Daca "vizitezi" Romania numai la televizor, citind ziare si consultand forumurile de criza de pe internet, risti sa ajungi sa traiesti in... alta tara, una a falimentului generalizat, a crizei eterne, a prabusirii sociale. O tara a catastrofelor, a "mortilor vii" bantuind pe strazile cenusii, a cohortelor de abandonati ai sortii, care-si plang unul altuia de mila. Romania de la televizor este un spatiu al sfarsitului iminent, o vale a plangerii, a lacrimilor de neputinta. Din fericire, Romania adevarata este departe de aceste imagini lugubre. Nu este in paradis, dar nici in bolgiile infernale create de mass-media. Stiu, multi dintre noi facem posibil acest... recurs la metoda. Metoda liniilor ingrosate in negru, a graficelor coboratoare sub zero, ale caror telespectatori voluntari suntem multe ore pe zi. Noi facem ratingul, noi suntem pierzatorii de timp. Mentalitatea noastra se hraneste din ape tulburi, prezentate ca expresie a realitatii. Omul manipulat de televizor. Ultimii douazeci de ani au provocat o distorsiune grava a firii romanului. I se spune "Sindromul Elodia" - expresia deplina a curiozitatii de mahala, a atipelii intelectuale, a nihilismului. Dar in Romania exista si altfel de oameni. Oameni normali, cu mintea intreaga, care nu amortesc in fata televizorului, nu se lasa contaminati de ura si de prostie, si cauta solutii pentru a razbi printre greutati. Un astfel de om este si d-na Lumia Vlad din Hunedoara, o femeie curajoasa si razbatatoare, care a invins inertia si cenusiul vietii, deschizand o mica afacere cu arta populara, chiar la intrarea principala a Castelului Huniazilor. O lectie de viata, cu un luptator care are curaj sa se ia la tranta cu ea.
"Criza in Hunedoara n-a inceput de ieri, de azi. A inceput in 1990, cand industria a fost numita un "morman de fier vechi""
- Se spune ca intr-un oras ca Hunedoara, criza economica a muscat mai adanc decat in Bucuresti sau in alte mari orase. Cum faceti fata atator restrictii din viata de zi cu zi?
- Criza in Hunedoara n-a inceput de ieri, de azi. A inceput in 1990, cand industria a fost numita un "morman de fier vechi" si i-am simtit coltii in 2003-2004, cand s-a inchis Combinatul siderurgic. Va imaginati? 15.000 de oameni au ramas dintr-o data fara serviciu! M-am numarat printre ei, lucram la departamentul resurse umane. Un gol imens s-a cascat in bugetul fiecarui "disponibilizat", mai ales ca nici un euro din banii europeni alocati pentru compensatii in astfel de cazuri nu a ajuns la noi in oras. Ministerul Muncii i-a directionat in buzunarele altora, lasand Hunedoara intr-o atmosfera gri-petrol, cu supermarketuri goale si benzinarii pustii. De la productia ametitoare de otel din anii comunismului, la inchiderea uzinelor si stingerea furnalelor ce au functionat non stop sute de ani, trecerea a fost dureroasa, brusca, revoltatoare. Obisnuiti, ca tot romanul, cu tutela statului, hunedorenii s-au vazut dintr-o data fara nici un rost; multi au fost nevoiti sa plece in localitatile de origine ale parintilor (din 89.000 de locuitori, au mai ramas 71.000), altii au luat calea strainatatii, si prea putini dintre localnici au cautat sa incropeasca ceva pe loc, o sursa oarecare de venit. Din pacate, cei mai multi s-au obisnuit repede cu ajutorul social, cu banutul vaduvei, si putini s-au gandit sa-si ia soarta in propriile maini, sa razbeasca prin hatisul birocratic al afacerilor.
- Dupa cum se vede, faceti o exceptie. Ati iesit din starea de disperare a anului 2004, cand ati luat... "ordonanta" - vreo 12 salarii a sapte sute de lei?
