Lumea legendelor si a miturilor e plina de fiinte fantastice: oameni cu cap de pasare, barbati cu trup de cal, femei cu coada de peste si lei cu fata de faraoni. Mai ales mostenirea culturala lasata de Sumer, Asiria si Egipt, este populata de asemenea fapturi mixte, atat de multe si asa de exact descrise, incat intrebarea daca ele nu cumva au existat si in realitate este tot mai frecventa printre oamenii de stiinta de azi. De altfel, multe dintre aceste aratari pot fi vazute cu ochiul liber, in mari muzee din India (Calcuta), Muzeul arheologic din Delfi (Grecia) sau la Muzeul Metropolitan din New-York.
Cea mai celebra reprezentare a unei astfel de mezaliante om-animal este Sfinxul din Gizeh, inalt de 20 de metri si lung de 74 de metri. Capul creaturii, care iese afara din piatra in care a fost cioplita, se spune ca-l reprezinta pe faraonul Kefren, al carui mormant s-ar afla in piramida alaturata. Restul corpului reprezinta un leu culcat. In ce priveste vechimea statuii, parerile sunt impartite. Cele mai convingatoare sunt datele stabilite de un grup de geologi americani si de geofizicieni din Egipt, care - folosind o metoda noua de masurare - au stabilit ca Sfinxul ar avea o varsta de 7000 de ani. Cu trei mii de ani mai mult decat piramida lui Kefren.
Fecioarele Marii
In secolul 7 inainte de Hristos, in Grecia Antica, rudele Sfinxului erau de sex feminin, niste statui ce se puneau in fata intrarii in temple si morminte, si care pe langa trupurile de leu aveau si aripi. In textele vechi, erau descrise ca niste creaturi demonice, care le inchideau strainilor intrarea in temple.
Prin comparatie, femeile cu coada de peste pareau sa fie inofensive. Sirenele aveau pana la jumatate trup de om, continuat apoi cu coada de peste sau de delfin. Uneori sunt reprezentate chiar si cu doua cozi. Numite si Undine sau Fecioarele Marii (in literatura nordica si germana), ele trec drept neobisnuit de frumoase, traiesc in lacuri, dar mai ales in mari, unde ii ademenesc pe navigatori prin cantecul lor. Descoperitorul Americii, Cristofor Columb (1451-1506), declara ca a vazut trei sirene in apa oceanului. Invatatul si misticul grec Theodorus Gaza (1398-1467) spune, si el, ca s-a intalnit, in calatoria pe care a facut-o in Peloponez, cu sirene "al caror trup era acoperit cu solzi, pana la brau, in partea de sus avand sani feciorelnici".
Cometa miraculoasa
Savantul Imanuel Velikovski (1897-1982), profesor la Universitatea Princetown, credea ca inainte cu 1500 de ani de Hristos, o cometa ce a trecut extrem de aproape de globul pamantesc a provocat nu doar potopul biblic, ci, ca urmare a unor iradieri extrem de puternice, a determinat mutatii genetice printre locuitorii de atunci ai pamantului, fenomen ce a provocat o combinatie intre oameni si animale.
La pescuit de sirene
Dar intalnirile cu sirene nu au fost doar apanajul antichitatii. Astfel, in 1833, sase marinari navigand in largul insulelor Shetland, in Scotia, au spus ca au capturat o fiinta fabuloasa, jumatate om - jumatate peste, mai exact, cu trunchi de femeie si coada de peste, unul dintre legendarii locuitori de pe fundul oceanului, a caror existenta a fost negata constant de stiinta.
