Savant de notorietate mondiala, Basarab Nicolescu este, surprinzator sau nu, prea putin cunoscut la el acasa. Fizician, filosof, scriitor, profesor universitar, Doctor Honoris Causa al catorva universitati din tara, membru de onoare al Academiei Romane, energic animator cultural, dar si un om profund credincios.
Nascut la 25 martie 1942 in Ploiesti, a absolvit Facultatea de Fizica a Universitatii Bucuresti si apoi a obtinut o bursa a statului francez, in virtutea careia a evadat din lagarul socialist. Exilului ii datoreaza in egala masura cariera si devenirea spirituala. Traieste la Paris, dar obligatiile profesionale il obliga sa colinde lumea in lung si in lat. Opera sa cuprinde peste 130 de lucrari despre fizica si numeroase lucrari privind transdisciplinaritatea - un concept creat de el. In ultimii ani, si-a dedicat mare parte din energie promovarii dialogului Stiinta - Religie.
"Intalnirea cu parintele Galeriu a fost primul miracol din viata mea"
- Copilaria dvs. a stat sub semnul unei tutele spirituale de exceptie: parintele Constantin Galeriu. Cum l-ati cunoscut?
- Pentru mine, intalnirea cu parintele Galeriu a fost primul miracol din viata mea. Era prieten cu tatal meu si slujea intr-o parohie la Ploiesti, orasul meu natal. Pe atunci, era cu totul necunoscut si abia iesise din inchisoare, unde fusese bagat pe motive politice. Eu aveam vreo 9 ani si eram avid de raspunsuri la intrebari fundamentale, care ma framantau inca de la varsta aceea: despre infinit, despre problema raului... O sa va mire, dar exista o origine a acestor intrebari. Tatal meu a fost luat pe front pe cand aveam sase luni. La un moment dat, a fost dat disparut; cazuse prizonier. Am fost cotropit de groaza ca nu-l voi cunoaste niciodata. S-a intors cand aveam sase ani si jumatate. Si nu intelegeam cum poate Dumnezeu sa lase sa se intample un astfel de rau, ca tatal unui copil sa fie luat de langa el atata timp. Parintele Galeriu a stiut sa-mi faca o educatie religioasa personala, cu mare blandete si intelepciune. M-a apropiat de cele sfinte. Asa am ajuns sa cant si in corul bisericii.
- Ne puteti spune una dintre invataturile parintelui Galeriu care v-a fost atunci de mare folos?
- Da, m-a marcat, de exemplu, afirmatia sa ca raul nu vine de la Dumnezeu, ci de la oameni. Si ca Dumnezeu permite sa se intample raul pentru ca respecta libertatea omului. El nu te obliga sa alegi binele. Mi-a explicat ca razboiul, care este un rau imens, il fac oamenii, nu-l face Dumnezeu. Si ca tot oamenii mi-l rapisera pe tata.
- Cum erau sarbatorile religioase in copilaria dvs.?
- Erau mari evenimente, pentru ca parintii mei erau foarte credinciosi. Bunicul matern, grecul Eftimie Anastasiadis, care m-a crescut, ma ducea de mana la biserica, la slujbe, nu numai de sarbatori, ci si la spovedit, si la impartasit... Imi aduc aminte cu mare emotie cum asteptam Pastele si Craciunul, cu toate ritualurile legate de ele. Imi placea mult cand treceam pe sub Sfantul Epitaf, sau pe sub masa, cum se spune in popor, in Vinerea Mare. Am si acum in memorie extraordinarul miros emanat de muntele de flori care se aduna pe masa pe sub care treceam.
Sunt lucruri care, dincolo de dogma si rafinamente teologice, te apropie cel mai mult de Dumnezeu.
"Credinta ma mobilizeaza in toate actiunile mele"
- Dupa ce v-ati maturizat si ati ajuns om de stiinta, ati continuat sa fiti apropiat de Biserica?
- Am fost cu inima, dar ritualic, am redus prezenta mea doar la sarbatori. In primul rand, pentru ca bratul securitatii era lung si ajungea inclusiv in Biserica. Dupa ce am emigrat la Paris, am mers la biserica de pe Jean de Beauvaise, unde era parintele Vasile Boldeanu, pentru care am avut un mare respect. Acolo venea si Eugen Ionescu, statea in primul rand, smirna, foarte evlavios, foarte credincios. Iar fata lui canta in strana.
