Un sport frumos, dar fara idoli
- Ai cucerit din nou aurul european la judo (categoria 48kg), dupa ce in 2008 ai obtinut primul titlu olimpic al Romaniei la acest sport. Iata numai doua succese extraordinare, suficiente ca romanii sa stie totul despre tine. Si totusi, nu. In ciuda rezultatelor fantastice, popularitatea scazuta a unui sport isi condamna eroii la anonimat. Asadar, cine esti, Alina Dumitru?
- Sunt nascuta la Bucuresti, pe 30 august 1982, intr-o familie frumoasa, care mi-a fost sprijinul principal in intreaga mea cariera. Nu am fost deloc oameni avuti. Parintii mei au muncit din greu ca eu si cei doi frati ai mei mai mari sa avem cele necesare. La fel, a fost nevoie de multe sacrificii pentru ca eu sa pot face sport de performanta. Toata viata le voi fi recunoscatoare pentru asta, iar acum, incerc cat pot de mult sa le intorc parintilor mei aceste gesturi. Am inceput judo-ul prin clasa a cincea. Eleva fiind, se faceau selectii la scoala si am fost curioasa sa vad ce e cu acest sport, total necunoscut pentru mine pana atunci. Imi placea sportul in general, faceam tenis, handbal, chiar fotbal, la care continuu sa fiu destul de priceputa. Si acum ne mai antrenam la lot cu cate o miuta, si sunt destoinica la driblinguri si pase. Dar intre toate aceste sporturi, am ramas in sala de judo. La inceput ma cam bateau fetele, dar totul s-a incheiat dupa primul cantonament, cand m-am ambitionat asa de tare, ca nu prea m-a mai invins vreuna de atunci inainte. Sub indrumarea antrenorului Emanoil Campeanu, am avut marea surpriza sa-mi placa foarte mult judo-ul. De ce? Pentru ca invatam sa ma apar, invatam sa fiu mai sigura pe mine. In plus, eram tare mica, slabuta (asa am dobandit si porecla "Piti") si voiam neaparat sa ma intaresc cumva. Sportul este cea mai buna solutie in acest sens. S-a intamplat sa fie judo-ul, ar fi putut fi un cu totul alt sport. Dar aceasta mi-a fost soarta.
- Crezi ca performanta sportiva ti-a pus viata pe un anume fagas?
- Odata cu performantele notabile obtinute, viata mi s-a schimbat din mai multe puncte de vedere. In primul rand, am un castig sigur. Poate ca nu sunt vorbe mari sau ceva senzational, dar in ziua de azi este mare lucru sa ai o "renta viagera", chiar daca nu faci nimic. Titlurile mele au fost garantia acestei rente si sunt multumita sa stiu ca, indiferent ce se va intampla in viata mea, in cariera mea, voi avea mereu din ce trai. Apoi, este celalalt aspect, cel psihologic. Judo-ul m-a intarit, m-a facut un om luptator, in sensul cel mai bun al cuvantului. In plus, cand ajungi sa faci un sport de performanta, devii cu adevarat responsabil, disciplinat, foarte stapan pe tine. Sunt lucruri pe care o meserie de birou, sa spunem, nu cred ca ti le poate oferi.
- E un sport agresiv?
- Nu, deloc. E un sport de aparare. E un sport foarte spectaculos, cand ajunge la un anumit nivel; are niste proceduri extraordinare, care nu tin numai de forta, ci mai ales de tehnica. Chiar de inteligenta, de fler, de inspiratie, de rapiditate. Cu ani in urma, acest sport semana mult cu luptele, multe s-au schimbat insa in regulament, sportul a castigat in spectaculozitate, iar azi a devenit unul foarte frumos.
- Ai indemna fetele (si nu numai) spre judo? De ce ar practica un copil acest sport?
- Da, indemn copiii catre judo, pentru ca este un sport care te educa, care te dezvolta si fizic, si psihic. Este un sport care iti da foarte multa incredere in tine. Dar trebuie incercat intai, sa vezi daca iti cade drag. Fiind mai putin cunoscut, copiii nu au foarte multe exemple, nu au idoli in acest sport si de aceea trebuie sa mearga la sala, sa incerce, si poate viata li se va schimba la fel ca si a mea. Pe de alta parte, eu indemn copiii catre sport in general, fie el de performanta sau nu. Cei mici trebuie sa faca miscare acum mai mult ca niciodata, pentru ca, in ultima vreme, ne traim vietile foarte static. Parintii trebuie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca sportul inseamna sanatate si sa-si determine copiii sa faca foarte multa miscare.
Victoria mai presus de orice
- Care este partea cea mai frumoasa a judo-ului?
- Sunt multe parti frumoase, dar ca sa le descoperi trebuie in primul rand sa-ti placa foarte mult acest sport. Numai iubindu-l ii afli subtilitatile, numai asa gusti placerea unui procedeu foarte greu, care iti iese la un moment dat la perfectie. Dar pentru mine, raspunsul la aceasta intrebare este unul mult mai simplu: cea mai frumoasa parte a judo-ului este victoria! Sa devii campion olimpic, european, sa castigi in fata celor mai redutabili adversari din lume, orice alt aspect placut al acestui sport paleste in fata frumusetii victoriei. In semifinala olimpica de la Beijing, cand am invins-o pe japoneza Ryoko Tani, a fost cel mai frumos moment al vietii mele. Putina lume se pricepe la judo, putini stiu astfel de nume, dar pentru noi, o sportiva precum aceasta japoneza este ceva... colosal. Ryoko Tani a fost ani de zile cosmarul categoriei 48 kg, implicit cosmarul meu. Ganditi-va ca ea a castigat sapte titluri mondiale si doua olimpice, ca pana in acel moment era neinvinsa intr-o competitie internationala. In acea zi, eu am reusit sa inving un mit, si nu ma mai pot gandi la frumusetea judo-ului fara sa-mi reamintesc de acele clipe extraordinare.
