La circa o jumatate de ora de mers cu masina, sofat moderat, se afla comuna Balanesti, in al carui sat, Voitesti-Deal, ne-am ridicat o casuta, vizavi de locul unde copilarise sotia mea. Pana sa iesim la pensie, veneam aici doar in zilele libere, incercand, cu din ce in ce mai modestele noastre resurse fizice, sa mentinem rostul gospodariei. In 2006, am inversat lucrurile: la oras poposeam numai ca sa ne ridicam pensiile si pentru strict necesarele cumparaturi, stabilindu-ne la sat. In clipele de ragaz si la sarbatori, strabateam campurile intinse de peste "Paraul al mare", culegeam flori, intram sub cupola verde a padurii, cautam de zor manatarci, desi nu dadeam de niciuna, coboram apoi spre Valea Gruiului, pe "la fantani". Peisaje mirifice, aer curat, incantare de suflet. Dar launtrul nostru si-a gasit adevarata liniste, atat de mult pagubita azi, cand - intr-un loc numit "pe Grind" - am dat de o biserica din lemn, stramutata pe aceste meleaguri acum vreo suta de ani, din alte parti, un lacas de patrimoniu national, una dintre cele peste 300 existente in judetul Gorj. A fost o veritabila revelatie: dadusem de oaza de pace si de reculegere sufleteasca de care aveam atata nevoie! Reveneam pe aceasta "Gura de rai" vinerea si duminica, ne rugam, puneam flori la crucea inaltata si prinsa de grinzile pronaosului bisericii, aprindeam "lumini" - cum li se zice local la lumanari - pentru sanatatea celor vii si pentru odihna tihnita a celor morti, dragi noua. Bisericuta de lemn si tot jur-imprejurul ei ne devenisera familiare, ne simteam atat de bine aici, ca acasa...
In toamna aceluiasi an (2006), eu am intrat in coma, si asa a inceput periplul meu inconstient prin spitalele Capitalei. Langa mine aveam, insa, pe cel de-al doilea inger pazitor al meu, pe sotia mea. Eram protejat, fara sa stiu nimic pe atunci despre gravitatea bolii, de neobosita ei veghe, de zbuciumul continuu, de dragostea ei si de lacrimile ce nu se opreau.
Cu putine clipe inainte de a iesi din coma am visat bisericuta de lemn. Se facea ca era pe inserat, era o atmosfera stranie, nelinistita. La un moment dat, bisericuta a inceput sa se clatine. Ma agitam de zor sa o reazam sa nu cada, eram singur si mi-era greu, in disperarea mea, puterile mi se sleisera... Dar, cuprinsa de o zdruncinatura de neoprit, intreaga structura de lemn s-a smuls treptat din pamant si biserica a inceput sa pluteasca. Mergea parca pe radacinile arborilor din care fusese zidita si, deodata, s-a ridicat in vazduh, dar nu singura; i se alaturasera nenumaratele biserici din apropiere si cele de mai de departe, din orizontul nesfarsit, se umplusera toate de lumini orbitoare si, asa, intr-un straniu si frenetic zbor, s-au adancit in cerul intunecat. Se formase o inalta si necuprinsa bolta de biserici, stralucind in noapte ca stelele in toiul verii. Apoi, s-a iscat un foc mare pe ochii mei, iar pe aceasta panza de flacari, indepartata si totusi atat de apropiata de mine, aparuse imaginea Domnului nostru Iisus, Dumnezeul pamantenilor, imbracat intr-un halou scanteietor, o nemaivazuta pana atunci imbinare de alb si auriu.
"Doamne, Tu esti Dumnezeul meu?!", am ingaimat in tacerea muta a starii mele febrile. "Eu sunt, fiule. Ma vad si ma aud doar aceia care cred in Mine"... Si-a inclinat apoi usor aura stralucitoare spre mine, a intins mainile, asezandu-mi-le mangaietor pe crestet si pe tamplele subtiate de suferinta. "Doamne, Dumnezeul meu!", mi-am mai miscat buzele, insa fara sunetele cuvintelor. Brusc, lumina mare se scurse lin printre bisericile-stele din inaltimi. Nimic altceva nu s-a intamplat. Prezenta Domnului fusese mesajul. Dupa atata amar de timp, suradeam. "Traian! Uita-te la mine!", chipul tras si palid al sotiei era aplecat asupra mea. "Marti, te operam!" am putut deslusi glasul medicului, venit in vizita. Au trecut cateva zile de grea asteptare; nu am simtit cand si cum am fost operat la cap. Avusesem o tumora hipofizara. Intr-o dimineata, medicul curant m-a testat:
- Unde te-ai nascut?
- La tara, am raspuns, cu un firesc dezarmant.
- In ce an?
- 1938... E scris pe cimentul unei fantani parasite din sat.
- Ce-ti place mai mult acolo?
- Primavara si vara - iarba si florile de camp, padurea, toamna - aroma fructelor si culorile arborilor, iarna - omatul care scartaie sub talpi, apoi...
- Zi!
- Grindul, cu bisericuta din lemn... Istovit, dar si fericit, am inchis apoi ochii.
TRAIAN DANESCU-MULLER