DAN GRIGORE
Duminica, 11 aprilie, in sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti, Regina a fost... MUZICA! Dupa cum se stie, in urma cu aproape 5 ani, sub tutela celei mai mari institutii teatrale din Romania, aflata sub conducerea benefica a marelui actor Ion Caramitru, au fost reluate, spre marea bucurie a iubitorilor de cultura "Conferintele Teatrului National". Un gest de mare valoare intelectuala si artistica al inaintasilor nostri, ce au condus in secolul trecut prima scena a tarii. Gest intrerupt cu brutalitate de comunisti si-apoi, dupa abolirea dictaturii comuniste, cazut in uitare, decenii de-a randul.
"Conferintele" de la Teatrul National, sustinute cu multa ardoare de reprezentanti de frunte ai intelectualitatii si artei romanesti, atrag pe buna dreptate! un public doritor sa-si curete sufletul si mintea de mazga, de mizeriile pe care ni le ofera viata de zi cu zi, mizerii exacerbate de oglinzile deformante ale televiziunilor de tot felul, care tin mortis sa ne demonstreze ca mitocania si mitocanii castiga tot mai mult teren in societatea romaneasca.
Cea mai recenta "conferinta" s-a petrecut duminica trecuta. Am trait timp de doua ceasuri o emotie foarte speciala. Aceea pe care o simti in fata unui mic miracol. Un miracol la care asisti, dar din care simti ca faci si tu parte. De parca ne-am fi aflat cu totii intr-un cocon fermecat in care rasuna Marea Muzica. Valuri de muzica dumnezeiasca, interpretata dumnezeieste, la Pian... In ceasurile acelea, magician a fost Dan Grigore. Marele artist care dialogheaza cu pianul ca intr-o provocare pasionala, ca intr-o sublima intrecere de "care pe care". Amfitrion si "moderator" a fost, ca de fiecare data, Ion Caramitru, un alt... "provocator" pasional, aflat intr-un vesnic dialog cu Teatrul, cu valorile lui universale. Caramitru a spus putine cuvinte dar "bine simtite" despre "Maestrul Dan Grigore", despre valoarea artei sale, oferind apoi cuvantul Pianistului si... Pianului (un superb instrument negru si lucios, Yamaha, o bijuterie de mare valoare aflata de curand in zestrea Nationalului bucurestean).
Pentru tinerii si foarte tinerii nostri cititori, as aminti aici unele "date" privitoare la Maestrul Dan Grigore. S-a nascut la Bucuresti, la 6 august 1943. Canta la pian inca de la varsta de 3 ani. A mostenit talentul mamei sale. Tatal lui a fost aviator-ofiter de elita. Profesoara i-a fost celebra Florica Muzicescu. A studiat cu Mihail Jora prieten apropiat al lui George Enescu. Intre anii 1961-1965, beneficiaza de o bursa oferita de Printesa Maria Cantacuzino-Enescu (celebra "Maruca", sotia lui George Enescu), care-i daruieste posibilitatea de a canta la pianul lui Enescu. Urmeaza Conservatorul de muzica din Bucuresti, studiaza pianul la Sankt Petersburg, cu celebra Tatiana Krafcenco. Beneficiaza de o bursa Herder la Viena, la recomandarea lui Mihail Jora. Obtine burse si din partea Nadiei Boulanger si a lui Sergiu Celibidache, este invitat sa concerteze in mari centre culturale ale lumii, oferte si invitatii pe care nu le poate accepta, din pricina autoritatilor comuniste de la Bucuresti. Un timp binecuvantat din viata marelui artist a fost cel petrecut in preajma legendarei Cella Delavrancea. Nascuta in 1887, pianista de mare forta, autoare a sute de cronici muzicale, colaboratoare a revistei lui Tudor Arghezi "Bilete de papagal", fiica cea mare a lui Barbu Stefanescu Delavrancea a avut privilegiul sa cante la pian in duet cu George Enescu. Ea a fost o lumina benefica in viata lui Dan Grigore. L-a indrumat in cultul lui pentru pian si i-a oferit, decenii de-a randul, pretioasa ei prietenie. In anul 1988, Cella Delavrancea si-a sarbatorit la Ateneul Roman primul ei... Centenar! Nu, nu este o greseala de tipar! Eveniment, desigur, unic. Ei bine, in acea seara memorabila, Cella Delavrancea, in varsta de... 100 de ani, si-a sarbatorit ziua de nastere, cantand la pian impreuna cu Dan Grigore. Premiera mondiala in lumea muzicala, rasplatita cu ovatii si aplauze care nu mai conteneau, din partea unui public fericit ce asistase la o irepetabila minune.
Despre cele vorbite si cantate la pian de maestru... ce s-ar putea scrie? Cate s-ar putea scrie? Hartia scrisul nu pot reda sunetul divin al pianului care a rasunat magnific, secondand discursul. Astfel, am aflat ca prima sa compozitie se cheama "Clopotelul". Ne-a si cantat-o la pian si ne-a marturisit ca a compus-o pe cand avea doar... 3 ani. Ne-a mai spus ca nu-i placea sa faca game. Ca nu-i placea sa "buchiseasca". Ca a detestat exercitiile obligatorii pentru orice copil care doreste sa cante la pian. Ca nu a acceptat "dogme". Ca a fost mereu un rebel... Ca si-a dorit mereu o "deschidere catre alte orizonturi". Ca s-a zbatut sa scape, sa se rupa de "robia pianului". Ca nu a acceptat sa pateasca, precum alti tineri, care cad in "capcana instrumentului". Ca a vrut o vesnica provocare cu pianul. Pianul ca aliat, nu ca "stapan". Ca a riscat adesea, prin interpretarea lui foarte personala pe care a dat-o unor celebre partituri. A riscat, dar, vorba unui profesor al sau, "doar dintre cei care risca poate iesi un mare pianist".