Conform marturiilor culese la vremea respectiva de la toti pescarii ce fusesera in barca, acestia au urcat captura la bord cu ajutorul unei plase, apoi au observat-o timp de trei ore, eliberand-o in final. Tot timpul cat a fost prizoniera, faptura aceea ciudata a emis sunete slabe si triste, dar nu a facut nimic pentru a scapa din mana pescarilor. Cand intamplarea s-a raspandit in ziarele timpului, capitanul si unul dintre oamenii de la bord au fost interogati insistent de catre un profesor de la departamentul de istorie naturala, de la Universitatea din Edinburgh (Scotia). Cei doi au spus ca sirena masura aproximativ 1 metru lungime. Partea de sus a corpului era cea a unei femei, pieptul fiind protuberant. Fata, gatul si fruntea erau scurte, precum ale unei maimute, in timp ce aspectul gurii si buzele erau perfect omenesti. Dar cel mai bizar lucru, dupa spusele pescarilor, era partea de jos a corpului, ea fiind identica cu cea a unui peste. In concluzia celebrei sale lucrari, "History of Whales and Seals" ("Istoria Balenelor si Focilor - 1839), in care face referinta la acest incident petrecut in largul insulelor Shetland, zoologul Robert Hamilton scrie: "De data aceasta nu putem recurge la scepticismul obisnuit, afirmand ca este vorba despre foci sau alte animale marine ce au fost observate, si ca aceasta viziune, actionand asupra unei imaginatii infierbantate, a provocat iluzii optice. Este imposibil sa credem ca, avand in vedere circumstantele, sase marinari din Shetland sa fi comis aceasta greseala".
Piatra ucigasa
Numeroasele aparitii ale unor creaturi cu aspect omenesc ce traiesc in mare si traditiile legate de ele au fost asociate cultului zeului Oannes, o divinitate babiloniana cu coada de peste. Cu toate astea, desi majoritatea cercetatorilor estimeaza ca aceste fiinte sunt rodul imaginatiei, multe documente care se bazeaza pe marturii vizuale, demne de incredere, afirma contrariul. In anul 1930, un incident uluitor s-a produs langa insula Benbecula, in Hebride. Dupa ce a fost vazuta inotand in larg, de mai multi pescari ce tocmai isi adunau plasele, o sirena cu coada de peste, dar total lipsita de solzi, a fost omorata, din greseala, de un copil care a aruncat cu o piatra mare in ea. Cand cadavrul a fost aruncat de valuri pe plaja, a doua zi, el a fost examinat de catre Duncan Shaw, seriful districtului. Omul in uniforma a estimat ca micuta creatura avea suficiente caracteristici umane pentru a fi inmormantata. Sirena a fost asadar asezata intr-un sicriu. Numerosi locuitori ai insulei, convinsi ca era vorba despre una dintre acele fiinte fantastice despre care vorbeau legendele lor, au asistat la funeralii cu respect.
Femeia de pe stanca
Pe 5 ianuarie 1900, Alexander Gunn, un agricultor onorabil din Scotia, se plimba pe malul oceanului, la aproximativ 5 kilometri sud-est de Sandwood Bay, cand a vazut o fiinta despre care a crezut prima data ca este o femeie asezata pe o stanca, la doar cativa metri departare. Spre marea sa mirare, cand s-a uitat mai atent, a vazut ca avea o coada de peste. Cei doi protagonisti s-au uitat unul la celalalt timp de mai multe minute. Din cauza ca mareea era joasa, sirena nu a putut sa fuga. La un moment dat, teama luand locul mirarii, Gunn si-a luat picioarele la spinare.
Din ziua aceea si pana cand a murit, in 1944, Gunn a ramas inflexibil in legatura cu ceea ce a vazut. "Nu era o foca, ci o sirena adevarata. Puteti sa radeti cat vreti de mine. Stiu ca am vazut o sirena adevarata si nu o sa-mi schimb parerea pentru nimic in lume". Fapt foarte interesant, si alte marturii de data recenta atesta prezenta unor astfel de creaturi in zona litoralului scotian.
Marturiile relatate sunt doar cateva din sutele de observatii extrem de detaliate si demne de incredere, ce au fost facute de-a lungul anilor, despre existenta unor creaturi umane ce traiesc pe fundul oceanelor. Dar oare ce au vazut toti acesti oameni? Niste fiinte nascute din imaginatia lor sau sirene adevarate? Zoologii nu au fost niciodata de acord cu aceste teorii, afirmand ca era vorba despre niste... vaci de mare sau foci incorect identificate.
Prea multi "prosti"...
Dotate cu un corp lung si cu ochi mari, expresivi, focile sunt animalele marine cele mai susceptibile de a fi confundate cu sirenele. Ele chiar folosesc vocalize cvasimuzicale, care confera greutate legendelor si povestilor populare despre sirene, aceste creaturi capabile sa-i vrajeasca pe navigatori cu cantecul lor obsedant. Cu toate acestea, marinarii, pescarii si toti cei ce cunosc bine marea stiu cum arata aceste mamifere, neputand sa le confunde cu niste sirene. Sigur, dintotdeauna au existat spirite imaginative, care si-au exagerat relatarile. Cu toate acestea, numarul martorilor oculari care relateaza intalniri cu sirene este prea mare ca sa fie pusi la indoiala, iar incapatanarea cu care persista in a-si apara afirmatiile, infruntand ridicolul cu care sunt tratati de lumea stiintifica este un fapt ce nu poate fi eludat prea usor. Asadar, este greu de crezut ca existenta sirenelor exprima rezultatul fabulatiilor unei imaginatii bogate.
