Istoria unei limbi trebuie sa inceapa, ca orice istorie, cu stratul sau cel mai vechi. La noi insa, acest strat, considerat de fapt "substrat", a fost cel mai putin favorizat in cercetarea lingvistica. Cauzele au fost multe, dar cel mai adesea s-a invocat faptul ca, atata vreme cat limba dacilor a disparut, nu putem afla nimic despre ea si deci nu are rost sa speculam. Radacinile acestei atitudini se gasesc insa si in vremea Scolii Ardelene, care a incercat sa-i scoata pe "barbarii" de daci din istorie, revendicand o descendenta pura, din "gintea latina". Limba dacilor a ramas de-a lungul timpului un mister si un domeniu tabu in acelasi timp. Cateva nume au punctat totusi drumul spinos al cercetarilor in acest domeniu: marele scriitor si invatat Bogdan Petriceicu Hasdeu, cel dintai care a abordat cercetarea substratului, infruntand curentul epocii, Ion Iosif Russu - savant clujean care, la o suta de ani dupa Hasdeu, dadea un impuls urias prin lucrarile sale, si Grigore Brancus, cel mai mare specialist al zilelor noastre, in chestiuni de substrat. Cartile lor (dar si ale altor cercetatori) au inceput sa fie (re)editate de catre Editura "Dacica", in efortul de a repune in circulatie date si informatii fundamentale, stiintifice, cu privire la limba dacilor.
Bogdan Petriceicu Hasdeu, genialul
Intr-o vreme in care latinitatea noastra era litera de lege in cultura romaneasca si tot ce era "barbar" era rusinos si trebuia eliminat, Hasdeu si-a asumat "curajul erorii", cum insusi spune, si a luptat pentru echilibrarea balantei: nu ne tragem doar de la Ram, nu au fost nimiciti toti dacii, nu a fost abandonata Dacia dupa retragerea aureliana, iar limba noastra nu este o limba pur latineasca, ci a pastrat multe elemente de la vechii daci. "Departe de a ma fali, regret de a fi cel dentai care am intreprins limpezirea elementului dacic al limbei romane. Am fost impins la aceasta nu de ambitiunea de a deschide o cale noua, ci de necesitatea de a imple o veche lacuna, de care se izbeau, pe rand, toti acei ce voiau sa inteleaga inceputurile nationalitatii romane. Aruncandu-ma pe o cale atat de nestrabatuta, a trebuit sa ma armez cu acea deciziune de a nu ma teme chiar sa ratacesc, pe care marele Grimm o numeste curajul erorii". Prima sa lucrare de seama, "Pierit-au dacii?", este un pamflet savuros impotriva invatatilor Scolii Ardelene, emblematic ca atitudine si argumentare. Acest titlu a ramas in istorie, si intrebarea inca este valabila. "Pogorandu-se de preste plaiuri impreuna cu cartile sau chiar cu persoanele lui Clain, Maior, Laurian, Papiu si ale atator alti doctori ardeleni, un vartej de indaratnicie a fost buimacit mintile noastre intru a ne socoti de romani curati, puind intre alte temeiuri fara temei si acela cum ca toti dacii ar fi pierit pana la cel din urma sub armele lui Traian. Apoi da! Pentru popoare, precum si pentru insi, sunt timpuri de innebuneala, cu acea numai deosebire, ca pe un ins lepsit, inchid din data cei sanatosi, carii sunt mai multi, iar de innebuneste un popor intreg, apoi vai si amar de cei putintei cuminti ce se mai afla in sanul sau... Cine are neclintita bunavointa de a da crezare si de acum inainte, numai lucrurilor de necrezut, creaza catu-i va placea barfirilor ex cathedra; in cat despre mine, care sunt nu numai ne-ardelean, ci si ne-doctor, am o neinvinsa plecare de a ma increde, intru orice priveste istoria veche, nu in mantii lungi, diplome si mai lungi si vorbe afara din cale de lungi, ci in marturisirile scriitorilor contimpureni cucerirei Daciei". Firea lui Hasdeu il impingea sa se revolte si sa riste, sa emita idei la limita compromiterii. Datorita acestui curaj, dacii au iesit din umbra istoriei si s-a creat drum pentru cercetarea istoriei si limbii lor.
Acest inegalabil pamflet deschide volumul cu acelasi nume ingrijit si prefatat de profesorul Grigore Brancus, aparut recent la Editura "Dacica". In volum sunt reunite, pentru prima oara, cele mai importante articole ale lui Hasdeu despre limba si istoria dacilor, pana acum imprastiate in lucrari mai greu accesibile: "Originile pastoriei la romani", "Studii gramaticale asupra limbii dacilor", "Zimbrul in Dacia", "Fragmente pentru istoria limbii romane - elemente dacice", "Doina. Originea poeziei poporane la romani", "Bour, melc si culbec - dacii si latinii intr-o scoica", "Cine sunt albanezii", "Strat si substrat" si "Basaraba". Puse laolalta, aceste studii dau seama, cu asupra de masura, de geniul lui Hasdeu, manifestat in cercetarea limbii si civilizatiei dacilor. Foarte bine pregatit, spirit enciclopedic, intuitiv si cu conexiuni spectaculoase in idei, Hasdeu a fost mereu o figura controversata. Desi contestat de multi, atat in vremea sa cat si astazi, din pricina exagerarilor si a firii sale exaltate, Hasdeu ramane totusi cel dintai si cel mai sclipitor cercetator al limbii dacilor.
