"Trebuie sa demisioneze pentru foarte multe motive. Trebuie sa se care de aici. Poate ca o sa-l chem chiar eu si o sa-i zic sa demisioneze. Totusi, daca pleaca, trebuie sa o faca din propria lui dorinta. Iar el nu vrea. Vrea sa stea in post pana ajunge la o suta de ani. Ne confruntam cu un om care ne poate face sa ne prabusim cu totii".
Cel care se destainuia astfel in fata ministrului justitiei, in Biroul Oval al Casei Albe, era chiar presedintele Richard Nixon. Dar oare despre cine vorbea? Despre nimeni altul decat John Edgar Hoover, marele sef al FBI, care isi pastrase postul timp de sapte mandate prezidentiale diferite, dupa fiecare dintre ele parand si mai puternic. Oare de ce presedintele Nixon parea sa se teama de acel om care propovaduia virtutea si dadea lectii de morala intregii Americi? Pentru ca cel care a condus FBI-ul atata timp devenise de multa vreme unul dintre personajele cele mai puternice din istoria Americii.
De la Serviciile Secrete la FBI
Serviciile secrete americane au aparut in 1865, numindu-se "US Secret Service" si aveau treizeci de angajati. Misiunile acestora erau relativ simple: revendicand un oarecare statut de spioni, ei asigurau de fapt paza presedintelui sau, uneori, linistirea vreunui sindicalist mai recalcitrant. Acest organism a fost, de fapt, schita FBI-ului (Federal Bureau of Investigation), fondat in 1908 de catre Charles Bonaparte. Aceasta politie judiciara federala avea drept scop lupta impotriva fraudei si, in unele cazuri mai speciale, anchetarea delictelor comise de catre reprezentantii puterii.
Congresul american a impins sensul democratiei asa de departe, incat a reusit sa creeze o entitate capabila sa-i faca rau. Pentru ca, din pacate, in scurt timp, FBI-ul a capatat reputatia unui organism corupt si nedemn de incredere. Aceasta imagine deplorabila s-a schimbat in 1924, odata cu numirea in fruntea biroului a unui jurist ambitios, pe nume John Edgar Hoover.
O ascensiune fulgeratoare
Felul in care Hoover a ajuns la putere explica intr-o oarecare masura reputatia de care s-a bucurat mereu. Tanar licentiat al facultatii de drept din Washington, el a intrat la numai douazeci si doi de ani in Departamentul de Justitiei, sectia de informatii a FBI. In 1924, la douazeci si noua de ani, a fost numit director. Pentru un om venit din popor, acest lucru a insemnat intruchiparea visului american. Dar opinia publica nu a stiut niciodata ca el a beneficiat de un puternic sprijin al francmasonilor, ce doreau sa il vada in acel post extrem de important. Hoover s-a temut intotdeauna de posturile politice ce se puteau pierde usor si a preferat pozitia de eminenta cenusie, pentru ca stia ca detine arma cea mai puternica: informatiile, dosarele secrete.
Prima sa masura ca nou director al FBI-ului a fost sa-i expulzeze pe toti agentii pe care ii banuia ca sunt corupti pe plan politic sau moral. El a fost primul care a promovat avansarea pe merit: angajatii nu mai avansau in functie in baza vechimii lor, ci a devotamentului si motivatiei. Dupa ce a scapat de "uscaturi", Hoover a pus FBI-ul pe drumul cel bun.
Lupta impotriva alcoolului
Stiind ca avea foarte mult de castigat daca se baga intr-o actiune mediatica, Hoover a imbracat foarte repede imaginea unui director obsedat de ordine, care facea totul pentru ca legea prohibitiei, ce fusese decretata in America in 1920, sa fie respectata. Nimeni nu a fost mai zelos decat el in prinderea cetatenilor ce se dedau consumului de bauturi sau contrabandei. Prin aceasta actiune determinata, patronul FBI a obtinut foarte repede renumele unui om eficace si extrem de temut, ce lupta pentru securitatea nationala. In plus, el a stiut foarte bine sa isi intareasca aceasta imagine, folosindu-se de presa. A simtit imediat ca putea obtine si mai mult credit din partea congresului, marindu-si, astfel, aria de interventie. Chiar daca televiziunea nu exista inca, Hoover a devenit maestru in arta de a transforma reusitele agentiei sale in victorii personale si a devenit foarte repede constient de puterea pe care ar fi putut s-o detina, cu conditia sa stie absolut tot ce se intampla. In scurt timp, el a cerut un contract permanent ca director al FBI, care, in mod oficial, garanta independenta functiei sale, dar care, in acelasi timp, facea din acest om care avea ochi peste tot un personaj pe cat de temut, pe atat de incontrolabil.
Omul care vedea si auzea tot
Hoover a alcatuit timp de cincizeci de ani dosare secrete extrem de compromitatoare despre viata privata a personalitatilor cele mai in voga si majoritatea informatiilor erau stiute doar de el. Cadrul legal al arhivarii pe scara larga a devenit misiunea principala a FBI-ului, incepand cu anul 1939: contra-spionajul pe teritoriul american (de externe se ocupa CIA), detectarea si neutralizarea oricarei persoane susceptibile de a se ocupa cu activitati ce puteau pune in pericol securitatea nationala.
