Intoarcerea uriasilor

Andrei Cheran
"Refahim", gigantii biblici, se intorc in Israel. Asa sustine Barry Chamish, un scriitor si ufolog din Tel Aviv

Uriasii sunt strans legati de istoria veche a evreilor. Populeaza folclorul si sunt mentionati si in Biblie, intre potopul lui Noe si perioada regelui David. Nefilimii, deveniti dusmanii de moarte ai poporului lui Abraham, se pare ca au avut drept descendenti niste uriasi. Din anul de gratie 1993, ei au revenit brusc in atentia autoritatilor si a opiniei publice din Israel, purtati pe "aripi" de OZN-uri. "Uriasii se-ntorc" si-a titrat Canalul Unu al televiziunii israelite o emisiune care a facut sa explodeze audienta.
Pentru unii cercetatori, intoarcerea acestor fiinte cazute din ceruri este un fapt incontestabil, navele lor zburatoare fiind filmate. In plus, ei au lasat numeroase urme materiale ale trecerii lor. Cele mai multe dintre ele au fost descoperite in regiunea Rosh Haayin.
Primul incident care a propulsat Israelul in era ufologiei contemporane a avut loc pe 28 septembrie 1990. In seara aceea, un mecanic auto in varsta de 27 de ani, pe nume Ami Achrai, mergea cu masina pe un drum aflat la sudul orasului Haifa cand, deodata, a vazut un obiect zburator despre care a crezut ca este un elicopter. Acesta parea ca are probleme mecanice si se invartea pe deasupra plajei Shikmona, pe malul Mediteranei. Ami a oprit masina si a observat, stupefiat, ca de fapt era vorba despre un disc zburator care emitea o lumina rosie intensa si care, la un moment dat, a disparut brusc.

Dovezi materiale

Doua zile mai tarziu, Ami Achrai a mers sa cerceteze plaja cu pricina, de data aceasta insotit de Hadassah Arbel, un ufolog recomandat de politie. Cei doi barbati au descoperit atunci ceea ce a fost considerat ulterior drept una dintre cele mai importante dovezi ale existentei ozn-urilor. Raza luminoasa emisa de catre farfuria zburatoare sapase o elipsa cu un diametru de 15 metri pe nisipul plajei.
Dar si mai interesanta era imaginea pe care o reproducea vegetatia din jur, ce nu fusese arsa: fotograma exacta a unui pilot aflat in fata unui tablou de comanda. In plus, esantioanele de nisip ars, culese de catre cei doi si trimise la emisiunea "Sightings" a televiziunii americane, s-au topit din cauza caldurii reflectoarelor de pe platou. Testele ulterioare au dovedit ca nisipul era acoperit cu o hidrocarbura ce se topea la o temperatura medie. Laboratorul nu a putut insa sa dea nici o explicatie umana sau naturala a acestui fenomen.
Evenimentul observat de Ami Achrai s-a repetat pe 6 iunie 2002. Pe nisip a aparut o noua amprenta de OZN, la doar cativa metri de aparitia precedenta. Plus acelasi desen vegetal care reprezenta un pilot in fata tabloului de comanda. In sfarsit, pe 27 aprilie 2003, doi adolescenti au afirmat ca au vazut, si ei, o farfurie zburatoare explodand deasupra plajei de la Shikmona.

O prabusire reala?

