O "trecatoare" milenara
Incet-incet, primavara isi face loc pe pamanturile Moldovei si mugurii stau sa se sparga pe crengile copacilor. Sunt insa, la acest inceput de prier, prea putin atent la imaginile ce se deruleaza, una dupa alta, prin geamul autocarului. In mai putin de o ora, o asteptare de mai bine de cativa ani va lua sfarsit - voi vedea pentru prima data cetatea Tighina. Baza militara, atat in timpul sovietic, cat si dupa, ocupata fiind de Armata a XIV-a rusa, cetatea a fost inchisa publicului timp de peste o jumatate de secol. Primele urme ale unei asezari pe locul unde e astazi orasul Tighina (Bender) dateaza inca din secolele I-II e.n., din perioada geto-dacilor. "Tighina" insemna in limba cumana "trecatoare". Prima atestare documentara a orasului dateaza din 1408, din vremea lui Alexandru cel Bun. Ulterior, Stefan cel Mare construieste o cetate din pamant si lemn - o palanca, pentru a apara trecatoarea de tatari. In 1538, in timpul domniei lui Petru Rares, cetatea este cucerita de sultanul Suleiman I, care construieste aici, in timp record, in decurs de un an, o fortareata din piatra. Otomanii redau orasului numele vechi, Bender, care inseamna "trecatoare intarita". Cetatea rezista in decursul secolelor catorva atacuri si abia in timpul razboaielor ruso-turce, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, e cucerita si recucerita de cateva ori, pana cand e ocupata definitiv de rusi, in 1812. Ulterior, cetatea impartaseste istoria binecunoscuta a intregii Basarabii.
Agresorii romani...
Altadata oras industrial si aglomerat, unul dintre cele patru municipii ale RSS Moldovenesti, Tighina pare in ziua de astazi impartita intre doua lumi: un oras sovietic si un firav orasel occidental. Unul e muzeu in aer liber, cu monumente-tancuri si soldati eroi, ruine de intreprinderi si militieni pe strada. Celalalt inseamna cateva constructii noi, supermarketuri, cateva masini din vest si oarecare deschidere spre servicii pentru occidentalii bogati, amatori de turism exotic. Orasul este curat, insa arata parasit de lume. Prin centrul lui, chiar pe la amiaza, abia de vezi cativa pietoni. Pare mult mai pustiu decat Soroca, de exemplu, care e de vreo trei-patru ori mai mic. De altfel, nici nu e de mirare, daca avem in vedere ca, dupa datele oficiale, populatia a scazut cu un sfert fata de 1990 (si nu se stie exact cat a scazut in realitate). Administratia pare sa investeasca in monumentele cu potential turistic, dar investitiile au o puternica nota propagandistica. Ciudata, neobisnuita, mi se pare starea provocata de reintoarcerea in timpuri apuse. Un memorial al eroilor, cu cimitirul aferent si capela, a fost inaugurat recent, aproape de centru. Memorialul este dedicat tuturor celor ce au luptat si murit in Bender, in lupte sau rascoale. Majoritatea sunt rusi. Cativa straini. O aripa mica a cimitirului este alocata soldatilor romani. Ghidul, imbracat in uniforma de militian, cu o geaca neagra deasupra (ne intrebam daca este portul lui de zi cu zi sau doar un artificiu exotic pentru turisti), foarte jovial, ne spune istoria orasului. Eroii rusi sau sovietici au loc de cinste si sunt pomeniti numai de bine. Republica Moldova este trecuta cu vederea, de parca ar fi pe un alt continent, iar Romania e pomenita doar ca agresor. Rascoala din Tighina, din 1919, care in istoriografia romaneasca este prezentata ca o revolta anti-romaneasca, organizata de serviciile sovietice, pentru oficialii transnistreni este un motiv de mandrie, un protest al localnicilor impotriva agresorului roman. Ghidul recita degajat teze si sloganuri din manualele bolsevice, nu ezita sa accentueze atat dreptatea protestatarilor, cat si "cruzimea" romanilor care au inabusit revolta. Siguranta cu care ne povestea toate acestea nu lasa loc de indoiala, era total convins ca lucrurile stau exact asa cum le prezenta. Despre teroarea autoritatilor transnistrene din secolul XXI asupra scolilor romanesti, care s-a produs sub ochii lui, ghidul nu sufla nici o vorba. De altfel, el face parte din "ministerul de interne", autoritate care "patroneaza" turismul si turistii in Transnistria...
Joaca de-a capitalismul
In Tighina, "Marea Putere de la Rasarit" a tinut sa-si arate clar dominatia. Intr-un oras cu case destul de umile si constructii industriale cam rablagite, statul a compensat realitatea frusta printr-o multime de monumente - cateva monumente ale eroilor, un superb arc de triumf, un monument in memoria victimelor holocaustului, monumente-tanc. Pe langa acestea este si (cel putin) o statuie a lui Lenin. Numai ca, oarecum inexplicabil, mai ales avand in vedere starea excelenta a celorlalte monumente, de pe Lenin se scorojeste vopseaua si arata foarte jerpelit. Vizavi de Leninul jerpelit se inalta un cinema nou, "Kinoteatr Gorkii", construit de un oligarh local, asadar din bani capitalisti, in stil neoclasic stalinist, iar alaturi de noul si impunatorul cinema, se afla unul dintre rarele locuri din Tighina ce au inscriptie in romana, chiar daca e scrisa cu grafie chirilica - restaurantul "Fat-Frumos"...
