Tia Serbanescu - Analiza politica a lunii MAI

Claudiu Tarziu
"Exista riscul sa pierdem acordul cu FMI"

- Cum era si normal, gravitatea crizei economice pe care o strabatem a declansat si o criza sociala si politica. Sindicatele au scos oamenii in strada. Opozitia parlamentara a depus o motiune de cenzura impotriva guvernului. Ce se intampla, daca va fi demis guvernul?

- Sunt sanse egale ca motiunea sa fie respinsa, si deci guvernul sa ramana in functie, dar si ca ea sa fie adoptata de majoritatea parlamentarilor, si deci guvernul sa fie demis. Impotriva Cabinetului Boc se manifesta nu numai PNL si PSD, ci si parlamentari din PD-L. Unul a si demisionat si a trecut la PSD - partid care a anuntat ca mai sunt si alti parlamentari PD-L cu bagajele facute, care dupa motiune vor schimba tabara. Iata ca se dezerteaza si de la putere, nu numai din opozitie. Si, ca de obicei, traseismul este condamnabil cand se pleaca de la noi la celalalt, dar e corect si benefic cand se pleaca de la celalalt la noi. Nici votul tuturor parlamentarilor independenti, grupati acum in UNPR, nu e sigur unde va merge. Am putea aprecia cam cati parlamentari PD-L vor vota contra guvernului, avand in vedere ca, la intalnirea de mobilizare a oastei d-lui Basescu de la Snagov, din 6 iunie, au lipsit peste 20 de parlamentari democrat-liberali. Prin urmare, posibilitatea ca guvernul sa cada este la fel de mare ca si aceea de a scapa. Trebuie sa luam in considerare si faptul ca opozitia nu-si doreste, in mod real, sa ajunga la guvernare si ar putea ca o parte din pesedisti sa voteze, chiar la ordinul partidului, impotriva propriei motiuni de cenzura. PSD abia a scapat de guvernare, ca sa se protejeze in alegerile prezidentiale, si n-are nici un chef sa se intoarca acum, la greu. De altfel, d-l Victor Ponta, liderul PSD, a si anuntat ca partidul sau nu vrea sa vina la guvernare, decat dupa alegeri. PNL a avut aceeasi atitudine pana de curand, cand d-l Crin Antonescu s-a gandit sa-si nuanteze pozitia, sa nu para las, dar a pus conditii imposibile, anume ca PNL sa guverneze singur, avandu-l pe dansul ca premier. E clar ca PD-L si PSD, doua partide mult mai mari si destul de orgolioase, n-ar accepta sa sustina PNL si sa-l lase sa faca tot ce-i trece prin cap.

- Se teme opozitia de erodarea imaginii celui aflat la putere in timp de criza? Exista interesul ca PD-L sa ramana la putere si sa plateasca pentru toate masurile impopulare la care ar fi silit orice alt guvern?

- Exact. In cazul in care totusi motiunea de cenzura trece si guvernul cade, ca si asta toamna, vom consuma iarasi cateva saptamani pana la instalarea altui cabinet, timp in care exista riscul sa pierdem si acordul cu FMI. In aceasta situatie, inseamna ca va trebui sa ne imprumutam din alta parte, in conditii si mai dezavantajoase, ratingul de tara al Romaniei va scadea imediat, descurajand investitiile straine si creand dificultati in obtinerea banilor. Una peste alta, criza se va accentua. Perspectiva este ca sacrificiile la care vom fi obligati, in cazul demiterii guvernului Boc, sa fie mai mari decat cele ce ni se cer acum, oricat de dure ni se par si chiar sunt acestea. Nu spun asta pentru ca as aprecia guvernul Boc sau pentru ca tin neaparat ca acest cabinet sa ramana in functie, dar efectele caderii sale sunt usor de aproximat de oricine.

"PNL si PSD ar merita sa revina la guvernare impreuna, ca sa arate ce solutii au si sa ne lamurim definitiv ce pot"

- In ipoteza ca guvernul Boc va fi demis, credeti ca presedintele Traian Basescu va insarcina cu alcatuirea unui nou guvern o persoana din afara PD-L, trimitandu-si partidul in opozitie, asa cum a amenintat la Snagov?