Cand s-a verificat aceasta ultima marturie, pe plaja au fost descoperite bucati de metal alb. Ufologii israelieni, bucurosi ca dispun, in sfarsit, de elemente tangibile pentru a efectua analize stiintifice, au trecut imediat la testarea lor. Metalul, ce parea a fi in fuziune, s-a dovedit, totusi, rece, la atingere. In plus, el se transforma in cenusa alba atunci cand era atins cu mana. Scufundat in apa, emitea o lumina incandescenta. In sfarsit, activitatea magnetica la locul presupus al prabusirii era de 6000 de ori mai mare decat normal. In cele din urma, s-a constatat ca relicvele erau din magneziu pur.
Relicvele gasite pe plaja Shikmona au permis apropierea evenimentului petrecut acolo de un altul, petrecut in pestera lui Elijah, un sanctuar biblic aflat la aproximativ 200 de metri nord de plaja Shikmona. Conform Bibliei, aici predicase profetul Ilie, provocandu-i pe cananeeni la o lupta menita sa dovedeasca suprematia dumnezeului in care credeau. Ramasagul consta in arderea unui bivol viu. In vreme ce Baal, idolul cananeenilor a ratat incercarea, dumnezeul lui Ilie a trimis din cer o raza de lumina care a ars animalul pe loc. Sa fi fost aceeasi raza incandescenta ce a topit nisipul plajei din Shikmona, cateva mii de ani mai tarziu? Cercetatorii ufologi raspund afirmativ. In grota lui Elijah se afla un desen stravechi ce reprezinta replica exacta a craterului descoperit pe plaja din Shikmona, la inceputul anilor '90.
De la aceasta explozie, in Israel nu a mai fost raportata nici o alta manifestare extraterestra, pana in momentul cand micul oras Kadima a devenit, dintr-o data, teatrul unei importante activitati ufologice. In dimineata zilei de 20 aprilie 1993, doamna Tsiporet Carmel s-a trezit speriata de lumina orbitoare ce patrundea prin fereastra. A deschis geamul si, incremenita de uimire, a vazut in fata casei sale o nava ciudata, ce statea pe sol, parand a creste din ce in ce mai mult. La cateva zeci de metri distanta, se afla o creatura de aproximativ 2 metri inaltime, imbracata cu un fel de salopeta metalica, si care parea ca poarta pe cap o palarie asemanatoare cu aceea a apicultorilor.
Pentru ca era vorba despre prima intalnire directa cu un extraterestru raportata in Israel, d-na Carmel s-a temut sa nu ajunga de rasul lumii. Dar exact pe locul unde ea vazuse nava, s-a descoperit un cerc de aproximativ 4 metri si jumatate, unde pamantul fusese ars. Acolo au fost gasite si ramasite de metal, ce s-a dovedit a fi siliciu pur. Peste cateva zile, alte doua cercuri identice au fost descoperite in gradina femeii. Ele pareau a fi trasate cu ajutorul unui lichid de culoare rosie, ce s-a dovedit a fi compus din cadmiu.

Intalniri de gradul trei

Alti doi cetateni din orasul Kadima si mai tarziu chiar trezoriera municipala, Shosh Valud, au afirmat ca au trait experiente similare celei relatate de d-na Carmel. In luna iunie, a fost randul altei femei, Hannah Somech, sa se intalneasca fata in fata cu un urias. Ea locuia la Burgata, la 5 kilometri de Kadima. In dimineata cu pricina, se afla in bucatarie. Dintr-o data, pe geam, a vazut cum cainele ei este aruncat in sus, inainte de a se zdrobi de zidul curtii. A iesit repede afara din casa, dar s-a trezit fata in fata cu o creatura de doi metri inaltime, imbracata cu o salopeta metalica, ce ii examina cu atentie camioneta parcata in curte. Furioasa, ea l-a intrebat pe extraterestru: "Ce ai facut cu cainele meu?". Raspunsul, telepatic, nu s-a lasat asteptat: "Sterge-o! Sunt in misiune. As putea sa te strivesc ca pe o furnica daca as vrea". Mai tarziu s-a descoperit in gradina lui Hannah un cerc cu diametrul de 4 metri si jumatate, unde iarba era patata cu un lichid de culoare rosie: cadmiu.

O dovada evidenta

In decembrie 1993, in satul Yatzitz, batrana Casatini, impreuna cu o prietena, au auzit o explozie ce a facut sa se cutremure temelia casei. Usa s-a deschis brusc si prin despicatura ei cele doua femei au vazut o creatura de aproximativ 2 metri si jumatate inaltime, imbracata intr-un costum metalic, a carei fata parea a fi ascunsa de un "halou". Foarte speriate, au trantit usa si au chemat politia. Sositi rapid, agentii au descoperit niste urme foarte adanci de cizme, ce se afundau la 35 de centimetri in pamantul uscat, dovedind, astfel, ca cel ce le-a lasat cantarea aproximativ o tona. Temandu-se de un act terorist, politia a chemat armata in ajutor, dar anchetatorii militari s-au multumit sa emita o ipoteza fantezista, conform careia urmele lasate erau ale unor senile.
Cu toate acestea, dupa incidentul de la Yatzitz, nenumarate aparitii de fapturi uriase au fost raportate in mod constant, in aproape toate orasele Israelului. Ca si in cazurile precedente, martorii acestor aparitii erau in exclusivitate femei. Dintre sapte cazuri urmarite de catre anchetatori, in trei dintre ele persoanele respective au continuat sa primeasca regulat mesaje telepatice. Cea mai convingatoare dovada a acestor vizite este concordanta descrierilor facute de catre toate femeile, care nu se cunosteau intre ele: era vorba despre un urias de aproximativ 2 metri inaltime, span si cu fata rotunda. S-ar parea ca aceste creaturi lasau in mod deliberat urme ale trecerii lor. Si anume niste urme atat de evidente, incat ufologii israelieni sunt convinsi ca, la fel ca in urma cu cinci mii de ani, uriasii cutreiera iarasi pe pamantul Israelului.

Opera uriasilor?