Seful FBI a autorizat, astfel, scormonirea in viata tuturor celor pe care ii banuia ca submineaza valorile conservatoare de care el era asa de atasat, constituindu-se niste dosare foarte exacte. Deschiderea arhivelor secrete ale FBI, impusa de catre un decret al curtii supreme de justitie in anii '90, a relevat, astfel, legaturile marii actrite germane Marlene Dietrich cu "lesbiene notorii", telefoanele obscene ale lui Dean Martin catre studiourile Paramount sau arestarea si punerea in libertate a lui Billie Holliday, pentru o poveste cu droguri. Dar dincolo de partea anecdotica a acestor dosare, analistii sunt convinsi ca informatiile cele mai compromitatoare detinute de Hoover sunt inca ascunse. In acea epoca puritana, oricine avea acces la un dosar solid, bazat pe fotografii sau pe inregistrari, putea oricand sa distruga cariera unei persoane publice. Astfel, Hoover putea, pur si simplu, sa hotarasca daca va fi soare sau va ploua si este mai mult ca sigur faptul ca a abuzat de puterea sa.
Totusi, directorul FBI a patit-o la randul sau. In cadrul unei operatiuni puse foarte bine la punct de catre mafie, Hoover si adjunctul sau, Clyde Tolson, suspectati ca aveau o relatie homosexuala, au fost fotografiati in timp ce practicau, fiind travestiti, acte sexuale cu mai multi prostituati. Celebrul gangster Meyer Lansky, expert in manipulare, s-a laudat dupa aceea in privat ca "il avea pe Hoover la mana".
Este cu siguranta adevarat, pentru ca, pe vremea prohibitiei, mafia pusese mana pe aproape toate activitatile ilegale, iar Hoover mult timp nici macar nu a vrut sa recunoasca existenta acestei organizatii. Oare de ce "marele vanator al crimei" a ignorat acel cuib de vipere? Din cauza ca il aveau la mana.
Pericolul rosu
Odata cu abolirea prohibitiei, Hoover a trebuit sa gaseasca un nou cal de bataie, pentru a-si tine organizatia activa. Astfel, s-a apucat sa povesteasca, de fiecare data cand avea ocazia, ca America putea fi ocupata de comunisti si ca acest lucru trebuia impiedicat cu orice pret. In ciuda lipsei de dovezi pentru a sustine acest lucru, el nu a fost lipsit de sprijin. Constiente de avantajele politice pe care le putea procura sustinerea acestei cauze, un mare numar de personalitati politice s-au aruncat in "lupta". Pe vremea razboiului rece, o fobie a comunismului a cuprins intreaga tara, incepand in acelasi timp o adevarata vanatoare de vrajitoare.
Intre 1940 si 1950, orice persoana banuita ca doar se interesa de idei subversive si nu numai in ceea ce priveste politica, a facut obiectul unei anchete a FBI. Conform spuselor lui Charles Brennan, fost director adjunct si specialist in lupta impotriva subversiunii, "nu a existat niciodata o definitie precisa a ceea ce insemna comunismul. Termenul era folosit pentru a desemna tot ceea ce era strain, putin cunoscut si indezirabil". De exemplu, dosarul lui Charlie Chaplin, vinovat ca facea filme "comuniste", avea peste 1900 de pagini. Aceasta pretinsa amenintare i-a permis lui Hoover sa contureze principii constitutionale, invocand starea de urgenta nationala. El a folosit aceasta tactica in tot timpul carierei sale, combatand orice opozitie politica, cu metodele sale de gangster, ce se bazau mai ales pe santaj.
Influenta politica
In 1955, Eisenhower a avut un puternic atac de cord si imediat toata lumea s-a intrebat cine va fi succesorul sau. Hoover, care avea si reputatia de a fi dependent de pariuri si de cursele de cai, l-a ales pe candidatul Lyndon Johnson drept reprezentant al campaniei. In semn de gratitudine, acesta a obtinut ca salariul lui Hoover sa-i fie platit pe viata, orice s-ar intampla. Directorul FBI a facut astfel campanie pe fata pentru candidatul republican si si-a concentrat eforturile pentru a-i spiona pe ceilalti candidati. Tranzactiile financiare dubioase si relatiile amoroase ale lui John Kennedy au fost consemnate cu constiinciozitate si, in clipa in care acesta a fost ales presedinte, Hoover a detinut atuuri excelente pentru a pregati venirea la putere a candidatului sau preferat. Acest lucru nu a durat mult timp: John Kennedy, cel de-al 35-lea presedinte al Americii, a fost asasinat la Dallas, in 1963.