- E posibil. Nu cred ca e o simpla amenintare menita sa-i mobilizeze pe pedelisti. Daca guvernul va fi tradat chiar de parlamentarii PD-L, atunci presedintele Basescu s-ar putea sa nu mai aiba incredere in stabilitatea oricarui alt guvern democrat-liberal. Unii mai suspiciosi si cu o parere mai proasta despre Traian Basescu ar putea crede ca presedintele intentioneaza sa-si scoata partidul de la guvernare, sa-l crute de criza si, pana in 2012, PD-L sa obtina capital din criticarea viitorului guvern facut de celelalte partide. Poate ca unii pedelisti asta si doresc, sa iasa din scandal, pana nu s-au sifonat de tot. Si-atunci ramane de vazut cine si-ar asuma guvernarea si in ce conditii. PNL si PSD ar merita sa revina la guvernare impreuna, ca sa arate ce solutii au si sa ne lamurim definitiv ce pot. Daca tot pierdem si timp, si bani, macar sa mergem pana la capat si sa vedem ce se intampla.

- Spuneti ca orice partid ar fi fost la guvernare ar fi ajuns tot la masurile luate de cabinetul Boc. Inseamna ca nu exista motive reale de revolta contra lui?

- Guvernul a gresit la capitolul comunicare - caci nu prea a comunicat, iar atunci cand a facut-o, a fost deficitar. Guvernul ar fi avut credibilitate daca, atunci cand a anuntat aceste masuri drastice, ar fi precizat ca reducerile incep cu propriul aparat functionaresc si cu propriul buget de salarii. D-l Emil Boc trebuia sa anunte si ca renunta la doua, trei ministere, care oricum exista degeaba, ca va desfiinta o serie de agentii guvernamentale inutile si mari consumatoare de resurse, ca va taia fondul de salarii la guvern cu 25% si va opera concedieri. Iar Administratia Prezidentiala trebuia sa treaca si ea la reduceri masive de personal si salarii. Atunci, toata lumea si-ar fi dat seama ca nu e de gluma. Si ar fi fost mai usor acceptate masurile care se indreapta asupra celor care sunt, oricum, victime ale crizei si care n-au nici o vina in producerea si agravarea ei: oamenii obisnuiti. Nu poti avea credibilitate mentinand un aparat functionaresc stufos, cu aproximativ 300 de secretari de stat sau functii asimilate secretarilor de stat, pe bani foarte multi, si sa ceri sacrificii populatiei.

"Domnii Berceanu, Videanu si Blaga au facut tot ce a depins de ei ca sa-si merite remanierea"

- Daca motiunea de cenzura va fi respinsa, iar guvernul Boc scapa de demitere, ce am castiga, in afara de timp si de urmatoarea transa de imprumut de la FMI?

- Un alt avantaj ar fi ca vor intra in vigoare legile privind masurile de austeritate, intre care si cea privind recalcularea pensiilor speciale. Diminuand pensiile nejustificat de mari, ar putea scapa neatinse pensiile obisnuite, normale, pentru cat a cotizat fiecare. Pe de alta parte, nu inseamna ca guvernul ar trebui sa ramana integral asa cum este in prezent. O restructurare e absolut necesara. Sunt ministere, ca acela al Dezvoltarii, ale caror bugete se cheltuie degeaba, uneori pe investitii aiuristice. De pilda, nu cred ca e momentul sa se faca acum nu stiu cate locuinte pentru specialistii de la tara, avand in vedere ca nu avem inca specialisti la tara si ca nici nu se stie cand vor veni acei specialisti, daca vor veni. De asemenea, ar fi nevoie de remanierea unor ministri. Despre aceasta au si vorbit unii lideri PD-L. Garda veche, condusa de celebra tripleta Blaga-Videanu-Berceanu, care este asimilata baronilor PSD si PNL, este contestata vehement din interiorul partidului, de cei mai proaspat veniti, ca Monica Macovei, Cristian Preda si Sever Voinescu. Si as zice ca pe buna dreptate, pentru ca nu s-au observat nici la Ministerul Transporturilor, condus de d-l Berceanu, nici la Ministerul Economiei, condus de d-l Videanu, nici la Ministerul Internelor, al d-lui Blaga, restructurari, ci, dimpotriva, au fost facute angajari, uneori extrem de suspecte. Cum sunt cele facute de d-l Videanu, care si-a tot angajat consilieri si experti economici prin strainatate, tot felul de fete si baieti ai unor prieteni cu care isi petrece dansul vacantele pe Coasta de Azur. D-l Berceanu n-a reusit sa atraga deloc fonduri europene la ministerul sau si s-a evidentiat numai prin declaratii cinice, pe cand iesea si se plangea primul de starea drumurilor, de parca nu dansul era responsabil de domeniu, ci noi. Iar d-l Blaga spune ca nu are ce sa reduca de la ministerul sau, nici din personal si nici din salarii. Si, la randul sau, este citat in presa, cu un ginere si cu un cuscru care fac afaceri cu statul. Cred ca cei trei au facut tot ce a depins de ei ca sa-si merite remanierea cu prima ocazie.