Se pare ca uriasii din epoca biblica au fost cu mult mai mari decat muritorii. Patul regelui uriasilor, Og din Bashan, avea 4 metri lungime. Pe teritoriul sau, care se intindea pe inaltimile platoului Golan, mai dainuieste in prezent stravechiul "Cerc al uriasilor", compus din 5 cercuri concentrice de piatra, cel mai mare masurand 159 de metri in diametru. Doua deschideri facute in aceste cercuri ar fi permis masurarea solstitiilor si ascensiunea stelei Sirius, in anul 3000 inainte de Hristos. Situl ramane o enigma pentru arheologi, pentru ca nu au descoperit nici o similitudine cu altele prezente in Orientul Mijlociu. De altfel, constructia sa este anterioara cu cel putin 500 de ani celei a piramidelor si nu poate fi opera nomazilor care locuiau acolo in acea perioada. Constructorii ar putea fi niste straini, dar, conform Bibliei, singurii "straini" care locuiau in zona aceea erau uriasii.

Anul de varf: 1996

Anul 1996 a fost deosebit de bogat in aparitii de OZN-uri in Israel. Intr-adevar, au fost fotografiate mai multe farfurii zburatoare. In luna decembrie, o familie din Netanya a afirmat chiar ca se afla in contact permanent cu niste fiinte mici, de culoare gri. Aceste marturii au fost sustinute de o multitudine de dovezi materiale, mai ales de descoperirea unor pietre capabile sa topeasca gheata in mod instantaneu, fara interventia vreunei surse energetice cunoscute. In noiembrie 1997, a fost filmat un ozn deasupra Tel-Avivului. Expertii isi pun in continuare intrebari in legatura cu provenienta sa.

Urme stranii

Urmele de uriasi descoperite la Yatzitz se intindeau pe o distanta de 8 kilometri. Daca pe alocuri unele dintre ele masurau 35 de centimetri in adancime, tocul nu se infunda niciodata in pamant mai mult de 5 centimetri. Cu alte cuvinte, creatura respectiva ar fi mers pe varful picioarelor. Distanta dintre doua urme era uneori de 3,5 metri. Este greu de crezut ca ele au fost lasate de catre un om. Ar fi trebuit ca acesta sa fie campion mondial la saritura in lungime si sa cantareasca aproximativ o tona.

Mutilari de animale

Urmele circulare si intalnirile cu extraterestrii nu sunt singurele incidente misterioase care au fost raportate la Kadima si in imprejurimi. Intr-o dimineata de ianuarie 1995, crescatorii Amos si Rachel Guetta si-au gasit animalele ucise si mutilate in mod ciudat. Toate oile aveau capul ras si in cutia craniana fusesera facute gauri. Gainile si cainele de la ferma erau de asemenea moarte. Aceasta enigma nu a fost inca rezolvata.


Supliment de ancheta

Uriasii de pe micul ecran

In vara anului 1993, marturiile atestand prezenta uriasilor pe teritoriul Israelului au facut ca foarte seriosul post de televiziune "Channel One" sa difuzeze un documentar in legatura cu acest subiect. Doi dintre martorii de la Kadima, Tsiporet Carmel si Shosh Valud au fost intervievate, la fel ca si ufologii ce au studiat amprentele circulare caracteristice lasate de catre OZN-uri pe sol. Spre marea mirare a personalului de la postul de televiziune israelit, telespectatorii s-au declarat convinsi de existenta acestor extraterestri. Alti doi martori au aparut intr-o emisiune ulterioara. Era vorba despre doua femei in varsta de 30 de ani, ce locuiau in Tel-Aviv, la 20 de kilometri distanta una de cealalta. Astfel, la inceputul acelei veri, doua creaturi imense, cu craniul span, si-au facut aparitia in locuintele impricinatelor, fiind insotite de o raza de lumina. Prin telepatie, li s-a explicat ca nu au de ce sa se teama. Uriasii au "plutit" mai apoi prin apartament, lasand un praf galben si urat mirositor pe mobila. Dupa cateva minute, au disparut la fel de brusc cum au aparut.

Filmul exploziei

In noiembrie 1998, ufologul Barry Chamish a intrat in posesia unei casete video a coliziunii dintre doua nave zburatoare neidentificate, deasupra orasului Rosh Haayin. Fotografiile arata farfuriile zburatoare inainte si dupa impact. Aceste imagini au fost filmate in 1996, de catre un imigrant iugoslav, pe nume Spasso Maximovitch. Jeff Saino, un specialist de elita de la laboratoarele MUFON, a analizat filmul. Tinand cont de viteza celor doua nave si de faptul ca explozia nu a lasat in urma ramasite, el a declarat filmarea drept autentica. "Acceleratia, talia redusa si explozia nu se explica prin metode conventionale", a afirmat el. "Acest caz ramane o enigma".