oare aceste fiinte? Inteligenta este definita de oamenii de stiinta fie prin capacitatea de a comunica, fie prin constiinta propriei persoane. Studiile vietii delfinului realizate in ultimele decenii au demonstrat ca delfinii poseda ambele calitati, atat aceea de a comunica intre ei, cat si constiinta de sine. Diana Reiss, profesor de psihologie la Universitatea din New York, a demonstrat ca delfinii se pot recunoaste in oglinda si chiar o folosesc pentru a-si "inspecta" diverse parti ale corpului. O asemenea abilitate se credea pana acum ca o detine doar omul.
Cercetarile comportamentale au dovedit ca delfinii, indeosebi cei din specia afalin, au personalitati distincte, se pot gandi la viitor si folosesc uneltele. Pana nu demult, oamenii de stiinta afirmau ca fabricarea si folosirea uneltelor este trasatura esentiala a omului, care il separa net de celelalte fiinte. Evolutia speciei umane are la baza tocmai aceasta abilitate, insa cercetarile recente demonstreaza ca ea nu ne apartine in exclusivitate. Astfel, in Golful Rechinilor din Australia, s-a descoperit ca delfinii si-au "confectionat" din bureti marini o banda care sa le protejeze botul sensibil cand foreaza fundul oceanelor.
Daca francezii sunt probabil cei mai renumiti in prepararea specialitatilor culinare, ei bine, atunci delfinii sunt cei mai renumiti "bucatari" dintre mamiferele acvatice. In urma unor indelungate observatii, s-a descoperit cum vaneaza ei sepiile. De obicei, femela delfin este cea care goneste mai intai sepia catre fundul oceanului, unde este lovita rapid si puternic. Apoi, ridica sepia catre suprafata, lovind-o usor cu varful botului, astfel scotandu-i din corp cerneala toxica. Ca orice bucatar rafinat, delfinul nu se grabeste sa o manance inainte de a o fragezi. Astfel, o freaca de pietrisul de pe fundul oceanului pana cand carnea dobandeste o consistenta satisfacatoare.
Un limbaj cu mii de semnale
Un argument important pentru a sustine ca delfinii sunt fiinte extrem de inteligente este modul lor de a comunica. S-a constatat ca aceste animale folosesc in comunicare aproximativ 14 mii de semnale, in timp ce oamenii, in convorbirile lor zilnice, se limiteaza doar la o mie de cuvinte! Mai mult decat atat, un singur semnal al delfinilor cuprinde mult mai multe semnificatii decat un simplu cuvant. Delfinii sunt capabili sa emita o gama larga de sunete, de la fluierat, modalitatea lor principala de comunicare, la clicuri, zgomote scurte, folosite in principal pentru ecolocatie. Ecolocatia este mai bine cunoscuta sub numele de "sonarul delfinilor". Acest "instrument" le permite sa localizeze obiecte sau organisme vii aflate la sute de metri distanta, cu un remarcabil succes. Sistemul senzorial de ecolocatie al delfinilor este fascinant prin complexitate, dar ramane in continuare un mister pentru stiinta moderna. Fiecare delfin adopta o "semnatura", un sunet aparte care-l caracterizeaza doar pe el, astfel incat sa se poata recunoaste unul pe celalalt. In concluzie, putem afirma ca eficienta utilizarii codurilor nu este o caracteristica exclusiv umana.
Kelly si pescarusii
La Institutul de studii ale mamiferelor marine din Mississippi, delfinul Kelly si-a construit de mult o reputatie bine meritata. Toti delfinii de la institut sunt instruiti sa stranga mizeriile care cad in bazinele lor, iar apoi negociaza cu ingrijitorii schimbul deseuri-peste. Insa delfinul Kelly a mers mai departe decat toti ceilalti, uimindu-si instructorii. El ascundea gunoaiele pe fundul bazinului, sub o piatra. De cate ori dresorul se apropia, se ducea la fund si aducea doar o mica parte din gunoiul strans, primind in schimb o portie de peste. Tratativele insa nu se incheiau aici, Kelly repetand operatiunea pentru a primi tot mai mult peste. Dar agilitatea mintii lui Kelly nu s-a oprit aici. Intr-o zi, un pescarus a poposit in bazin. Kelly a imobilizat intrusul si l-a predat instructorului. Acesta a fost atat de mirat de captura, incat i-a oferit o multime de peste. Se pare ca experienta i-a dat idei noi. La masa, ea a pus deoparte ceva peste si l-a ascuns sub piatra unde ascundea gunoaiele. Cand nimeni nu era prin preajma, a scos pestele la suprafata si l-a folosit ca momeala pentru a atrage alti pescarusi. In timp, si-a invatat si puiul sa faca la fel, iar metoda s-a raspandit. Acum, momirea pescarusilor a devenit chiar un soi de joc la delfini.
Toti pentru unul si unul pentru toti!
Poate ca acesta este un mesaj pe care delfinii incearca sa ni-l transmita, prin comportamentul lor in colectivitate. Ei se ghideaza dupa o adevarata "filosofie" sociala si se dedica intregului grup. Cand unul dintre ei se simte slabit, toti ceilalti il inconjoara cu afectiune, pentru a-l apara de eventualele pericole si, daca acesta nu mai poate ajunge la suprafata cu propriile puteri, toti ceilalti il sustin, impingandu-l spre aer, pentru a putea respira. Delfinii dovedesc altruism si actioneaza cu generozitate nu numai intre ei, ci si cu oamenii. Relatari despre delfinii salvatori apar inca din antichitatea greaca. Exista sute de marturii ale oamenilor salvati de catre delfini de la inec sau de atacul rechinilor.