I. I. Russu, criticul
Poate nu este o intamplare faptul ca la Cluj-Napoca s-a format, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cea mai puternica scoala de arheologi si lingvisti in domeniul dacologiei. Profesorul Ion Iosif Russu, lingvist si epigrafist, a fost cel care a abordat cu profesionalism problema limbii traco-dacilor, in mai multe lucrari. Era intr-o vreme cand proliferau studii exaltate, comandate de regim, fara baza stiintifica. Russu a dus o munca uriasa de culegere de informatii, de analiza si interpretare, de selectare si clasare. Practic, nu a ramas nimic necercetat - de la nume traco-dacice de locuri si de persoane, glose, inscriptii, la cuvintele din limba romana considerate ca provenind din substratul dacic. Lucrarile lui reprezinta o piatra de temelie in cercetarile lingvistice asupra limbii dacilor si, probabil, timp de multa vreme, nu vor putea fi egalate. Completari ulterioare s-au mai facut, dar nivelul si cantitatea muncii sale au ramas unice. I. I. Russu a avut o personalitate puternica. Spiritul sau critic, polemic, se simte la tot pasul in lucrarile sale. A polemizat cu marii lingvisti ai vremii sale, atat romani cat si straini, pe tema substratului, si a fost privit adesea cu rezerve de catre colegii sai, pentru ca a avut curajul sa extinda cercetarea din acest domeniu, facand apel la reconstructia indo-europeana, considerata riscanta de cei mai multi. Insa dubla sa pregatire - de istoric si lingvist - a asigurat o temeinicie remarcabila lucrarilor sale.
Doua dintre lucrarile fundamentale au fost reeditate de curand la Editura "Dacica": "Limba traco-dacilor" si "Elemente autohtone in limba romana". Prima reprezinta singura sinteza stiintifica in domeniu aparuta la noi, bazata pe strangerea si interpretarea tuturor resturilor limbii traco-dacilor. Cea de-a doua vine ca o completare, inventariind si analizand etimologic cuvintele de substrat din limba romana, pornind de la cele mai sigure - anume cele comune cu albaneza. Cadrul cercetarilor avea sa se extinda in lucrarile viitoare.
Grigore Brancus, singuraticul
In mediul academic actual, cercetarile legate de substrat sunt insotite de un "iz de epoca". Astazi, in toata lumea, sunt privilegiate directiile de avangarda - lingvistica computationala, neurolingvistica, psiholingvistica, sociolingvistica si prea putin lingvistica istorica. Iar in cadrul lingvisticii istorice, foarte putin se vorbeste despre straturile cele mai adanci ale limbii, pentru ca, cu cat sunt mai adanci, cu atat sunt mai problematice. Asa incat, un specialist in substratul limbii romane astazi nu poate fi decat un singuratic. Asa este si academicianul Grigore Brancus, profesor la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Modest si retras, dar cu o minte stralucitoare, Grigore Brancus este, intr-un fel, "ultimul mohican" al cercetarii academice a limbii dacilor. Lucrarile sale, bazate in special pe comparatia istorica cu albaneza, sunt accesibile doar specialistilor. Editura "Dacica" a lansat insa recent, in aceeasi colectie cu cele doua volume ale lui I. Russu - colectie numita simplu si sugestiv "Substrat", volumul "Cercetari asupra fondului traco-dac al limbii romane", semnat de Grigore Brancus. Volumul reuneste mai multe studii ce acopera toate compartimentele limbii - fonetica, morfologie, sintaxa, lexic - incluzand aspecte fonetice precum rotacismul, originea structurii numeralului, postpunerea articolului definit si pasionante probleme de vocabular, cu largi incursiuni in onomastica.
Din pacate, generatia de cercetatori ce va veni dupa Grigore Brancus nu promite o revigorare a acestui domeniu. Nici Academia Romana, nici catedrele de istoria limbii romane din cadrul universitatilor nu privilegiaza cercetarea substratului. Consecintele acestui fapt se reflecta in interesul tot mai ridicat al publicului larg si incercarile diletante ale nespecialistilor de a gasi raspunsuri cu privire la limba dacilor. Iar daca aceste raspunsuri nu le dau forurile academice, le vor da acestia - cu riscurile de rigoare. Urmarea este ca, datorita ideilor exagerate care au napadit acest domeniu, orice incercare de "restaurare" a statutului legitim de ramura serioasa a dacologiei este catalogata drept tendinta "dacomana". Aceste ilogice acuzatii de dacomanie au astazi exact acelasi resort profund pe care il aveau odinioara acuzatiile latinistilor. "Ma folosesc de a putea raspunde aci la oarecari invinovatiri din partea unor limbuti" - isi incheie Hasdeu pamfletul. "Dupre chibzuinta lor, toata osteneala mea intru descoperirea adevaratului punt de purcedere al istoriei romane ar fi o fapta antinationala. Ei se vanzolesc pana si a presupune in mine planuri diabolice, niste planuri cari de as sti ca vor putea vreodata a se furisa in gandul meu, mi-as taia limba si manele, pentru ca urata cugetare sa ramana stearpa, fara putere de a iesi afara prin scriere sau grai. Raspunsul meu, pentru asta intaie data, va fi scurt. Voi sa dovedesc ca nationalitatea noastra s-a format din cateva eleminte, din cari nici unul n-a fost predomnitor. Alta data vom vorbi mai mult; pana atunci sa sfarsesc paragraful de fata, precum si cele trecute, prin intrebarea: Pierit-au dacii?"
Cartile Editurii "Dacica" pot fi comandate la tel. 021/312.13.42, 0749/11.47.11 sau la www.dacica.ro.