- Exista si un revers al medaliei?
- Oh, sunt si multe parti grele. Pregatirea, in primul rand. Avem, de exemplu, un stagiu de cantonament la Poiana Brasov, care este de-a dreptul istovitor. Antrenamentele noastre nu sunt doar pe saltea. Facem inot, haltere, atletism, chiar gimnastica. Apoi este riscul foarte mare de accidentari. Te poti lovi la orice parte a corpului. Eu am avut mari probleme cu spatele, cu ligamentele genunchilor. Degetele sunt, de asemenea, enorm de solicitate, mereu te dor sau le sucesti in chimonoul adversarului. Nu cred sa existe vreun judoka cu degetele intregi... Pe de alta parte, toate sporturile de mare performanta au parti grele comune: se sacrifica foarte mult timp, nu ai vreme pentru nici o distractie specifica varstei, copilaria oricum este pierduta. Dar acestea sunt sacrificiile performantei, iar cand iti doresti succesul, ele trec pe un plan nesemnificativ.
- Se vorbeste despre un "cod moral" in judo, care este acesta?
- In primul rand, fair play-ul in acest sport nu este numai o lozinca, este un adevarat crez. Apoi, salutul. Plecaciunea aceea catre adversar si antrenor, cu care incepe si se termina fiecare intalnire, este de o importanta extraordinara pentru noi. Ea se repeta si la intrarea si la iesirea din sala de sport. Nu prea ma pricep eu asa la cuvinte, ca sa explic sentimentul pe care-l avem in momentul acelui salut. Poate lumea crede ca este asa, un gest reflex, dar se inseala. Salutul (unul care aduce cu cel japonez) este gestul nostru de respect suprem fata de antrenor si adversar. Dam mana cu acesti doi oameni la inceputul si la sfarsitul luptei, antrenorul si adversarul fiind persoanele pe care le respectam cel mai mult. Ei bine, nu poti face astfel de gesturi fara ca ele sa nu intervina in mod decisiv in conduita ta, sa nu te schimbe ca om. Si te schimba in bine! Daca poti sa-ti respecti cu adevarat, sincer, adversarul, ajungi sa pretuiesti totul altfel in viata.
O fata romantica si fericita
- Alina, in ciuda sacrificiilor, a competitiilor foarte grele, a accidentarilor, esti mereu cu zambetul pe buze, pari fericita, esti o prezenta foarte placuta. Ce face fericit un sportiv de performanta, in afara succeselor si a titlurilor?
- Da, cred ca sunt fericita si mereu am fost un om vesel. Chiar daca sunt foarte serioasa in ceea ce fac, primesc viata cu deschidere si bucurie, pentru ca ea e foarte scurta si cred ca trebuie traita din plin. Am, bineinteles, si momentele mele mai putin vesele, dar nu le arat, incerc sa le depasesc cat mai repede. Si apoi, cum sa nu fiu fericita: in cariera sunt un om implinit, acasa e bine, parintii sunt sanatosi, fratii, la fel. Am pe cineva foarte drag langa mine, iubesc, sunt inteleasa, si ma bucur ca, in ciuda programului greu, pot pastra o relatie de iubire adevarata. Ceea ce face un sportiv fericit in afara carierei lui este comun fiecarui om. Avem aceleasi visuri, vrem o familie, vrem copii, ne place sa calatorim, sa facem cumparaturi, sa savuram ceva bun. Daca as avea voie, as manca "negresele" facute de mama cat e ziua de lunga. E adevarat ca vietile noastre sunt destul de grele cat timp suntem in activitate sportiva, de aceea trebuie sa pretuim cu atat mai mult ceea ce avem in afara sportului, sa evitam clipele grele, supararile. Eu, personal, am avut o singura mare suparare in ultima vreme, cand s-a stins catelusa noastra; nu cred sa fi suferit vreodata atat de mult...
- Esti o fire romantica sau la fel de bataioasa ca in judo?
- Nu, in viata de toate zilele nu sunt deloc apriga. Sunt o fire foarte romantica, imi si place sa fiu asa, ma echilibreaza. N-as putea sa fiu la fel pe tatami (saltea) si in afara ei. Ma bucur enorm cand iubitul meu ma asteapta cu flori si cadouri, sunt impresionata de gesturile tandre, fine. Sunt si rusinoasa. Plang des. Sunt mult mai feminina decat poate ca se asteapta lumea de la o judokana.
- Ce astepti sa-ti aduca viitorul?
- Cel mai important lucru pentru mine acum este Campionatul Mondial din septembrie, de la Tokyo, unde vreau sa obtin singurul titlu care imi lipseste din palmares. Sunt deja un om implinit, dar simt lipsa acestui trofeu, o duc in spate si trebuie sa ma eliberez, sa trec si peste acest ultim obstacol. In rest, imi doresc lucruri firesti fiecarui om - sanatate, familie, mici bucurii, o viata buna si linistita.