Tinea sub brat un maturoi care dovedea faptul ca fusese confectionat de cineva lipsit de indemanare. Venise de dimineata, peste camp (ca sa fie drumul mai scurt), de la 5-6 km, dintr-o asezare transilvaneana, ca sa faca "bani de paine". O vazusem prin geamul de la bucatarie, cum insista ca vecina de peste drum sa-i cumpere maturoiul. Aveam sa aflu ca femeia dorise sa-l ia, avea trebuinta de el in ograda, dar inainte de venirea pensiei, orice leu se cere azi dramuit. Am intrebat-o cum de a calcat atata drum pentru un maturoi. "D'apoi am avut sase", a raspuns copila, "pe celelalte le-am vandut pe 5 lei si mi-a mai ramas numa' asta, cu care am umblat tata ziua, da' nu mi l-o cumparat nimenea. Si ma grabesc amarnic spre casa, ca ma asteapta bunicii cu banii". "Dar tata si mama nu ai?", am intrebat eu mirat. "Sunt plecati in strainatate la lucru, si bunicii-s bolnavi", a raspuns jumatatea de om care statea in fata mea
I-am cumparat eu maturoiul, lasandu-i-l insa in pastrare, cu gandul ca va gasi sa-l mai vanda o data cuiva. Nu l-a mai luat. Se grabea spre casa, sa le duca bunicilor leutii castigati pe maturoaiele adunate, nuia cu nuia, de prin hatisuri de padure.
Am ramas cu un gust amar, gandindu-ma la aceste "randuieli dure, crude si nedrepte", care impart lumea, cum spune cu dreptate poetul, in bogati si saraci. In furi, mai degraba, care dispretuiesc viata celor umili.
Fetita cu maturoiul se cuvenea sa fie intr-o sala de clasa, sa invete despre drepturile si indatoririle cetatenesti Cam cum ar intelege ea toate acestea, cand ii aude, cu siguranta, pe bunici tanguindu-se-n casa, ca sunt oameni care primesc lunar salarii si pensii de zeci si sute de milioane, pe cand ei, ca sa-si cumpere paine, o trimit pe ea sa vanda din casa-n casa maturoaie pe-un leu bucata.
Ce spun cei care fac si aproba "legi speciale"?
NICOLAE DAN