- Niciodata visele nu sunt mai frumoase ca vara, in noptile batute cu stele si ametite de miresmele fanului inflorit. Dvs. aveti vreun vis de vara, Grigore Lese?
- Vreau sa ma duc in sat, in Stoiceni, pe Valea Dobricului, sa urc pe Satra, sa ma intalnesc cu prietenii mei din copilarie, sa stau de vorba cu ei. Sa merg prin sat, sa caut potecile de demult. Sa umblu pe horaiti, la intamplare, prin praful drumului de tara, sa apuc cararile pe colnice, pe plaiut, si-apoi pe drumul de culme. Daca te pornesti pe drumul de culme, una-doua ajungi din Lapus in Maramures. Ciobanii stiu drumurile de culme, ti le-arata cu bota, peste munti. Orice drum facut pe jos, in natura, e o initiere, te imbogateste sufleteste. Vreau sa urc acolo, pe plai, sa simt mirosul de faneata coapta si parfumata. Sa ma linistesc si sa nu mai vad oameni rai in jurul meu. Mi-e dor sa ascult vantul prin cetini si izvoarele cum curg, cum canta seara privighetorile si ciocarliile in zori. Sa ascult linistea. Asta te face sa fii sanatos. Uneori, deschid geamurile apartamentului din Dristor, in care stau, si vad cum umbla masinile noaptea prin Bucuresti, mai ceva ca in New York. Ma deruteaza, ma trezesc din somn, gandesc ca-i ziua si-mi spun: "Oare am durmit atata?". Cand ma uit la ceas, ii doi noaptea. Oamenii nu umbla noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. Si nu stiu unde se duc, nu merg nici pe drum, nici pe carare, daca n-ar avea aparatura sofisticata pe masina ca sa le spuna unde s-o ia la stanga, unde la dreapta, ar merge doar asa, aiurea... In sate, lucrurile sunt bine randuite si azi.
- Cum va aparati de zgomotul si furia lumii?
- Cateodata, cant in gand, in mintea mea, si-mi imaginez lumea mea de-acasa, de demult. Ca sa ma izolez de lumea nebuna de-afara si sa incerc sa ma regasesc pe mine. Functioneaza metoda asta, e ca o calatorie in timp si intr-o lume mai buna, mai frumoasa, intru intr-o stare de visare. Ma vad, de multe ori, in exercitiile mele de rememorare, verile, la stanele din munte, cu ciobanii. Ascultand povestile bacilor despre Fata Padurii, la lumina stelelor si a focului ce mai palpaia in vatra. Caci, se stie, la stana, focul nu se stinge niciodata. E focul viu, el trebuie mereu intretinut si nu trebuie lasat sa se stinga. Focul e viata. Se-aprinde la Sangeorgi, cand pleaca oile-n munte. Il aprind ciobanii batrani, intr-un fel numai de ei stiut, cu rugaciuni si vorbe tainice, cu ghioanta (bata ciobaneasca). Povestile capata alte dimensiuni acolo. La stana, totul este tainic, ca si cum ai indeplini un ritual, cu exactitate, cu rolurile impartite si dinainte stiute de fiecare. La stana esti intr-un spatiu si-un timp altele decat in sat. E-o alta lume. Ciobanii nu prea vorbesc. Intre ei se-nteleg din priviri si din gesturi. Cu oile si canii se-nteleg din strigate scurte si suieraturi. Stana este o lume a tacerii omenesti. Seara se aud doar oile behaind, un caine cum bate arar, dand de stire salbaticiunilor