Si e adevarat ca in Tighina, incet si sub obladuirea unor mari sefi locali, au aparut supermarketuri, constructii ale "capitalistilor lacomi, burduhosi si exploatatori". Diverse firme impanzesc centrul orasului, amestecate printre tot soiul de vestigii comuniste, amintind parca de ultimii ani ai Imperiului, sub perestroika. Ba, mai nou, atrasi de posibilitatile castigurilor din turism, transnistrenii organizeaza degustari pe la fabricile de coniacuri, sau trasee turistice prin jurul marilor orase si in diferite zone spectaculoase. Ca rezultat, una dintre constructiile tighinene altadata in intregime inchisa publicului - Cetatea - urmeaza sa fie accesibila curiosilor.
Cetatea cu cazarmi
Moldovenii nu sunt insa chiar primii vizitatori. De cativa ani, europenii amatori de vacante inedite pot sa viziteze Transnistria, inclusiv Cetatea. O vizitam si noi, insotiti de un experimentat ghid in uniforma. Fortareata este acum in restaurare, iar lucrarile sunt in toi. Cateva masini grele incarca si descarca pietre la poarta principala.
Cetatea Tighina se afla pe malul drept, inalt al Nistrului, si e inconjurata de trei randuri de ziduri, ce aveau functia de a apara diversele dependinte ce indeplineau necesitatile armatelor ce stationau inauntru. Cateva dintre fostele dependinte au fost folosite drept cazarmi pentru armata a XIV-a. Ghidul ne spune ca acum armata rusa a plecat si fortele militare din cetate apartin armatei transnistrene, iar baza e folosita pentru antrenamentul noilor recruti. Pe parcursul vizitei am vazut putini soldati, insa o privire aruncata spre pavilionul cu garajele masinilor militare indica o prezenta armata apreciabila. Suntem, totusi, pe teritoriul unei baze militare. Doar cetatea propriu-zisa, nucleul ei, a fost eliberata pentru turisti.
Duhul Moldovei medievale
Pentru a intra in cetate, dupa ce urci dambul si treci de zidul de aparare exterior, trebuie sa traversezi un podet. Acesta trece peste un sant defensiv adanc, ce inainte era umplut cu apa.
Odata trecut, mai ramane doar sa trecem o poarta si intram pe teritoriul cetatii. O simt de la prima vedere ca e la fel de-a noastra, cum sunt si Soroca, si Neamt, si Hotin, si Cetatea Alba. Zidurile trainice, invechite, mai pastreaza gloria si duhul Moldovei medievale. La Tighina, practic nu s-au facut cercetari arheologice, astfel ca marii "exploratori" ai cetatii au fost chiar soldatii ce au stat aici. Acestia au gasit o buna parte din exponatele din muzeu. Amuzat, ghidul ne povesteste despre cum se facea armata in cetate. Soldatii descoperisera o retea de tuneluri care ducea spre oras. Astfel, puteau cumpara de acolo tot felul de produse si, bineinteles, tarie, pe care o dadeau la schimb militarilor mai inalti in grad, in schimbul a diverse mici favoruri ostasesti (intre care si permisia de a petrece o seara sau o zi in Tighina). Reteaua e labirintica, asa ca au fost cazuri in care soldatii dispareau cate o zi si trebuiau cautati apoi de colegi, riscand sa fie dati ca dezertori. Au fost cazuri cand unii soldati au ratacit prin labirinturi si trei zile. In decursul acestor calatorii in subteran, soldatii au gasit si multe artefacte.
Tainele labirintului
In muzeu, in afara de macheta cetatii, se gasesc arme vechi, ghiulele, pietre cu inscriptii, monede si bancnote, bucati de ceramica, pipe. Manechine de soldati in haine si cu arme de epoca strajuiesc incinta. Pentru arcasii, parcalabii si plaiesii lui Stefan, nu s-a gasit nici un colt de muzeu. Intre manechine, un soldat rus, unul otoman, dar si un soldat suedez. Aceasta, deoarece aici s-a refugiat, timp de 4 ani, intre 1709-1713, regele suedez Carol al XII-lea, dupa infrangerea de la Poltava, fiind acceptat ca oaspete de Imperiul Otoman. Regele a fost pana la urma izgonit chiar de catre turci, pentru ca, dorind cu orice pret victoria impotriva rusilor si pregatindu-se prea mult timp pentru o noua campanie, devenise o povara pentru Poarta.
Plecam si noi incetisor din cetate, cu gandul la zidurile vechi ce au vazut atatea lupte, la cuceritori, nedreptati si drame, dar si la enormul potential arheologic ce se gaseste sub cetate. Cine stie ce se va mai afla in acele tuneluri labirintice sau pe locul fostelor dependinte... Deocamdata, noi putem doar sa privim de la distanta si sa venim la cetatea noastra istorica doar in vizita, din cand in cand.
Fotografiile autorului