Cartile de memorii ale fostilor detinuti politici, volumele cu documente ale unor procese, colectia revistei "Memoria", studiile rezultate din investigatii in arhivele Securitatii constituie deja o baza documentara ampla despre epoca dejista de teroare si abuz institutionalizat. Sute de mii de persoane au avut atunci parte de inscenari judiciare si condamnari grele, in regim de exterminare. Multe nu au supravietuit torturilor, foametei, frigului, epuizarii. Mecanismele represive folosite de Partidul unic si politia lui politica pot fi azi cunoscute de noile generatii (atat cat mai sunt ele interesate de suferintele bunicilor si de atmosfera din Romania acelor vremuri) in primul rand din marturiile supravietuitorilor. Scrisa cu mai mult sau mai putin talent, aceasta "literatura penitenciara" ne releva si modurile variate de a se comporta ale omului terorizat, de la bestialitate la gesturi de incredibil altruism, solidaritate si curaj. Un personaj frumos, de o mare forta morala in situatii atroce, un barbat din spita neinfrantilor e si autorul cartii pe care v-o recomand azi, publicata pe speze proprii in Canada, unde memorialistul s-a stabilit de aproape cinci decenii. Numele lui George Sarry ne era cunoscut din "Inchisoarea noastra cea de toate zilele" de Ion Ioanid, cea mai completa rememorare a vietii din temnitele comuniste romanesti. Tanarul "George Englezul" apare acolo luand apararea unor detinuti batrani si bolnavi persecutati de colegi mai vigurosi; batandu-i pe turnatori cu pretul pedepsirii la carcera, in lanturi; facand greva foamei sau participand la pregatirea evadarii nebunesti de la Cavnic; rezistand la torturi fara sa-si tradeze prietenii sau gasind solutii ingenioase de comunicare. Portretul admirativ pe care i-l schiteaza Ion Ioanid are in amintirile lui George Sarry carnea vie de fapte si intamplari, povestite cu simplitate si modestie, dar cu atat mai impresionante cu cat simtul innascut al dreptatii, altruismul, curajul, realismul practic si ingeniozitatea i se par normale. Nu poti sa nu-l iubesti pe acest barbat luminos care nu-si aroga nici un merit, nu-si plange de mila si nu se lasa prada deznadejdii. Dar cine e George Sarry si cum a ajuns el in infernul concentrationar la 21 de ani? Constantean dintr-o familie instarita, cu un tata grec si cu o mama englezoaica (ce mai avea doi baieti de la un prim sot englez decedat), George e penultimul din cei noua copii ai familiei. Cum nu i-a prea placut cartea, a abandonat liceul si a inceput sa munceasca din adolescenta. Dupa moartea tatalui, in 1946, fratele lui vitreg, Stanley, numit consul britanic la Constanta, l-a angajat si pe el la Consulat. In 1949, dupa ce majoritatea fratilor reusisera sa paraseasca tara, George e arestat, torturat sa-si marturiseasca vini inventate, acuzat de spionaj pentru englezi si condamnat la 15 ani de munca silnica (din neamul Sarry - unchi si veri - sase membri au facut inchisoare politica in anii '50). Partea cea mai interesanta a memoriilor e relatarea celor 11 ani petrecuti in detentie la Aiud, la minele de la Baia Sprie si Cavnic, in cumplitul penitenciar din Oradea, la Pitesti Intamplari semnificative, tortionari si colegi de detentie - o lume cuprinzand omenescul in toate nuantele lui, asa cum numai vecinatatea mortii si arbitrarul le poate revela - sunt pastrate vii de memoria octogenarului de azi. Care a avut norocul ca, in 1960, la interventiile familiei din strainatate, sa fie scos din inchisoare si trimis in Anglia, in schimbul a doi spioni romani arestati de guvernul britanic. La 32 de ani, George Sarry a inceput o noua viata in lumea libera, a muncit, si-a facut o familie, iar la pensie, pentru fiice si nepoti, s-a decis sa lase aceasta marturie despre o perioada grea a tineretii sale, necunoscuta lor. Faptul ca a scris-o in romaneste ma face sa cred ca nu doar descendentii sai canadieni sunt avuti in vedere, ci si publicul larg din tara natala.