Pentru adevaratul exil, Biserica era un nucleu al rezistentei anticomuniste si identitare. Ea a ramas importanta pentru mine pana azi, dovada ca, in ianuarie 2008, cand m-am recasatorit, am tinut sa o fac si religios. Sotia mea, Anne, frantuzoaica romano-catolica, a trecut la ortodoxie din propria initiativa, fascinata de Biserica noastra. Cununia a fost celebrata de un om apropiat sufletului meu, mitropolitul Iosif.
Credinta este pentru mine o constanta si ma mobilizeaza in toate actiunile mele. In acelasi timp, nu sunt un propagandist al ortodoxiei. Eu am tinuta mea de om de stiinta, care imi impune totusi o anumita rezerva in manifestarile publice. Nu pot face, de pilda, cursuri de credinta studentilor de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Dar asta nu inseamna ca nu stimulez cercetari in domeniul religios. Am, de pilda, trei doctoranzi care isi fac lucrarile in domeniul interactiunii dintre stiinta si religie.
- In cartea "Radacinile libertatii" spuneti ca in exil v-ati simtit ca un arbore cu radacinile smulse din pamant si ca, pentru a supravietui, v-ati indreptat radacinile catre cer. V-a intarit exilul in credinta?
- Exilul era fara intoarcere. Tot trecutul meu, familia, oamenii dragi ramasesera dincolo de cortina de fier. Era o drama, din care nu puteam iesi decat prin initiere - in sensul de incepere a unui proces spiritual, al regasirii de sine. Pentru mine, intoarcerea spre cer nu e o metafora, ci e un fapt concret. Intoarcerea spre credinta, cu siguranta. Si, de asemenea, inseamna acceptarea destinului.
"Putem dialoga, fara sa impartasim opinia celuilalt"
- Odata exilat, ati pierdut legatura cu parintele Galeriu. Dupa cat timp l-ati reintalnit?
- In anul 2000, am venit in Romania sa organizez primul Congres de Stiinta si Religie, impreuna cu doamna dr. Magda Stavinschi si cu ajutorul Fundatiei americane Templeton. Primul la care m-am gandit a fost parintele Galeriu. Dar m-am intrebat: "O fi acelasi?". In amintirea mea, parintele Galeriu ramasese preotul unei mici parohii din Ploiesti, chiar daca aflasem ca intre timp devenise un reputat teolog si un mare predicator. Nu mai vorbisem de o jumatate de veac cu el. L-am sunat si i-am spus cum ma numesc, nestiind daca isi mai aminteste. Si a tunat la telefon: "Basarab Nicolescu, 1942" - era anul nasterii mele. Isi amintea totul. A acceptat imediat invitatia sa vorbeasca la Congresul pe care l-am organizat la Academia Romana. A avut o cuvantare despre Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, care, dupa cum se stie, a fost un om foarte credincios si a si scris pe tema legaturii dintre stiinta si religie. Pe cei de la Fundatia Templeton i-am convins, cu ajutorul parintelui Galeriu, ca merita sa facem in Romania o retea de dialog Stiinta - Religie. Parintele Galeriu le-a aratat ce inseamna ortodoxia, pe care americanii o vedeau ca retrograda, obscurantista si opusa istoriei. Si iata ca, in ultimii trei ani, au fost investiti peste un milion de euro in catedre universitare, cursuri, publicatii, congrese, colocvii, grupuri de studiu, in carti - intre care peste 50 de titluri publicate sau in curs de publicare in Colectia "Stiinta si Religie" de la Editura Curtea Veche. Este un program national, derulat cu sprijinul Fundatiei Templeton, care a implicat centre universitare din Bucuresti, Iasi, Cluj, Craiova, din Ploiesti, Constanta.
- Ati avut si obstacole in desfasurarea acestui program?
- Da, si cel mai important a venit dintr-o anume mentalitate, cred ca tributara sistemului totalitar. Unii oameni de stiinta credeau ca vreau sa convertesc stiinta la religia ortodoxa. Dar le-am explicat ca nu e vorba despre asta. Putem dialoga, fara sa impartasim opinia sau credinta celuilalt. Pe de alta parte, teologii se temeau ca vreau sa fac un fel de stiinta din teologie. E fals. Au inteles cu timpul ca nu asta urmaresc.
"Credinta fara stiinta este ca un surd, iar stiinta fara credinta ca un orb"
- Lumea stiintei a fost adesea tentata sa-l puna pe Dumnezeu intr-o ecuatie matematica. Ati avut si dvs. o astfel de ispita?
- Nu, n-am innebunit inca. (Rade) Pentru ca e o nebunie sa incerci asa ceva. Stiinta are limitele sale, limite metodologice. Stiinta nu se preocupa de divinitate, nu spune daca exista sau nu Dumnezeu.
