- Sunt sase ani de cand ati parasit Romania in favoarea Ucrainei. Nu va e dor de acasa, de familie, de tara, de Bucuresti?
- Vin acasa ori de cate ori pot. Mi-e dor mai ales de familie, de Razvan, fiul meu, de Ana, sotia lui, de nepotii mei, Marilu si Matei, de fratii mei. In ce priveste tara, tin permanent legatura cu ea, pentru ca ma uit zi de zi la televizor. Stiu tot. Toate bucuriile si necazurile romanilor. Cand vin acasa, revad cu placere mai ales locurile in care am locuit, prin care am trecut de nu stiu cate ori. Imi este mai aproape Bucurestiul decat ideea de Romania.
- Cu fostii colegi de la echipa de fotbal Dinamo va intalniti? Mai depanati amintiri impreuna? Cativa dintre ei au disparut, din pacate. Florea Dumitrache, de curand, Sandu Neagu...
- Prefer sa mi-i amintesc pe toti in momentele lor de bucurie si glorie, din vremea tineretii noastre de la Dinamo, decat sa-i revad acum, dupa atatia ani, cu necazurile lor. Nici nu stiu cum a trecut timpul. Prefer imaginea lor de atunci, tinereasca, entuziasta, in plina forta. Cand ma uit, cateodata, la fotografiile cu generatia anilor '70 si vad cate nume dragi mie au disparut, ma gandesc ca am fost un mare norocos.
- Nu va este greu de atatia ani printre straini, nea Mircea? In Romania va cunosc si copiii...
- Cand stradaniile muncii tale dau rod, sentimentul de implinire pe care-l traiesti atenueaza instrainarea de tara. Iar eu fac asta tot timpul: traiesc din succesele mele, pe care le-am pregatit si le-am obtinut cu eforturi mari. Intensitatea cu care traiesc greul, dar si bucuria acestor realizari compenseaza facilitatile pe care mi le-ar fi oferit ramasul in tara. Eu n-am cautat in Ucraina comoditati, n-a contat casa, apartamentul in care am locuit. Am fost, intr-un fel, un nomad, dar trairea interioara a fost intensa, ea a contat. Sigur, nimic n-ar fi fost posibil fara ajutorul lui Nely, sotia mea, care a acceptat si s-a inhamat la acest mod de viata. Daca a avut cineva de suferit din toate aceste peregrinari ale mele, a fost ea. Ei i-au lipsit acele comoditati care ii fac viata frumoasa unei femei. Nely e pasionata de arta, ii plac muzeele, locurile cu oferte culturale de clasa, anticariatele, galeriile de pictura. In zona asta i-am impus, cu siguranta, restrictii si ii multumesc ca nu s-a revoltat niciodata.
- Ce fel de tara e Ucraina? Cum sunt sufleteste ucrainenii? V-au acceptat usor?
- Sunt un om care a transformat iluziile si sperantele a zeci de mii de iubitori ai fotbalului in succese. Iar succesul, in orice domeniu l-ai obtine, e un prilej de mare invidie, dar si de admiratie. Ucraina nu face exceptie de la acest lucru. Au invitat un strain in tara lor si au sfarsit prin a-l aprecia si a-l considera prieten. Ce-si poate dori un om mai mult?
- Care au fost cele mai emotionante momente?
- Au fost enorm de multe. Emotiile acompaniaza toate momentele vietii. Am ajuns sa nu mai traiesc fara ele, inainte de meciuri, in timpul lor, dupa partide. N-as putea niciodata sa le clasific, pentru ca a invinge, indiferent la ce nivel o faci, implica toate resursele fiintei tale. Nimic nu vine intamplator, totul este consecinta unor decizii luate, a unor framantari permanente intre certitudini si indoieli care macina.
- Ultimele dvs. decizii au fost inspirate: ati castigat un nou campionat al Ucrainei cu Sahtior. Ce reprezinta pentru dvs. acest trofeu?
- Un titlu pentru care m-am luptat tot anul. Intotdeauna, cand se castiga un titlu, acesta este consecinta unei activitati duse cu foarte multa participare, foarte mult sentiment si inteligenta, cu foarte multe decizii luate de-a lungul timpului. Este un titlu important si pentru ca a fost obtinut pe noul stadion al echipei, care e minunat. Primul titlu pe acest stadion ramane in istorie. Primul si ultimul, asa cum a fost si cu Cupa UEFA, pe care am castigat-o anul trecut. A fost ultima cupa UEFA jucata pe vechiul stadion si toata lumea vorbeste de ea. Titlul de anul acesta cred ca va ramane in istoria clubului, ca un titlu castigat pe propriul teren, impotriva multiplei campioane a Ucrainei, Dinamo Kiev, care a castigat de 13 ori la rand campionatul. Era o echipa imbatabila, din toate punctele de vedere.
- Sahtior a devenit puternica de cand a venit Mircea Lucescu antrenor?
- Sahtior a reusit ca in sase ani sa castige de 4 ori titlul. O performanta deosebita. Si nu e un campionat usor. Multi isi inchipuie ca Ucraina este la celalalt capat al Europei si ca fotbalul este mai usor ca in alta parte. Nicaieri nu este usor sa fii pe primul loc. Nicaieri in lume. Sahtior a fost infiintat in 1936 si si-a schimbat de mai multe ori numele. Era un club al minerilor, intr-un oras al minerilor. In toata acea perioada au castigat de doua sau de trei ori cupa fostei Uniuni Sovietice, dupa care au mai castigat in anii '90 de doua ori cupa, dar din momentul in care la conducerea clubului a venit presedintele Rinat Ahmetov, el a pus bazele unui club modern, profesionist. Dovada, ceea ce se intampla si in ultimii sase ani. S-au castigat titluri, s-a format o echipa, s-a construit un stadion despre care Michele Platini a spus ca este cel mai frumos din Europa, s-au pus bazele unei structuri foarte serioase. Se construieste, de fapt, istoria clubului, iar in confruntarile cu marile echipe ale Europei, istoria, traditia inseamna foarte mult, asta da si o putere politica sportiva, care te ajuta sa ramai la un anumit nivel.