- Anul 2004 e greu de uitat. Ministrul PSD-ist al Muncii, Marian Sarbu, un incompetent cu acte la purtator, a decis ca femeile care nascusera in 2002 si 2003 nu mai aveau dreptul la somaj, la "ordonanta" si la ajutor social pentru nasterea unui copil! O decizie fara precedent, unica in analele muncii din aceasta tara, pe care, in cele din urma, dupa multa bataie de cap, am anulat-o in justitie. Era un drept, nu o favoare, nu pretindeam sa mi se dea, sa-mi cada din cer niste bani, doream doar sa repar o imbecilitate ministeriala. Am dat intreg esalonul ierarhic al statului in judecata, de la presedintele tarii, la ultimul director judetean. N-am avut bani de avocat, dar am invatat sa ma apar singura, am citit tratate de drept si o cazuistica impresionanta. M-am batut cu sistemul pentru toate femeile care au nascut in perioada respectiva, traind adevarata criza a vietii mele. Am lucrat pe unde am apucat, am descarcat TIR-uri de marfa, am fost ziliera. Apoi, am avut norocul unei galerii de antichitati care m-a angajat. Atunci mi-am inceput o noua etapa a vietii, cand a trebuit sa invat pe branci. Nu stiam nimic despre arta veche, nu aveam habar de o limba straina, sa pot conversa cu turistii care doreau sa cumpere. Nu m-au interesat banii, am acceptat un salariu foarte mic. Situatia este valabila si astazi, cand am propriul meu magazin. Nu banii sunt pe primul plan.
"Sunt vremuri de criza? Invata! Din inginer, fa-te comerciant; din mecanic, fa-te agricultor; din miner, fa-te sofer sau ghid turistic"
- Ca om de afaceri nu va intereseaza banii?
- Pentru mine, banul nu este cel mai important lucru in viata. Mai importanta e invatatura. Tot timpul exista ceva mai important decat banul. Tot timpul! Sunt vremuri de criza? Invata! Invata sa faci altceva decat pana acum, largeste-ti orizontul. Din inginer, fa-te comerciant; din mecanic, fa-te agricultor; din miner, fa-te sofer sau ghid turistic. Nu ramane incremenit in proiect, ca atunci criza te va invinge si ajungi sa-ti iei zilele. Daca urmaresti doar un salariu mare, doar un castig gras, fara sa inveti nimic, peste doi-trei ani se intampla sa fii dat afara si sa te trezesti ca la inceput: zero leafa, zero cunostinte noi. Sansele iti sunt tot mai mici si poti ajunge somer de meserie. Nu aceeasi a fost situatia mea. Dupa trei ani, patronii magazinului de antichitati au inchis, au plecat in strainatate si m-au lasat pe drumuri, cu copil de crescut si leafa sotului blocata in credite. Dar daca nu invatam ca la universitate, daca nu ma specializam in arta veche si nu invatam engleza, la cei 40 de ani ai mei, cu multe, multe, multe algocalmine pe masa, ce se intampla? Si azi as descarca TIR-uri, dar si acelea sunt tot mai putine...
- Invatatura la o anumita varsta nu e chiar asa de usoara. Criza face someri si la 60 de ani. Mii de functionari din primarii ajung pe drumuri, chiar in aceste zile... Ce-i sfatuiti?
- Sa invete... Sa lase deoparte resemnarea mioritica, sa-si ia viata pe cont propriu. Sa invete sa faca gogonele, sa faca margele, sa cultive pamantul, sa puna cartofi si fasole, sa-si vanda apartamentul la bloc si sa se mute la tara, sa-si ia acolo o bucata de pamant si o casuta modesta. La orice varsta poti sa inveti. Nu va mai aratati neputintele, vesnica poveste a lui "nu pot", "nu stiu", "n-am timp", "n-am rabdare"... Nu mai spuneti ca nu puteti. Faceti! Aveti rabdare! Si nu mai judecati atat de mult, nu mai meditati... Pana ce romanul judeca si se scarpina-n cap, ii trece viata.
- Care credeti ca este modalitatea prin care am putea schimba lucrurile in bine, in actualul context politic si economic din tara?
