Saptamana trecuta, sub soarele inca puternic al inserarii, doi giganti ai chitarei, Eric Clapton si Steve Winwood, au reusit sa depaseasca temperatura caniculara, inflamand publicul la cote de incendiu
Aproximativ 10.000 de romani, veniti cu mic cu mare, parinti cu copii, hippioti nostalgici, trecuti de prima tinerete, cu tricouri imprimate cu Jimi Hendrix, Carlos Santana si The Rolling Stones, dar mai ales cu inscriptia "Clapton is God", adolescenti cu rucsac in spate si domni la costum, veniti direct de la birou, s-au aliniat frumos, pe scaunele de plastic amenajate de organizatori, sau au stat in picioare, pentru a-i asculta timp de doua ore pe doi dintre cei mai buni chitaristi ai lumii.
Trecuti de 60 de ani, Eric Clapton si Steve Winwood au pasit pe scena, in aplauzele publicului spectator, rezervati, dar gata de lupta si de atac. Starul serii a fost, fara indoiala, Eric Clapton, putin comunicativ cu publicul, dar foarte expresiv pe chitara lui fermecata. A ingaimat doar un "Hello" anemic si, din cand in cand, cate un "Thank you", raplatind "economic" aplauzele frenetice ce au punctat finalul fiecarei melodii. O atitudine glaciala, ce pare sa fie stilul din ultima vreme al muzicianului, care i-a adus critici severe din partea propriilor compatrioti, in fata carora Clapton a concertat anul acesta, pe 13 februarie. Dar protocolul rezervat al lui Clapton a fost repede depasit de maiestria lui extraordinara, o demonstratie de perfectiune in direct, o lectie de blues-rock gigantic, trait pe viu. Mai simpatic a parut a fi Steve Winwood, care, desi nu a dialogat nici el cu spectatorii, a avut, totusi, o prezenta scenica mai calda, mai pamanteana, mai plina de emotie, alternand chitara cu pianul, orga si vocea, ingaduit generos de Clapton, care i-a lasat vechiului sau prieten, loc suficient in lumina reflectoarelor. Primele piese ale concertului au fost in ritm de country, dar, pe parcurs, englezii ne-au oferit o adevarata plimbare prin lumea blues-ului.
Publicul a explodat in aplauze in momentul in care Clapton si-a luat in primire rolul de solist, pentru a interpreta cateva din melodiile care l-au facut celebru: "Presence of the Lord", "After Midnight", "Driftin' Blues" etc. Ca "desert", cei doi muzicieni au oferit publicului extaziat si doua melodii ale altor "grei" ai muzicii mondiale, Jimi Hendrix si Ray Charles. "Driftin' Blues", cantate la chitara semi-acustica de Clapton, cu o naturalete iesita din comun. A fost prima melodie la care publicul a incercat, timid, sa i se alature, tinand ritmul melodiei cu batai din palme. Si daca in mare parte din concert spectatorii au fost cuminti si nu au indraznit sa se manifeste, atitudinea inghetata a lui Clapton tinandu-i la respect, primele acorduri ale melodiei "Layla" au ridicat in picioare aproape intregul stadion: "Layla, you've got me on my knees./ Layla, I'm begging, darling please./Layla, darling won't you ease my worried mind". Refrenul melodiei a fost intonat cu putere de tot publicul. De acelasi entuziasm debordant s-a bucurat si melodia "Cocaine".
In concertul de vineri seara, cei doi mari muzicieni, Clapton si Winwood, i-au avut alaturi pe Chris Stainton (clape), care s-a afirmat printr-un solo in cadrul melodiei "Layla"; Willie Weeks (bas); Steve Gadd (tobe), care ne-a uimit, si el, cu propriul solo, la melodia "Presence of the Lord"; Michelle John (backing vocals) si Sharon White (backing vocals). In concluzie: un concert minunat, fara surle si trambite, dar in care a triumfat muzica.