- Dar presa vehiculeaza, la rastimpuri, cu fervoare, stiri de genul: se cauta particula lui Dumnezeu, a fost descoperita gena divinitatii...
- Apropo de particula lui Dumnezeu, ca aici sunt pe terenul meu - cel a fizicii: totul a pornit de la titlul unei carti, "Particula lui Dumnezeu", scrisa de un evreu agnostic, Leon Lederman. Titlul a fost pus de catre editorul sau, pentru un mai mare impact la public. Jurnalistii nedocumentati au facut repede legatura: la CERN, la Geneva, se cauta acum bozonul Higgs, pe care Lederman l-a numit "particula lui Dumnezeu", deci il cauta pe Dumnezeu. E doar o gaselnita de presa, fara legatura cu realitatea.
- Ca om de stiinta care trece totul prin filtrul ratiunii, v-a fost de ajuns credinta nativa in Dumnezeu, mostenita in familie, adica aceea care nu cere dovezi?
- Pentru mine credinta fara stiinta este ca un surd, iar stiinta fara credinta este ca un orb. Pentru ca orbul sa vada si surdul sa auda, trebuie sa dialogheze. Ce vreau sa spun cu asta? Stiinta este limitata prin metodologia sa; este, spre exemplu, oarba la valori. Credinta, dimpotriva, este slujitoare a valorilor. Dar religia este surda la natura. Natura este o putere a lui Dumnezeu care ni se ofera noua, oamenilor, pentru a-L intelege mai bine. Descoperim legi ale naturii si o coerenta intre toate fenomenele naturii, care fara existenta unui tert ascuns devine cu totul absurd. Tertul ascuns nu e Sfantul Duh sau Dumnezeu, ci o putere a lui Dumnezeu. Steven Weinberg, mare fizician, laureat al premiului Nobel, care este impotriva credintei in Dumnezeu, a spus: "De ce toata aceasta coerenta? Universul e absurd". Intrebarea e justa, dar raspunsul e gresit. Universul nu e absurd. Dar ca sa sustii asta, trebuie sa iesi din stiinta si sa mergi spre metafizica. Asta e secretul.
"Fizica m-a impins spre metafizica"
- La dvs. stiinta si credinta merg mana in mana si stiu, din unele scrieri, ca le impletiti deseori cu filosofia si literatura. Ati si spus undeva ca daca nu v-ati fi nascut intr-o tara comunista, ati fi ales literatura sau filosofia, dar asa, ati gasit o singura portita de evadare din ideologie: fizica.
- Matematica a fost prima mea pasiune, dar mi s-a parut prea abstracta si prea putin legata de lume. As fi vrut, apoi, sa fiu critic literar, de altfel, am si debutat cu un volum despre Ion Barbu ("Ion Barbu - Cosmologia "Jocului secund"", 1968), dar nu ma interesa sa fiu un critic al literaturii realist-socialiste, cum trebuia sa devin in acele vremuri. Cum nu puteam fi nici un filosof materialist, Doamne fereste! Deci, am ales fizica - un taram de conciliere, care m-a satisfacut pana astazi. Fizica m-a impins spre anumite limite care nu pot fi depasite decat prin deschiderea spre metafizica, religie, filosofie. Fizica m-a ajutat sa inteleg ca e nevoie de un dialog intre domenii, ca de pilda intre stiinta si religie. Este clar ca daca stiinta ramane in domeniul metodologiei sale, religia e absurda, iar daca religia ramane in domeniul dogmelor, stiinta e absurda. Pentru ca ele sa se inteleaga, e nevoie de un limbaj tert, care sa fie dincolo de religie si dincolo de stiinta, si punte intre ele. In acest scop, de circa 20 de ani incoace, am elaborat limbajul transdisciplinar. El este exprimarea unei arte a legaturilor. El permite dialogul intre stiinta si religie, intre stiinta si arta, intre poezie si matematica. Daca nu accepti limbajul acesta, inevitabil ajungi la excluderea celuilalt.
- La ce nivel este dialogul dintre stiinta si religie azi?
- El exista! Aceasta e marea realizare. Pentru ca pana in anii '80, nici nu se punea problema. Eu sunt printre initiatorii pe plan mondial ai acestui dialog. In 1985, am scris cartea "Noi, particula si lumea" (lucrare premiata de Academia Franceza), unde am elaborat aceasta metodologie pentru dialogul stiinta-religie, transdisciplinaritatea. Pana atunci, si posibilitatea unui dialog era suspecta, chiar in Occident. Pentru un om de stiinta era periculos sa-si afirme o credinta religioasa, isi putea pierde slujba, pentru ca incalca principiul neutralitatii. Deci, a fost o noutate majora atunci.