ca-i pazitor de nadejde, fosnet de vant prin cetina de brad, tipetele pasarilor de noapte, cantec in fluier, dar vorba omeneasca mai putin. Oricat ar fi de cald in vale, in munte ii bine si racoare. Noaptea, cerul e spuzit de stele, si par asa de aproape, ca zici ca se-agata ca o horbota aurie in varfurile de brazi. Nici nu poti durmi de-atata frumusete. Dar nici de grija. La stana dormi pe furate. Grija mea era, noaptea, sa nu se stinga focul viu, focul din vatra stanii. Iar ziua, sa adun oile si sa le dau in strunga. Altii mulgeau oile, si altii faceau casul. Trii ai aveam cand m-a dus tata la stana. Si-am durmit acolo trii nopti, in tundra baciului, intr-un camesoi de canepa si descult. Ca un pui de salbaticiune. Baci mare era unchiul meu, Gavrila, fratele mamei de la Fanate. Un om inalt, frumos, cu mustata rasucita si ochi blanzi. El mi-a pus prima data un fluier in mana si de la el am invatat a canta. Ca unchesu' Gavrila nu canta nime' pe lume in fluier. El m-a-nvatat sa aleg un fluier bun, acela "care-ntoarna bine". El stia cel mai bine randuiala stanii. Nu s-o-nsurat niciodata, o fo' numa' la oi, ca-ntr-un fel de calugarie. C-apoi, de cand plecau in munte, ciobanii n-aveau voie sa se-atinga de femei, ca stricau laptele si nu se mai inchega. Asa ca unchesu' Gavrila o ales sa fie la oi, ca sa fie un om curat acolo si sa le dea Dumnezeu lapte spornic si mana buna oilor, si miei multi. Ca tate le da Dumnezau, daca vede credinta-n oameni. A avut o viata grea unchesu', dar si frumoasa, desi o fo' mai mult sangur. Iarna, cand cobora la stana din sat, venea serile la crasma si canta cu fluierul de ne dadeau lacrimile, asa de frumos. Era dorul lui dupa stana si abia astepta sa se desprimavareze si sa urce din nou cu oile la munte. Ii sunt recunoscator pentru ce m-a-vatat. Am invatat eu multe, si-n scoli, la liceul de muzica, in Conservatorul de la Cluj, dar putini stiu ca intai am invatat a canta de la mama, cu glasul, de la unchesu' Gavrila cu fluierul, si de la tata, care era staroste de nunti, cunoscut in toata Tara Lapusului, randuiala obiceiurilor. Si intre tata si mama or fo' niste legaturi, ei or stiut cand m-or facut pe mine, anume ca sa ies ase. In ziua de azi, copiii se fac la intamplare. Or, tata o avut o dorinta: "Sa stie Grigore canta!". Si mama mi-o spus ca dupa ce m-o facut pe mine si-o schimbat glasu' altfel. Mi-o dat glasu' mie! Si-asa o fost! Am stiut de-atunci ce vreu sa fac pe lumea asta! De la unchesu' Gavrila, deci, am prins drag de stana, pentru ca in fiecare vara am fost acolo, in vacantele de elev, ca sa-mi fac bani de scoala pentru toamna. Lumea asta a disparut, in buna masura. Unchesu' s-a dus si el Dincolo, si-mi pare rau, ca m-a tot rugat sa vin pe la el, sa-mi povesteasca de-ale lui si de-ale stanii, si n-am apucat. Intotdeauna ramanem cu regretul asta cand pierdem pe cineva drag, ca n-am apucat sa stam mai mult impreuna.
Cei de sub talpi
- Cultul mortilor e lege in Lapus...