"Omul a fost pus de Dumnezeu ca sa-i dea suflet Pianului", iata crezul lui Dan Grigore. Un crez pe care in acea duminica binecuvantata, maestrul l-a demonstrat cu prisosinta, atunci cand s-a asezat la pianul-bijuterie si i-a dat suflet vibrant, intru suprema noastra desfatare...
ION CARAMITRU
* Turneu triumfal in Italia *
Facand un efort ca sa ma pot desprinde din vraja in care ne invaluisera muzica si vorbele lui Dan Grigore, dupa plecarea publicului si dupa ce linistea a pus din nou stapanire pe spatiul Salii Atelier, l-am rugat pe amfitrionul evenimentului, Ion Caramitru, sa-mi spuna cateva cuvinte despre turneul se pare, triumfal cu piesa lui Eugen Ionesco, "Lectia", un turneu petrecut in urma cu putin timp.
Intr-adevar, daca luam in considerare articolele publicate in presa italiana, foarte exigenta, nu numai cu "prestatiile" teatrale ale unor trupe italienesti, ci si as zice mai ales cu cele ale unor trupe straine, se pare ca a fost un triumf. "Corriere de la sera", "La Repubblica" si alte mari cotidiene au avut numai cuvinte de lauda fata de modul in care trupa romaneasca a dat viata, fior si emotie piesei lui Ionesco, jucata decenii de-a randul pe marile scene ale lumii. Asadar, si in Italia. Incepand cu data de 27 martie, am jucat la Teatrul Corsini din localitatea Barberino di Nugello un oras aflat la vreo 30 de kilometri de Florenta, unde traiesc peste 300 de familii de romani. Italienii au putut urmari dialogul cu ajutorul "supratitrarii". Am continuat prezentarea spectacolului la Florenta, la celebrul Teatru Puccini. Au fost prezenti atat ambasadorul Romaniei in Italia, cat si multe si importante autoritati din Toscana, cu care am stabilit eventuale, viitoare punti. Una dintre ele s-a si conturat. Vom aplauda, in curand, o trupa de teatru italiana la Bucuresti. In incheiere, as dori sa repet faptul ca spectacolul Teatrului National a fost aplaudat in forta. Atat regia lui Horatiu Malaele, cat si cele doua tinere interprete Natalia Calin si Aylin Cadir, au fost mult apreciate de public. Cat despre interpretul Horatiu Malaele, presa italiana si televiziunea italiana l-au numit in cor: "Horatiu da Bucarest Il Divo Romeno"...
Spectacole furtunoase
Nu as putea incheia aceste consemnari fara sa adresez cititorilor nostri indemnul de a vedea doua foarte placute si destul de noi spectacole bucurestene. Unul din ele este "Floarea de cactus" de la Teatrul Metropolis (fostul teatru "Mundi"), refacut, regandit, reamenajat, remobilat, re...tapitat, incat sa semene cu o cutie din catifea rosie, destinata unor bomboane de ciocolata frantuzeasca, asadar, foarte cochet. Piesa e una de "bulevard", usurica, simpatica, semnata de celebrul cuplu de scriitori parizieni Barillet si Grdy. Cei doi au "comis" impreuna (sau separat) vreo... 30 de piese, pline de intrigi amoroase, tradari, impacari, incornorari, toate sfarsindu-se, desigur, cu bine si cu zambet! Si aplaudate de un public doritor de o distractie spumoasa ca o sampanie buna. Spectacolul este creat de Alice Barb, o tanara regizoare care a semnat multe spectacole importante, remarcate de critica si aplaudate de public. Alice Barb a dat un ritm indracit spectacolului, l-a ferit de orice urma de vulgaritate (ispita plutea pe-aproape, din text!), i-a dat chiar un fel de eleganta si a invaluit totul in superba muzica melodii si versuri cantate de inegalabilul Jacques Brel. Ce-i drept, a avut si aliati de nadejde: decorul creat chiar de ea, de regizoare, costumele Ioanei Cantuniari, precum si actori de prima marime ai scenei romanesti Adela Marculescu, Damian Crasmaru, Mihai Niculescu, Rudy Rosenfeld. Precum si foarte tinerii si extrem de talentatii si frumosii Cristiana Raduta Babic si Ionut Adascalitei (care danseaza cu foc si canta superb! live!).
Un alt spectacol care a avut premiera de curand este "O premiera furtunoasa", aplaudat cu frenezie, inca de la primele reprezentatii. Il puteti vedea la Teatrul "Constantin Tanase", in sediul de la Rapsodia Romana. Textul este semnat de reputatul scriitor, dramaturg si cupletist Octavian Sava, care si-a propus sa reinvie cu ajutorul unor reputati actori ideile lui Caragiale, parerile lui despre societatea romaneasca, despre politicienii romani, intr-o parafraza la "Noaptea furtunoasa". Se pare ca nimic nu s-a schimbat in ultimul secol! Spaga, pila, nepotismul, minciuna, compromisul mic sau mare, forta banului toate sunt, iata, la fel de actuale ca pe vremea lui Nenea Iancu. Un spectacol dinamic, slujit cu stralucire si de tineri actori, avand un ritm gandit si "dictat" de tanarul si foarte talentatul regizor scolit in ale "musicalului" (si prin Americi) pe nume Cezar Ghioca. Dansurile, create de Cornel Popovici, sunt naucitoare, costumele superbe, create de superba arh. Teodora Dinulescu, iar muzica, "slagaroasa", este semnata de legendarul Marius Teicu!
Duceti-va si aplaudati spectacolul. Merita din plin!