- In ciuda victoriilor stralucite pe care le dobanditi, sunteti destul de rezervat ca manifestare. De ce nu sariti in sus de bucurie, cum fac alti antrenori?
- Sunt unii antrenori care fac show. Intre ei, unii sunt foarte buni, dar sunt si altii, circari. A intrat de ceva vreme in fotbal aceasta tendinta de show. Ii vad pe unii pe margine cum isi noteaza, deseneaza scheme de joc, o fac pentru televiziuni. Altii fac tumbe pe teren tot pentru spectacol. Nu cred ca bucuria are nevoie de o astfel de exteriorizare. Te poti bucura foarte bine in interiorul tau si sa te manifesti ponderat. Eu sunt destul de echilibrat, exagerez doar cand ma supar in timpul jocului, la anumite faze, la neintelegeri, la exprimarea din teren intre jucatori. La asta da, ies la margine, tip, urlu, cateodata amenint, dar intr-un sens pozitiv, dand senzatia celui care primeste acest mesaj ca a gresit.
- Aveti un patron cu foarte multi bani. Se spune ca este cel mai bogat om din Ucraina. Seamana cu patronii din fotbalul romanesc?
- Nu are rost sa facem comparatii intre patronii din Romania si presedintele meu. Vreau sa spun doar ca este un presedinte cu o intelegere extraordinara a fenomenului sportiv si cu o dragoste de fotbal cum rar am vazut. De aceea si merita dupa fiecare succes al nostru sa vina in mijlocul jucatorilor si sa se bucure de acest succes, pentru ca stiu cat de mult isi doreste lucrul asta.
- Anii de fotbal petrecuti in teren, dar mai ales pe tusa, ca antrenor, v-au subrezit sanatatea. S-a facut mult caz in Romania in legatura cu boala dvs. de inima. V-au afectat mult problemele de sanatate pe care le-ati avut?
- Nu am avut probleme cu inima. S-au facut multe speculatii in legatura cu asta. Inima mea este extrem de puternica, toti mi-au spus. Am avut probleme cu arterele, din cauza stresului in care traiesc. Eu traiesc intre 70 si 100% emotiile meciurilor, stresul e continuu si e normal ca arterele sa aiba de suferit, dar este si mai normal sa am grija si sa previn orice alta situatie de genul celei de asta vara. Nu am nici by-pass, nu am facut nici o operatie pe inima, doar am pus stent pe artere. Atat! In rest, viata mea este normala. Mi-am mai prelungit-o putin. Exista riscul sa se intample ceva. Poate acum 20-30 de ani, ar fi putut fi fatal.
- Doctorii v-au spus sa renuntati la antrenorat?
- In nici un caz si nici nu as putea. Si cred ca nimeni nu ar indrazni sa imi spuna sa nu mai antrenez.
- Cati ani o sa mai antrenati?
- Cat o sa existe pasiune si acele framantari dinaintea fiecarui joc, cat timp imi va face placere sa vin la teren, cat timp imi va face placere sa dau sfaturi, cat timp ma voi infuria pentru niste greseli facute in teren, atat timp voi antrena. Cand nu vor mai exista toate astea, cu siguranta ma voi retrage. Va trebui sa fac altceva.
- Veti mai antrena vreodata in Romania?
- Nu, am mai spus-o de multe ori. E greu sa te intorci si sa o iei de la capat. Acolo trebuie sa isi faca ucenicia antrenori tineri, fosti jucatori care vor face orice ca sa urce niste trepte si sa ajunga la un anumit nivel.
- Printre ei se numara si fiul dvs., Razvan, antrenorul echipei nationale a Romaniei. Este adevarat ca relatia dvs. cu el s-a schimbat de cand a devenit selectioner? S-a suparat pe dvs. pentru ca faceti aprecieri dupa meciurile nationalei?
- Ma faci sa rad. Le doresc tuturor sa aiba o astfel de relatie cum exista intre mine si Razvan. Tuturor tatilor si fiilor. Din pacate, sunt la mare distanta de tara si e foarte usor sa creez polemici, neavand posibilitatea sa ma apar.
- Se califica nationala lui Razvan Lucescu la Campionatul European din 2012, care se va desfasura chiar in Ucraina?
- Mi-ar face mare placere sa il stiu calificat, nu doar pentru el, cat si pentru ca fotbalul romanesc merita sa fie prezent la un turneu final. Cu toate ca este un moment foarte greu, pentru ca jucatorii echipei nationale a Romaniei sunt dispersati, multi dintre ei evolueaza la echipe mici si asta influenteaza starea lor de spirit. La echipa nationala trebuie sa fie jucatori care sa joace permanent pentru castigarea unui titlu, si atunci, intr-adevar, ai o echipa nationala puternica. De aceea, nu intamplator, cea mai puternica echipa nationala a noastra a fost in perioada in care ori Dinamo, ori Steaua se bateau pentru titlu si formau o structura puternica a nationalei.
- Ce le transmiteti admiratorilor dvs.?
- Sa tina cont ca orice succes al unui roman peste hotare este un succes al tarii noastre, al poporului roman, si ca trebuie sa fie apreciat ca atare. Indiferent in ce domeniu!