Fara sa pretinda ca Hoover a comandat crima, jurnalistul Anthony Summers, autorul cartii "Viata secreta a lui J. Edgar Hoover", a subliniat contra-performanta comisiei Warren. Este adevarat ca aceasta comisie insarcinata cu ancheta a fost aproape cu totul dependenta de mijloacele de ancheta ale FBI. Or, chiar a doua zi dupa drama, la cererea lui Lyndon Johnson, FBI-ul a furnizat comisiei un raport detaliat, ce fusese scris dinainte, in care agentia lui Hoover sustinea teza actului izolat al unui om pe urmele caruia se si afla deja... Lee Harvey Osvald.
In mod curios, tocmai in acea perioada, Johnson si-a manifestat pentru a doua oara gratitudinea fata de Hoover. Cu ocazia unei ceremonii la Casa Alba, presedintele i s-a adresat lui Hoover in public, cu acesti termeni: "Natiunea nu isi poate permite sa va piarda. De aceea am dat un decret care va scuteste, pe o perioada nedeterminata, de pensionarea obligatorie". Gratie acestui decret care ii asigura postul pe viata, Hoover a devenit regele Americii si a crezut ca ii este permis absolut orice. Furia impotriva lui Martin Luther King, cand acesta a primit premiul Nobel, a fost simptomatica: Hoover era convins ca el merita acea distinctie.
Hoover a murit pe 2 mai 1972, in timpul presedintiei lui Richard Nixon. Avea 77 de ani. Nu se stie daca directorul FBI a murit de moarte naturala, dar foarte multi oameni aveau motive sa doreasca acest lucru. Se spune ca la putin timp de la venirea sa la Casa Alba, Nixon a primit un plic stampilat, cu insemnele FBI, pe care scria "personal". Mai multi martori au povestit ca Nixon a fost asa de socat de acel dosar, incat a vomitat intr-un cos de gunoi. La fel ca si ceilalti sapte presedinti dinaintea sa, Nixon a trebuit sa colaboreze cu diavolul.
Imediat dupa ce Hoover a murit, a fost inlocuit cu un om de paie a lui Nixon, L. Patrick Gray, ce a fost foarte repede constrans sa demisioneze, in urma afacerii "Watergate". Compromis de scandal, FBI a trebuit sa isi faca publice dosarele, si poporul american a putut sa constate ca drepturile sale constitutionale fusesera calcate in picioare de catre agentia federala. De atunci, FBI-ul si-a pierdut mult din reputatie si nici unul dintre cei zece directori care au urmat dupa Hoover nu au putut sa i-o redea.
Cu toate acestea, chiar daca agentia, care are in prezent 22.000 de angajati (dintre care 3000 de agenti speciali cunoscuti sub numele de "G-Men") raspanditi in 516 birouri, din 59 de directii regionale, si-a pierdut puterea politica, ea a ramas in ochii scriitorilor si ai realizatorilor de filme drept o institutie legendara, ce ofera cadrul ideal pentru orice opera de fictiune. Si in cazul acesta, este vorba tot despre mostenirea vizionarului Hoover: inca de la sosirea sa in fruntea FBI-ului, a contactat toate asociatiile literare si artistice, anuntand ca oferea o formare gratuita la scoala FBI oricarui scriitor care dorea acest lucru. Astfel, si-a asigurat promovarea, bazandu-se pe talentul scriitorilor.
Argumente
Fratii Kennedy - dosare compromitatoare
In 1973, cand colaboratorii sai apropiati au aflat de moartea lui Hoover, au mers imediat in biroul sau, pentru a distruge toate dosarele secrete, conform ordinelor pe care le primisera. Aceste dosare, ce fusesera constituite in cei 50 de ani in care Hoover se aflase in fruntea institutiei, contineau informatii extrem de compromitatoare. Clanul Kennedy avea unul dintre cele mai voluminoase dosare, care continea mai ales informatii detaliate despre activitatile lui John Kennedy in timpul prohibitiei, dar si detalii despre viata privata a intregii familii, inclusiv sotiile si amantele.
Jurnalistul Anthony Summers a scris ca "Hoover devenise asa de puternic, incat putea sa impuna pe cine avea sa fie urmatorul sau sef si ii intimida pe ministrii justitiei, care se temeau de dosarele pe care le detinea". El a ajuns pana acolo, incat a constituit un dosar despre pedofilia celui mai apropiat colaborator si prieten al sau, Clyde Tolson, de care se temea ca ii va lua locul in fruntea institutiei.
Supliment de ancheta
Mostenirea lui Hoover
Daca Hoover s-a folosit de FBI pentru a-si servi ambitiile personale, el a contribuit, totusi, la cresterea credibilitatii acestei organizatii, introducand metode riguroase de selectie si de formare pentru misiunile speciale si creand cel mai mare laborator de ancheta din lume, precum si un fisier de amprente digitale care a ramas si in zilele noastre cel mai important de pe Terra. In 1959, divizia de identificari dispunea deja de peste 150 de milioane de amprente. Sub conducerea lui Hoover, FBI-ul a creat un sistem de clasificare dactiloscopica precisa, in functie de trei caracteristici ale amprentelor digitale: bucla (radiala sau ulnariana), arcul si voluta. Fiecare grup de amprente digitale a fost astfel catalogat in functie de o formula matematica precisa.