- Cand merg acasa, la Lapus, nu uit niciodata de mortii dragi ai familiei. Imi place sa fac asta, si iarna, cand crucile abia se vad din patura alba de nea, dar si vara. In luna lui iulie, de exemplu, ii iarba asa de 'nalta, ca se vad doar varfurile crucilor de lemn din ea. Ies din iarba doar crucile inalte, cu Hristosi de tabla, puse la portile cimitirelor. Si de pe care culorile s-au prelins si s-au decolorat. E foarte liniste vara, in cimitir. Nici pasarile nu sageteaza aerul fierbinte la vremea pranzului, cand ii soarele in crugul ceriului. Taraie cate-un cosas in marea de iarba. Pasii ridica praful de pe ulita si soarele arde incandescent. Stau acolo si ascult linistea si gandurile mele. Iti da o stare speciala sa stii ca "cei de sub talpi", cum spunea un etnolog, sunt prietenii tai, sunt cei dragi, dusi dincolo. Si vantul adie altfel, ca si cum ar aduce soapte din alta lume, ca si cum ei ar fi cu mine. Si fiecare om pe care l-am cunoscut si-i ingropat acolo imi aduce aminte de ceva: de un cantec, de-o intamplare, de-o poveste. Mi se pare foarte frumos. Romanul intotdeauna a trait cu mortii lui dragi, nu i-a uitat si le-a cinstit amintirea, la fiecare zi mare. Poate mai aproape decat judecata lui Dumnezeu era instanta asta: "Sa nu-i suparam pe cei de sub talpi!". Daca ma duc in cimitirul din Stoiceni, ma gandesc: "Oare ce-ar zice mama Varvara de mine?", iar daca ma duc la Targu Lapus, ma intreb: "Oare ce-ar zice strabunicul Grigore daca m-ar vedea acum?". Ar zice: "Uite pe cin' am leganat eu!", "Uite ce s-o ales din asta!". Pe lumea asta, daca ar fi ascultat tati de Cel Vesnic, de Dumnezeu, poate ca eram nemuritori. Dar asa, suntem datori cu moartea. Trebuie sa asculti. Si nu-i bine sa zici ca nu crezi. Cateodata mai traim si din semne si din povesti din aceste. Cultura orala, povestita si lasata mostenire, presupune aceste doua verbe: "a avea rabdare" si "a asculta". Noi nu mai avem rabdare si nu mai ascultam. Oralitatea presupune ascutime a spiritului, imaginatie, improvizatie, traire de moment. Nu toata lumea e capabila de asa ceva. De aceea, in vechime, povestitorul era unul din personajele centrale ale satului.
Serbarile Bucovinei
- Grigore Lese, sunteti si anul acesta prezentator si coordonator al Festivalului "Tarafuri si fanfare", pe care l-ati scos din Bucuresti, pentru a-l purta prin tara. Anul asta popositi la Suceava in 26-27 iunie. Cine va face sa rasune de cantec zidurile cetatii domnesti?
- "Tarafuri si fanfare" nu este un simplu festival in acceptia larga a termenului. Este poate ultima sansa a muzicii taranesti sa nu moara in hotarul satului sau - si mai rau - sa nu fie definitiv inlocuita de alte sonoritati, atat de straine spiritului romanesc. Primele doua editii s-au desfasurat la Muzeul Satului din Bucuresti. Batranii muzicanti pe care i-am invitat atunci au adus la muzeu mii de oameni. Explicatia mea este simpla: in muzica lor ne pierdem si ne regasim. Cand ii asculti nu te stamperi, te cutremuri. Patosul interpretarii, efervescenta strigaturilor, acrobatiile neasteptate, improvizatia si creativitatea ii fac sa arda pana la epuizare. Dar abia cand ii vedem, putem intelege cum acesti muzicanti de tara reusesc sa fie - intr-un mod atat de firesc - frumosi, geniali, unici. Anul acesta, mergem acolo unde sunetul de fanfara este la el acasa: in Bucovina. Festivalul se va desfasura in Muzeul Satului Bucovinean, iar concertul grupului "Trei Parale", in Cetatea de Scaun. Ca si anul trecut, ma sprijina in demersul meu "Jurnalul National". Programul va fi sustinut de: Grupul "Iza" din Maramures (va avea doua recitaluri, sambata si duminica), grupul "Trei Parale", Fanfara din Darvari, impreuna cu "Mambo Siria" (interpret de muzica tiganeasca si lautareasca din Mehedinti), Taraful din Sangeorz Bai (Bistrita Nasaud), Taraful lui Gaciu din Soporul de Campie (Cluj), Taraful din Toplita (Harghita), Taraful din Grecesti (Dolj), "Rapsozii Gorjului", "Banda lu' Argint", Muzicantii din Timocul bulgaresc (pe care i-ati cunoscut si dvs. la ei acasa si i-ati prezentat in paginile revistei "Formula AS"), Fanfara din Lapusnicu Mare (Caras Severin) si fanfarele bucovinene cu traditie veche din Calafindesti, Fantanele, Bunesti si Lamaseni. Ii invit pe cititorii revistei dvs. sa nu lipseasca de la Suceava. Festivalul nostru ar putea fi inceputul senzational al unei vacante in Bucovina, de care sa va amintiti cu drag, tot anul.