- Primul pas in orice intreprindere economica sau politica este asumarea raspunderii. Fa ca guvernul: asuma-ti raspunderea! Adica eu si cu dv. trebuie sa ne asumam raspunderea pentru tot ce exista in aceasta tara. Nimeni de acolo, din guvernul Romaniei, nu s-a pus singur pe acea functie. Pentru tot ce s-a intamplat in aceasta tara, de 20 de ani incoace, nu este vinovat un grup de degenerati, cum ar spune Dan Puric. Nu. Este vina noastra, a mea si a ta si a lui. Nu putem spune ca intreaga lume este de vina pentru criza de astazi, ca Dumnezeu insusi este vinovatul si noi nu. Suntem vinovati pentru ca am acceptat zi de zi si ceas de ceas compromisuri, pe ideea "las ca merge si-asa". Nu spun ca altii nu sunt de vina, dar este obligatoriu ca, in fruntea acestei liste de vinovati, sa ma pun pe mine. Daca nu ma voi pune pe mine, niciodata nu voi reusi sa fac ceva in viata. Nu voi avea atitudinea potrivita, iar fara atitudine, nimic nu iese cum trebuie. Criza este o oportunitate perfecta pentru a ne asuma raspunderea si a ne pune in capul listei de vinovati, pentru a iesi din letargia ancestrala, din spatiul mioritic ce ne inmoaie si ne condamna la o meditatie prelungita, ineficienta.
"Bere, Elodia, seminte. Seminte, bere, Elodia. Si iar de la capat"
- Credeti ca romanii sunt letargici, moi si meditativi?
- Romanii sunt nemuritori! Romanii au tot timpul din lume! Ei par a nu fi aflat inca un adevar simplu: ca nu exista supravietuitori pe acest pamant. Nu poti sparge toata ziua seminte-n parc. Nu poti privi toata ziua la televizor: Boc, Basescu; Basescu, Boc; Boc, Boc, Boc; Basescu; Basescu; Basescu. E o boala la televiziunile astea. Nu poti ramane captiv ore in sir, pentru a privi la nesfarsit aceleasi stiri, aceleasi comentarii. Dupa cum nu te poti uita cu lunile de zile la Elodia. Bere, Elodia, seminte. Seminte, bere, Elodia. Si iar de la capat. Oare Elodia iti hraneste copiii? Daca te uiti toata ziua la Elodia si nu faci nimic, daca iti pierzi astfel sapte ore din viata in fiecare zi, de ce te opresti pe strada, sa dai interviuri si sa spui ca traiesti rau? Nu ai acest drept. Nu-l ai, si oricum nu te cred. Sunt tentata sa spun si eu, ca sfantul marturisitor Grigore Gafencu, mort in 1958, in inchisorile comuniste: "Frate iubit, niciodata sa nu te consideri de prisos! Daca esti aici, pe pamant, cu voia lui Dumnezeu esti, si ai un scop si o menire pe acest pamant". Cu alte cuvinte, nu-ti mai pierde timpul, romane, mai ales daca afara e criza. Momentul trait acum de Romania este oglinda ta, romane, rezultanta tuturor actiunilor tale, o reflectare a valorilor in care credem sau nu credem. Tanarul semianalfabet de 18-19 ani, care mananca seminte pe strada, se scarpina la partile moi si cumpara "iarba" de la "magazinul de vise" este ilustrarea valorii noastre ca oameni si educatori. Ne irosim talantul dat de Cel de Sus. Romane, gaseste ceva bun de facut. Cunoaste-te. Ca sa te cunosti, nu trebuie sa te mai uiti la Elodia, ci sa te intorci in tine insuti. Vezi acolo ce poti face pentru viata ta, pentru familia ta, pentru ceilalti, pentru tara. Nu uita cele trei cuvinte magice, cele trei cuvinte fermecate, cu atat mai valabile in vremuri de restriste, cand viata iti este amenintata: NU TE RESEMNA! Frate iubit, nu esti de prisos pe pamant, deci nu te resemna!
Doamnei Lumia Vlad ii puteti scrie la e-mail: lumya_cristtal@yahoo.com. In magazinul sau de suveniruri, aflat in parcarea din fata Castelului Huniazilor, se vand obiecte traditionale din ceramica, masti populare, copii reusite dupa ceramica neolitica de la Vadastra si Cucuteni, tablouri, artizanat si multe altele. Daca cineva o poate ajuta sa deschida un mic chiosc la Bruxelles, unde ar dori sa vanda arta populara romaneasca, renunta o perioada la orice profit, oferindu-l respectivului binefacator.