D-l Neagu Djuvara implineste peste cateva luni 94 de ani si e un splendid exemplu de pastrare a farmecului fizic si intelectual, de senectute frumoasa. Revenit in tara dupa o indelungata si aventuroasa pribegie, a scris si publicat - dupa 80 de ani! - numeroase carti: istorie popularizata, studii avansand ipoteze noi cu privire la devenirea tarilor romane, memorialistica si chiar un roman. Toate purtand amprenta inconfundabila a carismei sale, solubile si in scris. Asa cum nu te saturi sa-l asculti la orice aparitie publica, vioiciunea de spirit, sarea si piperul anecdotelor, bogatia informatiei, voluptatea de a povesti fac atragatoare si cercetarile laborioase de tomuri si documente vechi. Cartea recent aparuta e o astfel de cercetare, impulsionata sentimental, caci e vorba de genealogia familiei sale din partea mamei, Tinca, nascuta Gradisteanu. E de fapt povestea desfasurata pe cinci secole a unui neam de "boieri mari" - un grup social aparte, reprezentand aristocratia romaneasca din perioada feudala si pana in 1945, cu rol politic si cultural major. Saga Gradistenilor, reconstituita de istoricul Neagu Djuvara, incepe cu un logofat din 1548, Neagoe din Orbeasca, tatal lui Valcu si bunicul lui Bunea Vistierul, cel cu mosia la Gradistea pe Arges, si merge (de la un punct pe linie feminina) pana la autor insusi. Parcursul in timp este documentat cu zapise, cronici, studii ale altor istorici si genealogisti, mai vechi si mai noi, iar de la sfarsitul secolului 18 si cu documente si povestiri de familie relatate de bunici si alte rude. Avem, pe de o parte, obiectivitate "stiintifica", neomitandu-se faptele reprobabile sau chiar oribile ale unor inaintasi, iar pe de alta, verva unor comentarii savuroase, mai numeroase cu cat ne apropiem de secolul XX si de timpurile mamei si matusilor autorului (si ele longevive). Neagu Djuvara, care are la randul lui o fiica, o nepoata si o stranepoata, a scris nu doar pentru ele povestea radacinilor, a Gradistenilor si a familiilor de boieri mari (Cantacuzino, Campineanu, Ghica, Olanescu, Rosetti s.a.) cu care s-au inrudit, ci si pentru toti cei interesati de istoria romaneasca - mare si mica - in care aceste familii au jucat un rol important.
Tudorel Urian, "Vietile lui Alexandru Paleologu", Editura "Vremea" (tel. 021/335.81.31), 225 pag.
Mai tanar cu trei ani decat Neagu Djuvara, scriitorul Alexandru Paleologu, disparut la 86 de ani in 2005, e un alt aristocrat seducator prin inteligenta nonconformista, rafinata cultura, placere de viata si dar fabulos de a povesti. Aceste calitati l-au facut dupa 1989 interlocutor favorit al jurnalistilor: cel numit cu simpatie conu' Alecu vorbea cu atata naturalete si sarm incat era o bucurie sa-l urmaresti atat "in direct", cat si in scris. Tudorel Urian, un bun critic literar si publicist cultural din generatia ce se apropie de 50 de ani, l-a cunoscut in 1992 si a simtit de la prima intalnire magnetismul unei personalitati dezinhibate, cu un special simt al umorului, dar de o eleganta, distinctie si civilitate rarisime in vremea noastra. I-a placut atat de mult acest carturar comunicativ si prietenos, incat i-a cautat apropierea si s-a bucurat timp de peste un deceniu de variate discutii pe teme de interes comun. Cartea pe care i-o consacra azi nu este o biografie completa, ci mai curand un portret intelectual si moral al unei personalitati complexe, cu o existenta accidentata de convulsiile politice ale Romaniei pe parcursul secolului XX. Un centru de mare interes al volumului este lamurirea sensibilei probleme a colaborarii lui Alexandru Paleologu cu Securitatea, dupa iesirea din inchisoare, in 1963. Cercetator onest, Tudorel Urian nu se lasa influentat de afectiunea pentru subiectul lui, nu scuza dar nici nu acuza, ci coroboreaza confesiunile publice, facute din proprie initiativa si ca un gest de onoare, de Al. Paleologu inca din februarie '90, cu documente (unele inedite) gasite in arhivele CNSAS. Adevarul foarte complicat al acestui abandon moral nu e transat ferm de Tudorel Urian intre bine si rau, ci e potentat cu nuante si conjuncturi, cu fapte, unele nestiute pana acum. Si mai mult, dincolo de cazul particular, ni se releva inca o data sistemul securistic, modul pervers cum lucra politia politica, slujita de mii si mii de ofiteri platiti bine, unii adevarati tortionari. Azi toti sunt anonimi cetateni onorabili, in timp ce fostii detinuti politici care au acceptat constransi sa colaboreze cu ei sunt stigmatizati si dupa moarte, supusi blamului public. Vi se pare corect?