"Sefii de sindicate s-au imbogatit cot la cot cu politicienii"

- Ministrul Muncii, Mihail Seitan, a declarat ca e foarte posibil ca de la anul sa fie reduse iarasi salariile cu 30% sau mai mult, daca nu vor da roade masurile luate azi. Exista acest risc, sau ministrul a vrut sa faca mai usor de inghitit pastila amara de acum?

- Cred ca exista acest risc, asupra caruia ne-au avertizat si alti politicieni si specialisti in economie. Dar probabil ca d-l Seitan, in mod evident depasit de situatie, a vrut mai degraba sa ne arate o perspectiva mult mai rea, ca sa acceptam mai lesne situatia din prezent. Daca nu va exista nici o crestere economica in urmatoarele sase luni, e clar ca nu vom avea de unde plati salarii si pensii. Pentru ca nu vom mai avea de unde ne imprumuta. Deja vom avea datorii mari. Sa ne rugam sa ne mearga si noua mai bine si, macar de data aceasta, sa-i traiasca si sa se ingrase si capra vecinului, ca sa putem sa ne revenim, sprijinindu-ne unul pe altul. Speranta noastra este sa scapam cu aceste masuri de austeritate si, dupa sase luni, sa putem reveni incet, incet la normal. Aici are dreptate guvernul, desi, evident, nu poate fi popular in conditiile astea. E foarte greu si pentru cetateni sa ia de bune declaratiile politicienilor, vazand cum se tot contrazic sau cum mint, pur si simplu. D-l Sebastian Vladescu, ministrul de finante, omul care ar trebui sa fie cel mai serios si mai sobru in aceasta perioada, a declarat in Parlament ca guvernul a mintit pana acum in privinta gravitatii situatiei, sperand ca UE isi va reveni, si noi odata cu ea. Si ca ar mai fi mintit inca vreo sase luni, dar nu l-a mai tinut punga. Declaratia d-lui Vladescu a pus sub semnul intrebarii si declaratiile d-lui Basescu si pe cele ale dlui Boc despre criza. Te poti intreba daca nu cumva ne mint si acum. Nici macar guvernatorul BNR, d-l Mugur Isarescu, nu mai este credibil, caci anul trecut, pe vremea asta, ne spunea ca deja am atins nivelul cel mai de jos al crizei si ca de acum incepem sa urcam.

- Cu toate ca politicienii nu mai sunt credibili, ca situatia economica este foarte dificila si ca se anunta o perioada si mai grea, greva generala declansata pe 31 mai a fost un balon de sapun, repede spart. De ce?

- Primul motiv este legat tot de credibilitate, de data aceasta a liderilor sindicali. Sefii de sindicate s-au imbogatit, de 20 de ani incoace, cot la cot cu politicienii, capusand statul. Ba unii dintre ei au fost si parlamentari. Cu totii au facut jocuri politice, pe care oamenii le-au vazut. Liderii sindicali sunt complicii politicienilor pentru tot ce s-a intamplat, deci nu sunt urmati orbeste. Pe urma, bugetarii isi vor fi facut socoteala: oricum imi taie 25% din leafa, daca fac greva, imi mai taie si niste zile in plus, iar daca o lungim, putem baga sistemul in colaps si sa-mi pierd si locul de munca. Mai bine rabd acum reducerea asta si vad ce-o mai fi. Exemplul Greciei s-ar putea sa-i fi calmat pe multi, pentru ca grecii au iesit in strada, au facut scandal, n-au rezolvat nimic, si acum tara e tinuta cu perfuzii de UE. Nu ajuta sa te tavalesti pe jos, ca un copil razgaiat in magazin, sa-ti ia mama bicicleta, cand n-are cu ce.