Casian Romanul
Marele teolog Ioan Casian s-a nascut in anul 360, in Dacia Pontica, la 40 de km de Tomis, in "hotarele Casienilor si tinutul Pesterilor". Dupa o perioada de ucenicie in pestera unor anahoreti sciti, celebri pentru trairea lor, Sfantul a plecat la Bethleem, impreuna cu un alt dobrogean, mai varstnicul sau prieten, Gherman, care va si scrie o bruma de biografie a sa. Traind in asceza si rugaciune, cei doi vor ajunge in sihastriile Egiptului si Antiohiei - leaganul monahismului crestin. Cercetand calugari si isihasti, egumeni si dascali renumiti ai pustiei, va scrie in 24 de carti "Convorbiri duhovnicesti" (Collationes) - o transcriere emotionanta si plina de miez a sfaturilor si a intelepciunii marilor pustnici din acea perioada de inceput monahal. Tot mai cunoscut prin cultura, dar si prin trairea sa ascetica, prieten si sfatuitor al Sfantului Ioan Gura de Aur, Cuviosul Casian ajunge la Roma si, de acolo, mai departe, in sudul Frantei, la Marsilia. Vreme de 30 de ani, pana la mutarea sa la ceruri, Sfantul Ioan Casian va ctitori doua manastiri falnice chiar pe muntele ce strajuieste intrarea in portul Marsiliei, dar, peste toate, va organiza pentru prima data in apusul Europei temeiul de obste calugaresc, dupa modelul si regulile aduse din Rasaritul Sinaiului, al Tebei, Nitriei si Cappadociei. Strabunul nostru a fost considerat sfant inca din viata, savarsind multime de vindecari miraculoase si de convertiri la dreapta credinta. Mutandu-se la cele vesnice in 435, va lasa in urma sute si sute de ucenici, deopotriva cu regretul, scris pe un capat de pergament, ca nu a mai apucat sa revada tinutul parintilor si al copilariei sale, Scitia Minor. Vor mai trece peste 1500 de ani pana ce, prin medierea Sfantului Parinte si a Patriarhului Teoctist, mana si capul Sfantului Ioan Casian vor reveni cateva clipe, intr-un pelerinaj unic, pe pamanturile Dobrogei, acolo unde amintirea parintilor si a involburatei Dunari l-a asteptat mereu.
Pesteruca Sfantului
Dobrogea e plina de istorie. De pe platoul Casienilor cuprinzi toata pustia Scitiei Minor, pana la Cheile Dobrogei sau la stravechea cetate Histria. Amintirea Sfantului e pretutindeni. Dealul si padurea de stejari pitici ii poarta numele, ca si valea dimpreuna cu stancile ce o strajuiesc. Totul apartine neamului Casienilor: locurile de pasune, iarba si potecile, satul de peste raul Casimcea, din care acum nu a mai ramas decat un palc de trei case - un sat candva de tarani nobili, mandri de obarsia si libertatea lor. "Locul are forta", spune calauza noastra, parintele Iustin Petre, staretul manastirii Casian. Coboram abrupt spre Pestera Sfantului, pasind peste ciudate tipsii de roca netezite ca in palma, si ceva se intampla. Vantul isi pierde brusc ascutisul. Adie doar, miscand fosnit frunzele stejarilor pitici din preajma. In Valea pustnicilor, unde am ajuns, e deja alt anotimp si o alta lume. O vibratie de liniste si transparenta intensifica verdele palid incruzit al ierbii si violaceul discret al primelor branduse. Padurea dobrogeana, cu desisuri si copaci contorsionati, cu tufe de maces si porumbe, are misterul ei. La fel ca Stanca Sfantului si inscrisul de pe ea: "OROI CASIANOUN KAI SPILOUHA". Adica: "Hotarele Casienilor si Pesteruca". Parte din litere e acoperita de ierburi si licheni maronii. Pare greu de crezut, dar in aceste locuri se aflau in secolul al IV-lea zeci de manastiri. Dobrogea era o scoala teologica inalta, locul in care renumitii calugari sciti au formulat pentru prima oara dogma teopasita, cea a patimirii lui Dumnezeu in trup. Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice in parte necercetate, un ansamblu de grote si adaposturi uitate, lasate de izbeliste. Cu totul uimitoare este indaratnicia cu care franturi de nume si de intamplari s-au mai pastrat inca in legendele si povestirile oamenilor. Spre Cheile Dobrogei se afla Pestera Liliecilor sau Grota Sihastrului. Pe undeva, pe aproape, se zice ca s-ar afla o pestera in care romanii au zidit de vii pe dacii rasculati dintr-un sat apropiat, deopotriva cu femeile si copiii lor. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Stancile si copacii par a plange, bocindu-si mortii. Multi ciobani au auzit plansul, dar nu stiu de unde vine. Parca se aude din cer.