Dar daca acesti locuitori ai fundurilor marii exista cu adevarat, oare ce sunt ei de fapt? Un raspuns posibil la aceasta intrebare a aparut in 1960, cand Sir Alister Hardy, un renumit om de stiinta britanic, a lansat teoria conform careia umanitatea din zilele noastre ar descinde nu din maimute, ci din niste stramosi acvatici. In absenta oricarei fosile ce ar aduce dovada existentei acestei specii, ipoteza a fost respinsa pe loc de catre paleontologi, dar si-a gasit un discipol infocat in Elaine Morgan. Cartile sale extrem de documentate, precum "Originile acvatice ale omului", care i-au si justificat succesul in librarii, au adus numeroase dovezi anatomice, fiziologice si comportamentale, ce au sprijinit teoriile lui Hardy, suscitand o dezbatere ce s-a lasat cu scantei, printre antropologi.
Maimuta acvatica
Cea mai radicala explicatie pentru sirene se afla in scenariul "maimutei acvatice", o teorie ce sustine existenta unor primate acvatice. Dar in timp ce unele din ele s-au adaptat la viata terestra si au dus la formarea rasei omenesti, altele au ramas in mare, continuand evolutia in mediul acvatic si existand si in prezent. Pentru confirmare este asteptat un cadavru in perfecta stare de conservare, care sa dezlege cu probe concrete misterul existentei lor.
Sirenele in istorie
1. Miturile sirenelor exista inca din perioada civilizatiei mesopotamiene. Zeul Oannes traia sub apa, in timpul noptii, si venea pe uscat in timpul zilei, pentru a-si propovadui invatamintele. Sotia sa, Damkina, i-a facut sapte copii, ce aveau cu totii coada de peste. Si mitologia greaca abunda in povesti cu sirene. Principala diferenta intre sirenele "reale" si cele care tin de legenda este ca acestea din urma au trasaturile si comportamentul mai vizibil umane. Se spune ca sunt niste tinere virgine, de o frumusete extraordinara, care ii fac sa-si piarda mintile pe barbati. Sirenele sunt capabile sa converseze cu fapturile umane. Ele pot chiar sa se casatoreasca si sa duca o viata normala.
2. Folclorul marinaresc abunda de povesti care pun in scena sirene cu sanii goi, care incearca cu disperare sa ii atraga pe marinari pe fundul oceanelor. Unul dintre cei mai mari navigatori din istorie, Henri Hudson (in medalion), a descris o aparitie de acest tip, raportata de catre doi dintre membrii echipajului sau, Thomas Hilles si Robert Rayner. Intamplarea a avut loc pe 15 iunie 1608, cand vasul ce se indrepta spre Polul Nord se afla in apropiere de Novaia Zemlia, o insula aflata la nord de Rusia. Iata depozitia lui Henri Hudson: "Spatele si sanii ei erau asemanatori cu cei ai unei femei. Era la fel de inalta ca si noi, avea pielea foarte alba si parul lung, negru. Cand s-a scufundat inapoi in apa, i s-a vazut coada, inotand precum cea a unui peste".
3. In toate timpurile, "sirenele impaiate" au facut obiectul multor expozitii, menite sa-i atraga pe curiosi. De aspect hidos, in general, aceste creaturi, mai mult decat bizare, erau chiar vandute prin porturi, sub numele de sirene. Desi oamenii de stiinta le-au negat vehement recunoasterea, n-au oferit nici o explicatie in schimb. Este si cazul celebrei fapturi impaiate aflate la Londra, in colectia orientala Fermer&Rogers. Cu o lungime de 50 de cm, se compune dintr-un cap de copil si un trup de peste, dar cu brate si torace de maimuta. Mult mai bogat, muzeul regal din Scotia detine sapte exemplare de acest fel, descoperite in diverse localitati de pe malul oceanului.