In urma cu cativa ani, in golful Eliat, din Orientul Mijlociu, un turist britanic a fost salvat in mod miraculos de catre trei delfini de la atacul unui rechin. In apropierea Peninsulei Sinai, un vas de croaziera s-a oprit pentru ca turistii sa poata privi cum se joaca delfinii. Atrasi de voiosia lor, trei pasageri s-au hotarat sa li se alature, iar unul dintre ei a ramas in apa mai mult decat ceilalti. In timp ce se juca cu delfinii, a observat cu groaza ca un rechin se apropia amenintator. Vasul deja se afla la ceva distanta, iar strigatele lui disperate nu au fost auzite. Deodata, trei delfini s-au aliniat, formand un zid protector intre el si rechin. "Dadeau puternic din coada, sareau in aer si se aruncau zgomotos in apa", povestea turistul dupa incident. "In scurt timp, au venit si alti delfini, au creat un cerc protector in jurul meu si m-au impins incet catre vas. Daca nu erau ei, as fi avut o moarte cumplita!".
Nici o alta specie de animale salbatice nu se comporta cu atata afectiune, devotament si incredere fata de oameni. Mai mult decat atat, delfinii au grija si de mediul ambiant, din care isi iau exact atata hrana cata au nevoie, nu distrug si nu omoara inutil alte vietuitoare.
Delfinii terapeuti
In ultimii ani, terapia cu delfini a luat o mare amploare, devenind un fenomen "la moda" in incercarea de a trata diverse afectiuni, in special ale copiilor bolnavi de autism, paralizie cerebrala sau sindromul Down.
In lucrarea sa intitulata "Mesajul delfinilor", Patricia St. John povesteste cum a descoperit ca delfinii si copiii autisti "comunica" intr-un mod cu totul aparte. Ea a incercat sa-i apropie si rezultatele au fost spectaculoase: copiii bolnavi ieseau treptat din izolarea lor in preajma delfinilor. Cercetatorii au analizat esantioane de sange prelevate, inainte si dupa ce pacientii au intrat in contact cu delfinii, rezultatele aratand ca, dupa inotul cu acestia, exista o modificare a nivelului de endorfine. Aceste transformari de natura fiziologica raman inca o enigma.
Recent, a aparut ideea ca delfinii ar trebui sa fie declarati "persoane non-umane", cu dreptul de a fi tratati ca "indivizi". Delfinii sunt constienti de mediul lor, au emotii, au personalitati distincte, control de sine, si ii trateaza pe ceilalti cu respect, fara a cere nimic in schimb. Recunoasterea inteligentei deosebite a delfinilor si declararea lor ca persoane este insa greu de acceptat, in conditiile in care omul isi proclama suveranitatea de fiinta rationala asupra intregii planete.
Sfarsitul lui Flipper
Cu totii ne amintim de Flipper, delfinul jucaus si vesel din serialul cu acelasi nume care ne-a fermecat in copilarie. Rick O'Barry, cel care s-a ocupat ani de zile de Flipper, a realizat, dupa moartea delfinului, ce greseala imensa a comis ingradindu-i libertatea si tinandu-l captiv intr-un bazin, pentru amuzamentul a milioane de oameni. Astfel ca, in ultimii ani, pentru a scapa de povara vinovatiei, a decis sa-si dedice intreaga viata protejarii delfinilor. El a povestit in documentarul "Laguna" ("The Cove") cum a ajuns, prin moartea lui Flipper, sa isi puna viata in pericol pentru salvarea acestor animale. "Pentru delfini, orice incercare de a respira reprezinta un adevarat efort. Pot sa-si ia viata in orice moment Flipper m-a privit drept in ochi, si-a tinut respiratia, iar apoi s-a scufundat in rezervor si nu s-a mai intors. Mi-am dat seama ca nu mai suporta sa fie inchis intr-un bazin".
Asa a devenit americanul Rick O'Barry aparator in campania impotriva vanarii delfinilor in apele Japoniei. In Taiji, pe coasta nipona, intr-o laguna aparent linistita, an de an, din septembrie si pana in martie, se produce un adevarat macel al delfinilor. Peste 20.000 de delfini sunt ingraditi in laguna prin metode nemiloase, iar apoi ucisi rand pe rand, cu bestialitate. In Japonia, chipurile, delfinul este o delicatesa, desi s-a demonstrat prin probe concludente, chiar dupa standardele japoneze, ca aceasta carne este deosebit de toxica, continand foarte mult mercur. Si anul acesta, in septembrie, masacrul poate incepe din nou. Iar oameni din intreaga lume asista neputinciosi la acest carnagiu.
Cand va inceta omul sa-si demonstreze forta, aparent superioara, in fata intregii naturi? Cand va inceta sa subjuge o alta viata inteligenta, pentru propriul amuzament? Cruzimea pescarilor din Taiji ne duce cu gandul la ceea ce spunea Leonardo da Vinci in urma cu mai bine de cinci secole: "Daca omul vrea libertate, de ce sa tinem pasarile si animalele in custi? Intr-adevar, omul este stapanul animalelor pentru ca le depaseste in brutalitate. Noi traim din moartea altora. Suntem locuri de inmormantare pentru animale! De la o varsta frageda, am renuntat la carne, si va veni o zi cand oamenii ca mine vor vedea uciderea unui animal asa cum vad acum uciderea unui om".
La delfini exista ceva impresionant. Ei demonstreaza neincetat o vie dorinta de a comunica si empatiza cu alte creaturi ale pamantului. Acest atribut rar, un alt animal, Homo Sapiens, inca nu l-a invatat perfect.