Sunt multe lucruri tainice in Tinutul Casienilor, dar nimic nu se compara cu lucrarea si forta Sfantului. Altfel, nu se explica staruinta de neclintit a oamenilor, care vin la Pestera lui Casian, urca din greu scarile ametitoare si, ajungand la altarul natural din mijloc, cad cu genunchii in nisipul umed, se roaga, cer sfat, isi usureaza sufletul. Calauza neobosita, parintele Iustin vine des la Pestera si e uimit sa gaseasca acolo lumanari aprinse, colaci si jertfe de grau, cruciulite, sticlute cu ulei si acatiste, chiar daca oamenii stiu ca nici un preot nu slujeste peste zi acolo. Pentru taranii din Cheia, Targusor sau Casieni, Sfantul e inca viu si grabnic ajutator, e duhovnicul de taina si rugatorul lor. Pe multi i-a ajutat sa-si gaseasca vitele pierdute sau sa se ridice din patul de suferinta. Pe altii i-a ajutat cu serviciul sau le-a dat spor in casa. Parintele e convins de forta rugaciunii Cuviosului Ioan Casian, sub privirea lui, un copil epileptic gasindu-si vindecarea, si o femeie indracita (care striga cumplit: "Casiane, de ce m-ai adus aici? Lasa-ma sa plec, Casiane!") recapatandu-si pe data linistea si limpezimea mintii. Nu cred sa existe o pestera mai frumoasa si mai tulburatoare. Cand intri in ea, cu genunchii inca tremurand de emotia inaltimii, patrunzi ca intr-o bazilica romana - simpla si monumentala totodata. In fata, e altarul profilat pe un perete stralucind in irizari de vernil, ocru si opal. In stanga, doua nise incapatoare, ca niste strane calugaresti, si urcand apoi pe un coridor abrupt si intunecat, ajungi la camera Sfantului - o chilie incredibil de calduroasa si de uscata, in care intri aproape taras, pe o usita cat statura unui copil.
Ca in fata Usilor Imparatesti dintr-o biserica, parintele Iustin se inchina nevazut la ziduri, le mangaie fugar luciul calcaros, ce mai pastreaza inca urmele firidelor pentru lumanari, crucile scrijelite, resturi de litere ramase din numele celor care s-au nevoit de-a lungul veacurilor, fara intrerupere - ucenici si invatatori, taumaturgi si contemplativi, savarsind neintrerupt si in ascuns rugaciunea inimii, rugaciunea lui Hristos. Genunchii si pasii lor dezgoliti au sapat in stanca trepte si scari, cotloane de rugaciune si meditatie. Fara aceste trepte, oamenii nu ar mai gasi astazi drumul Pesterii. In Sfanta Noapte a Invierii, stralucirea lumanarilor aprinse la Pestera se vede de la cativa kilometri, dincolo de raul Casimcea. De departe, pare ca muntele ia foc.
Parintele Iustin Petre e convins ca Dealul Casienilor are o forta teribila, neiertatoare cu cei slabi, nehotarati inca. O spune cu un fior de teama, oprindu-se in dreptul unor stanci colosale, ca niste dolmene ce imagineaza altare dacice, un spatiu ritualic sub forma de amfiteatru, cu grote si adaposturi calcaroase, in care mai vibreaza inca rugaciunile calugarilor sciti, la care a ucenicit Sfantul Casian, dimpreuna cu inteleptul sau duhovnic, Ghenadie. Era secolul al IV-lea si padurile din preajma, dese si de netrecut, fosgaiau de multimea batranilor anahoreti. In grotele si cotloanele Casienilor traiau zeci, poate sute de calugari. In primii ani ai crestinismului, tinutul Tomisului numara 14 episcopi, iar cel mai batran dintre ei era invitat sa participe la Sinoadele ecumenice de la Niceea sau Constantinopol, cu mult respect si pretuire. Cine stie sa taca si sa asculte aude, si azi, pe dealurile slefuite de vant din podisul inalt al Dobrogei, pasii sfintilor care au salasluit aici.
Fotografii de PETRE COJOCARIU