"Eu cred in Dumnezeul cel viu, care imi ghideaza fiecare pas si fiecare cuvant"
- Spuneati, la inceputul discutiei noastre, ca intalnirea cu parintele Galeriu a fost prima minune din viata dvs. Ati mai trait si altele?
- Intai sa ne intelegem asupra termenilor. Eu numesc miracol interventia unui nivel de realitate asupra altui nivel de realitate. Un nivel care are anumite legi poate si trebuie sa interactioneze cu alt nivel, ca sa asigure o coerenta universului. Altfel, universul ar exploda. Cu alte cuvinte, pentru mine, miracolul e un fenomen natural, dar neobservabil, pentru ca e foarte rar. Fiinta umana este capabila sa reuneasca in sinea ei toate nivelele de realitate. Asa se poate explica notiunea de indumnezeire a omului.
- Aceasta perceptie a dvs. asupra minunii dumnezeiesti este echivalenta cu ceea ce indeobste spunem ca e "mana lui Dumnezeu"?
- Iertati-ma, dar e cam simplist sa spun "este mana lui Dumnezeu". Omul secolului XXI trebuie sa integreze in religie cultura si stiinta. O religie care nu integreaza cultura si stiinta nu este adaptata timpurilor noastre. Si in sensul acesta il neaga pe Dumnezeu. Eu cred in Dumnezeul cel viu! Dumnezeul pe care il simt si care imi ghideaza fiecare pas si fiecare cuvant, chiar acum in dialogul nostru. Nu cred intr-un Dumnezeu mort, creat de mintea omeneasca. "Mana lui Dumnezeu" e o expresie poetica, frumoasa, populara, pe care o accept, bineinteles. Dar trebuie inteleasa.
- Revin la intrebarea initiala: vi s-au mai intamplat si alte minuni?
- La inceputul anilor '90, am trait un eveniment hotarator pentru mine, care este legat de perceptii, informatii si senzatii pe care le-am primit prin corpul meu. Acest eveniment mi-a schimbat viata. N-a fost nimic spectaculos in afara mea, ci numai inauntru. Eram la Paris, langa Notre Dame, si veneam dupa o perioada de mare suferinta si mari intrebari. Deodata, mi-a aparut o prezenta, ca un martor, probabil ca teologii ar spune un inger. Cu mare bunavointa, mi-a spus unele lucruri, din care a iesit o carte, "Teoremele Poetice". Aceasta prezenta, pe care eu o numesc martor, este de nedescris in termeni fizici. A incerca sa-l descriu este ca si cum as descrie iubirea. Dar mai mult nu va spun, caci ar trebui sa sintetizez o intreaga carte.
"Moartea e un prag spre viata"
- In Romania exista o disputa pe marginea acceptarii in scoala a evolutionismului. Avand in vedere ca sunteti in acelasi timp om de stiinta si om credincios in Dumnezeu, pentru ce optati: evolutionism sau creationism?
- Teoria evolutionista este o teorie stiintifica. Darwinismul nu e nici un pericol pentru religie. Saracul Darwin, care era credincios, n-a spus niciodata ca omul se trage din maimuta. Exagerarile facute de altii pe tema asta sunt ideologice. E o absurditate sa scoti aceasta teorie din programa scolara, pe motive ideologice, fara a tine cont de probele ei indiscutabile. Unii il confunda pe Dumnezeu cu un inginer care a facut lumea cu miinile sale. Creatorul e dincolo de ceea ce mintea umana isi poate imagina despre Dumnezeu. Dumnezeu nu a facut in detaliu lumea, ci i-a creat conditiile sa apara. Evolutionismul si creationismul pot sa mearga foarte bine in paralel. Nu trebuie sa interpretam textele biblice in sens literal. Interpretarea literala ii amputeaza lui Dumnezeu transcendenta.
- Ati coordonat, nu demult, un volum colectiv despre moarte. Cum vedeti finalul vietii pamantesti?
- Ca un prag spre viata. Una dintre marile greseli ale modernitatii este de a trata moartea ca pe un accident. Din acest motiv, unii spera ca, prin progresele stiintei, vom ajunge nemuritori. E o perspectiva de cosmar. Adevarata viata este dupa moarte. Dar in aceasta viata se prepara trecerea.
- Credeti aceasta pentru ca sunteti crestin?
- Nu numai. E sprijinit pe tot ceea ce stiu din stiinta si filosofie.