- Ce altceva v-ati mai notat in agenda verii acesteia?
- De curand m-am intors de la Chisinau, unde am fost invitat la Festivalul International al Artelor Scenice. M-am bucurat de o primire foarte calduroasa, am primit chiar un trofeu al festivalului. Impreuna cu Orchestra Radiodifuziunii, am sustinut un concert mai neobisnuit, sub bagheta lui Tiberiu Soare, am interpretat o piesa pentru voce si instrumente de suflat a compozitoarei de muzica contemporana Mihaela Vosganian, in cadrul Saptamanii Internationale a Muzicii Noi. Imi place sa experimentez si exprimari artistice noi, pentru ca, prin formatia mea profesionala, nu sunt doar interpret de muzica traditionala. In 20 iulie plec la Shanghai, la Expozitia Mondiala, unde voi sustine patru concerte, de data asta de muzica traditionala, intr-o formula complexa, cu grup vocal, coregrafic si de acompaniament instrumental. Doua dintre concerte vor fi la Pavilionul nostru din cadrul Expozitiei, chiar de Ziua Romaniei, si doua sunt organizate de chinezi, la Escuarul European, unde incap 30.000 de spectatori. Vreau sa schimb perceptia asupra Romaniei, din punct de vedere folcloric, sa arat ca ne putem prezenta si cu altceva decat cu "Calusul" si cu "Ciocarlia". Am mai fost in Shanghai anul trecut, cand am fost nominalizat la cel mai mare festival international de productii de televiziune, cu emisiunea mea "La portile ceriului" de pe TVR Cultural. Dupa ce ma intorc de la Shanghai, am un mare concert la Cluj, la Teatrul National, unde voi face un spectacol-recviem pentru poetul Ioan Alexandru, la zece ani de la moartea lui. Apoi voi avea un alt concert la Iasi, dupa care voi pleca in Elvetia. In toamna, voi avea un concert la Atheneul Roman, pentru a marca lansarea unui album de fotografie si a unui film despre Tara Lapusului, semnate de artistul fotograf Razvan Voiculescu, care sunt ilustrate cu muzica mea. Continuu emisiunile de la Radio Romania Actualitati ("Drumurile lui Lese", saptamanal, sambata) si Radio Romania Cultural (lunar), iar cu emisiunea de televiziune "La portile ceriului" de la TVR Cultural am intrat in reluarile de vacanta. Din toamna, voi relua cursurile la Universitate, Facultatea de Litere, unde predau etnomuzicologie, iar la Academia de Muzica voi incepe un curs de stilistica (este specializarea pe care am absolvit-o si eu, la Conservatorul din Cluj).
- Am inceput interviul cu vise, la final sa vorbim despre dragoste. Va mai trage dorul la mandre, Grigore Lese?
- Trage, sigur ca trage, dar sa va zic o hore de-a mea, ca mai bine ca vorbele zic horile: "Dragu' mi-i mie vara/ Cand ii mandr-a secera./ Ea secera holdita/ Eu cosasc miristina./ Io cosasc si mandra leaga/ L-amandoi lumea ni-i draga./ Ea secera si eu cant/ Sa-i mai treaca de urat./ Holdita mandra de grau/ P-o margine de parau/ Holdita mandra si lata/ Si-om ave roada bogata."