In contextul prabusirii economiei mondiale, nici un guvern nu putea opta decat pentru amputarea veniturilor salariale si a pensiilor ("planul A") sau pentru cresterea fiscalitatii, prin reintroducerea impozitului progresiv si marirea TVA-ului ("planul B"). Prima formula, dureroasa prin diminuarea directa si individuala a veniturilor cetatenilor, lasa loc pentru repornirea economiei prin stimularea producatorilor privati. Acestia ar fi realizat, in concurenta, o presiune asupra pietei, implicand scaderea preturilor si impulsionarea consumului. Cea de a doua, cu avantajul acumularii rapide de venituri la buget, ar fi blocat pe termen lung economia privata (generand cresterea evaziunii fiscale) si ar fi diminuat mascat salariile si pensiile. Impulsionat de presedintele Basescu, guvernul Boc a ales prima varianta, aparent mai dura, inclusiv pentru piata muncii, in primele momente. Favorizand productia si spiritul investitional, ea ar fi antrenat - pana la urma - reducerea somajului, controlul inflatiei si chiar revenirea veniturilor individuale. Din dorinta de a bloca guvernul, PSD si PNL - prin intermediul Curtii Constitutionale - au fortat adoptarea planului C, un hibrid intre cele doua masuri obligatorii, dar polare, pentru iesirea din criza.
Planul C nemultumeste ambele partide de opozitie, dar din motive opuse. PSD-ul, declarat de stanga, ar fi ales planul B, un "plan haiducesc" de implicare totala a statului in asigurarea protectiei sociale si controlarea somajului. Consecintele, dupa majoritatea analistilor de specialitate, ar fi fost interzicerea relansarii economice - prin cresterea sectorului privat - si saracirea statului-tatuc, ce se bazeaza pe redistribuirea veniturilor colectate in urma impozitarii afacerilor si profiturilor. Statul ar fi fost obligat la o indatorare - interna si externa - mult mai mare decat cea din momentul de fata, fara rezultate previzibil benefice, datorita birocratiei administrative clientelare si coruptiei generalizate. PNL-ul, de dreapta, ar fi preferat planul A, mult mai apropiat de programele sale, ba chiar l-ar fi amplificat prin scaderea drastica a cotei unice de impozitare si mentinerea la un nivel scazut a TVA-ului. Conform doctrinei liberale, depasirea unei crize economice se realizeaza intotdeauna prin dinamizarea economiei private, protejate de stat, in ciuda saracirii temporare a majoritatii cetatenilor, a cresterii somajului si a diminuarii protectiei sociale. Particularii, siguri de veniturile si profiturile lor, ar achita integral obligatiile catre stat, care - in final - s-ar putea angaja in redresarea societatii in ansamblu. Paradoxal, PNL-ul s-a angajat, alaturi de PSD, impotriva adoptarii planului A. Explicatia acestei angajari tine mai putin de domeniul politicului ci, mai degraba, de domeniul psihologiei abisale, a visceralului. D-l Crin Antonescu, seful liberalilor, il uraste de moarte pe d-l Basescu, presedintele tarii, preferand - pentru a-l rasturna - accentuarea crizei si chiar pierderea identitatii propriului partid. Ura PSD-ului pentru presedinte si partidul impus de el la guvernare, PD-L-ul, este - aproape - de inteles. Din cauza d-lui Basescu, PSD-ul si-a pierdut statutul de partid-stat, sistemul sau clientelar a inceput sa se clatine, coruptii sai dovediti si-au pierdut din imunitate, unii membri marcanti au dezertat (formand o alternativa partinica de stanga - UNPR-ul). PSD-ul ar face orice pentru inlaturarea "diavolului de la Cotroceni", inclusiv printr-o exacerbare populista a propriului program. PSD-ul stie foarte bine ca, daca s-ar afla la guvernare, ar trebui - practic - sa aplice aproximativ aceleasi masuri ca guvernul PD-L, cu efecte devastatoare pentru trendul popularitatii sale electorale. Or, PSD-ul spera sa obtina o majoritate confortabila in 2012, la alegerile generale. Aspiratie pe care o are, desigur, si PNL-ul. Ambele partide nu doresc, in consecinta, rasturnarea administratiei PD-L-iste. Opozitia, care intr-o lume normala este absolut necesara si justificata, se traduce insa in Romania, fie si in conditii de criza acuta, prin manifestari aberante, total obstructioniste pentru actul guvernamental. PSD si PNL nu au alte planuri de redresare economica decat cele existente deja. Propunerile de ordin general, precum reducerea cheltuielilor publice, transparenta deciziilor administrative ori blocarea evaziunii fiscale s.a.m.d. sunt asumate si de guvernarea PD-L-ista, chiar daca si ea le aplica arbitrar. PSD-ul si PNL-ul ar putea oricand, prin incurajarea traseismului politic (marcat de spaima votului uninominal), sa formeze cu unii dintre PD-L-isti o noua majoritate guvernamentala. Dar PSD-ul, nici PNL-ul nu vor acum sa guverneze, stiind ce inseamna adoptarea unor decizii dure, dar strict necesare, pentru impactul lor electoral. Modul in care Victor Ponta, liderul PSD-ului, a amendat exaltarea negationista, antiguvernamentala a lui C. Antonescu, este exemplar. D-l Antonescu si-ar fi asumat orbeste, din ura pentru T. Basescu, o guvernare cu solutii, actualmente, extrem de dure. PSD-ul si PNL-ul poarta, asadar, un razboi absurd, de gherila, impotriva guvernului, pentru ca nu vor si nu au altceva de pus in loc. Interesul national, alternativele rationale la dureroasele decizii guvernamentale sau chiar sprijinul consensual pentru depasirea crizei nu sunt luate in considerare. Clasa politica romaneasca isi demonstreaza, iarasi, derizoriul. PSD-ul si PNL-ul, un tandem contradictoriu, constituit ad-hoc, nu-si urmaresc decat propriile interese, individuale sau de grup. Isteria intretinuta de ele la televiziunile-vuvuzele, cu ajutorul unor mercenari lipsiti de orice scrupul (si capabili, oricand, sa slujeasca pe cine plateste mai mult), nu face decat sa accentueze deruta unui electorat naucit de dezastrele ce au napadit Romania (criza economica, inundatiile etc.). Guvernul Boc a fost silit sa adopte planul C la presiunile partidelor numite, care acum il ataca pentru decizie. Vuvuzelele sustin cu entuziasm atacul, uitand ca, pana ieri, sustineau contrariul. Isteria merge pana la terfelirea guvernantilor, pentru ca s-au deplasat in zonele calamitate de inundatii. Nici daca nu ar fi facut-o nu ar fi fost bine. Mentinerea unui nivel constant inalt de presiune psihologica, in locul unor justificate si corecte critici "constructive" pentru actiunile administratiei, se poate insa intoarce impotriva initiatorilor. La Campionatul Mondial de Fotbal, vuvuzelele - atat de surprinzatoare si stridente la inceput - au sfarsit prin a fi ignorate. Daca PD-L-ul, invatand din lectiile prezentului - va gestiona corect criza, trompetele isterice ar putea termina prin tacere.